Se făcea că odată, demult, în vremuri imemoriale, când se potcovea pyuric cu 99 ocale de fier și tot sărea ca un greiere, la un eveniment, niște prieteni foarte dragi mie, mă bârfeau cu un elan demn de o cauză mai bună. Nu zic ce bârfeau, că ar fi păcat, doar că îmi pun o întrebare.

Dacă mă disprețuiești atât, dacă ce fac eu te deranjează atât de tare, dacă până și simpla mea prezență te irită iar amintirea mea te face să te confesezi altora despre cât de nașpa e să ai săpată amintirea mea în tine, prietene, dragule, iubitule, de ce nu îmi spui în față lucrurile astea? De ce, atunci când mă vezi, nu vii să mă scuipi între ochi și să îți urli disprețul? De ce continui să îmi săruți duios anusul, pe toate rețelele sociale, ba și mai mult, ai pretenția de a-mi cere să fac chestii pentru tine?

De ce?

Eh dragii moșului, veți remarca cum se vor schimba multe lucruri în relațiile noastre…