Bănuiesc că nu pot fi considerat băsist, nu? Adică, e fapt demonstrat că l-aș urî și dincolo de Styx, nu doar pe plaiurile mioritice. Doar că atâta silă ce pot să acumulez zilele astea, încât îmi vine să mă închid într-un cocon senzorial și să ies de-acolo după ce se termină tot.

Știți că a apărut transcriptul de la întâlnirea PNL, unde marele strateg Fenechiu punea țara pe roate, nu?
Hai să spicuim chestii din lucrurile care îmi afectează crezurile mele. (ce îmi place să folosesc spicuim ăsta, ceva de speriat)

Bogdan Teodorescu: Două lucruri, dacă găsim pe cineva la ora 17.00, face Hidroelectrica şi mâine Roşia Montană, dacă nu, facem invers. Rovana Plumb? Programăm şi redeschiderea dosarului Flota?

Pe tema Hidroelectrica – Mihalache? Trebuie aduşi oameni cu o foarte mare notorietate.

Relu Fenechiu: Oameni care sunt la ei în emisini trezesc interesul. Dacă iese o chestie cu Ponta, Athanasiu poate contracara credibil.

Așa se stabilesc atacurile, da? Azi la 17 o dăm cu Hidroelectrica, mâine intră subiectul cu roșia montană. Am reținut, da? Mare subiect mare, roșia montana, cum a vrut pdl-ul să ne vândă subsolurile.

Bogdan Teodorescu: Mâine dimineaţa Ponta merge în secuime. Avem o ştire mâine dimineaţă doearece face conferinţă de presă de acolo.

La 11.00 e mitingul de la Iaşi. Se poate pune Roşia Montană peste miting. Nu avem un mesaj propriu-zis în legătură cu Roşia Montană. Unul din capetele acuzării la Patriciu. Manipularea pieţei de capital. Declaraţiile lui Băsescu?

NU EXISTĂ UN SUBIECT ÎN LEGĂTURĂ CU ROȘIA MONTANĂ. Doar lansăm mizeria cu desecretizarea, și vă spun că am avut un tip care mi-a trimis și mail ca sa îmi explice cum că uite, dosarul era secret. Deși secrete sunt cercetările RMGC și licențierea, atât. Restul, bani, sume, modul de decontare și constituire a depositelor, totul este la liber. Dar cum poți să îi ațâți pe fraieri altfel decât cu dictonul nu ne vindem țara?

Ce voiam să spun de fapt este, ați mai auzit ceva de subiectul roșia montană? A mai zis cineva ceva, cumva, undeva? Nu, a trecut, acum suntem ocupați cu vila dante, cu declarația RAPPS, cu pixelul albastru.
Între timp, ne-am mai bătut puțin joc de oamenii de acolo, le-am mai călcat puțin speranțele în picioare, le-am mai erodat puțin dreptul de a avea o viață normală.

Copii, mi-e silă maxim de tot.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

22 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Si mie imi pare rau ca oamenii din Rosia Montana trebuie sa suporte toate mizeriile astea politice, cand ei n-ar vrea decat un loc de munca decent, care sa le ofere o viata mai buna. In Apuseni, nu e Paradis, nu e Saint Tropez. Si nu e frumos sa te joci asa cu ultimele sperante ale oamenilor. Pana la urma, ei pierd. Nu o sa-i mai voteze nimeni de prin Apuseni!

  2. e niste oameni undeva, care mor de foame.
    dacă nu ii vedem, nu ne afectează aşa mult.

    • #3

      E bine ca oamenii din tarisoara asta, care mor de foame, ne intereseaza acum. In urma cu vreo 6-7 luni, erau niste betivi care mureau de frig in propriile case. Ne pisam pe ei cu presiune, ca de, eram “de dreapta” – pe principiul: cine nu se descurca, sa se duca in mortii lui. Acum le ducem grija….foarte tare!

    • #4

      probabil ne confunzi, eu cu vali suntem pro rosia montana si suntem probabil singurii care s-au dus acolo pe banii lor ca sa vada desspre ce e vorba

  3. #5

    Deci un partid poate să „programeze” redeschiderea unui dosar? Credeam că asta e treaba Justiției independente.

  4. #6

    se pare ca se poate

  5. Hai Arhi, un ultim efort si du-te sa votezi….
    legitimeaza-i.

    • #8

      UnromaninGrecia » da, ma duc sa votez sa plece basescu, multumesc.

  6. justitia independenta ! Basescu cica a furat tare atunci cu flota , dar cica e prescrisa treaba ! Dar vi se pare normal sa se prescrie o gaura de 300 de mil de euro ?
    Urmeaza Puiu Lipton pregatit de Basescu pentru populatie !!

    • #10

      TyT » se prescrie in 2015, de aia e disperat sa mai fie presedinte pana in 2014

    • Aoleoooo ce belea pe curu lu Base !! Daca se prescrie in 2014 atunci e JALE mare de el !
      Apropo! Doamne ce ura am prins pe Dan Diaconescu care de 2 saptamani o tine doar cu Base si acum BASE e pupat in cur de DD in direct la ZEROTV !!!!! Muistu de Diaconescu , trebuie spanzurat, doamne cum isi bate joc de populatia tarii (unii dintre ei ) !!

    • #12

      Dă-i cu mir :)))))))))))))))))))))))))))))))

  7. #13

    Dupa cum zice si dudu: www.petreanu.ro/2012/07/cum-este-de-fapt-casa-romania/

    Un fel de “ba tu! ba tu! ba tu!” – lanseaza si se contreaza pe aceleasi teme: “mincinos”, “ne vinde tara”

  8. Sunt convins ca cei din Rosia Montana nu mai au de mult sperante in mai bine legate de promisiunile de la Bucuresti.
    Iar dupa alegeri, indiferent de cine castiga, aurul ala va trebui exploatat. Surpriza ar putea aparea in numele altei companii decat RMGC si cam atat. La ce foame este acum, peste tot, de bani si/sau aur…

    In alta ordine de idei, vad ca pe Internet circula anunturi cu viitorul FanFest. Sunt convins ca cei care doresc salvarea zonei vor contribui, din propriul buzunar, la acest lucru si nu se vor duce acolo doar ca sa socializeze (aka betii and other shit).

  9. #15

    Alea sunt sedinte de campanie? Slabut de tot… si se mai mira de ce PNL-ul iese mereu pe locul 3…

  10. #16

    Cand iti ziceam ca o sa ne vanda pana si casele Ponta , nu ma credeai.
    In rest numai de bine.
    Eu am fost un anti basescu tot timpul dar astia au intrecut masura

  11. Sorry ARhi dar vroiam sa iti arat solutia lu Basescu pentru foamete !
    HAhahaah : pozecomice.ro/poze/2012/07/puiu.jpg

  12. pe mine nu ma sictireste asa de mult transcriptul respectiv

    are cineva pudicitatea atat de dezvoltata incat sa creada ca functioneaza altfel oriunde altundeva, fie partid, fie tara?!?
    come on people…asta e politica…e si miere si c***t la un loc, asa a fost mereu
    se joaca fara reguli sau masca indiferent ca a fost vorba de Grecia antica sau USA

  13. Ultimul sa stinga becul

  14. Nimeni nu traieste cu cai verzi pe pereti. Oamenii vor de munca, dar nah… hipiotii ce stiu ? Trebuie sa aiba si eu ceva de salvat, nu? Chiar daca nimeni nu vrea sa fie salvat.
    Apropo Arhi, ce-i cu spanglish-ul asta, ca transcript nu exista in limba romana.
    dexonline.ro/definitie/transcript

  15. #21

    BAI ARHI TU MA CAM ENERVEZI!

  16. #22

    Oamenii mor de foame in toata tara, dar deh… nu peste tot mor de foame deasupra unui depozit de aur. Ce ciudat, de restul nu ii pasa nimanui.