Ieri, la ştiri, rula ceva despre o tanti care stătuse în maşină în zăpadă o zi întreagă. O dramă care ar trebui să ne mişte. Femeia avea ceva probleme de sănătate, era şi grăsuţă, deci o dramă, cum ziceam. Bula compasiunii s-a spart când tanti a început să vorbească. Şi a emis următoarele: „sunt un pic supraponderală”, „în situaţia mea, să merg 500m, vă daţi seama, nu se punea problema”, „n-am putut să merg până la lukoil”. Revin. Deci tanti un pic supraponderală, conform spuselor ei, nu sunt în măsura să judec eu cum se crede ea, a stat o zi în maşină, în frig, din cauza că nu a putut merge cinci sute de metri.

A doua poveste repede scoasă de pe post a fost cu o altă tanti, blocată pe centura Bucureştiului, care locuia la 3 kilometri de locul unde era înzăpezită. Oh, totul este atât de trist, viața este atât de grea. Sunt în pericol de moarte, vă spun. Desigur, dacă ai mașină e inacceptabil să mergi 3 km pe jos. Da știu, era viscol și era greu. Dar totuși, ajungi acasă, înghețat, ciufulit, dar cu o șansă la viață.

Este o poveste tristă că nimeni din televiziuni nu spune Alo bă, dar de ce plm ați plecat de-acasă? Ok, înțeleg în prima seară, v-a luat viscolul prin surprindere și asta e, deși la meteo se anunțase de 3-4 zile că vine vremea rea. Dar a doua seară, când deja era chestiile apocaliptice la tv, tu unde pleci, cu copii prin mașină, cu femei, bătrâni? Nu, nu toți sunt bolnavi și se duc la spitale, dacă asta vă gândeați. Erau unii care plecau pân-aci la șindrilița, am zis că ajungem dar din cauza tirurilor astea nenorocite și avem și 2 copii cu noi. Aseară un taximetrist care voia să plece printre tiruri răsturnate era furios că de ce nu e lăsat să iasă, că el are treabă.

O țară de triști, cu tv-uri triste.