Ieri stăteam și vorbeam cu mama unei foste prietene, despre viață, iubire, respectul față de soț, chestii de astea. Practic, doamna mă-sa era foarte supărată că fiica ei a făcut-o de râs și și-a abandonat soțul, a luat copilul și a plecat. Întâi a venit la mă-sa acasă. Dar mă-sa a început să îi explice că o face de râs, că nu are de ce să plece, că e om bun, fiecare mai scapă câte o palmă în familie, ce, crede că ta-so a fost vreun sfânt? Eheeee, la câte curve s-a dus, dar eu am știut să îl fac să vină acasă, să aibă copilul tată

Așa că femeia și-a luat copilul, a vândut tot ce putea vinde în 3 zile și a plecat din țară cu tot cu copil. Iar acum mă-sa, îndurerată, suna pe la cine știa ea că îi sunt prieteni, să afle unde e, să îi bage mințile în cap și să vină acasă că uite, Tudor e aici (Tudor îl cheamă, nu e nume inventat) și numai plânge după ea și se stinge de dorul copilului. Tudor nu făcuse decât să o bată pe nevastă-sa de a avut nevoie de copci la buză și ochi, pentru că o lovea doar cu pumnii în față, să simtă.

Și să mor dacă înțeleg. Nu înțeleg. Nu înțeleg părinții. Am un prieten care a divorțat de nevastă-sa, nepotrivire de caracter, în fine, nu se mai înțelegeau și au decis că cel mai bine divorțează, toată lumea fericită, nu își mai mănâncă zilele reciproc. Știți cine era cel mai mare inamic al divorțului? Mă-sa, frate, femeia care ar fi trebuit să fie alături de el și să îi dorească fericirea. Cu aceeași placă, vai, dar o face de râs, ce or să zică rudele ei, că a ajuns divorțat?

Tu, ca părinte, nu ar trebui să îi dorești copilului tău să fie fericit? Cum să fii tu, femeie și să zici că lasă, ce dacă te bate, e om bun, uite, vine acasă la tine, fii recunoscătoare că ai o familie.
Cum?
NU ÎNȚELEG.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.