Serios că nu îmi pasă de mizeria asta cu pupatul oaselor de oameni morţi pe la biserici. Fiecare face ce vrea cu viaţa lui.

Deşi ar trebui să îmi pese, pentru că acolo sunt cele mai mari focare de infecţie posibile, locul preferat de transmitere al viruşilor.

Poate aţi remarcat că epidemiile de gripă au ratingul maxim în perioada asta, adică după ce trec episoadele de pupat oase, vitrine şi icoane cu mortăciuni.

Dar mă doare când văd copii, târâţi de retarzii lor tutori, să lingă aceleaşi oase în speranţa că se vor vindeca. Am văzut înainte la antenă o fetiţă oarbă, pe care tot o punea mă-sa să zică încontinuu tatăl nostru, dându-i speranţa că asta îi va redea vederea. Pur şi simplu m-a durut sufletul, inima, când am văzut cum un copil e indus în eroare cu bună ştiinţă, obligat să lingă putreziciuni, dându-i-se speranţa că astfel va apuca şi el vreodată să vadă lumina. Dcotorii sunt nişte prefăcuţi nu? Speranţa e în unul sfântul duh.

Mizerie. Prea multă mizerie…