Dacă tot mi-am bușit iphonul ieri la piscină, am scos de la naftalină vechiul meu OnePlus 7T (care se mișcă mai bine decât iPhoneul 11 Pro Max, ca să fiu sincer, deși e vechi de vreo 4 ani) și, aseară, în pat, stăteam să îmi setez chestii prin el.

De curiozitate, la instalare, m-am uitat puțin în chestiile DECLARATE de Tik Tok că le fură din telefon.

Practic, tot. Sănătate, date financiare, plăți, situri vizitate, tot. Bine, și aplicația Amazon suge cam similar, dacă e să întrebați.

Ce nu înțeleg eu este de ce nu există telefoane care să îmi permită să refuz orice fel de colectare de date, de către oricine. Pur și simplu, setare generală, nu ai voie să vezi nimic din telefonul meu și atât.

În altă ordine de idei, m-am uitat pe amazon după iphoane, deși, în principiu, oricum aștept până în octombrie, ca să iau telefon cu USB-C, fără mufa proprietară Apple. Amazon și-o bate lejereanu de clienți. Fiți atenți.

Iphone 14 Pro Max în Germania.

iPhone 14 Pro Max în Spania.

Bine, în Spania e vândut de Flanco Retail, deci bănuiesc că Flanco România le cumpără de pe Amazon.de și le vinde pe Amazon.es, fără să miște un degețel. Oricum, ideea e că e stupid să vinzi, în cadrul aceleiași uniuni economice și politice, un produs cu prețuri diferite, pe care îl mai și trimiți în altă țară.

Și, nu știu de ce, întotdeauna în țara mai săracă, prețurile sunt mai mari.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.