Torționarii din lagărele lui Firea ne reprezintă

Scris de Iulian Enache

De câteva zile încoace îmi tot caut cuvintele să încerc să zic ceva despre bătrânii torturați. Și nu le găsesc, însă asta n-o să mă împiedice, doar n-o să fiu mai presus de orice părerolog sfertodoct din țara asta.

Zilele astea, oamenii de stânga se chinuie să ne convingă că vina e a banilor, a capitaliștilor, a lăcomiei după profit. Și nu-i condamn, atâta pot. N-au cum să vadă că trăiesc într-un stat eșuat, pentru că ei trăiesc în altă realitate decât noi, una ideologică, în care un stat n-are cum să eșueze. În realitatea noastră nu a eșuat statul la modul general, teoretic, ci ăla românesc, făcut din oameni românești.
O să vă povestesc ce se întâmplă în Anglia, această țară de care facem toți mișto că Brexit, că Boris, că capitalism sălbatic, când ești bătrân și neputincios și n-ai pe nimeni să te apere. Mai întâi vine cineva de la serviciile sociale și se intereseaza de starea ta, face o evaluare. Ai unde să stai? Dacă nu, casă de la Consiliu (primăria lor). Ai venit? Îți permiți să îți acoperi nevoile? Dacă nu, serviciile sociale tocmesc o firmă de ”care” (îngrijire) care să se ocupe de aceste nevoi.

Firma aia de îngrijire urmează evaluarea serviciului social. Te poți mișca prin casă? Păi nu prea, că ești în cărucior, sau ai probleme de mobilitate, sau boli degenerative. Asta înseamnă că nu poți să îți gătești sau să îți faci curat, deci trebuie să facă cineva pentru tine. Să îți dea pastilele, să te întrebe de sănătate, să se asigure că ești mâncat și hidratat.

În cadrul pregătirii, oamenilor din domeniul îngrijirii li se spune, obsesiv, să aibă grijă cum ating un bătrân sau cum îi vorbesc. Spre exemplu, un lucru pe care n-ai voie să îl faci este să ajuți un bătrân să se ridice de pe scaun apucându-l de braț și săltându-l, pentru că poți să-l rănești. Periodic, asistentele de stat trec și evaluzează starea bătrânului: e hrănit, e îngrijit, e curat, are vreo vânătaie etc. La cel mai mic semn de abuz (psihologic, fizic, financiar) se declanșează o anchetă, vinovatul sau vinovații se duc imediat la pușcărie, iar firma de îngrijire s-a lins pe bot de contracte.

Nu am scris cele de mai sus ca să apăr capitalismul, că are destule bube-n cap și se descurcă și se apără liniștit și fără Enache. Ci doar ca exemplu, că m-am săturat de relativismul ăsta tâmpesc: hei, să nu căutăm vinovați în România, de la bani ni se trage, așa e peste tot. Ba nu, nu e. Nici nu scriu din auzite, ci din văzute și experimentat.

Cât am trăit în România, am avut o anume discuție de câteva sute de ori. ”Ia uite bă, ăla fură din banii noștri.” ”E, că dacă erai în locul lui, tu nu furai.” ”Nu, nu furam.” Urmată de o privire de totală neîncredere și fața aia scârbită de om care n-avea neapărat nevoie de tine că să aibă un dialog: ”Ei, nu furai pă dreacu, hai mă nene, lasă-mă”.

Pentru că marea majoritate a oamenilor din țară ar fura. Și o și fac, de altfel. Cel mai probabil o mare parte dintre cunoscuții sau membrii familiei tale o fac și ei. În funcție de acces, desigur: unii iau șpagă, alții dau, unii fură diplome, alții funcții, unii-și fac pensii speciale, alții încearcă să păcălească legea. Aia e, nu toți putem fi țuțerii unor pesediști bogați. Dar dacă am putea, am fi.
Și zic asta cu amărăciune, că mă uit că de ceva timp încoace ne dăm cu curul de Facebook DAR CUM, OAMENI BUNI, SĂ SE ÎNTÂMPLE AȘA CEVA, CUM? INIMAGINABIL!

Cum inimaginabil a fost să dăm foc unor tineri în club, cum inimaginabil a fost să ne dăm foc în spital, cum inimaginabil a fost să ținem oameni în lanțuri, să ardem fete în butoaie cu poliția la poartă sau să violăm copii și după aia să spună judecătoarea (femeie fiind și dumneaei) că s-a îmbrăcat aia mică provocator, la 10 ani. Inimaginabil, oameni buni.

Și e adevărat, din păcate, chiar e inimaginabil pentru majoritatea dintre noi. Nu e o problemă de cruzime aici, e doar una de imaginație. Pentru că, revin la o obsesie a mea, acasă și în școală imaginația n-are niciun rol și nu e stimulată în niciun fel. Nu, tre să tocești istorie falsă și compuneri și fișe de lectură. Nu tre să faci nimic cu ele, doar să le bagi în cap și să le ții acolo cum ții niște cizme vechi și stâlcite în pod: cine știe când ai nevoie de ele.

Or, din nefericire, empatia înseamnă SĂ TE POȚI IMAGINA ÎN LOCUL ALTCUIVA. Dacă n-ai imaginație, pla empatie. Și atunci, de ce să nu faci? Faci, bă, că doar nu-ți faci ție. De ce să nu furi? Furi, bă, că de unde plm să-ți poți imagina consecințe, când în capul tău vine Baiazid la Mircea și ăla-l ia la peniși ca pe ultimul sărac. Cum să înțelegi ce simte altcineva decât tine, de ce să n-ai lucruri scumpe, ce, tu nu meriți?

Părerea mea de om prost e că nu banii sunt de vină, nici pesedeul (nu încerc disiparea vinei, spun doar că mulți, prea mulți dintre noi suntem pesedeu). Cred că lipsa noastră cruntă de educație, disprețul față de acest subiect și ”reforma” pe care o tot facem aruncând cu bani în profesori (ceva necesar, dar nici pe departe suficient) sunt de vină. Că n-ai cum să ieși din bezna evului mediu și să-ți muți buda din pădure-n casă decât prin dezbatere, argumentare, logică, educație financiară, civică și politică, cultivarea ideilor și stimularea imaginației. Nu cu vile, palate cu turnulețe și bemveuri din aur de un miliard de euro.
Până atunci, umilirea și schingiuirea celui slab de către cel puternic e normală, pentru că așa e în pădure. Iar noi trăim, din păcate, în pădure, unde dacă zgârii mașina cuiva te omoară pe stradă, pentru că un obiect e mai important decât viața, exact ca-n Rusia.
Știu, inimaginabil.