Scris de Stefania

Off, Cetin, citi defectati bintuim pe blogul tau! Ai tras valul de pe rani vechi si urite, cicatrici care impiedica uneori functionarea corecta a mecanismelor noastre…. Constientizarea e pasul cel mai important, fara dubiu. Ce ma sperie e continuarea alimentarii acestei furii emotionale. Spunea cineva intr-un comentariu ceva de genul “eu te voi citi mereu daca vei continua povestirile copilariei tale traumatice”. Adica e ok sa te scalzi in durere, dar pina la un punct, nu? Nimeni nu spune ce strategii a urmat pentru a deveni mai bun. In general vad tactica tip “Am strins din dinti si am mers mai departe, ce nu m-a doborrit m-a facut mai puternic” dar nu functioneaza asa pentru toti. Ne-am invatat sa inchidem toata mizeria intr-un sac si ni-l purtam pe umeri, ca povara, restul vietii.
M-am gindit la textul asta, pentru a mai descreti fruntile. Ca de obicei, te las pe tine sa apreciezi daca isi atinge scopul sau nu.
Stefania

Disclaimer: Viata, in momentele ei dificile, poate fi si surprinzatoare. Citeodata, pentru a supravietui, ne convine sa ne agatam de aspectele superficiale. Decupez aici momente in care, in loc sa plingem, putem alege sa ne minunam… Putem compara cu stratul ala subtire de zahar care acopera unele pastile foarte amare.
Azi nu vorbim de partea intunecata, dificila si dureroasa. Nu dezbatem diagnostice, nu ne legam de patologii sau de manifestarile lor, nu judecam.
Bucurati-va ca nu sint ai vostri.

–Alo? Buna ziua. Sint Papa!
-Buna ziua! (In gind “sa-i spun ca eu sint Regina?”)
-As vrea sa vorbesc cu sotia mea, e internata la voi.
-Aaa, da, sigur, o chem imediat pe doamna Papa.
Cum era vorba aia, “Daca taceai, normala pareai”? M-a salvat si de data asta.
E una dintre regulile unei sectii de psihiatrie: taci si asculta.

O alta regula e “la internare, bagajele pacientilor sint controlate”. Pentru ca nu pot tine la ei o serie de obiecte, de exemplu brichetele. Mai ales de cind, acum citiva ani, un pacient a dat foc unei sectii in judetul vecin. Metodic, nu oricum, cladirea a trebuit sa fie renovata in timp ce toti bolnavii au fost transferati in alte spitale Cam toate obiectele de pe lista interzisa au o motivatie in spate, capatata in urma unor evenimente.
Am invatat din experienta colegilor care erau in tura cind a fost internat A.B., un tinar care mergea furios pe strada, certindu-se in gura mare cu dusmani invizibili. In spate avea un rucsac si in mina un cutit. Politia l-a imobilizat si, vazind ca nu reuseau sa se inteleaga cu el, l-au adus pentru o evaluare. Bietul om era in deliriu total. Confiscat cutitul, a fost sedat in triaj si l-au internat, Era tirziu, trecut de miezul noptii, a ajuns in sectie adormit asa ca bagajul i-a fost asezat pe raft, in magazie, “Lasa ca se uita miine dimineata sa vada daca inauntru are ce-i trebuie”
A doua zi, sub rucsac se formase o balta rosiatica. “Ce naiba e asta?” O colega l-a deschis. si a scos dinauntru o halca de carne de vreo 5 kg care se dezghetase peste noapte. Oroare!! “Sintem siguri ca e vorba de carne de porc?” a intrebat un medic sugubat. Groaza si panica!!
Omul zicea ca e bucatar, ca fusese concediat de la ultimul restaurant la care lucrase si acum o tinea una si buna sa le arate el ce stie sa faca. Mai tirziu a venit maica-sa, amarita ca ii lipsea carnea din congelator…

De atunci am hotarit ca cel putin in tura mea nici un bagaj nu va scapa necontrolat, indiferent cit de obosita as fi. Asa am gasit pistolul, in geanta unei doamne despre care se intuia ca traise vremuri mai bune. Intre bonuri mototolite de cumparaturi, un portofel ponosit, citeva cosmetice de pe vremea Cleopatrei, un telefon jupit , o peruca ciufulita, fire de tutun imprastiate, cazute din pachetul de tigari, o agenda cu file intesate de insemnari si numere de telefon, se gasea un pistol negru, L-am luat in mina, era mai greu decit ma asteptam, adica nah, cind vezi cum le minuiesc in filme, par mai usurele..
Il tineam ca pe un ou si ma uitam la el cu grija, cind am observat ca teava era rosie pe dinauntru. Macar atita stiu si eu: era un pistol de recuzita, de scena. Doamna fusese actrita la vremea ei, prefera sa o chemam cu numele de arta. Ne-am uitat pe FB, avea poze si citeva articole din ziare de acum juma’ de secol, facuse figuratie in filme cu regizori cunoscuti si fusese protagonista unui mic scandal pentru un rol de amazoana, imbracata doar cu un sutien format din doua cupe de metal, care evidenția pieptul generos si o fustita de zale mai mica cu trei numere…
De ce a ajuns la noi? S-a dus sa-l ia de guler pe primarul orasului, pentru ca ceruse o casa si nu o primise…

Citeodata facem si minuni. C.D era fixata ca nu poate merge, uite ca nu se tine pe picioare, ameteste… I-am dat un cadru cu rotile si se fitiia pe holuri numai cu ala. Foarte multumita. Dupa citeva zile piticul de pe creier i-a soptit ca era constipata . Hai sa-i facem o clisma. Ca sa evitam accidente, am luat cadrul ala din camera. Daca nu se poate ridica din pat, o sa ne cheme. Dupa 10 minute tipa fericita din usa baii “Pot sa merg! Pot sa merg!”
Pe doamna E,F o cunoastem de citiva ani, la distante aproape regulare isi face cite un sejur la noi. E indragostita de doctorul X. Intr-o criza de isterie (nu e o insulta, e o tulburare mentala inscrisa in catastiful diagnosticelor de psihiatrie in care bolnavii pot somatiza simptome fara explicatie neurologica) doamna E.F mergea pe holul sectiei, tinindu-se de pereti “Nu pot sa vad! Am orbit! Nu mai vad nimic! Cineva sa ma ajute!”
Atras de tipete, in capatul holului se iteste febletea ei. “Buna ziua, doctor X! Sint oarba!”

H.G e tinar, pacat ca a exagerat cu drogurile. Susține ca în urechea stingă primește ordine de la politie, armata și jandarmi. Printre drepturile pe care le invoca amesteca si un ius primae noctis. “Ești braziliană?” ma întreabă. ( nu știu voi, dar eu imaginez o braziliană invirtind vocalele cu limba, piele creola și fund mare. Eu nu ma bronzez, vorbesc cu multe consoane, ma întreb de ce m-o fi luat drept latino-americana…. )
“Nu, sunt româncă ” “De singe adevărat?” “Din cite stiu eu, pur!” “Regal?” “Proletar!” Pare dezamagit. Si mie imi pare rau de dezamagirea lui.
Dar mi-e mai mila de L.M. Are 22 de ani de viata nefericita, Cind era mica, parintii au divortat in mod urit si fetita a suferit intr-atit incit a inceput sa aiba comportamente autolezionistice. A ajuns la noi pentru o tentativa de sinucidere. Dar povesteste cu atita nonsalanta si nepasare aparenta, incit da impresia ca mai degraba cauta sa atraga atentia asupra ei, cere afectiunea care i-a lipsit .”Eu am un canal on-line, ma filmez ca dominatoare”. Hm, e o wannabe sau o abila manipulatoare?

In sala de mese se uita la televizor, citesc, joaca carti, coloreaza mandala, palavragesc… Cind au cariocile in mina, nu ii poti scapa din ochi: unul si-a facut pe brate “tatuaje” simbol de protectie impotriva ocultei, alta si-a colorat suvite de par verzi, albastre, violet… Cei care scriu pe pereti sint putini la numar.

Margareta s-a intors. E o femeie micuta, cocheta, cind se simte bine seamana cu Margareta Pislaru, cu ochii ei mari si rotunzi… Cind nu se simte bine ar vrea sa il stringa de git pe barbatu-sau, de care a divortat acum 15 ani. “Unde e nemernicul, ca mi-a distrus viata? Din cauza lui sint aici! Vreau sa-i smulg inima din piept si s-o calc in picioare!” “Margareta, e timpul sa iei medicamentele” “Spune-le doctorilor ca nu pot face injectia, ca sint alergica! In tine am incredere!” Dupa jumatate de ora de parlamentari si explicatii, obosita si descurajata, accepta terapia.
E noapte, colegii sporovaiesc in soapta in bucatarie, rontaind grisine. “Ajutor!” se aude un strigat din camera Margaretei. Colegii se precipita inauntru, temindu-se ca nu cumva s-o gaseasca cazuta pe jos. Cind deschid usa, pleosc! ii improasca un val de apa rece. Margareta tine in mina cosul de gunoi in care a mai ramas un pic de apa mizerabila si ride. “Margareta, de ce ai facut asta?” “Pentru ca m-ati obligat sa fac injectia. Acum sintem chit!” Se intoarce si se duce in pat, la culcare.

–Vad elefanti.
-Unde?
-Dupa colt.

–Ai grija cu paharul, ceaiul e inca fierbinte.
-Eu sint Fecioara Maria, am miini de zina, nu ma frig.

–Eu nu cred in dinozauri! Nu cred ca au existat.
-Pai s-au descoperit fosile.
-Le-ai descoperit tu?
-Nu, arheologii.
-Le-au facut cu plastilina.

–Daca nu fumez acum, imi explodeaza plaminii! O sa va spun lu’Morgana! Ea o sa va pedepseasca, n-o sa va mai cacati niciodata!

Dupa un pic de timp, la inceperea turei nu am mai intrebat “Citi pacienti avem?”, ci intreb si eu, precum colegii mei mai vechi in meserie “In citi sintem azi?” Pentru ca facem parte din grupul lor, intram in deliriul personal, cu unii ne confruntam, altii au incredere in noi… Unul chiar m-a sfatuit o data, atotstiutor si cu blindete, sa-mi caut un psihiatru bun… Da, era ala care ma ceruse de nevasta…
Voi in citi sinteti azi?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.