Mă uitam eu frumos pe Caţavencu.ro, cum fac ei reclamă la noua revistă caţavencii şi mă gândeam agale. Oare băieţii nu se gândesc că, în limbaj legal, ce fac ei se numeşte accesarea neautorizată a unui domeniu? După care brusc, mi-a picat fisa. Nenea Adamescu a cumpărat el Academia Caţavencu, dar a cumpărat […]

Până şi cel mai vajnic haiduc ajunge pensionar, zice reclama dintr-o farmacie. Nimic rău, deşi Persică e recunoscut pentru rolul său din Mărgelatu, nu pentru cel cu haiduci. Ce nu înţeleg eu este ce caută fetiţa aceea în braţele lui de haiduc vânjos şi pensionar? Care e mesajul pe care îl transmite vizualizatorului […]

După cum s-a văzut în ultima săptămână, CNA-ul ia în discuţie şi petiţiile oamenilor simpli, care sunt deranjaţi de mocirla de la televizor. Împreună cu Sebastian, am realizat că oamenii, în marea lor majoritate, nu ştiu că pot reclama foarte simplu la CNA ceea ce îi deranjează la diversele mizerii de emisiuni […]

Doar mie mi se pare un slogan absolut bestial de tâmpit, pentru vremurile în care trăim? Vremuri în care am ajuns tocmai pentru că am trăit pe banii altora, până când s-a pus capac? Da ştiu, e o reclamă la plata utilităţilor în cazul în care cumperi nuş ce şi câştigi. Dar să […]

Ăsta e unul din fraţii noştri de peste prut. Vorbăreţ şi logic nevoie mare. Normalina, normalina. Via unul din puţinii moldoveni DE PESTE PRUT pe care îi plac. Şi am subliniat faza cu prutul, pentru că pe twitter deja am luat unfollow de la oameni că am îndrăznit să spun că mă […]

Având în vedere că orice fel de mişcare ai face, încercând să îţi promovezi biznisul, e catalogată drept spam, cum poţi să îţi promovezi afacerea pe internet, fără să faci spam? A nu se înţelege că îi apăr pe tâmpiţii care îmi tot scriu că conform legii 365, ce fac ei nu e […]

Simplu. Dându-te rotund cu ce ţi-ai cumpărat tu sau ce ţi-a cumpărat mama de la mall. Ai ochelari Gucci, pe care scrie mare Gucci. Eventual, când îi trânteşti pe masă, îi laşi cu Gucci-ul în sus. Să vadă lumea. Adidaşii Nike sau Puma, treningul Adidas horiginales, şapcă NYC. Pentru că eşti şmecher şi […]

Câtă durere, câtă furie strânse în aceste litere scrijelite furios pe un petec de hartie. Ce epopei gigantice se desfășoară probabil în mintea respectivului locatar, cum l-ar strânge el de gât pe nenorocitul care ocupă cele 2 locuri de parcare. Bine, doar în scris, deci bănuiesc că e ceva blogger sau rudă de […]