Nu există zi să nu citesc pe unul din cele 2000 de situri pe care le monitorizez, despre banii din blog. Despre cum să faci bani din blog, cum să faci bani pe net, idei de afaceri online care de care mai creţe, cum sa castigi bani cu neobux sau alte buxuri de gen.

Vreţi să aflaţi cum se fac bani din blog? E foarte simplu şi vă spune taica Arhi imediat cum se face.

Renunţaţi la porcăriile numite neobux, etcbux. Nu vă mai stresaţi cu adsense, pentru că clickul este jalnic plătit. Dacă chiar aveţi blog şi chiar scrieţi pe el, nu doar băgaţi codroşianisme, înseamnă că, la un moment dat, veţi intra în vederile uneia din agenţiile de pe piaţă. Pentru că în momentul de faţă, există 3 agenţii care au piaţa de bloguri. Deschizătoarea de drumuri numită Standout, condusă de Ionuţ Oprea, agenţia lui Andrei Roşca şi cea din urmă, dar nu neapărat ultima, Blogal Initiative, a lui Chinezu.

Iar Blogal Initiative a venit azi cu o campanie foarte mişto, adresată tuturor bloggerilor de pe piaţă. Sau na, tuturor celor suficient de deştepţi să aibă idei. O campanie ce promovează creditul de refinanțare de la BCR. Care poate fi contractat cu costuri de transfer zero (BCR suportă taxele notariale), cu comision analiză zero, asigurarea imobilului gratuit, în funcție de tipul creditului, precum și alte avantaje. Întreaga prezentare a produsului de refinanțare BCR poate fi obținută de bloggerii care se înscriu în campanie dacă dau un mail pe adresa contact at blogalinitiative.ro., campanie în care se poate înscrie orice blogger, iar plata este chiar foarte bună.

– Premiul 1: 1500 de euro
– Premiul 2: 2 iPad de 16 G
– Premiul 3: 8 telefoane destepte HTC

Cum puteţi avea un venit frumos la terminarea campaniei?
Trebuie să scrieţi pe blog părerea voastră despre produsul BCR și despre modul în care credeţi că acest produs ar putea fi promovat. După care să vă daţi pe twitter şi facebook, promovându-vă propriul articol. În funcţie de asta, juriul va decide câştigătorul.

După cum remarcaţi, nu prea contează foarte mult dacă eşti ά-lister, A-lister sau Ω-lister. E importantă implicarea voastră personală şi capacitatea de a veni cu idei bune.

Da, sunt de acord, asta înseamnă muncă. Nu trebuie doar să dai clickuri sau să ţi se afişeze pagini pe care nu vrei să le vezi, ca la sfârşitul lunii să declami am câştigat 5 dolari.
Doar că e o muncă frumoasă. Cui îi place, rămâne.
Cui nu, buxează. Buxaţi copii, buxaţi.

PS: Dacă nu aţi intrat încă în vederile unei agenţii, să ştiţi că nu doare deloc să compui un mail Salut, sunt X si am blogul Y, cum facem sa particip la campanii?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. O sa iasa o campanie smechera rau. Sper ca nu premiile sa motiveze blogerii, ci ocazia de arata unui asemenea mastodont corporatist ca blogosfera noastra e puternica.

    Mersi

  2. #2

    @Laurentiu Horubet:
    1. tocmai premiile ii vor motiva pe blogeri, pentru ca si ei mananca.
    2. mastodontul stie deja ca blogosfera noastra este puternica, altfel nu ar fi dorit advertising pe bloguri.

    O zi buna

    • #3

      marcian » exact. daca un gigant ca BCR face asta, inseamna ca ceva s-a schimbat mult, de la prima campanie Logan de pe bloguri

  3. #4

    de ce te-ai luat de neobux :))) eu acu vreo 3 luni am bagat bani in el si acum astept sa-i scot :)) macar am incercat

  4. #5

    Eu tocmai mă întrebam, la Chinezu, dacă după Millennium şi BCR vor urma Romexterra şi BRD sau Raiffeisen şi Provident :)) Devine distractiv, pe cuvânt :))

    • #6

      BogDan » la BRD nu voi face reclama in vecii vecilor amin. sa stiu ca mor de foame si nu fac.

    • provident? :>

    • Până nu încep să-și tipărească reclamele pe hârtie igienică. Așa măcar le pot folosi la ceva…

  5. Suna super bine, mai ales ca e pe baza de creativitate si munca nu alte mizerii. Asa ca… I’m in 🙂

  6. “8 telefoane destepte HTC” iti schimbasi parerea? 🙂

    • #11

      criserb » nu, am tradus smartphones din comunicatul blogal

  7. sefu. neobuxu chiar merge din pacate. dar din pacate 2 – e nevoie de munca si un pic de investitie ca sa vezi si bani din el: sper sa nu te oftici ca pun linkul aici, dar here’s a bit of proof: www.512kbps.com/bux.html . poti edita linkul, nu imi fac reclama, e doar proof ca de mers merge np.

    investitia mea s-a totalizat la 3500 $ ca sa ajung la asa sume, si trebe totusi sa muncesti un pic la el, sa reciclezi, sa inveti sa reciclezi properly etc, dar de obicei romanului nu ii convine ca dupa ce e si un ban – the real deal, care il face din net, mai tre sa si munceasca, si de aici renumele prost. dar sunt destui – putini dar destui care fac bani din neobux.

    partea 3 proasta e ca nu poti face sumele astea daca te duci la 15 ptc-uri si te ocupi in ciuda p***ii de fiecare. alegi unu – neobux fiind cel mai mare – si am dat inainte. de iesit iese totusi np 🙂

    however, neobux nu cere prea multa creativitate, asa ca sa scrii articole pe blog, si sa scrii frumos, e alternativa mult mai faina 🙂 so sfaturile de mai sus sunt mai mult decat binevenite cred.

  8. la cat mai multe campanii de genul

  9. #14

    In tara asta poti face banging cu banca cam asa: ori cu hoaste de peste 40+ care tot timpul iti lasa impresia ca iti fac un favor cand iti iau banii din mana… sau cu bunaciuni care au neuronii prea departati ca sa poate comunica intre ei… ceea ce nu e neaparat rau.

  10. #15

    Cristina » imi pare rau, dar sunt impotriva videochatului.

  11. ataaat.
    I’m in! sa vedem cum va fi.

  12. Multam de sfaturi.

  13. Eu am credite la 5 bănci. Aşa că, nu prea sunt un mare fan al lor. De fapt, abia aştept să scap de ele şi să nici nu mai aud de ele.

  14. Campanii, advertoriale, obsesia de bani. Cand aude de bani bloggerul uita ca trebuie sa se puna pe el in ceea ce scrie. Ca trebuie sa munceasca la idei, la texte, la citit materiale bune de pe la altii.

    Buna campania, let’s get in the game!

  15. E plina rromania de oameni experti in bani pe net pacat ca 99% nu castiga decat centi 🙂 da in mintea lor is milionari 🙂

    Concursu e interesant tu te bagi ? 🙂

    • #21

      pentru barbati » eu doar l-am promovat, nu pot participa

    • #22

      Comportament de lumea a treia. Eu aici nu am vazut pe nimeni sa fie atit de obsedat de bani pe net.
      Adica na, vorbim de o tara dezvoltata unde cel de 15 ani ce face babysitting ia $15/ora. Iar daca da meditatii ia $25 in sus.

  16. #23

    Produsul acesta BCR este adresat exclusiv blogerilor?