Arhi Arhi 28.10.2022

Suntem unici și trebuie să ne găsim drumul și nevoile proprii

Circulă zilele astea niște memeuri inspiraționale despre cu jucătorul de fotbal Haaland (nu am idee cine e, nu mă uit la fotbal, știu dintr-un meme că avea mai multe goluri marcate decât Mesi la nuștiuce nivel. Sau oare era Neymar?), jucator care la 10 seara isi inchide telefonul, ca sa nu fie deranjat de la […]
61914494
Arhi Arhi 10.10.2017

Harababura dietelor de orice fel, fără supraveghere medicală

O femeie din Vaslui, în vârstă de 49 de ani, a decedat după ce a ţinut o cură de slăbire pe baza de bicarbonat de sodiu alimentar. După ce a combinat bicarbonatul cu apă carbogazoasă şi struguri, conform relatărilor familiei sale, femeia a ajuns în stare critică la Spitalul de Urgenţă Vaslui, conform vremeanoua.ro Elena Popa a […]
sunca praga meda 2
Arhi Arhi 28.07.2016

Zeițele Meda te strigă din frigider

De când am început eu să mănânc #keto, am cam fost obligat să îmi schimb obiceiurile culinare și mâncarea din fri gider și să mă adaptez după un meniu care, într-un procent destul de mare, conține produse din carne. Desigur, nu am respectat 100% meniul și am început pe parcurs să înlocuiesc anumite mezeluri care erau recomandate, cu unele […]
friptura keto 2
Arhi Arhi 30.10.2015

Rețetă keto* de friptură la cuptor

Se ia un kilogram de ceafă, de preferință de porc. Se pune pe o bucată de lemn și se unge cu ulei. O masați dulce, blând și în același timp ferm, ca pe sânul femeii iubite. După ce terminați de masat, o lăsați puțin să respire, timp […]