A inceput meciul, deja comentatorul a dat prima duma de prost gust.
Joaca echipa care m-a dezamagit cel mai tare în acest campionat, Steaua şi echipa care în mod normal ar trebui să fie pe locul 1, Timişoara. Probabil cea mai jenantă acţiune a mafiotului Sandu, depunctarea Timişoarei.

Rică Neaga joacă titular. Nu înţeleg logica antrenorilor rromâni. Un jucător refuzat până şi de Changsong Dongnam sau cum naiba le zice la chinejii ăia, noi îl luăm de vedetă şi avem pretenţia să câştigăm Cupa Campionilor. Yeah right.

Ca deobicei, suporterii se bat ca chiorii. Mafia suporterilor. Cât de rahat sună. Şi e clar că nu ar putea exista dacă nu ar exista banii patronilor pentru galerii şi şefii de galerii.

Centrare a lui Nega pentru Kapetanos. Stopul pe piept al lui Kapetanos îl făceam şi eu mai bine. De aia l-au cumpărat pe câţiva lei.

Un suporter de la steaua a leşinat din cauza loviturilor. După cum i se bălăngănea capul, tare mi-e să nu fi fost mort. Bine, capul i se bălăngănea pentru că stewarzii îl cărau ca pe oile moarte, la subsoară. Totuşi, e posibil să nu fie stelist.

Bara stelista, Dayro Moreno e o varză umană, nu înţeleg absolut deloc ce caută păduchele ăsta portughez în echipa stelei.
Subliniez că acest post e scris din Internet Explorer, pentru că Firefox a devenit un căcat de browser. Neapărat trebuie să mă învăţ cu Opera sau Chrome, nu îl mai suport nici de-o culoare.

Sunt curios, acum tolo mai are ceva de comentat la faptul că jumătate de ecran e ocupat de un scroll care ne îndeamnă să cumpărăm gazeta sporturilor? Nu de alta, dar era revoltat săptămâna trecută.

Iarăşi e bătaie la gruparea ultras de la steaua. Ce oameni de căcat…
Acum se face şi reclamă vocală pentru gsp. Tolo quaie, ăsta e scroll profitabil, nu ca ăla cu telefoanele, este?

Mă, eu ştiam că astea 2 galerii sunt prietene, de ce e scandalul ăsta??

Ocazie mare Poli, ratată de vârful lor ăla negru.
Tiago şi Neaga sunt cuplul perfect, nu au nici o treabă unul cu celălalt.

Neaga a fost faultat în faţa careului de ţăranul Bădoi, tractoristul care a trecut şi pe la Steaua. Din câte ştiu eu, conform regulamentului, faultul din spate se sancţionează cu roşu, nu cu galben.
Noroc că a apărat Dayro Moreno pentru Poli, că altfel era gol, doamne fereşte.

Ce nume are portarul de la Poli. Pantilimon :))
Pasă aiurea a timişorenilor, dată de un ex-stelist. Să fie blat?

Neaga l-a luat în braţe pe bădoi, după care a dat cu el de pământ. Desigur, protestează că nu i-a făcut nimic.
Dayro Moreno a dat cu mingea în tribună la nervi. Teoretic, alt cartonaş galben. Desigur, galeria se bate în continuare cu jandarmii.

Dumnezeule, ce ocazie a avut Cislovski de la Poli. Şi a dat cu piciorul pe lângă minge, singur cu poarta goală.
Pauză. Nu sunt deloc mulţumit de prestaţia arbitrului Balaj. Slab, timorat, fără vână.

Îmi place căcomentatorii sugerează ca lumea să comute pe gsptv. Oare cei care cumpără publicitate în pauză ce părere au?

A reinceput meciul
1-0 Timisoara.
Mi se pare un gol absolut meritat, au jucat mult mai bine, mult mai lejeri, mai deschisi. Steaua nu mai reprezinta nimic momentan in fotbalul rromanesc. Nu iau bataie decat daca nu e blat, altfel…sanatate.

Ratari senzationale la ambele porti, jocul e de tot rahatul, simt o mare lene sa mai scriu ceva.
Deci, nu mai scriu nimic. Fuck off, ca nu e joc care sa merite oboseala mea.