V-ați clarificat situația militară?

@punkreas:

Inca n am primit nimic, astept sa vedem. Cand o sa-mi dau drumu acuma la vlog sa filmez o sa va spun si despre subiectu asta cu cazieru ce se intampla

Hai să vă spun io cum e cu convocările (și cu evidențele) ăstora – sau cel puțin cum era – prin anii 90 și un pic, la țară, în orășelul de unde eram, au venit cei de la centrul militar pentru recrutare (am înțeles că așa se chema procedeul, nu știu exact, nu am trecut prin așa ceva, spun imediat și de ce) chestia aia care se facea cand chemai pe plan local tineretul care urma să fie încorporat în perioada următoare, pentru precizări, înmanari de documente, birocrație din astea. Ăl bătrân, taică-meu, era profesor de sport la școala generală locală și i s-a solicitat să pună la dispoziție sala de sport, era un spațiu generos unde se puteau desfășura respectivele activități cu succes. Mă rog, a început activitatea, și la un moment dat, cineva i s-a adesat tatălui meu, (cred că era și în comisia respectivă, ceva reprezentant local, nu sunt sigur, dar oricum era pe acolo) cu “dom’ profesor” plus numele de familie, un nume rar, să-i spunem X. La care vreo doi apeviști din comisie au ciulit urechile “X”? “Cunoașteți vreun X, e un nenorocit de aici din oraș cu numele ăsta care de câțiva ani refuză să se prezinte la încorporare, o să-l băgăm la pușcărie, e vreo legătură sau e o simplă coincidență de nume?” “Da domnilor, e chiar fiul meu, care e problema, habar nu am despre ce vorbiți?”. Ăia au început cu gălăgia, cu reproșurile, că ce e asta, că autoritatea, că o fi, că o păți. Și pe măsură ce ei se montau, ăl bătrân zâmbea, lucru care îi făcea să se monteze și mai tare. La final le-a spus “Băi nene, copilul meu e de un an și ceva locotenent la Vânătorii de Munte, habar nu aveți pe ce lume trăiți, să-mi bag ceva în evidențele voastre și în armata voastră”. 🙂 Strict autentic. Sper că lucrurile s-au mai schimbat de atunci….