Cateodata simt ca ne agitam mult prea tare pentru problemele noastre de zi cu zi, care sunt, desigur, cele mai importante pentru noi. Mai ales eu, atunci când se strâng foarte mulți nori de-asupra drumului meu și mă simt copleșit, agitat, îmi revin insomniile și depresiile, prietenele mele vechi.

Una din metode este să conștientizez cine sunt, ce fac, ce am făcut și unde voi ajunge în planul meu pe 20 de ani. Desigur, e un adjuvant bun să îți reamintească cineva că ai făcut ce ai vrut în viață, că ești în locul cel mai de sus pe care îl poți ocupa în cariera aleasă și, dacă te uiți în urmă, realizezi că o să pleci de pe locul acel atunci când te vei plictisi tu de munca pe care o faci. Pentru că din spate nu vine nimeni.

Altă metodă este să îmi țin în brațe cei 3 copii, ultimul dintre ei fiind făcut la vârsta de 45 de ani, vârstă la care unii dintre români sunt pensionari și caută să dea tunuri cu casa de pensii, să mă mândresc cu ei, cu ințelepciunea lor și, de ce nu, cu părinții lor, care au reușit să le ofere fiecăruia dintre ei câte o casă. Și mă gândesc că parcă 4 copii nu sună rău, am aflat ieri de un nene care a făcut copil la 54 de ani.

Te mai poate ridica din depresie și soția mai tânără cu 15 ani, super smart, profesoară de explozibili, cu manuale și cărți publicate, la Acdemia Militară și acum art designer cu normă întreagă, care muncea pentru job din a 4 a zi de la naștere, fără să dea comunicat de presă pentru asta, ca tãnțica aia care a fost la revolut românia și s-a aplaudat singură cât de repede și-a abandonat copilul acasă după naștere.

Sunt mai multe.
Desi, cateodata, e suficient sa ai un drum lung înaintea ta si niste muzica buna.