vasluieni in actiune

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind combaterea violenţei în familie care stabileşte obligaţia instanţelor de judecată de a pronunţa ordine de protecţie în maximum 72 de ore de la depunerea cererii în cazurile de violenţă.

Știți cum se aplică o lege de genul ăsta în românia? La limita sa maximă. Pentru că toți vor să muncească cât mai puțin și au o maximă durere-n fund. Exemple? Câte vrei. Faci o cerere de informare cătr o instituție a statului? Durează 30 de zile să emită răspunsul. Asta dacă vor să îl emită, pentru că nicăieri nu există vreo sancțiune pentru neemiterea acestui răspuns. Iei amendă de rovignetă? Amenda vine în ultima zi a celor 6 luni în care o poți contesta. Pentru că e mai simplu și mai ușor.

72 de ore pentru un ordin de interdicție? Sunt unul din copiii care au avut copilăria marcată de vasluianisme de gen. M-am transformat în unul din adulții marcați pe viață de aceste cicatrici.

Știți cât îi ia unui soț violent să își distrugă nevasta din bătaie, după ce ea a fost să depună plângere? Fix cât durează să deschidă ușa de la intrare. Și după ce o măcelărește din bătaie, o trimite să își retragă plângerea, arătându-i, acum cu argumente, că e doar în puterea lui și viața ei depinde doar de bunăvoința sa.

72 de ore ca să aperi o femeie.
Trist…

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur