S-a dus vara, băi nene, și n-am apucat să ajung la nudiste anul ăsta.
M-a dus coana Tanța cu tot cu soacră la mama gaia, în Noua Zeelandă – și-acuma…
(înghit de emoție)
…
stați un pic…
nici nu pot să vă povestesc… că mă podidesc lacrimile…
acuma soacră-mea…
…
era să moară săraca pe-acolo…
(înghit și plâng)
…
și-acuma stă la noi.
Vă promit că fac un episod cu lux de amănunte, sunt încă în șoc.

Am ajuns acasă din concediul de odihnă, mai obosit decât am plecat.
Și ca să fie setul complet, mă doare și-n gât.
Am făcut toate testele de covid, movid, n-am nimic, a zis doctorul că e de la vinul cu gheață.

Zac în pat, cu gâtul înfășurat în cartofi, mă uit pe instagram la Veta Bilyalova. Moment în care apare coana Tanța cu un caiet în mână.
În urma ei și ăla mic.
– Ai treabă?
Pentru un eficient efect artistic, în clipa în care am văzut caietul am dus muribund mâna la gât și-am răspuns gâjât, pe moarte.
– Nhuhhu!
– Vezi că fiu-tu are de făcut o compunere.

Băi deci fac o pauză.
Dragi domnișoare și doamne, sau cum să vă zic celor care lucrați în educație. Dragele moșului, vă rog eu frumos, nu mai dați fetelor teme de vacanță la copii că nu le scriu ei niciodată.
Jur!
Nici eu nu le-am scris când eram copil, nici alți copii nu le scriu, nici părinții noștri nu le-au scris când erau copii, băi deci nimeni de la Roberto Nevilis încoace n-a scris de bună voie vreo temă de vacanță.
Terminați cu de-astea!

În fine.
– Despre ce e compunerea?
– Despre președinte, guvern și parlament.
Oh boy, de-asta aveam eu chef acuma.

Mă doare gâtul de nu mai pot iar bărbații pot confirma ce zic, pe noi când ne doare în gât e terminal. Închid ochii și mă văd la înmormântarea mea. Plouă. La slujbă, un popă surd care cântă fals și soacră-mea care e vie. Mi se face milă de mine și vocea mi se umple de lacrimi.

Aici fac o pauză să vă zic că povestirea o scriu din fărâme de amintiri pentru că pe parcursul ei mi-am pierdut cunoștința de câteva ori.
Prima dată a fost când am încercat să-i explic lu’ ăsta mic ce e ăla parlament.
Mă uit la soacră-mea care fuma pe prispă.
Înghit și zic…
– Parlament e cineva care stă pe capul nostru fără să facă nimica…
Doar mi-a țiuit ceva înfundat la ureche și când mi-am revenit ăla mic mă zguduia:
– Tati, tati, ai adormit?

Îmi arată spre pachetul de țigări al soacră-mii.
– Parlament. Dăunează ție și celor din jur.
– E, vezi c-ai înțeles?

– Dar ce e ăla președinte?…
Pfaoleu, cum o explic pe-asta?
– Îl vezi pe tataie? (arăt spre socru-meu)
– Da.
– Eh, tataie e președinte de scară.
– Și ce face?
– Ce să facă, are prerogative, ștampilă și mai bea din banii de întreținere…
Zbang! Iar mi-a țiuit ceva la ureche, deja mă împrieteneam cu popa ăla surd.

Așa că am lăsat-o pe coana Tanța să-i explice cum e cu guvernul. Asta cică:
– Mai ții minte când am fost la București?
– Mhm.
– Mai știi când am fost cu metroul?
– Da.
– Mai știi muzeul ăla unde-am fost să vedem mortăciuni și gândaci?
– ?!
– Peste drum e guvernul.

Când am crezut c-am scăpat a venit c-un caiet de matematică.
Baaaaa…
– Ce mai ai de făcut?
– Rotunjirea la mii, sute și zeci.
– Nu mai bine mergi tu la mamaie? că-ți explică ea cum s-a rotunjit…

Zbang, popa surd, am dormit 2 ore.
Acuma când văd caiete mă doare și urechea, nu doar în gât.
Hai v-am pupat și teme ușoare.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.