Discutam ieri, la un suc natural de cola, cu niște oameni simpli, chestii de astea filozofice, precum timpul, viața, moartea, science fiction, profanarea mormântului lui Ion Iliescu, de astea simple, de oameni, cum spuneam, simpli.

Și cea mai complexă întrebare, dintre toate întrebările complexe, a fost asta.
Ce ai schimba în viața ta, dacă ai avea o mașină a timpului care se poate întoarce în trecut? (deși, dacă mai țin eu minte bine niște lecturi despre posibilitatea matematică a călătoriei în timp, e posibil doar avansul temporal, nu și invers și bănuiesc că asta are legătură cu viteza luminii și dilatarea temporală la viteze luminice)

Chiar am luat în serios întrebarea și, inițial, aveam tot felul de soluții la probleme din viața mea. L-aș fi luat pe micul eu și l-aș fi scăpat de abuzurile părinților, l-aș fi scăpat de frica de întuneric, de depresii și căderi nervoase, l-aș fi lăsat să se dezvolte ca om normal, nu ca un tânăr interiorizat și anxios, plin de temeri și frici. L-ș fi ajutat să treacă peste întrebările caracteristici vârstelor prin care a trecut, întrebări la care nu i-a răspuns nimeni, niciodată și la care a trebuit să își dea răspunsuri singur.

După care m-am gândit și am încercat să realizez ce e important, pentru mine, acum, la vârsta fructificărilor. Mi-s indiferente lucrurile, nu țin la ele, mașinile mă lasă indiferent, nu am tendința de a face hoarding de bani, dintotdeauna m-a lăsat rece ideea de carieră și de a dovedi altora ce bun sunt, într-o organizație ce nu îmi aparține și care m-ar înlocui la 5 minute după infarct.

Am fost și sunt, dintotdeauna, un familist. Îmi iubesc familia, soția, copiii și frații. Iar dacă frații nu ți-i poți alege, familia ți-o faci singur. Practic, tot ce am făcut în această viață, toate întâmplările și e foarte creepy când mă gândesc, acum, la legături, toate au fost absolut și intrinsec interconectate, ca să mă ducă în acest punct din viața mea. Totul, vă spun, cu cât mă gândesc mai mult, inclusiv la porcărele mici, inofensive, pe care nu le-ai remarca niciodată în cursul normal al vieții, totul s-a petrecut legat, pentru a fi unde sunt acum.

Dacă aș schimba ceva dacă ar fi vorba doar de mine? Sigur, just for fun, nu ar fi o problemă. Nu aș fi fost bloggerul de renume mondial pe care îl citiți acum, eram scriitorul de renume mondial sau pictor sau știu eu ce porcărie artistică m-ar fi mânat pe mine.

Doar că mă împiedică un lucru.
Copiii mei. Nu aș schimba prezența lor în viața mea cu nimic. Nu aș deranja nici măcar o frunză sau o aripă de fluture, în curgerea temporală a vieții mele, pentru ca ei, EXACT EI, să ajungă în punctul în care încep și fac parte din viața mea. Din punctul în care ei 3 ar fi pe lume, sigur, aș modifica tone de chestii, majoritatea legate de mine și dezvoltarea mea, pentru a deveni un părinte mai bun, prin prisma acțiunilor mele de-a lungul timpului. Mi-aș da un șut în fund și m-aș atenționa să nu îmi asociez numele și imaginea cu diverși manafi, ușurei și alți șmenari din businessul în care lucrez. Poate m-aș forța să termin, măcar, Pompierul vieții. Poate aș investi în BTC când e 1 dolar. Da, aș face multe.

Dar numai după ce ei, motivul meu de a trăi, ar fi cu mine.