Bine, glumesc, nu e neapărat un film rău, puteți să îl vedeți liniștiți.
În general, nu mă uit la filme care sunt pe hype pe social media. Văd bășinile doamnelor axate pe cultură, băluțe intelectuale și ochi dați peste cap, skip, e un film prost, din care nici ele nu au înțeles nimic și, din cauza asta, emit opinii. Văd că doamnele se burzuluiesc și îl pun la zid, ah, câtă incultură, regret că am deschis televizorul + bășini și băluțe intelectuale, zbang, înseamnă ca merită. Facebook e un fel de public tomatometer, dar cu semidocte.

Inițial nu am vrut să mă uit la The Menu, atâtea sensibilități ce s-au umflat pe internet, vai Ralph Fiennes, vai, tipa aia din filmul cu șahul, care are ochii depărtați cât să intre un șifonier cu 2 uși în locul ăla, ah, ce prestație, ce precizie. Bleax. Cât mi-o place mie Ralph Fiennes (vă zic, filmul ăla cu șahul nu l-am văzut nici acum, pentru că mirosea a bășini de facebook și dacă intrai pe myspace, atâta se dezlănțuiseră total fomeile românce care, brusc, pricepeau șah, mâncaseră șah pe pâine, își aminteau, cu lacrimi în ochi, de câte un bunic, care le ținea, în poala sa și le învăța șah și alte experiențe minunate încât, pur și simplu, mi s-a făcut greață. Și nici nu o să îl văd), înseamnă că e un film prost.

Din păcate, a vrut Luna să vedem un film împreună și, cum nu aveam ceva rapid la dispoziție, am băgat The Menu.
În mare, am avut dreptate. E un film mediocru, care pastișează bășinile chef-ilori actuali (merge mult pe Gordon Ramsay, dar orice bucătar overachiever se poate recunoaște acolo, oamenii se simt artiști, când, de fapt, sunt plătiți să ne facă mâncare și cam atât, micul de la Koko Chatoo același gust îl are)

Problema sa este că are o acțiune gen De ce e aia așa? Pentru că așa am zis eu. Ok, am înțeles, ăla e un killer, dar de ce? Cum s-a ajuns acolo? De ce? Cine sunt oamenii ăia din spate? De ce, brusc, au ales să se sinucidă? Care sunt mijloacele prin care au ajuns la intimitățile descoperite acelor oameni, ce mică armată de spioni a fost în spate și de ce? Brusc, șeful de sală și ospătarii sunt ninja yakuza? Cum? De ce? De când?

Asta e marea problemă a filmului. E un scenariu care propune nimic și se termină cu nimic. Nu cunoști personajele, nu le înțelegi, la final toți dau colțul, mke, mergem mai departe, uh, mi-a făcut aia poftă cu burgerul ei, naha, deci se pune ceapă julien pe partea de pe plită, știam eu!

Așa că da, doamnelor, nu vă mai dați ochii peste cap, ați greșit momentul. Sau filmul. Așteptați puțin sau explicați-ne despre cât de tare e Shakira și cum are Pique un Twingo.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. Eu la McDonalds:
    – What’s on the roll today?
    Fata de la drive-trough:
    – Have you seen The Menu?
    – Oh no, thank you, a zis Cetin că e nașpa.

    9
    • #2

      nu e naspa, e haios, dar în niciun caz nu e monumentul care i se construiește pe internet

    • Boss, l-am văzut, nu e genul meu.
      Doamna Tanța s-a emoționat până la lacrimi.
      Ea cică:
      – Un amestec de sinistru, oroare și dramă.
      – Dragă, te-am rugat să descrii filmul, nu pe soacră-mea.

      În altă ordine de idei, dintre filmele noi, recomand The Banshees of Inisherin.

      8
    • #4

      nea Ilie, unde vedem si noi The Banshees subtitrat? am auzit doar de bine despre el insa o unii dintre noi nu prea stapanim accentele alea ardelenesti sa ne bucuram si noi de tot continutul.

  2. #6

    Bai, The Last of Us primul episod e absolut fenomenal!!!

    • #7

      oh stahp ca nu știu cum o sa rezist dacă păstrează nivelul

  3. #8

    Piqué chiar a trolat-o pe Shakira si s-a “lasat” fotografiat intr-un Twingo.

    2
  4. #10

    Am vrut sa cumpar ceasul din poză ieri cu 175 de lei. Acum după articolul tău va fi mai scump !

  5. #11

    Cand credeai ca Shakira nu poate fi mai penibila, a lansat cantecelul ala.

    1
    • #12

      Uite asa se fac o gramada de bani de pe urma unui “divort”. Mai un cantecel, mai un mijto si puletii dau clicuri. Tzac clicu, tzac banu. Nu m-as mira ca aia doi sa fie înțeleși ptr tot circulețu asta pe principiu “hai sa facem si-un banut daca tot sint astia curiosi, io zic in cantecel ca tu ai twingo si casio, tu apari in twingo si cu casio si zbang toti se amuza si noua ni se umplu conturile”.
      Un om decent trece in liniste prin asa ceva. Si imi placea asa oarecum de shakira. Pacat.

    • #13

      oh well, si mie imi placea, dar cand te combini cu un bambilici de fotbal, arati cine esti, de fapt

  6. #14

    nu e nicio campanie, casio a anuntat ca nu are nicio legatura si le-a recomandat sa nu mai foloseasca fara autorizatie numele companiei.
    shakira e penibila de prin 2010.

    • #15

      penibila, dar cu bani, o gramada. Femeia a dat-o in bara cu alegrea baietasului aluia dar in rest eu am auzit-o vorbit fluent in vreo 4 limbi, ceea ce nu e nimica-toata, pe langa asta avea un discurs coerent si bine argumentat. Si-a construit o cariera solida si acum ca si business a facut o miscare foarte inteligenta cu cantecul asta, isi da reset la cariera, are acces la un public nou si foarte larg (si fatucile de 14 ani care plang dupa un bambilici care s-a tinut de mana cu alta si femeile de 30-50 care au avut deceptii sentimentale). Iarasi fata de drop it like its hot si hai pe partea stanga a cuibului si alte hituri care efectiv au aruncat acolo niste cuvinte fara sens si legatura, sa nu fie muzica goala cantecul asta are niste smecherii lingvistice foarte destepte, daca ea l-a scris, o fi ea penibila din 2010 dar e o penibila bogata si desteapta :).
      Vorbesc spaniola fluent si prima data cand l-am ascutat mi-am dat cu cafea pe mine de vreo 4 ori

    • #16

      nu vorbește fluent 4 limbi. Nativ spaniolă, fluent engleză, a făcut liceul francez dar nu poate susține un interviu în franceză, parsează portugheza ok și mai știe câteva cuvinte în arabă de la familia ei.
      Ce face mai bine decât restul e că prinde pronunția foarte bine. A fost prin 2000 ceva val latino și mulți au încercat să treacă și în piața anglo. Shakira a rămas și după ce a trecut valul. Și asta datorită accentului bun în engleză. Se simte că e din alt sat, dar vorbește suficient de clar cât să nu-ți pese.

    • #17

      Asa e, nu e fluenta in 4 limbi, e fluenta in 6 (cu catalana n-am gasit).
      www.youtube.com/watch?v=WzX3I4rD_nU
      Also, asta fac cantaciosii, canta despre viata lor, a prietenilor, a familiei, uneori iese bine, uneori iese cringe, daca era comedianta facea un roast, nu vad ce e atat de “extraordinar”, in afara de curajul sa spuna cu gura ei ceva ce toaaaata presa din Spania si de pe glob scriu continuu, de 6 luni incoace.
      Asa a considerat ea ca lamureste lucrurile, cu gura ei. Suna bine, suna prost, e discutabil. Ne place noua ca a facut asta? Cui ii pasa?
      Daca as fi in locul ei, si m-ar agresa continuu stirile despre ce mizerie de barbat am putut sa am, cum se fataia amanta prin casa mea cu x ani inainte de despartire, si mai aparea si in interviuri live “accidental”, etc, POATE ca as fi simtit nevoia sa spun si parerea mea. Aceia care considera ca trebuia sa isi spele rufele in privat, sa o faca ei, cine va obliga sa dati click/like/sa ascultati?
      De cand e ok sa decidem noi pentru altii cand sa spuna, ce sa spuna, despre ce li se intampla LOR? Unii traiesc in minciuna zeci de ani, altii se duc frumos la notar/popa/mediere/consiliu de familie, altii dau interviuri, altii canta. Fiecare alege cum sufera, cum isi plang propria prostie, etc.
      PS: nu-l suport pe maimutoiul de Pique de cand isi batea joc de formatul Cupei Davis, dar la fazele astea cu ceasul, cu masina, chiar ma asteptam si AM RAS. A ras si el, a ras si Kun Aguero, rade si presa, e amuzant pana si pentru fi-su de ani.
      E nasol sa nu vezi umorul, mai ales ca apare ca pana si ei rad de ce li se intampla.

    • #18

      Hahahaha, mersi Nico, acum am ascultat si eu melodia. Grande Shaki 🙂 ahahahahahahhahahahahahaa. A fost chiar finutza. Mi-au placut jocurile de cuvinte, ClaraMente no es como suena :)))))) ahahahaha

      1
  7. #19

    cum naiba sa ajungi sa nu vezi un film pentru ca zic unii ca au ei o parere?

    • #20

      Exact, solutia mai buna ar fi sa nu citeasca cronici de film de pe Facebook. Au fost filme sau seriale cu mult hype care poate i-a daunat (spre ex, Squid Game) dar nu cred ca e cazul aici.

      E bine sa ai un reper privind calitatea filmelor, si aici as recomanda Letterboxd, unde sunt opinii mai bine argumentate si un scor mai corect (nu cu note extreme ca pe IMDB).

      Si de cele mai multe ori un film cu gatit nu este neaparat despre asta (vezi serialul The Bear) si merita sa iti faci singur o parere.

  8. #21

    eu nu prea am inteleg de ce se glamourizeaza meseria de bucatar, cand de fapt e una dintre meseriile foarte nasoale, stai toata ziua in picioare in caldura si miros de mancare si trebuie sa faci practic aceeasi mancare pe banda rulanta in fiecare zi (cu exceptia celor celebri care sunt invitati in diferite locuri), de multe ori intr-un ritm foarte rapid

  9. #22

    Cred ca e ceva gresit la mine-n bula, nu am pe nimeni in lista care sa-mi povesteasca filmele, dar inteleg ca nu pierd nimic.
    De pe Netflix rar mai gasesc ceva care sa ma tina priza, ai povestit tu despre Witcher si l-am savurat, acum citesc cartile, sunt pe la vol. IV, mi-a placut Manifest (inca nu l-am terminat, dar se cam fasaie), Lucifer mi s-a parut foarte haios si imi place ca nu se ia foarte tare in serios.
    Mi-e dor de un Vikings sau GoT, dar altele in stilul asta cred ca nu mai prind curand, si au inceput sa ma calce pe nervi fazele cu “musai cuplu LGBTQ personaj principal pozitiv in filme pentru/cu adolescenti” si alte minuni din astea, si alte chestii woke pe care nu le inteleg de ce trebuie sa fie atat de ostentative.

  10. De parca basina cu teambulding nu e tot calul laudat. Nu merge nimeni la un film romanesc daca nu e hype in presa si internet.

  11. #24

    Pe Netflix văzut aseară, Desperados, bun, comedie la care chiar răzi. Bine, eu am râs mult și la Teambuiding, am foarte puține bășini in general in mine, nu am copilărit nici cu Kant nici cu Schopenhauer, sunt un om simplu.
    Desperados e chiar bun .

  12. The Menu a fost in top 10 din ’22 (parere personala); adica din 10K filme din palmares nu stiu altul ca el. Dar nu am avut nicio asteptare, n-am citit pareri, ci vazut in ziua lansarii.