L-am cunoscut pe Puya acum foarte mulți ani, când era un puști simpatic, cu ochi albaștri și succes la femei, deși era înalt cât o șosetă. Îi făceam amândoi capul mare unei tipe smart, la un party, așa că, cel puțin părea, foarte inteligent, cu umor și toate vorbele la el, un tip cult și foarte calm. Cel puțin așa părea.

Mă gândeam la chestia asta, legat de evenimentul cu prinsul lui Puya, în trafic, cu cocaină la bord.
Nu sunt vreun șofer model, absolut deloc. Am luat amenzi de viteză la greu, amenzi de parcat aiurea, permis suspendat de câteva ori pentru trecere pe roșu, bătaie în trafic, în Constanța, terminată cu poliție și dat bani celuilalt erou, ca să nu ajung la dosar penal, chestii de astea.

Dar never ever never in my life nu am fost verificat de poliție pentru droguri. Niciodată. Nici nu știu ce e și cum se face. Am suflat în fiole de o grămadă de ori, pe la tot felul de filtre de poliție, mai ales noaptea, când ies băieții la pradă, dar niciodată nu mi-a pus cineva fiola de drog. Sau ce naiba or face ei.

Așa că nu pot decât să fiu foarte curios cum s-au gândit ei, la 12 ziua, să îl oprească pe cetățeanul Dragoș Gărdescu, urcat pe un scuter și să îl testeze pentru droguri de risc. Nu de alta, dar mie îmi sună asta precum capturile alea de droguri din vamă, când, în urma activității specifice, lucrătorii de frontieră au reținut un fraier care transporta 2 kile de iarbă, uitând să menționeze că aceste activități specifice sunt, de fapt, informații primite de la distribuitori, pe principiul trecem liniștiți, din când în când vă dîm câte un papagal, ca să vă justificați existența și banii.

Adică, dacă nu înțelegeți, eu cred că cine i-a dat cocaină lui Puya, l-a turnat la poliție.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

72 comentarii Adaugă comentariu

  1. Si daca l-a turnat cineva inseamna ca e mai putin vinovat ?

  2. #3

    Mai exista posibilitatea sa fi facut ceva pentru care l-au oprit si sa nu fie mentionat in articol caci nu ar mai fi la fel de bombastic – gen trecut fortat un rosu, atins o alta masina cu scooterul, nepurtat casca pe cap ca te crezi superman.

    • #4

      da, chestii facute cam de toti, inclusiv eu. niciodata verificat pentru consum de droguri

    • #5

      De acord, dar după ce l-ai oprit și ai văzut că e Puya, automat îl verifici de droguri…

  3. #6

    Barem Puya e mai cu picioarele pe pamant, spre deosebire de mai putin ilustrul fost coleg, prajitul ala de Sișu.

    • #7

      si daca aveam 15 000, si daca nu aveam

    • #8

      Dragos, pai l-a prins cu droguri nu cu o lada de bere in portbagaj. Deci nu e.
      Care mai e parerea ta despre razboiul pornit de rusi? Ca vad ca ti-a dat verde iar la comentarii.

      On topic: e clar ca l-a turnat cineva dar mai bine ca l-a prins acum decat dupa ce ar fi dat peste cineva cu masina. La mai multe. Salarii mai mari la politisti. Merita ca sunt oameni cinstiti.

    • #9

      Una e sa il prinda cu droguri pentru consum, alta e sa il prinda cu droguri pentru distributie, ca pe prostul celalalt.

      Am avut liber la comentarii tot timpul, doar ca sunt moderate de catre Cetin si ocazional nu am timp sau chef sa aberez pe bloguri.

      Razboiul pornit de catre Rusia e o nenorocire pentru toata lumea, exceptand pentru cei care fac bani din razboaie dintotdeauna.

      Si lasa tonul asta mai jos cu cateva note, ca nu e ca si cum iti datorez tie sau altcuiva ceva, sau de parca as fi gresit cu ceva si tu, pielea de pe scrot a internetului si nu doar, imi faci mie critica, ca imi doresc ca tarii mele sa ii fie bine, si nu altora.

      Uita-te la comentariile mele, sunt constant cele mai votate, indiferent de tema. Faptul ca tu si inca cativa wokeri basiti si ciudosi aveti o problema cu ele, mi se rupe in paishpe, ca ele sunt la fel de valide si sustinute atat aici cat si in afara.

      Pe scurt, eu te iau pe tine la rost, nu invers, nimicule, asa ca sa ne cunoastem gradele, zic.

    • #10

      “sunt sustinute atat aici cat si afara” :)))) ai uitat sa mentionezi succesul international. Sa te mandresti cu numarul de voturi in tara in care ii consideri pe toti prosti e si asta un pic de disonanta…bine, sa te mandresti cu numarul de voturi punct e un pic ingrijorator dar explica multe. Defensiv vad. E bine. Poate mai e speranta.

    • #11

      nimic esti tu :)))

    • #12

      @Cristina: ioaiii…thumb up:))))

    • #13

      Iar ai apărut mă pokemonule. :)))

      Mie imi place de Dragoș, e mereu previzibil si imi dă așa o stare de…calm. Indiferent de comentariu, după 2,3 reply-uri sigur sigur o să înjure pe cineva sau o sa găsească cumva o oportunitate să zică cum el e mai grozav decât ceilalți participanți la discuție. Gg

    • #14

      Bine Dragos, nu ma pun cu tine ca ai mintea odihnita si , mai ales, cele mai votate comentarii.

    • #15

      Gabriel, da, dupa 3 replyuri de la unii carora nu le-am facut sau le-am zis vreodata nimic.

      Te mai si saturi sa fii muscat de cur…

      E ironic si in acelasi timp destul de trist, cum dupa 30 de ani de interactiuni online, majoritatea oamenilor inca nu pot (sau nu vor) face distinctia intre opiniile cuiva si persoana respectiva.

      Ai o opinie pe un anumit subiect, sa fii sanatos, daca nu imi convine, voi incerca sa o combat cu argumente dar niciodata nu voi incerca sa te jignesc daca nu ai facut-o cumva tu primul.

      Te-ai intrebat vreodata de ce inca postez aici ?

      E pentru ca seniorul stie foarte bine diferenta intre moderare echilibrata si abuz/ban/cenzurarea opiniilor.

      E drept, a patit-o pe pielea lui de atatea ori pe Facebook…ceea ce nu face decat sa aduca greutate a ceea ce zic.

      Stiu ca pe unii ii enerveaza maxim cand altii ca mine posteaza chestii in contradictie directa cu tot ceea ce sunt dresati sa creada si sa faca (gen Covid-19, PSD, USR, Ucraina), etc – dar aia e, eu imi asum ce scriu.

      Si pe “dincolo” mai sunt unii, cum e Eftimie, care se pisa cu bolta pe “popular opinion”. Sau Radu Alexandru (Pitici Gratis)…

      Si altii, nu multi, dar exista, si fara noi viata ar fi pustiu, aducem plus-valoare in online.

      Plus engagement organic si gratuit :))

    • #16

      “ Uita-te la comentariile mele, sunt constant cele mai votate” – bine ca aveam gura închisă, altfel vomam puțin pe tastatura …

    • #17

      Eu va dau thumbs up tuturor ca ma distrez. Cei mai mari comentatori din lume, dar și din Europa.

    • #18

      @Dragoș: adevărul e că sunteți prea puțini oameni de valoare în țara asta, ca să vă mâncați de curnintre voi.

    • #19

      @Dragos, mai comentezi aici pentru ca starnesti controverse si comentarii, ceea ce e bine pentru blog. Nu iti face iluzii.

  4. #20

    Eu cred ca e o diferenta uriasa intre momentele in care te-au oprit pe tine si momentul in care l-au prins pe el: fata.

    Ultima oara l-am vazut pe Puya intr-un oras unde venise la un concert, se plimba prin centru cu un grup de baieti. Era atat de SPART ca il vedeai de la 3 kilometri. Nu beat, da? Nu se clatina mergand, nu i se impleticea limba in gura. Dar avea ochii bagati in orbite si tripat asa, reactii lente in miscari, fericit din cale afara.

    Plus ca politistii din ziua de azi recunosc usor un drogat. Sunt mai tineri, unii folosesc si ei 🙂

  5. #22

    Poate era în puța goală pe scuter și urla Cocainuuum!

  6. #23

    Nu ii inteleg pe cei care conduc bauti sau drogati…si ff bine ca mai prind cate unul, chit ca au fost informati sau nu, neinteresant, important e ca unul e in minus pe strazi.
    Atata timp cat tie ti se rupe ca poti ucide/vatama alta persoana, meriti cu varf si indesat, mai ales in 2022 cu taxiuri, uber, bolt si alte solutii…pur si simplu nu ai cum sa faci asa ceva decat daca esti un bombardier cu 0 educatie, bun simt si empatie.

  7. #24

    Adevărul e că fața lui inspiră orice dar nu dependență de narcotice

  8. #25

    Daca dai pe google, Celentano din “Las Fierbinti” sufla in fiola de fiecare data. Poate sa fie vorba si de reputatie.

  9. #26

    Pont sau nu, rau pt. el ca le trage pe nas, credeam ca a invatat ceva din lectia lui sishu. Cand eram mai tinerel au fost destule tentatii si ma bucur ca am rezistat. La cat de multi prajiti am vazut sa ma plateasca cineva si nu as baga asa ceva in mine.

    • #27

      din ce stiu eu, le trage pe nas mai rau decat confratele. ala a picat pentru distributie

  10. #28

    Nu e nevoie sa il sifoneze nimeni. Reparasii sunt in general luati in colimator de politie. Nane se plangea ca le era deseori oprita masina cu care mergeau in turneu prin tara, pentru a fi perchezitionata.
    Cand canti despre droguri si/sau bagabonteala se gasesc mereu politisti care sa te verifice la orice ocazie se iveste, iar pe Puya este greu sa nu il recunoasca politistii.

  11. #29

    In presa se spune ca in urma testelor preliminare rezultatul a fost pozitiv la consumul de cocaină si urmeaza acum sa vina rezultatele finale de la IML.
    Faptul ca avea cocaina in organismul lui este tot o inscenare !?
    Sa asteptam raspunsul de la IML si mai analizam atunci.
    Sau nici IML nu este de incredere !?

    • #30

      incearca sa citesti mai cu atentie, stiu ca analfabetismul functional e o plaga, dar nu pareai

    • #31

      Am inteles foarte bine, dupa cum se spune in articol :”Adică, dacă nu înțelegeți, eu cred că cine i-a dat cocaină lui Puya, l-a turnat la poliție.”
      Deci cineva i-a dat cocaina apoi la turnat la politie , nu este vreo mare noutate .
      Intrebarea mea este, dar probabil m-am exprimat eu mai neclar, cine l-a obligat sa consume cocaina si sa intre in rahatul asta !? Daca a consumat cocaina ce cauta in trafic !?..ar fi a doua intrebare.

    • #32

      QED, Senioare, QED.

    • #33

      Hai ba gigele ca nu a zis nimeni ca i-a fost bagata cocaina fortat pe nas, era vorba ca s-a mers la pont.

    • #34

      Măi gigi, ideea e că a fost arestat pe baza unei declarații de genul: Bă, Puya a tras pe nas sigur, îți zic că doar eu i-am vândut marfa!
      Iar poliția face un bine comunității și-l arestează pe periculosul consumator de chestii ilegale pe baza denunțurilor făcute de traficanți!
      Totaaaaal corect!
      Nimic în neregulă aici! cine l-a pus pe ăla să tragă pe nas, nu?:)))))))))))

    • #35

      Am inteles ca s-a mers la pont, nu este analiza matematica, este un subiect de doi lei de tip can can.
      Eu doar intrebam retoric cine i-a pus in organism cocaina si de fapt ideea pe care vreau sa o transmit este ca nu inteleg rostul acestui articol mai ales finalul ala grandios cu : ”Adică, dacă nu înțelegeți, eu cred că cine i-a dat cocaină lui Puya, l-a turnat la poliție.”
      Ce ar trebui sa facem acum noi publicul, sa ii plangem de mila domnului artist neinteles ca a fost prins in urma unui pont !?

  12. #36

    Exista posibilitatea sa fi făcut ceva in trafic, poliția să observe comportamentul specific de consum și să fi chemat testarea.
    Nu zic că așa s-au întâmplat dar mai există și alte posibilități decât turnătoria.

  13. #37

    un excrement care din momentul cand a aparut aceasta stire i s-a cam terminat viata publica , exemplu bromania unde si ala a fost oprit si prins drogat. nu s-a mai auzit nimic de el.

    • #38

      vezi Chelu, e pe la televiziuni…

    • #39

      da, da la Chelu a fost doar maria , pana si la noi a inceput sa se faca diferenta intre drogatz si fumatz 😀

  14. #40

    Sunt convins ca nu era prima oara cand consuma, la fel cum nu e prima oara cand se plimba drogat pe scuter, era el demult pe lista toxicomanilor, si probabil ca a sarit calul de multe ori.
    Pana la urma turnat sau nu, este ilegal ceea ce a facut, asa ca nu pot decat sa ma bucur ca un toxicoman va suporta rigorile legii, asa cum toti toxicomanii ar trebui sa le suporte, daca conduce drogat, si sper ca la audieri, ca un baiat de cartier, va turna dealerii. E plin de idioti care mai nou se plimba drogati, la volan, scutere si alte vehicule, si pun in pericol restul oamenilor, asa cum, cei ce vand ar trebui sa ajunga la puscarie.

  15. #41

    Poate a gasit-o pe jos!

  16. #42

    vai, nu pot sa cred, marele artist ortodox roman verde patriot, homofob sustinator fervent al familiei traditionale si dac liber Puya a fost prins cu cocaina din aia de la straini? pai dacii prizau cocaina?

  17. #48

    Datini ale familiei tradiționale?

    • #49

      Creta traditionala, inspirata pentru ridicarea temperaturii cind nu aveai chef de școalā.

  18. #50

    Nu neaparat ca l.a turnat cineva, poate unul cu care a tras, cine stie? Dar sa te opreasca la 12ziua, pe scuter, fara motiv, da de gandit…

  19. #51

    Etilotestul iesind negativ, au vazut pe el ca e praf, asa ca urmatoarea posibilitate au fost drogurile.

    • #52

      Probabil că așa fost, morala ar fi că dacă consumi cocaină bea și ceva alcool in acelasi timp ca iesi mai ieftin la final daca te prinde politia!

  20. #53

    “Cine i-a dat cocaină lui Puya, l-a turnat la poliție” = i-a făcut un 16

    Când ai doi copii de crescut consider ca ar trebui sa suprimi/omori ‘consumatorul’ din tine.

  21. #54

    42 de ani si trei copii…zic ca e timpul sa iti scoti capul din fund si sa depasesti stadiul de baietel rebel cu nasu in prafuri…da-o in spanac. Cum zicea Euforie mai sus, turnatorul ala merita o bere de la nevasta astuia. Plus ca asa ca cetatean de 40 smth si io cu niste copchii la activ si io nu ma incanta maxim ca neintelesi din astia eterni umbla pe sosele tripati. Asta de data asta era in scuter, putea sa faca damage minim dar ma indoiesc ca avea greturi sa se urce in bolid intr-o stare similara si sa imparta soseaua cu mine si ai mei. E politia romana o inutilitate sinistra care nu reuseste sa isi faseasca nici chipiul de sub fund fara sa ii zica un informator? Este. E politia romana perfect ineficienta si face doar bravada cu cazuri din astea faimoase sa vada lumea ca ei munceste? Este. E trist ca l-au prins pe Puya cu drogu in nas si acu o sa il usture oleac toata treaba? Nope. Play stupid games, win stupid prizes.

  22. #55

    Cetin, tu n-ai fost verificat cu testul antidrog pentru ca testul(aparatul) a fost introdus la noi in tara la scara mai mare acum cativa ani. Poate un ~5 ani. Inainte sa aiba aparate dormeau in tenesi… Testul se ia de pe limba si apoi se baga intr-un aparat unde iti zice ce ai consumat.

  23. #56

    …in principiu, daca ai mai intalnit, ai avut prin cercul tau consumatori de cocaina/heroina/mariaioana, sau chiar ai consumat, iti va fi destul de usor sa recunosti pe unul prajit atunci cand il intalnesti. L-am intrebat odata pe un miltian, pe vremea cand se faceau filtre serioase, de ce mie nu mi-a pus fiola si altora, opriti de el, le-a cerut sa sufle? Mi-a raspuns ca mie nu imi sticlesc ochii. Avea dreptate, nu bausem.

  24. #57

    Se stie ca este mare consumator, informatiile circula. Fiind persoana publica este are sanse mult mai mari sa fie testat pentru droguri.Na,marii sustinatori ai familiei traditionale. Sa ai o varsta si sa o arzi in continuare cu prostii,omul a decazut rau. Nici succesul nu mai este ce a fost,nici banii.

    • #58

      Acum s-avem pardon, dar n-o fi si āsta vreun Alain Delon sa il stie toata lumea. Pe mine daca ma plateau si habar nu aveam cine este.

  25. #59

    Presupun ca atunci cand consumi ceva se si vede totusi, incepand cu felul in care arati si pana la modul in care vorbesti. Politistii cred ca au vazut deja suficienti drogati pe strazi sau la volan ca sa-si dea seama repede de situatie.
    De aici nu e cale lunga pana la un test.
    Bineinteles ca-i posibil si ca respectivul sa fi fost turnat la politie de prieteni/dealer/amanta nesatisfacuta/vecini, etc.

  26. #60

    apropo, da’ Matei Dima ce mai face?

  27. #62

    eu l-am auzit cantand live si l-as intelege daca ar sta tot timpul drogat. altfel cum sa iti spui cantaret?

  28. #63

    Poate a mîncat o gogoașă și avea pudră la nas . Daca rezultatul de la IML iese pozitiv o sa declare că urmează un tratament medicamentos . Mai e una la Kanal D care a declarat că luase un xanax cînd a ieșit pozitiva la un control în trafic la 1 noaptea .

  29. #64

    Inainte sa sariti in sus, anunt ca nu incerc sa iau apararea nimenui:

    Cocaina poate fi detectata in saliva pana la 2 zile dupa consum;
    Drogul marijuana pana la 30 de zile.

    E posibil ca Puya sa fi petrecut cu o seara inainte, pe zi sa fie perfect lucid si tot sa iasa pozitiv.

    • #65

      Ghinion. Just say no to drugs. Rezolva multe neintelegeri.

    • #66

      Precum cafeaua, tigara, alcoolul, calmantele?
      Sau acestea nu se pun pentru ca sunt acceptate social.

    • #67

      Nu am vazut inca pe nimeni sa omoare pe altcineva pt ca a baut cafea sau a fumat si s-a urcat la volan. Alcoolul si calmantele intra in discutia deja avuta. Ai servit si te-ai urcat la volan? Felicitari ai castigat un premiu! Ca ai servit aseara si ai dormit 4 ore doar, ca ai metabolismul incet, ca nu ai citit prospectu la siropul de tuse cu atentie, i dont care. Ghinion de nesansa. Si daca tot iti plac prafurile ia bitzicla. Nu se supara nimeni atunci. Si mersul pe jos face picioru frumos si limpezeste gandurile, aeriseste narile…in principiu nu pune alti oameni in pericol.

  30. #68

    pupile dilatate, ochi rosii, sunt multe simptome care te pot da de gol
    politia stie sa le vada la un om pe care-l controleaza

  31. #69

    Irelevant. Era drogat pe scjter i trafic si putea omori oameni?! Era. Restul e irelevant

  32. #70

    Acum, daca stau si ma gandesc bine, nici pe mine nu m-a testat politia niciodata pentru droguri, dar daca as fi in locul patrulei si as opri pe unul despre care prima informatie care imi apare in dosar este ca e consumator de asa ceva, parca la asta l-as testa mai intai. Probabil ca nici testele alea nu sunt foarte ieftine ca sa le poti aplica la toata lumea si atunci testeaza si ei pe aia care deja au un istoric. Plus ca fiind cu cocaina in nas probabil ca nici traseul lui nu era tocmai drept.

  33. #71

    buna!
    sa aperi un drogat …asta aia ajuns!