Am descoperit mult după 40 de ani că am un ADHD necercetat de nimeni vreodată. Adevărul este că, în copilăria mea, ADHD însemna că ești brânză bună în burduf de câine, că ești neastâmpărat și faci numai prostii și se trata cu cureaua, catarama de la curea sau lovituri diverse, nu psiholog sau medicamentație. Nefiind adeptul chestiilor ăstora, după ce am avut copiii, am început să citesc diverse pe tema asta și, surpriză, mi-am găsit viața descrisă în manuale de medicină și articole științifice.

Printre alte chestii, care acum mă fac simpatic și alea alea, am descoperit de ce, toată viața, mi-a fost imposibil să mă concentrez la ceva, indiferent de cât mă chinuiam. Când eram puști, ajunsesem să plâng de nervi că nu am capacitatea de a mă concentra la învățat, citeam cât puteam eu de atent și mă trezeam, brusc, că, de fapt, citesc mecanic, gândurile mele sunt pe pereți, în cu totul alt loc, zici că eram caras auriu.

Evident, am reușit să îmi modelez viața astfel încât să nu am nevoie de concentrare continuă asupra ceva, munca mea putând fi spartă lejer în bucăți de câteva minute, cât timp mă pot gândi strict la ceea ce fac, după care, iarăși, pe pereți, scriu un mail, mai vorbesc pe telegram, mai mă hlizesc cu nevastă-mea, după care revin și tot așa. Iată, aș fi putut fi cel mai bun, dar sunt doar un mediocru supradotat.

Anyway, dacă vă știți la fel și treceți prin aceleași mizerii, am descoperit, de ceva vreme, ceva interesant. Brown noise. Nu, nu e miticul Brown Note.Sunetul care, de ceva timp, mă ajută să stau focalizat pe ceea ce fac și să nu îmi iau ochii din monitor uitându-mă după muște, televizor, ce face copilul sau altele. Nu știu dacă și pe voi vă poate ajuta, pe mine chiar o face. Și nu, nu e același lucru să ai căști cu muzică în urechi. Cel puțin la mine, dacă am muzică și nu aud nimic în jur, se instalează o stare de anxietate și necunoscut care mă scoate din sărite și mi-e imposibil să fac ceva. Același lucru se întâmplă și dacă dau muzica foarte tare în casă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.