Cel mai enervant obicei al meu este că îmi rod pielițele unghiilor. Le rod până îmi dă sângele și mă doare două zile locul, nu așa, ceva simplu. M-am mai liniștit anul trecut, când, la un moment dat, fiica cea mică a început să plângă și să spună că Tati are rană și nu se mai oprea. M-am forțat, de atunci, să mă abțin, succesul este relativ decent dar tot, când mai scap și nu sunt atent, se lasă cu durere.

Când eram mai puști, enervam pe cei din jur clănțănind din dinți melodia floricele de porumb. Pot scoate orice notă muzicala lovindu-mi dinți, obrajii, plescăind cu limba și asta făceam toată ziua, de se săturaseră toți din jurul meu de mine. Asta și, prin clasa a 7 a, am învățat să fac baloane de salivă pe vârful limbii și să le fac să zboare în aer. Yes, colegele erau leșinate după mine.

Când sunt stresat, îmi rod vârfurile de la mustață, barbă și, în plus, trag de fire, măsurându-le, inconștient. Mă enervează incredibil de mult dacă există diferențe nesemnificative de lungime în locurile apropiate și trebuie neapărat să le tai până au exact aceeași lungime. În orice mod.

Dimineața nu pot pleca nicăieri dacă nu merg de 2 ori la baie, o dată înainte de cafea, o dată după. Dacă nu fac asta, ziua mea e ruinată, cu siguranță în cel mai scurt timp, de preferință înainte de a ajunge unde vreau să ajung, cu corolarul că poate acolo nu au baie, trebuie să mai merg o dată. Și dacă e ceva ce urăsc cu pasiune legat de această activitate, este să fiu în alt loc decât acasă, unde am bideul meu propriu și personal.

Un alt obicei enervant este că, atunci când mă relaxez, îmi place să stau ca Al Bundy, if you know watta mean. Și îmi încep, des, poliloghiile, cu Well… ceea ce e maxim de stupid.