Acum 2 săptămâni se duce nevasta să ne încarce cartelele de Cosmote. Ajunge la un Germanos, cumpără 2 chitanţe de-alea cu cod şi pleacă. Acasă, surpriză. Pe una din chitanţe nu se înţelegea fix codul de reîncărcare. Bun, hai la un Germanos să rezolvăm.

Merge la Germanosul din Pantelimon de la Delfinul, le arată la ăia chitanţa, verifică, bun, hai că trimitem la Cosmote cerere, aşteptaţi că în 24 de ore intră.
După o săptămână, timp în care am aşteptat răbdători şi nu a intrat nici mama creditului, mergem din nou la Germanos, acelaşi Germanos, să îi întrebăm de sănătate.

Tipii, extrem de relaxaţi, scot din nou aceeaşi hârtie care o mai trimiseseră, o mai trimit o dată, de data asta în faţa noastră şi ne trimit acasă, iarăşi calmi, că intră.
Normal că nu a intrat nimic, aşa că a 3 a zi sunăm şi noi la Cosmote.

Unde ni se spune că ei nu au primit nici o cerere, că Germanosul e de vină şi că să ne mai ducem noi o dată la Germanos să retrimitem, că cine ştie, poate avem noroc.

Mă, câtă nesimţire şi lipsă de profesionalism să ai? Adică eu, cu chitanţa în mână, sunt plimbat ca Michael Jackson la cimitir, de 2 săptămâni, pentru că 2 incompetenţi nu se pricep să trimită şi să primească un mail?
Sau poate asta e politică de firmă în Cosmote. Dacă cumva e o greşeală, facem hăţişul birocratic atât de des încât tipul să îşi bage picioarele în aia 30 de lei, să renunţe şi să cumpere alt credit.

Pentru că aşa sunt învăţaţi toţi. Asta mai rămânea să ne spună gagica de la telefon „Hai dom’le, te face pe dumneata un amărât de 30 de lei?”. Iar prostul de rromân, ca nu cumva să pice de sărac şi aia de la telefon sau magazin să nu creadă că el nu ar fi un urmaş al sultanului Bruneiului, bagă mâna în buzunar şi mai scoate un ban.

Eh, eu nu o să mai scot nimic. Dacă nu se rezolvă problema asta, mă mut la Orange, oricum deja au început să aibă oferte mai avantajoase.