Sunt curios dacă doamnele care cumpără sacoșe de banane de la țiganii care populează capătul pantelimonului au luptat pentru #schimbare, #colectiv, dacă vor să se reînnoiască clasa politică și alte mizerii de astea kominterniste.

Sunt curios și dacă cele care se călcau în picioare să cumpere sacoșe de porumb verde din portbagajul țiganului cu mercedes de pe marginea bulevardului credeau că le cumpără de la un producător atestat, cu certificat and shit, nu de la unul care probabil își trimisese neamul la furat în lanul de porumb al vreunul amărât de ăsta cu certificat real.

Sau dacă atunci când cumpără câte 5-6 kilograme de banane, probabil la jumătate de preț față de magazin, se gândesc tot așa, că au de-a face cu unul din marii importatori de banane din românia, care își vinde bananele pe cutii de Chiquita puse direct pe asfalt.

Pentru că altfel m-aș gândi, și nu vreau asta, că de fapt doamnele astea știu că de fapt cumpără marfă furată și că sunt complici la furturile în care toată lumea se complace, zi de zi, lună de lună, an de an.

Dar să fie schimbare!
#colectiv!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

52 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    În principiu ai dreptate. Știi unde fac rabat de la principiul asta? La ardei iute. Cel mai iute ardei nu e în piață, e lângă piață, te uiți după țiganca aia cu cea mai dogită voce, care zice ardei iuți avem cu vocea lui Batman.

    • #2

      Si cele mai bune semințe prăjite, ușor sărate, tot de la ea le iei.

  2. #3

    la fel ca si hipsterii care cumpara de pe olx iphone scoase la abonament (adica tepe date operatorilor) pe motiv ca nu ei au dat teapa si in plus, jegosii astia de capitalisti au adaosuri nesimtite, se stie ca un iphone costa maxim 100 usd pret de productie

  3. #4

    Bananele sunt la jumate de pret ca sunt din colectia de anul trecut.

  4. #5

    Pai cine cumpara? doamna din P2 se vede ca a trecut deja de ei in P1.. si sacosa e la fel de mare, deci n`a cumparat. Cea din P1 trece la distanta de ei..

  5. #6

    Pai cand incerci sa schimbi ceva, se pare ca iti trebuie si un pic de nervi… un pic mai mult chiar. Dupa ce citit magarille din articol (daca vreti) cati mai vreti schimbare si cati ati fi plecat de mult din tara asta cu tot cu investitiile de rigoare? www.profit.ro/povesti-cu-profit/turism/leii-transportului-aglomerat-neaerisit-si-nesigur-nu-vor-intrusi-la-masa-lor-15517351

  6. #7

    esti rau. se vede pe ei ca sunt recent coborati din copac. acum, daca copacul ala era un bananier in care crestea si kapia tu vrei sa moara oamenii de foame?

  7. #8

    Eu m-am intrebat cum mama naibii fura alea lazi intregi de banane. Ca nu e ca si cum intra in lan sau se urca in bananier cand nu e proprietarul acasa. Pur si simplu cum e posibil ca cineva care nu e politician sa fure atat de mult.
    Nu, nu cumpar. Sau nu mai cumpar de ceva ani. Recunosc spasit si-mi pun cenusa in cap.

    • #9

      fura din tiruri, direct

    • #10

      Dar cum? Unde? Din mers? In parcare? Tirurile alea nu sunt pazite? Ca daca ma pui pe mine sa fur dintr-un tir ma uit la el si el la mine.
      Nu fac misto. Chiar nu pricep cum se fura cantitati atat de mari. Cand locuiam in Berceni erau unele cu banane la Piata Sudului zilnic. Fucking zilnic. Zici ca erau magazin si se aprovizionau corect si frumos din depozit.

    • #11

      din mers, pe centura oraselor

    • #12

      Tot acolo sunt tigancile cu banane de la Sudului. Acum e sezon de pepeni, construiesc tiganii standuri pentru pepeni la fiecare colt de strada sau iesire de la metrou.

    • #13

      Ati fi surprins cat se fura din tir. Oprite in parcari cu plata si camere video. Se fura tot ce se poate vinde

  8. #14

    Nu vad nici o problema in imaginile de mai sus.Fiecare isi castiga existenta cum poate, atat timp cat nu comit ilegalitati.

    • #15

      ilegalitatea 1: e ilegal sa vinzi orice, pe trotuar.

    • #16

      acte pe marfa au? nu? strike 1, strike 2, jilava.

    • #17

      este acte şăfu, uite, le-am invelitără cu facturili astea in alb

    • #18

      Pariez ca au si acte de provenienta pe marfa respectiva.

    • #19

      Se gasesc acte pe centura la orice :)) Oricum Cetin are dreptate, daca lumea n-ar cumpara, astia n-ar exista, este genul de piata care se curata singura.

  9. Raspunsul la intrebarile tale este unul singur: “Da, dar probabil ca nu le pasa”. Vezi tu, populatia din zona (nu-mi place sa zic “romanii”) nu vede mai departe de “juma de pret”. Ei nu au capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu. E banana la 2 lei kilu? E perfect, ce conteaza ca e furata din TIR si ingrasa niste burti tiganesti (pe care de altfel le scuipa cand le vede la TV). E iPhone la juma de pret? E perfect, ce conteaza ca e furat dintr-un lot intreg?

    • #21

      Daca ajungi sa vinzi pe trotuar banane la juma’ de pret ma indoiesc ca ai o viata care iti permite sa te ingrasi.Nu e cazul persoanelor de fata.

    • #22

      te afli in eroare. nu exista acea parte de dupa “e la juma de pret”. acolo se opreste analiza. practic este o reactie la stimul. fara partea de critica. critica presupune o actiune complexa a muschiului din cap.
      un exemplu si mai bun e ala cu tigaile. se dau tigai la juma de pret si faci rost de o turma de cimpanzei care fac exact ce te astepti de la niste cimpanzei.

    • #23

      @jollyca – nu este vorba de vazut mai departe, este vorba de sens, motivatie. Sa admitem ca ai o piatra la intrarea unui musuroi si obtureaza aproape complet intrarea, respectiv lumina si aerul, iar pentru a fi impinsa ai nevoie de o mie de furnici. Vine una, impinge, restul isi vad de treaba, furnica o sa renunte. Vine alta, face galagie, aduna inca 10, imping, restul se amuza, piatra ramane acolo, furnicile o lasa balta. Din cand in cand mai comenteaza cate una oftand despre piatra cea mare si cum ar trebui facut ceva ca sa fie miscata, insa nu mai incearca.
      Iar daca piatra aia e tot acolo, unele mai stau la umbra ei. E gresit sa profite de umbra, stiind ca piatra aia e acolo si nu poate fi mutata decat daca toate furnicile se unesc, ceea ce s-a demonstrat imposibil?

  10. #24

    Pe trotuar exista in orice sector taraba cu fructe/legume de ani intregi, ilegal nu prea mai e.

    • #25

      dap. ai rostit cuvantul exact. taraba. care vine cu masa de servire, trebuie insotita de autorizatii, cantar atestat metrologic si cu verificare la zi, grup sanitar etc.

  11. #26

    bocu nostru a curăţat locurile de comercianţii ăştia ambulanţi din parcuri şi în alte locuri publice. Avem magazine şi picioare. Iar mentalitatea asta cu: statul oricum mă taxează să i-o trag e tâmpită, statul nu e de vină ci sefii ajunşi acolo din oameni ca noi, pe care avem şanse să îi schimbăm dacă ne schimbăm mentalitatea.

  12. #27

    Ai vazut in vreun magazin banane cu 20 lei/kg? Tiganii astia nu le vand la jumate, le vand dublu.

    • #28

      Deh, e vorba de jumătate de kil, nu de preț ….

  13. #29

    Vand bicicleta! Nu e furata.

    • #30

      Bah nu va luati dupa trolii astia, eu chiar vand bicla. Si am si acte la ea.

    • #31

      Cat noroc sa ai sa furi si actele cu bicla cu tot?

    • #32

      Asa ceva mai rar

  14. #33

    si eu vand bicicleta. nu am furato io!

  15. #34

    Pe la tara trecea intr-o zi un tigan care urla in gura mare ” Bananeeee, bananeeee aveeem”… a iesit tata la el si la intrebat ” La tine s-au facut? Ca ale mele s-au mănat toate…” :))

  16. #35

    Vand bicicleta, sa zicem ca nu mai am actele pentru ea.

  17. #36

    Si eu vand bicicletele celor doi de sus:)))

  18. #37

    Vand topor,lama calita,profil lung,coada scurta de salcâm,personalizata ideala pentru cei care isi cauta încă bicicleta.

  19. #38

    media.licdn.com/mpr/mpr/shrinknp_800_800/p/2/005/0ad/0f7/3b8c4c9.png

    Nu stiu ce sa zic… are aceeasi relevanta mizeria “Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi”. Un lucru e clar: nimeni nu mai moare pentru altul. “Vrei schimbare? Sacrifica-te si o sa te tinem minte.”

    Nu mai moare nimeni pentru copiii altora, sa fim bine intelesi.

  20. #39

    Sa stii ca multi tigani cumpara, de fapt, legumele alea. Si unii isi scot chiar certificat de producator. Le iau pe lucru de nimic din piete angro. Asta pentru ca majoritatea producatorilor prefera sa isi vanda rapid marfa si sa se intoarca la treburile lor, desi asta presupune un pret subevaluat pt legumele lor.

    • #40

      certificat de producator la banane la jumatate de pret fata de magazin?:))

    • #41

      Nu e cazul pt banane sau porumb (pe care foarte probabil il fura). Vazusem in poza niste ardei capia si m-am activat :))

  21. Pai cand s-or schimba la mine in portofel banii sa pot cumpara la pret dublu atuncea o sa iau din magazin.
    Tu crezi ca toti au banii vostri? Daca le fura sa-i prinda politia ce treaba am eu.
    Cand mi-or ajunge banii de la salar la salar fara sa trebuiasca sa strang cureaua imi pun problema de unde cumpar. Pana atunci e limpede ca de unde e mai ieftin, ca doar nu sunt prost sa vreau sa mor de foame.

    • #43

      Poate când n-oi mai vota cu PSD o să-ți crească și ție “salarul”.

    • #44

      Pai nu mai vota cu aia ca poate-mi creste.

    • #45

      poate ca daca nu ai mai cumpara marfa furata, pretul aleia legale nu ar mai acoperi pierderile provocate de furturi… nu sunt sigur, ma gandesc si eu

    • #46

      Adica, daca nu cumpar io banane eftine luna asta inseamna ca luna viitoare va scadea pretul in magazine sau poate peste un an sau poate deloc. Intre timpul asta eu o sa fac foamea ca vreti voi schinbare.
      Ca daca bananele alea nu se mai vand pe strada parca e greu sa le bage in vreun magazin de bloc unde o sa fie vandute la pretul ala mare si gata rezolvarea problemei.
      Pana una alta ala care imi plateste mie salaru se vaita ca il costa mult cauciucurile la bemveu ca trebuie sa ne intarzie o zi doua, ca il costa 50 de milioane, ca poate gaseste la niste baieti mai ieftine si alte gargare. Creca nici ala nu vrea nicio schimbare dar daca ar scri pe aci sunt sigur ca si el ar vrea sa cumpar eu banane mai scumpe ca sa fim o tara mai buna.

    • #47

      bo$$, dar de ce ai votat cu pesedeul, ca nu ne-ai lamurit?

    • #48

      Daca io sunt boss n-am prea votat deloc. Odata am votat cu iliescu si feseneu lui apoi mi-am dat seama ce prost am fost ca toata lumea si de atunci am lasat pe altii mai dastepti sa voteze ca eu nu stiu ce sa aleg. Am plecat de tot de aci vreo 10 ani ca nu se mai putea trai. Tot voi ati votat cand PSD cand PDL cand PNL. Eu am fost doar cu munca pe aici sau prin alte parti nu cu votul nu cu intinsul mainii.

  22. #49

    Inteleg de ce le vinde o tanti. Altfel cum ar suna ia banana la baiatu?

  23. #50

    mai sunt si prin alte orase.
    Eu am sunat la Politie de cate ori i-am vazut.
    Asta pana cand mi-au spus aia sa ma linistesc cu telefoanele ca ei tot trimit agentii si dupa ce “socializeaza” putin cu personajele, agentii pleaca (uneori cu sacosa plina) si comerciantii raman sa-si vada de treaba.
    Asa ca si daca-mi doresc eu schimbarea, e mai greu ca nu si-o doresc si altii ca mine.
    A ramas ca sa-mi adun niste prieteni si sa investim in niste vopsea sau niste bidoane de clor si sa ne facem singuri dreptate.

  24. #51

    Boss stai in zona aia? Ca stai relativ aproape de mine daca stai pe acolo (eu stau vizavi unde incepe liceul Blaga). Nu de altceva dar nu stiam ca sunt vecin cu asa somitate internautica.