scris de Anca
Mi-ai oferit sansa sa povestesc despre ce se întâmplă in UPU, in acest nenorocirea asta de val si cred ca e momentul sa profit de asta.
Am ajuns la capătul nervilor si la capatul puterilor.
Doar ce am terminat o tura de noapte de 12 ore, teoretic.
De cand am intrat in UPU am început sa număr:
-cate ambulante in așteptare : 7
– cati pacienti in sala, in așteptare : 4
-cati pacienti pe hol :7 pe targi, 8 pe scaune
– cati pacienți de ATI: 34
– câți pacienti in cort: 20
– cati pacienti in total : 69
– cate tuburi de oxigen : 8 mari si 20 mici
– cate ventilatoare libere : 0
Si-am împărțit oamenii. Patru oameni. Pentru 8 camere.
Patru ore mai tarziu terminam cu medicație, verificat ventilatoare, consultat fiecare pacient de ATI, printre ele, de văzut si pacientii in așteptare.
In jurul orei 5 dimineata, după 6 resuscitari, 4 intubari, 5 catetere centrale, aud scandal pe hol.
O doamna in picioare, pe hol, pozitiva de 3 zile, venită pentru evaluare, tipa ca din gura de șarpe la colega mea mai mica.
Sa vina o data ambulanta ca ea vrea acasa, ca ea e bolnava, sa insistam la ambulanta sa vina mai repede. Încerc sa ii explic ca sunt multe solicitări, ca sunt urgențe in teritoriu, sa aiba răbdare.
Si o întreb: sunteți vaccinata?
Si se declanșează haosul : ce vaccin e asta? Faceti experimente pe noi! Ne omorâți, nenorocitilor, scârbelor, animalelor, luați bani pe noi!
Asta in timp ce in jurul ei erau pacienti pe scaune cu tubul de oxigen lângă ei..
10 minute mai târziu, vine o alta ambulanta cu un pacient critic, nu mai aveam targi, nu mai aveam loc. Il las pe targa ambulantei, il intubez pe hol si rămân langa el, sa-l ventilez la balon, ca ventilatoare nu mai sunt.
Doamna in continuare : nenorociților, omorâți oamenii, le dati oxigen, sclavi plătiți de străini!
Între timp, ma cheama asistentele. Mai avem un stop, doamna doctor. Las balonul altcuiva, ma duc sa ma apuc de treaba.
Doamna urla in continuare pe hol..
Pun pacientii intubati pe targile de campanie, la 20 de cm de sol, sa mai eliberez cateva targi.
Ma apuc sa număr sursele de oxigen din perete, sa vad unde mai putem inghesui o targa de campanie. Nu mai am loc.
Se mai degradeaza un pacient, pășesc peste alti doi sa ajung sa-l intubez. Ma obsedeaza gandul ca as putea călca pe ei..
Intr-un final ajung sa beau niste apă.
9 si 20. A venit schimbul de tura. Predau pacientii din camere, de pe hol, din cort, statistica, lipsa ventilatoarelor.. trece o ora pana termin.
Plec acasă. Merg pe jos, trebuie sa imi limpezesc putin capul ca sa n-o iau razna. La câți pacienti am declarat decesul in ultimul an, deja am o alee in cimitir..
Ca sa citez un coleg cu mult mai multa experienta: cata moarte am vazut in acest an, n-am vazut in 29 de ani de meserie.
Moarte si reproșuri. Moarte si neputință.
Moarte si inconștiență.
Mulțumesc ca m-ai ascultat.
Sănătate (mintala) sa fie la toți!
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->




NOU
Mulțumesc frumos, doamnă doctor!
Pentru ce faceți, pentru ce sunteți.
NOU
Un stat esuat, autoritatile sunt 0. Doamna aia trebuia ridicata de politie si tarata pe la sectie cateva ore ca sa ii treaca ideile conspirationiste. Partea proasta e ca avem si cadru legal pentru asa ceva, deci nu trebuie nici o lege noua. Doar aplicata legislatia in vigoare.
Imi povestea nevasta-mea de un domn de etnie cu copilul intr-un magazin. Paznicul magazinului l-a deranjat cu o cerere absolut aberanta: sa isi puna in mortii ma-sii nenorocita aia de masca. Vai ce scandal, cate amenintari, cate injuraturi ca la usa… casei sa zicem.
NOU
Urăsc să aud că sunt medici care se răstesc sau vorbesc urât cu pacienții, dar jegoasa aia merita făcută cu ou și cu oțet, acolo, pe hol, să vadă cât de proastă e. Trebuie ca un medic să-și ia inima-n dinți și să țină un discurs din ăsta nervos pe holul vreunui spital. Poate așa le vine mintea la cap idioților care au impresia că-s șobolani de laborator.
NOU
@Androix: nope, n-ai cu cine.
NOU
Nu prea poti face asta, pt ca lucrezi cu publicul.
Indiferent cit de idiot este publicul, trebuie sa ii vorbesti frumos
NOU
Sunt doar șobolani.
NOU
nu cred ca le vine mintea daca le explici. urla si mai tare. ar trebui sa existe un paznic sau politist sa ii ia pe sus la cel mai mic scandal si sa ii arunce in strada. sa urle acolo cat au chef.
NOU
Când apar filmari cu medici care tipa și urla la pacienții, toată opinia publica e oripilată: “niște șpăgari, nu le ajung banii din șpăgi”. Când apar astfel de situații, nu se intampla nimic. La faze de genul asta, nu amenda e soluția, ci munca in folosul comunității, ia bagă 100 ore și curată gunoiul de prin afara localităților, sa vezi ce se potolesc toti intelectualii crescuți pe fb. Dar cine sare cu astfel de măsuri se cam curată politic.
NOU
esti prea optimist daca crezi ca e vreo sansa sa le vina mintea la cap acestor speciali ca sa zic asa, orice ar spune cineva, fie el si laureatul Nobel pentru medicina. Ei stiu mai bine. (adica punct)
NOU
Ma intreb oare cucoana aia urlatoare ce draci cauta la spital,daca acolo e satana?
Te duci in gura lupului de bunavoie?
Doamna ce le-as face la unii…
Stiu ca suna aiurea,dar poate e timpul ca medicii sa ceara sa trateze fix cate paturi au,de ce mama naibii sa accept dupa atata timp sa tratez,sa muncesc atata,sa imi imping limitele,in timp ce daci liberi urla prin UPU ca i omoara medicii?
Sunt convinsa ca daca maine medicii ar iesi si ar binecuvanta ca si ei sunt oameni si ca nu mai toloreaza dihanii,mai ales ca doamna retard din UPU,multora le-ar intra toata brazda de morcovi in cur.
Ma ofer voluntar sa stau la UPU si sa le verfic fb celor veniti la astia de omoara oameni.
-buna ziua!nu puteti respira?fb dvs va rog
-X
-vai dar e o simpla raceala,si mai scrie aici si ca medicii omoara.aici aveti o reteta de raceala si sunati preotul sau pe dna sosoaca.la revedere!Next…
Sau facute live uri ca dna sosoaca:
-buna ziua!ati binecuvantat prohodu anul asta despre oculta,cip,geitz?nu v-ati vaccinat?bun…spuneti aici la microfon cum ca sunteti al mai prost din curtea scolii,cum nenea cu tamaie a zis ca iti creste solzi etc ca sa stim si cine e vinovat
Atata timp cat nu o sa se ia masuri drastice,o sa mai fie multi ca dna de la UPU.
Chiar apreciez medicii care au tras de la inceputul pandemiei,nu doar in valul 4(sunt cam aceeasi) dar e timpul sa se impuna niste limite.
Ps:toate asistentele antivax din spitalul lu mamuca au capatat un tremurici,cum ca vine OMS ul si o sa le oblige sa se vaccineze,nici un pas despre vreo demisie,daca trebuie se vaccineaza na,doar nu pierde un job bun pt un vaccin,dar numa daca e musai,daca nu cip,hadn etc:)))
NOU
Rolul unui medic nu este de a tine discursuri.
NOU
@Unu’, nu în afara localității, ci la ei în cartier, în cea mai aglomerată intersecție/stație de metrou/whatever, să-i vadă toți cunoscuții.
PS. Am lucrat cu publicul aproape 3 ani, am terminat cu creierii terci și o mare dorință de a lucra într-un laborator cu faianță albă, populat doar de șoricei albi. Și acum mai am vise cu unele cazuri și am terminat cu jobul ăla de aproape 15 ani.
NOU
Hehehe. N ai cu cine si ajungi sa te rastesti din cauza nesimțirii și prostiei inegalabile a pacientului român. Cea mai buna decizie a mea a fost sa plec din România. Cca 70-80% la suta dintre pacienti erau niste nesimtiti, nespalati (ori suedezi analfabeti, ori mamici de grupuri de internet, mai proaste decat cei din urma, ori cefe late bmw cu trening, manelizati).
Imi amintesc cum a venit o ambulanta cu un copil pe targa si o mamica imbracata bine a spus: nu l bagati pe al meu înainte, ca nu i grav, are roșu în fuckin gât. Ăștia suntem și acum se vede din procentele de vaccinare.
Medicii care inca mai profeseaza in România si incearca sa nu fie spagari si miserupisti sunt într-adevăr niste eroi si as vrea să realizeze ca nu merită o secundă să mai rămână in țară.
Si aici sunt destui idioti, dar proporția e incomparabil mai mica decat in Șoșocenia.
NOU
Sunt de acord cu mulți dintre voi, dar mai sunt de părere că un discurs din ăsta răstit al vreunui medic va ajunge viral. Sunt sigur de asta. Observ, poate nu se aplică și la noi, că în afară (respectiv SUA) au mai fost cazuri din astea și de cele mai multe ori ajung virale chestiile astea. De obicei lucrurile viralizate aduc și o oareșce schimbare cu ele.
NOU
@Androix : intre a ii face cu ou si cu oțet si a le vorbi frumos, ca poate, poate asa ii atinge ceva, aleg a doua varianta.
Pe de cealaltă parte, pot sa bag mana-n foc ca daca ar apărea un doctor care sa tina un discurs nervos, ar extrage cineva 2 minute din el care sa circule pe Facebook din care sa reiasă chestii din categoria : medicii discrimineaza, obliga oamenii sa se vaccineze, vorbesc urat cu pacientii, urla ca nu le mai da nimeni spaga, etc.
Nu iti imaginezi de cate ori, cel putin in ultimele 3 luni, am avut un moment asa:
“- Tine te rog frumos masca de oxigen pe fata/ masca de CPAP, nu o mai da jos, ca iti face bine.
– Tine masca pe fata, fii cuminte, asculta-ma, te rog!
( 10 minute de rugaminti mai tarziu)
– TINE MASCA PE FATA CA AI SA MORI ALTFEL”
Pacientul e sunat de familie. Pacientul povestește cu medicul a tipat la el. Familia ameninta cu televiziunea, avocati, bătaie.
NOU
@Anca: asta cu faptul ca nu suporta masca se datoreaza poate si anoxiei cerebrale, aparuta tot din cauza, hai sa zicem naivitatii lor. Stiu ca atunci cand eram la sectia de HIV/SIDA dintr-un anumit spital (e o poveste dintr-o alta viata…) aveam copii cu pneumonii, si cu pneumonii cu pneumocistis carinii, cu un grad mare de anoxie. Si erau agitati, nu suportau masca, era foarte greu sa le pui si sa tina masca pe fata.
Si stiu cum e, nu ai ce sa le faci. Le spui sa respire pe masca aia, ca altfel ajung la intubatie, nu prea te inteleg…
Oricum, experienta mea e extrem de palida pe langa ce traiesti tu zilele astea. Toata admiratia de la un (fost) coleg mai batran, sanatate, tarie si forta. De tine avem nevoie.
NOU
@ dufu : nu vorbesc de pacienții agitati din cauza hipoxiei cerebrale.
Vorbesc despre cei agitati pentru ca e incomoda masca, pentru ca i-a spus lui cineva din familie ca oxigenul ii face rau, pentru ca vrea un pat mai comod, pentru ca vrea sa faca apel video si nu i se vede fata de mască.
Boala o înțeleg si o accept. Pe celelalte am început sa nu mai.
NOU
Păcat ca prostia e nemuritoare…
Comentariu plătit de Soros
NOU
Multumim din suflet pentru tot efortul depus. Mai ales in lipsa recunostintei din partea multora dintre conationali. Sper sa aveti cumva puterea sa treceti peste toata acestea (atat fizic cat si mental).
NOU
Sunt vaccinat, am facut anul trecut in noiembrie covid, sotia a iesit acum 2 zile din boala. Noi, astia norocosii, ce sanse avem sa ne pastram sanatatea mentala si sa nu clacam in 3 ani daca suntem vesnic bombardati de stiri de genul acesta?
Intreb si eu asa…
NOU
de care stiri? De faptul ca spitalele sunt teritorii tip razboi?
snowflake in plm
NOU
@ animaloo: snowflake in plt. De anxietate, depresie, boli psihice si multe altele se sufera in mod crunt in ziua de azi! E boala care ucide aproape la fel de mult ca oricare alta boala din lumea asta dar e nediagnosticat…. a ucis pe multi si in razboaiele mondiale, si dupa. Si tot ce aud de la dinozauri ca tine e ca cei care iau in seama sanatatea mentala sunt snowflakes. Da in plm, dupa ce sunt bombardat zilnic de mii de stiri cu nebunia din spitale desi am facut tot ce am putut si ce tinea de mine, inclusiv convins sa se vaccineze pe cei care am putut, ce plm sa fac eu? Cu ce sa o ajut pe doctorita asta? Cu ce sa ii ajut pe cei care stau in ambulante? Cum sa ajut eu familia din Giurgiu unde au murit si parintii si copilul desi stau la 7 judete distanta? Problema la astfel de stiri e ca dau senzatia ca toti care imbolnavesc de boala asta ajung acolo. Ori chiar nu-i cazul (Doamne multam), puteam avea cu adevarat o pandemie in care rata de mortalitate era de minim 25%, sa vezi atunci teritorii de razboi si cum clacam toti.
Ies in fata sa zica rata mortalitate 3%, ceea ce e mult, nu zic nu. Dar uita ca cu 3 zile inainte ziceau ca probabil cazurile sunt mult mai multe decat cele raportate, ca or fi 2-3-5-10 ori mai multe decat cele oficiale. Si atunci, daca cazurile de decese sunt more or less tot alea, nu cumva rata de mortalitate e 1.5, 1, 0.5 sau chiar mai jos??? Motivul pt care avem multi morti e pt ca se transmite boala ft puternic si atunci chiar si 0.5% din 50.000 de cazuri reale inseamna 250 morti, sau 0.4% din 80.000 cazuri inseamna 320 morti. Este ca ne apropiem de cifra de pe piata?
De ce nu vad stiri in care sa zica adevarul adevarat, nu ala pe care hotarasc ei sa puna lampa – azi din 14.000 de vindecati, 10.000 au stat acasa si au primit tratament (de la doctor!!!!) pt tratament simptomatic si pt imunitate (vit c, quercitina, biomicin, imunogrip, tusocalm, etc), 3000 au luat antibiotic dupa ce le-a prescris dr si doar 500-1000 au fost prin spitale. Nu frate, noi ne concentram pe aia 500-1000 ghinionisti care au murit sau au ajuns in UPU in ziua aia. Si asta zi de zi, zi de zi. Ca sa ce? Ah da, sa dea lumea click. Ca plm, daca am citit azi digi24/biziday/ce-o fi s-a rezolvat partial pandemia.
NOU
acum, dupa ce ai ventilat putin, ai dreptate, de aia scriu eu astea, sa dea lumea click. sictir.
NOU
oh nu arturica, cel snowflake. Te lovesc stirile rele, vai pula ta de fulg, si esti anxios.
Inchide televizorul, da in pula mea pe netflix, joaca-te cu putza in tzarana, iesi afara si fute un copac, un catel.
Iaca ti-am dat cateva optiuni pe care le ai sa nu mai fii un anxios obosit.
Intre timp Anca sta cu mortii pe jos, sta cate 12 ore in moarte si suferinta, dar trebuie sa aiba grija de sentimentele tale. Ea nu are timp sa fie anxioasa, e inca vesela ca o sa aiba o alee in cimitir numita dupa ea “Aleea Anca”
Ar trebui ca aia de la UPU sa faca live stream de acolo.
NOU
@ cetin: nu stiu daca ai observat, dar nu te-am mentionat in lista aia. Eh, daca te simti, e partea a doua. Nu esti obligat sa fii de acord cu mine, doar emiteam o parere. Daca te deranjeaza, esti la tine acasa, poti sterge/block fara probleme.
@ animaloo: multumesc pt sfaturi, probabil la iubitul pomilor si cateilor vorbesti din experienta proprie.
Cat o priveste pe doctorita, n-am avut nimic negativ de spus despre ea, ar fi si culmea.
NOU
daca voiam sa te sterg, o faceam. nu am facut o din respect pentru anii petrecuti aici.
NOU
Eu mi-am inchis contul de facebook ieri. Nu mai suport si cand am vazut prognoza de 2 ani pana la acoperire vaccinala in actualul ritm am stiut ca nu voi rezista atat. Nu sunt filmuletele de la UPU cele care imi dau anxietate ci comentariile celor gen Mono. Alea in care oamenii nici acum nu pricep de ce e mai bine sa vaccinezi decat sa tratezi. Alea in care oamenii nu pricep ca cu cat mai multi vaccinati cu atat mai putini in spital, cu cat mai putini in spital cu atat mai mici sansele ca pacienti necovid sa moara degeaba ca nu au unde sta. Nici acum!!! Alea imi dau anxietate pentru ca arata cat de departe suntem in gaura cu cacat si cat de slabe sanse sa iesim. Asta e anxietate, sa stii ca in tara asta ai facut copii, nu calvarul de la UPU. Cand vad scenele alea nu simt decat mila. Pentru cadrele medicale. Atat.Ca in reclama la Mastercard, pentru restul exista vaccin.
NOU
@animaloo din cauza astora ca tine care vor sa faca pe interesantii, depresia inca inseamna sa fii putin trist, anxietatea e ‘plm nu mai fi anxios ca n-ai de ce’ si asa mai departe. Ce plm treaba are anxietatea cu ‘statul in moarte si suferinta’? Poti sa stai in moarte si suferinta bine mersi fara sa te afecteze, dar sa faci atac de panica cand trebuie sa te duci la mega image.
NOU
nm.bradu – din cauza voastra, a astora care stiti cuvintele, dar nu stiti sa le puneti intelesul cap – coada, suntem unde suntem.
Unde am zis eu ca depresia/anxietatea nu is reale? Hai, zi-mi cu subiect si predicat unde pizda ma-sii am zis io ca nu is reale.
Bah nene. Mor 500+ oameni/zi. Asta e scor de razboi usurel asa. 500 de civili morti. Zilnic. Asta este un fapt. Nu este o poveste, nu este o analiza, nu este o impresie. 500 de civili morti zilnic. Spitalele sunt super aglomerate, pe langa astia 500 mai ai si restul de bolnavi non-covid.
Si, sa vii sa zici ca nu mai vrei sa vezi asta, ca esti anxios…bai sugi pula. Vai, stai sa imi pese de fulgusorul de zapada. Vreti si o muie la cana asta de vinisor? Ar trebui dat ZILNIC pe toate televizoarele, stream de la UPU din toata tara. 24/7. Esti anxios, inchizi in plm televizorul, iti bagi mainile in urechi si canti “lalalalalalallalalala”.
Ah. Si Artur mai e si nesimtit. Vine si se plange pe scrierea unei fete care nu poate sa faca asta. Anca nu poate sa se inchida in cabinet sa se joace tetris. Sau ce plm s-o mai juca acum. Anca nu poate schimba canalul. Anca nu poate iesi in padure sa stea sa bea o tuica si s-o doara in pula de mortii aia de covid. Si la Anca (aici anca inseamna cadrele medicale) chiar o sa vina o depresie d-aia buna. Americanii ii zic PTSD, nush daca noi avem asa frumoase litere care sa insemne asta. Cu S ala de la stress. Si e grav si rau (asta apropo de nu exista depresie/anxietate)
Dar nu. Hai sa nu mai scriem nimic despre moartea care va inconjuara, ca se deranjeaza pasaricile. Ah, e nasol, iti da depresie? Logic in pula mea. Si eu sunt stresat aici, ca inca am rude si prieteni in Romania (intamplator chiar si unii la upu, wink wink). Si eu am anxietate. Ca vestile sug. Dar, nu sunt un retard functional sa cer sa nu se mai dea stiri despre asta.
Stii ce e mai grav decat depresia? Si anxietatea? Care se trateaza. Mai un pisholog, mai o psihiatru, mai o votca, depinde de caz si intensitate. Decesu. Asta are tendinta sa fie putin cam definitiv.
NOU
@animaloo : esti injust cu Arthur, a pus o intrebare de bun simt.
Nu compara fierul cu aluminiul. Fiecare are utilitatea lui.
Nu toti sintem facuti sa fim eroi. Avem o determinata capacitate de rezistenta si cind epuizam resursele, clacam, o luam razna. Tu esti razboinic, cinismul si infruntarea sfidelor sint modul tau de a trai, .. Noi, majoritatea tacuta, ne multumim sa ne facem vieti simple, respectind reguli si cautind un echilibru, incercam sa evitam riscurile inutile. Ce stii tu de cum ne ducem noi durerile? Omul a spus ca a facut boala, s-a vaccinat, a tremurat si pentru sotie. A fost in ochiul ciclonului, ar vrea sa isi continue viata fara sa fie bombardat in mod constant ca e inca in pericol… Asta isi aminteste de fiecare data cind stranuta careva linga el. Are nevoie de un respiro, de ceva care sa il tina pe linia de plutire, de asigurarea ca exista o luminita la capatul tunelului…
Anca nu abandoneaza pentru ca intilneste oameni care o fac sa simta ca nu munceste degeaba.
Anul trecut, ca sa nu ma prabusesc sub numarul statistic al decedatilor, urmaream parcursul celor care ieseau din terapia intensiva. Cind se eliberau 3 paturi era o diferenta enorma intre “2 pe sectie , 1 la morga ” si ” 2 la morga, 1 in reabilitare”. Cind dibuiam externati acasa, ma bucuram pentru ei …
Arthur, omul normal de pe strada, pe ce se poate sprijini?
@cetin: mi se pare ca ai luat foc pentru ca ai facut un scurt-circuit (in sensul ca ai citit pe scurt pledoaria lui Arthur). Eu am dedus ca cere o informatie completa si echidistanta. Realizeaza ca situatia e critica, a facut ce i-a stat in putinta sa se protejeze, dar a priceput ca dracu nu e chiar asa negru cum e prezentat peste tot. Problema cea mai mare in pandemia asta cred ca a fost comunicarea. De la inceput pina in prezent si pentru toate aspectele.
Toate titlurile urla numere de morti si situatii dificile, dar daca Maricica a avut in jur doar marturii ale unor asimptomatici sau bolnavi cu forme usoare, pe cine o sa creada? Intelegi cum panica initiala se transforma in neincredere? Si cum se ajunge la satisfactia “nu ma prostesc ei pe mine?” De aici cit mai lipseste pina la teorii de conspiratii ?
Prezentarea unei statistici de tipul celei propuse e mai complicata dar si mai clara. Ar transmite mesajul ca exista speranta, ca situatia evolueaza intr-un fel , ca a fi pozitiv nu e egal cu a fi condamnat. Ca daca doctorii i-au vindecat pe altii, poate trebuie ascultati cind spun sa tii naibii masca aia, lasa videocall pe cind o sa fie momentul…
NOU
Fara cuvinte!
NOU
Cateterele centrale se pun în UPU? Dar cei de pe ATI ce păzesc?
Plm, de-asta nu mi-a plăcut niciodată sistemul medical românesc. Sprijinul medical interdisciplinar tinde către zero.
În situația de față, n-aș lucra în UPU fără €5000 net/lună.
NOU
Cred ca in momentul in care ajung in ATi trebuie sa aiba deja o linie centrala asigurata. Cred ca ideal ar fi cateterul central sa fie pus deja din ambulanta.
NOU
@Genghis Han (bunicul lui Kublai): cateterizarea centrală se realizează numai în condiții de asepsie, în spital, nicidecum în ambulanță. Timp cateterizare venoasă centrală 60 minute vs cateterizare venoasă periferică 1 minut. 😉
NOU
Atâta vreme cat pacientii de ATI rămân cu zilele/săptămânile in UPU, se pun in UPU cateterele centrale.
NOU
@Anca: Gizăs Craist.
Mda, uitasem o clipă că și ATI-ul e plin de covidioți. Mea culpa.
NOU
@John Temple
Din cauza pacienților de ATI e atat de mare presiunea pe UPU-uri. Locurile din ATI sunt oricum limitate si acum extra limitate de DSP, avize, distanțari, circuite, etc.
Marea noastră sectie de ATI Covid are 16 paturi. In medie, in UPU despre care povestesc eu, stationeaza cate 30-35 de pacienti de terapie.
Nu numărul mare de pacienți veniti la evaluare/consult reprezinta problema, ci numărul mare de pacienti de ATI/ cu potențial de degradare. Pe care n-ai unde sa ii trimiți.
NOU
Poate ca am exagerat cu ambulanta, dar cred ca sunt unitati de terapie intensiva mobile care au posibilitatea de a pune un cateter “central”. Cred, nu sunt sigur.
NOU
@Genghis: ce ambulanta, frate, si mai ales in conditiile astea? Pai am avut eu un sef pe ATI in Bucale care avea nevoie (in ’95, nu in pandemie) de 9 intepaturi ca sa puna o subclavie :))
NOU
@Genghis Han (bunicul lui Kublai)
Într-adevăr, teoretic, pe masinile de terapie intensiva mobila ai truse de cateter central. Dar e cam riscant sa faci asta in masina. In plus, la carte spune ca daca nu reușești abord venos periferic la locul faptei/ pe timpul transportului, pui intraosos. Si centralul il pune urgentistul cand ajunge pacientul in camera de garda.
NOU
Întrebarea “sunteți vaccinată” mi se pare inutilă, cinică și nu o înțeleg. Pare a fi un fel de reproș dar așa, pe ocolite, nu explicit.. medical nu are nici o relevanță, vaccinați sau nu, sunt in acea stare gravă.
Deci ori le ziceți în față că sunt idioți și îi aruncați afară pe scări, ori îi tratați și gata, fara guilt questions
NOU
vezi ca intrebarea nu e guilt question, este anamneza
NOU
Gen pneumologu sa nu te mai intrebe daca fumezi cand mergi cu plamanu muci la el, urologu sa nu te mai intrebe daca ai fost la curve cand mergi cu dansul on fire la control, sa nu facem omu sa se simta prost. Where do you come up with this shit…
NOU
@Cetin: exact. Acum trebuie sa-i explici si ce-i aia anamneza…
NOU
Din punct de vedere anamnezic nu conteaza daca are vaccin sau nu. Sunt tratate simptomele, tratamentul nu este influentat de faptul daca are sau nu vaccin.
Este clar o intrebare cinica si care nu este pusa de medici decat daca se doreste o statistica. Daca omul are vaccin si are aceleasi simptome ce se intampla atunci?
NOU
conteaza, mon. pentru ca anamneza are si rol statistic, chiar daca nu influenteaza tratamentul de moment.
NOU
@Flat, ba da, sa i se reproseze, sa o faca sa se simta vinovata! Foarte bine!
NOU
Haoleo, asta e next level la drepturile și libertățile romanilor frumoși. E dreptul meu sa ma vaccinez sau nu, e dreptul meu sa ma testez sau nu, e dreptul meu sa nu mi se ia temperatura, e dreptul meu sa spun dacă m-am vaccinat sau nu. No hai sictir. Sensibilii vieții.
NOU
@M0n0: se dorește o statistica, cere Ministerul in fiecare dimineață.
Dpdv anamnestic, contează daca e vaccinat sau nu când imi pun problema, dupa evaluare, daca sa trimit pacientul acasă. Pentru ca : 60 ani, obez, fumator, coronarian, cu forma usoara ( in momentul prezentarii la spital), dar nevaccinat are mai multe șanse sa se degradeze acasa in zilele 7-10 de boala decât 60 ani, obez, fumator, coronarian, vaccinat. Statistic vorbind.
NOU
@Arhi
Deci nu are. Ai zis ce am zis si eu, doar reformulat.
Nu se uita ABSOLUT nimeni in dosarele alea. Intreabarile puse la anamneza sunt pentru tratamentul imediat pentru ca doctorul ala nu are timp sa il trateze in functie de alegeri.
Ca daca ar fi asa un gastroenterolog nu ar trata un betiv in veci, pentru ca data viitoare vine la spital tot din cauza asta. Asa ca las-o moarta cu intrebarea asta in UPU. Daca o scoteai si punea doamna doctor faptul ca in UPU nu ajung oameni infectati ci care se infecteaza in UPU, era mai plauzibila toata povestea.
NOU
vezi ca ti-a raspuns fata, expertule
NOU
@Laura, nu intelegi, ei sunt miezul, trebuie sa ii protejam sa nu se sparga, ei nu sunt de vina pt nimic, nu sunt de vina ca sunt tampiti, sistemul educational e de vina (noi am facut scoala pe marte), nu ei sunt de vina ca sunt niste oligofreni cu pene, presa e de vina ca ii manipuleaza (noi traim in custi faraday si nu are cum ajunge presa aia la noi), nu ei sunt de vina ca din martie incoace “nu au apucat” sa se vaccineze, unii dintre noi au facut 400 de km ca sa se vaccineze, ei “nu au apucat” sa ajunga la Romexpo, nu ei sunt de vina ca acum blocheaza spitalele, statul e de vina (din pacate si eu am acelasi stat si totusi nu ma duc ca vaca sa blochez spitalul ca sa moara pacienti oncologici in parcari). Nu intelegeti nici acum? NU SUNT EI DE VINA! Ei sunt niste victime, cum indraznesti sa ii deranjezi cu intrebari din astea care ii fac sa se simta usor jenati…pffff ce oameni rai…sa ii stresezi asa…
Ma uitam ieri la colegii lui fi-miu, clasa 1 se chinuie sa invete sa scrie, online, vai steaua lor si ei si invatatoarea. Copiii de 7 ani care incearca sa faca ceva din ce au, din ce li s-a permis sa aiba, copii de 7 ani frustrati ca raman in urma, mai plang de dezamagire, mai suspina, merg inainte intr-un al doilea an scolar ratat. In timpul asta adultii din jurul lor se dau cu curul de pamant si fac tantrums si sa nu cumva sa ii ranesti la simtitor. Atata scarba ma cuprinde.
NOU
Clar.
Vezi ca doar ieri au murit 23 oameni vaccinati.
Conteaza, clar.
Hai sa ne focusam si pe tratement. Eu zic sa fie in jur de 80% tratement, 20% vaccin.
Daca nu il ai facut o sa fie mai greu cu tratamentul, dar sa exista ala mai intai. Vaccinul e un bonus.
NOU
@Arhi: cum boss..nu stiu ei?
Anca…ia sa nu mai fii atat se sensibila ca uite, mai sus il deranjasi pe Artur, aici pe Mono. Ce dracu bre
NOU
oameni cu sensibilitati, nu se face
NOU
Gen…eu zic sa ne concentram pe tratamentele dentare nu pe spalatul pe dinti.
NOU
plus ca si Anca este o neserioasa si nu se gandeste decat la ea. Si nici nu are 2 saptamani de medicina de fb, abia are niste ani de UPU unde o invata astia medicina alopata, care stim cu toti ca e gresita
NOU
@M0n0 : din 261 de morti ieri, cred. Deci, statistic vorbind, insist, am mai multa incredere sa il trimit pe cel vaccinat la domiciliu.
Oricum explicațiile mele nu-ti vor fi de ajuns, dar eu sunt ambitioasa.
NOU
ei, el are un scop, nu distrugi o idee cu adevaruri.
NOU
Hai sa ma fac clar, vad ca nu se intelege.
Cei nevaccinati mor pentru ca ei sunt genul de oameni care sunt speriati de spital. Sunt cei care au ajuns tarziu la spital desi erau gravi. Din cauza pandemiei au ales sa ramana acasa zile in plus desi boala pe care o aveau se inrautatea. Din cauza fricii de spital nici nu au ALES sa se vaccineze.
Unul din zece oameni care au murit ieri era vaccinat. De aici si inutilitatea intrebarii daca e o persoana vaccinata sau nu. Apropo, intrebarea aia nu a fost pusa in cadrul unei anamneze. A fost pusa cinic si rautacios. Recititi textul.
Ce sensibilitati, oameni? Despre ce vorbiti!?!?
Eu vorbesc de faptul ca tratamentul trebuie sa fie 80% iar 20% e vaccinul, daca il ai sau nu. E doar un bonus. Eu vorbesc de a salva oameni indiferent de alegerile facute de ei si voi imi sariti in cap??? Sunteti normali sau extremisti???
NOU
doctorul: rolul intrebarii astea este XXX
mono: nu ma pacalesti tu pe mine, stiu io mult mai bine ceea ce ai vrut sa faci
Alt roman talentat. Sunt curios cum pula mea e Romania asa de in groapa cu atatia talentati. Dupa care imi amintesc. E din vina astora ca Anca de pun intrebari rautaciste!
NOU
@M0n0
Cine a spus ca oamenii nu sunt salvati chiar daca-s vaccinati, chiar daca nu? Despre ce vorbim aici?
Vorbești de parca as avea un tratament minune in buzunar si ma uit la un pacient nevaccinat si ii spun : ntz, tu nu meriti.
Tratamentul pe care il am il administrez tuturor, in functie de stadiul bolii, comorbiditati, functie renala, etc etc, conform indicațiilor medicului de specialitate.
NOU
Domnule doctor M0n0, sunteti prea dur cu colegii dumneavoastra. Respect pentru ceea ce faceti in aceasta perioada!
NOU
M0n0, pana la urma ii datorezi medicului care de 2 ani muncește pe brânci în UPU și răspunsul la întrebarea dacă te-ai vaccinat sau nu, indiferent ca e justificata sau nu. De ce? De aia. Poa’ sa întrebe asa, pt sufletu lui, ca să știe pentru ce nesimțiți se mai agita și transpira.
Și da, o s-o zic eu. Daca vreodată iese un medic și zice ba, eu când am avut de ales cui să împart paturile și asa puține în tot haosul ala, am ținut cont și de oamenii vaccinați care au dat peste belea în detrimentul nesimțiților care n-au vrut vaccin pentru 5g și am folosit vaccinul ca un criteriu, eu ii zic BRAVO MA, felicitări. Da, nu meriți sa se agite nimeni pentru tine când ai dormit în bocanci un an de zile de la apariția vaccinului și ai făcut pe savantul în loc sa te duci naibii sa te înțepi și sa nu ingrosi rândurile de oameni care mor ca prostii. Uita-te la recorder cum scot morții în saci negri pe lângă un nene, și el la pat, care explica ca LOGICA nu l-a lăsat sa se vaccineze!!! Și ca nu ii pare rău. Ii dădeam o scatoalca fix în numele tatălui, uite unde era poporul de oameni cu logica și bun simt!
NOU
@M0n0
Logica ta vis-a-vis de cei care ALEG sa nu se vaccineze este asemănătoare cu următoarea :
Eu, Gheorghe, ALEG sa traversez o mare intersectie prin mijlocul ei, eventual legat la ochi si la ora de varf, decat pe la trecerea de pietoni, pentru ca mi-e frica. Imi este frica pentru ca exista oameni care sunt loviti de masina si daca traversează pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului.
NOU
Bravo tuturor, mi-ati aratat ca sunteti extremisti. Nu v-ati putut abtine sa ziceti tampenii si sa ajungeti la “metafore” din trafic.
NOU
Cand prostul M0n0neuronal crede ca ar fi bine sa fie 80% tratament (cost mare sanse mici) si 20% vaccin adica preventie (cost minim sanse maxime) e clar ca e un doar un alt analfabet care ar trebui intors cu forta la scoala, printr-a 5a, inainte de a fi eliberat inapoi in societate.
Poate isi rezolva si complexul persecutiei de care sufera; vezi doamne, intrebarile medicului sunt malitioase, ca al naibii doctor are timpul si dispozitia fizica si mentala sa joace mind-games cu retarzi in miezul dezastrului.
Mama prostilor mereu gravida…
PS: multumim pentru ce faci Anca, chiar daca unii nu merita. Multa putere si stapanire de sine!
NOU
@mononeuronal: Repeti aceeasi tampenie la infinit: “Eu vorbesc de faptul ca tratamentul trebuie sa fie 80% iar 20%”.
In realitate, intr-un sistem sanitar sanatos proportia ar trbui sa fie exact invers. Tratamentul, atunci cand ai o metoda de preventie, e ultima solutie la care recurgi, si nu prima. Sunt “n” cauze pentru care treaba asta e valabila. Am sa-ti dau doar cateva:
a.) NU exista tratament etiologic (adica tintit, care sa mearga doar pe el) pentru virusul SARS-COV2. Cel putin deocamdata. Tratamentul este simptomatic, toate antiviralele alea pe care le vezi tu se dau empiric (pe romaneste orbeste) pe principiul ca virusul are un mecanism de inmultire asemanator cu alte virusuri pentru care tratamentul este (mai mult sau mai putin) eficient, in ideea ca poate merge. Si nu, anticorpii monoclonali nu sunt o solutie, in nici un caz pentru preventie.
b) sa previi (prin vaccinare in cazul asta) e intotdeauna mai simplu si mai ieftin decat sa tratezi. Intotdeauna, tratamentul pentru o boala sau o complicatie a ei este mult mai scump decat preventia.
c) exista cazuri cand se poate recurge la tratament profilactic. Nu este cazul COVID19. De ce? Vezi punctul a.
d.) NU poti administra un tratament unei populatii sanatoase (cu exceptia situatiei de la punctul c, dar asta e alta poveste). Risti sa ai pe urma alte probleme (vezi tratamentul dupa ureche cu antibiotice). Acolo unde exista vaccinul, este cea mai simpla si ieftina solutia pentru a: 1) imuniza populatia, si prevenirea astfel a trasmiterii virusului mai departe, 2) preveni cazurile grave care ameninta sa blocheze sistemul sanitar.
Eu cred ca voi habar nu aveti ce inseamna un vaccin si la ce folososte Altfel nu vad de ce un om cat de cat informat ar emite astfel de enormitati.
PS: am scris cu nickul pe care l-am folosit inainte ani de zile pe acest blog, ca Cetin sa stie ca nu vorbesc chiar tampenii.
NOU
daaa, ca eu nici nu stiam cine esti…
NOU
M0n0, tot zici ca suntem extremisti… Tu in ce domeniu lucrezi? Ce pregatire profesionala ai care sa iti permita sa dai sfaturi unui medic?
NOU
stati bossilor ca mono e doar un cacat. nu troll, ca aia au un scop in viata. Asta e un cacat. Dala pe care cand il vezi pe drum tre sa ai grija sa nu il calci.
Muie ma.
scuze patroane ca iti injur “clientii”, gen inaintea ta 😀
“Daca ti-as spune ca oamenii aia pe care ii vezi in acei saci sunt oameni care nu aveau Covid cand ajungeau la UPU, m-ai crede?
Sunt oameni care din cauza ca sunt speriati de Covid nu au mers la spital sa-si trateze bolile dar au fost infectati in UPU unde au ajuns deja in stare grava. La cat de aglomerat e acolo au stat ore bune. In 3-4 zile cat au fost internati la clinicile unde isi tratau bolile deja avansate au inceput sa arate simptome de Covid, iar apoi au fost pusi in salile speciale de Covid.
“
NOU
@mononeuronal: si vezi ca-i din punct de vedere “anamnestic”. Nu “anamnezic”.dexonline.net/definitie-anamnestic
Pla mea, ati invatat ce romana am uitat eu dintr-a 12 si pana acum.
NOU
@M0n0 : sa-mi fie cu iertare, insa..
F*utu-i, spuse prințesa!
NOU
conteaza si in alocarea resurselor. daca am 1 loc de oxigen si 2 pacienti… intotdeauna cel vaccinat va primi locul de oxigen.
La fel si locul de ati in covid… primul pe ventilator merge cel vaccinat. ceilalti raman sa povesteasca cu ingerii… pana se elibereaza un loc.
PS: Noi ii verificam pe toti de vaccin la internare… in caz ca avem de luat decizii.
NOU
@ Tom
Mulțumesc.
In legatura cu cealaltă problema, ce-i drept, timp nu prea e, insa sunt dispusa sa ii explic. Ca poate asa reușește sa înțeleagă ceva.
@Skyler
Sincer, nu ma deranjează in nici un fel sfaturile, indiferent de domeniul in care activeaza. Insa lipsa asta de logica ma debusoleaza.
@Mihai : aici te pot contrazice. Pentru ca intre 85 de ani, vaccinat, cu afectare pulmonara 90%, coronarian, hipertensiv si 36 de ani, nevaccinat, cu afectare pulmonara 90%, fara alte boli, voi alege sa il trimit pe un loc de ATI pe cel de 36. Pentru ca el are sanse mai multe sa scape.
NOU
Rolul statistic se poate obține din aplicația informatică, se extrage cnp-ul pacientului și se verifica imediat daca e vaccinat sau nu. Deci daca chiar e ceva necesar, nu e nevoie sa întrebi pacientul niște informații ce sunt disponibile deja în sistem. Mai ales că unii pacienți pot sa vă mintă că au făcut vaccinul..
Decizia de a discrimina în funcție de acest răspuns este nazism.. până se prind pacienții și vor.spune că da sunt vaccinați
NOU
SOCANT. UITATI PAREREA UNUI DOCTOR DE LA URGENTE
”
Intre un pacient vaccinat, cu afectare pulmonara 90% si alt pacient nevaccinat, cu afectare pulmonara 90%, voi alege sa il trimit pe un loc de ATI pe cel de nevaccinat.
Pentru ca el are sanse mai multe sa scape.
”
Am facut bine?
NOU
Mono, șerif, dacă erau extremiști oamenii ăștia, te trimiteau la origini după al doilea comentariu imbecil. Dar nu, ei Batman Batman, au simțit nevoia să se ia la trântă cu neuronul tău singuratic.
NOU
Teoretic, un tanar de 36 de ani nevaccinat, fara alte comorbiditati, dar cu afetare pulmonara de 90% are mai multe sanse decat un batran in varsta de 80 sau peste cu acelasi grad afectare pulmonara, vaccinat dar plin de comorbiditati.
Practic, intrebarea pe care mi-as pune-o ar fi cum a ajuns un tanar de 36 de ani in plina sanatate sa aiba o afectare pulmonara de 90%.
Sincer, la 90% afectare pulmonara cred ca discutia cine are prioritate sau nu la tratament e strict teoretica.
NOU
Multumim Anca pentru tot ce faceti in conditiile date.
PS: Stefan, nu se mai zice Batman,Batman…se zice Bitmann, Bitmann.
NOU
De unde ia M0n0 asta tratament pentru jde mii de oameni pe saptamana doar in Romania, ca mie imi crapa capul? Si de unde are zeci de milioane de euro saptamanal sa verse in anticorpi monoclonali?
NOU
Nu-s comentarii de adaugat. Cine trebuie sa inteleaga nu cred ca viziteaza acest blog.
Offtopic: blureaza numele pacientilor. Sa nu cumva sa se sesizeze “militia”.
NOU
+1
NOU
Pentru astia trebuie un sincer mars acasa si mori atunci, intors spatele si gata. Una e sa fi inconstient sa nu te vaccinezi, neinformare, neincredere sau temerea de nu stiu ce risc, dar una e sa fi atat de prost incat sa incepi cu conspiratii si oculta mondiala 5 g.
Un “da mai du-te in plm de aici” , asta le trebuie.
NOU
Am spus mai demult că vor veni vremuri interesante, cred că tot pe aici, că ”mitingiștii” ăștia ar trebui legitimați de jăndari și făcută o bază de date interspitaliceacă, iar cînd vin la urgențe cu guvidu pe ei…ooops, pentru dvs nu mai sînt ventilatoare disponibile (le păstrăm pentru cei cu interdicție la vaccinare, copii), mergeți acasă în așteptare, cereți sfaturi la Șoșoacă și..circulați, circulați, eventual și un șut în dos ca să aibă viteza inițială mai mare. Dar au sărit tot șoșokarii în sus, că ce, au drepturi constituționale, au asigurare medicală și trebuie reparați….
NOU
Si degeaba. Cei care citim aici pricepem, restul….
NOU
Un singur om din asta nesimtit nu ar trebui sa ne faca sa credem ca toti cei nevaccinati sunt la fel. Eu inca am speranta ca, cu putina educatie si daca se concentreaza sursele de informare sa elimine fake-news-urile, reusim, macar, sa intram in randul lumii (sa ajungem la rata de vaccinare actuala a UE inca este doar un vis).
NOU
Ba… cam asa sunt. Eu nu am intalnit pe niciunul nevaccinat care sa nu imi explice ca e o conspiratie mondiala.
NOU
@Skyler Te contrazic.Le e frică multora,de efectele secundare ale vaccinului,că nu a fost testat destul.Frică provenită din necunoaştere şi alimentată de medicul de familie,cardiologul sau internistul pe care îl cunoaşte.Şi de ştiri,postări şi ce-o mai fi.De aia de la t0 trebuia rezolvată problema medicilor “formatori de opinii” antivacciniste
NOU
@Ioana
Trebuia sa vina cineva cu faza asta ca nu sunt testate suficient. Asta e o tampenie crasa, special pentru analfabeti. Majoritatea vaccinurilor cunoscute au fost dezvoltate in anii 50 si 60. Guess what, telefonul din buzunarul tuturor are o putere de procesare mult mai mare decat ce aveau la dispozitie toti cei care au fost implicati atunci in dezvoltarea vaccinurilor. Procedurile de testare au fost dezvoltate tot atunci, cand aia care validau cercetarea trebuiau sa ia la mana sute de mii de pagini. Acum cu un script faci chestia asta in cateva ore si eventual mai stai o saptamana sa verifici prin testare aleatoare niste rezultate.
Au fost vaccinate pana acum niste miliarde de oameni. MILIARDE. Daca ar fi existat niste efecte secundare cu siguranta ar fi fost observate pana acum. Marea majoritate a efectelor secundare se manifesta relativ repede, ori de mai bine de un an se inteapa oameni. Mult mai nasoale sunt prostiile pe care le bagam in noi prin mancare gen coloranti, faci chestia asta constant si se poate ajunge mult, mult mai usor la niste doze in organism care sa fie problematice. In cel mai rau caz va trebui facut un vaccin la 6 luni.
NOU
Ioana, oricate argumente le-ai aduce in sensul asta, ei tot nu te cred. Degeaba le spui ca tehnica nu e noua si ca se foloseste deja de ceva vreme, nu poti sa le scoti chestia asta din cap. Pentru ca ei nu asculta pe unul care lucreaza zi de zi cu genul asta de terapie (sa spunem), sunt siguri ca o avocata, o felcerita de ochi sau un felcer de lingurica stiu ei cel mai bine…. Pentru ca nu-i asa, au terminat aceeasi facultate…
NOU
@ Cris In cercul de cunoscuți de care vorbeam,testarea insuficientă si efectele adverse erau argumente provenite de la medici.Eu am fost provaccin cu mult înaintea pandemiei,când mă certam cu părinți care refuzau vaccinurile alea care se dau in spital noului născut si după aceea pe toate celelalte.Nu pentru că aș fi in domeniu,chiar deloc ci pentru că m-a interesat problema si am citit cat am putut pe tema asta.La începutul pandemiei am avut norocul sa interacționez cu un dr care fiind rezident în Canada la primul Sars-cov a lucrat în cercetarea vaccinului de atunci si m-a lămurit exact ce si cum,inclusiv de ce a apărut “asa repede” vaccinul.De la noi mi s-au parut coerenți in explicații dr Mihai Craiu si Răzvan Chereches.Daca tot vrea cineva sa asculte de dr, macar sa aibă niște repere ca reputația,cv-ul etc.
@Genghis Han Eu cred că de fapt e vorba de frica de moarte.Noi ne-am vaccinat să nu murim,ei nu se vaccineaza sa nu moară. Iar argumentele suntem noi,că uite ca trăim. Si marea majoritate facem forme ușoare sau medii de Covid datorită vaccinului.Si btw aș vrea să stiu cândva un procent al vaccinatilor la chiuvetă dintre cei decedati vaccinati.
NOU
@Cris: cred ca o certi deja pe ioana. Amundoua aveti dreptate 🙂
NOU
Multă tărie sau indiferență trebuie ca să nu devii violent cu astfel de specimene. Este rezultatul lipsei de educație, comunismului, latrinelor. Oamenii ăștia trebuie lăsați să plece cît mai repede pe plaiurile verzi ale vinatoarei, că asta vor.
NOU
Doamnă, mulțumim!
NOU
Ai fost prea draguta…
As indrazni sa presupun ca “doamna” respecta un anumit tipar…
Rogu-va, pastrati-va mintile si sufletul si nu plecaaati!!!
NOU
ce bun ar fi fost un vaccin :))
NOU
poate pare pueril dar: VA MULTUMIM! noi astia de acasa, de pe strada, copii, nepoti, soti, bunici. Va multumim!
NOU
Sa-i spuna cineva si acestui dobitoc din Constanta cu pretentii de mare jurnalist: www.facebook.com/constanteanul/posts/4433028716733860
NOU
Aaaa, îl știm de demult, e un dobitoc incurabil. A mai mîncat căcat pe la cîteva posturi tv de duzină și nu s-a săturat.
Nu-l băga în seamă, mergi mai departe.
NOU
Daca prostia ar durea, ar fi pline spitalele… Oh, wait… Am prieteni doctori si pot spune ca respectul meu pentru ei a crescut infinit de cand cu pandemia. Unii lucreaza pe suport covid chiar daca nu sunt de specialitate si fac ture dese si obositoare. Faptul ca inca reusesc sa vorbeasca decent cu toti idiotii e si mai de admirat. Eu, daca as fi surmenat si obosit cum sunt ei, probabil ca i-as trimite pe toti acasa sa se trateze cu pisat de urs.
NOU
@adi: ursul n-are nici o vină. Să se pișe unii pe alții ca să se „imunizeze-n grup”. 😀
NOU
Salut, putem să blurăm numele pacientului de pe hârtia de la capătul patului? Mulțumesc. Să ne auzim cu bine la capătul tunelului.
NOU
Se degreveaza sistemul de pensii, e ok.
NOU
Eu mă întreb, de ce s-a mai dus doamna în cauză la spital, dacă tot nu crede în medicii??? Să facă scandal? Care e scopul? Dacă doctorii de la UPU s-ar da de mâine loviți, nu ar mai fi personal să trateze oameni și ca dânsa…
NOU
Undeva trebuia sa se spargă treaba cu 30 de ani de educație footoota.
Mega fail, din pacate.
Știam ca e multa prostime dar totuși credeam ca e o limita. Sa iti risti viață asta nu denota prostie, ci cretinism.
Respect doctorilor. Efort supraomenesc, și sa fim sinceri, nu știu ce sistem medical ar rezista la așa spike. Nu știu dacă s-au făcut simulari după valul 1 sau 2, dar e greu sa scalezi operațiunile la prostia poolimii.
NOU
“Daca prostia ar durea, spitalele ar fi pline.” Mda…
NOU
Eu cred ca este o culpa comuna pentru toata situatia din Romania de astazi. Le iau pe rand.
1. Educatia. In cei 12 ani de scoala nu se face aproape mai nimic in privinta asta. Multi nu inteleg rolul analizelor periodice, nu stiu sa citeasca un prospect de medicament sau ce e aia o concentratie a acestuia.
2. Organizarea sistemului de sanatate. Aici e valea plangerii. Am ajuns in spitale in multe randuri in calitate de „apartinator” si e cumplit sa afli ceva informatii despre cineva sau ce ar trebui sa faci, unde si cum sa te duci. Pur si simplu portarul este „biroul de informatii”. Chestia asta din pacate transmite o imagine proasta pacientului si creste gradul de neincredere. Chestia asta s-a propagat destul de mult, iar apogeul il reprezinta rata de vaccinare de astazi.
3. Social media. Din pacate toate retelele sociale au si parti negative, iar una din ele este propagarea de informatii false. Iar pentru un em needucat este foarte simplu sa puna botul la orice, pentru ca pur si simplu nu stie sa caute, sa documenteze. E mult mai simplu de crezut daca vine de la cineva cu care el rezoneaza. (PS: un articol misto pe tema asta. Nu mai stiu cum am dat peste el. pressone.ro/mircea-miclea-crezi-in-conspiratii-fiindca-te-face-sa-te-simti-special
4. Gura lumii. Oamenii au tendinta sa fie specialisti in orice. Nu stiu daca este specifica dacilor liberi sau se intalneste si la alte natii, insa ar trebui fiecare sa isi vada dracului de treaba lui si sa emita pareri pe ce este pregatit. Pun pariu ca majoritatea nu stiu care e formula apei, dar vor sa stie ce are vaccinul in el.
PS: Nu sunt specialist in psihologie, dar am emis si eu o parere :p
NOU
Mi s-a făcut pielea de găină.Consumul nervos extrem şi de lungă durată nu poate fi cuantificat în bani,că veni vorba mai sus de salarii.Sarumâna dna dr. Anca pentru tot ce faceţi!
NOU
Sistemul de sanatate este nereformat si neschimbat pt ca tocmai cei care fac parte din el NU doresc asta….Mergeti in oricare parcare a unui spital si vedeti parcul auto ….sau rablele cu care vin la munca ca sa nu bata la ochi….Ca in sistem sunt categorii “futute” ? Categoric ca da….dar cand tot auzi cate mii de euro se dau spaga pt un post de infirmiera sau de asistenta efectiv vomiti….Ca sunt oameni dedicati in sistem , categoric da….dar ca si la popi sunt extrem extrem de putini pt a putea face diferenta…Si uite asa avem un sistem mafiot care genereaza doar bani si cadavre….
NOU
“Mergeti in oricare parcare a unui spital si vedeti parcul auto”
da ba. Cum sa isi permita doctorii masini bune. Da-i dracu de prosti, doar salveaza vieti.
*adica io inteleg plangerea si o stim toti. Cu marii profesori si toti doctorii astia fututi de fac medicina doar pentru spaga. dar “parcul auto” este o anecdota nici macar amuzanta. Parcul ala auto trebuia sa fie asa, fara spagi.
NOU
nu e vorba doar de spaga, e forba de o adevarata mafie in care intra de la distributia de medicamente, echipamente medicale pana la banala gravida “agatata” in sistemul public si multa de mii de lei in sistemul privat, iar cand vine momentul sa fete este din nou data sistemului de stat , sa nu se largeasca pizda….si mai sunt si alte exemple, din pacate…nu e vorba ca au venituri mari ci cum sunt ele obtinute…
NOU
Pai da. Cum ziceam: nu e vorba de parcul auto ci de cacaturile din afara. Cacaturi din afara care au fost si fortate de situatia din teren.
Stii ce misto e sa faci 6 ani de facultate dupa care sa stai 5 ani de rezidenta pe 6-1400lei/luna? Timp in care faci garzi de te fute in cur?
Normal ca ajungi sa consideri spaga drept dreptul tau natural. Ia du-te de 3 ori la frizer si lasa fix aia 14 lei cat te costa tunsoarea. Sa imi zici cum e.
Sau la acelasi restaurant, dar nu lasi niciodata bacsis. La fel, spune-mi cat de mult te-ai distrat
Aici salariu de inceput la rezidenti e aproape cat al meu, de programator senior. Iar, doctorii specialisti au cam cu 1000e net, minim, in plus.
e normal ca un parc auto al doctorilor sa fie misto. Ca e o munca speciala, nu programare
NOU
Am auzit că pentru un post de medic la spitalul județean din Vâlcea șpaga este de la 10.000 de euro în sus, în funcție de specialitate.
O fi, nu o fi, așa umblă vorba. In unul din cele mai fucking rupte în cur județe din România.
NOU
@ionutM nu cred,in vrancea spaga e 10k pt asistente.
Personal cred ca medicii ca Anca sunt raritati.Majoritatea au plecat(personal am 2 prieteni,anu asta au terminat rez,amandoi vor sa plece,oameni care chiar au invatat pe bune si in ultimii ani au fost la multe seminarii etc),pt unii era mami,tatic medic si post asigurat,eventual si o clinica/cabinet,unii s-au facut strict pt bani si mai sunt raritatile gen Anca.
Maica mea lucreaza in spital de muuulti ani,nu cred ca au 10% medici mai tineri,toti sunt 60+,mare sef,cu atitudine de tot rahatul.
Dar totusi sa ma limitez la experiente directe,nu auzite chiar si de la mama,ci simtite
:-mari probleme la inimioara,mare sef si proprietar de sectie cardio nu se baga,adus la bucale
-trebuie operatie urgenta,primul loc peste 6 luni,dupa 1 k … vai minune uite se poate si peste 2…stiu teoria,nu accepti,dar cand stii ca iti crapa parintele,dai…vai plangere,rahat…nu prea ca anual vii la control si dai tot de el,plus ca el nu o sa pateasca nimic
-medic nr3,tot la buc,operat pietre la rinichi,nu a vazut ca avea cancer la prostata
-medic nr 4,oncolog in vn,totul se face la privat,doar tratamentul se face la spital,ii duci RMN ul si iti toarna un felicitari si atata,ce?cum?orice detaliu nema,tipa urla toata ziua,inclusiv la privat ca se omoara,zbiara la oricine,pacient,asistenta…poti sa ii faci plangere?nu ca depinzi de ea,pe termen lung,si deja stie tot spitalul de apucaturi,deci inclusiv conducerea zic
-medic nr 5,oncolog Elias,super profi,i-a explicat lu taica miu mai ceva ca la un copil de 5 ani,i-a explicat fara sa se uite la ceas,fara sa-l grabeasca,a iesit a meu zen,calca pe norisori
Si astea sunt cazurile strict la taica-miu si strict patite,deci care sunt sansele sa dai peste dr ok?
Am multe povesti ,dar sunt multi care au.
Deci nu avem,nici spitale,nici medici,pt ca nu ne-a pasat,si nu ne pasa nici acum,mai avem 3 rasariti si aia vor pleca,ca au si ei o limita.Pe tarisoara asta o asteapta vremuri ff interesante in cativa ani,totul e varza,spitale,strazi,scoli,nimic nu merge,aia 30% deja isi fac bagajele,ca s-a strans frustrarea in astia 2 ani,aia deja plecati nici nu vor sa auda de revenit,vor ramane aia 70% si sa vedem ce fac…eu cred ca se vor duce si mai tare in cap,dar sper sa ma insel si le urez succes!