milano

Eu urăsc apriori orice înseamnă coadă. Zilele petrecute la cozile ceaușiste și-au pus amprenta maxim asupra mea, cei ce mă cunosc știu foarte bine, dacă la casa de marcat sunt mai mult de 2 persoane, eu las coșul jos și am plecat în drumul meu, cumpăr altădată. Același lucru se întâmplă și în relația cu birocrația tâmpă a statului român, de încă nu am reușit să înmatriculez mercedesul and so on.

Din același motiv evit cu obstinație să ajung la destinații celebre din punct de vedere turistic. Când a fost mama copiilor mei la Roma, îmi explica plină de entuziasm cum a stat ea doar o oră la coadă ca să intre să viziteze castelul San Angelo și ce păcat că nu am ajuns și eu. O ORĂ CA SĂ INTRU ÎNTR-O COȘMELIE DE PIATRĂ, CONTRA COST?? Niciodată, în viața mea actuală.

De aia am refuzat excursia la Paris, când mi s-a spus că trebuie să așteptăm și câteva ore ca să urcăm în turnul Eiffel. Lasă tati, să urce mămica voastră, pentru o căruță de bani, după ce îi iese limba de la stat la coadă. Se vede Eiffelul extraordinar în poze, are inclusiv vedere panoramică 3D.

Mi-am adus aminte uitându-mă pe niște poze de la Milano ale unei dragi prietene și bune, sau bună și dragă prietenă, unde oamenii se călcau în picioare în fața domului, respirându-și toate gazele unul celuilalt. Cam ca la Mona Lisa.
Deci nu, eu mă duc în Costa Rica și Panama, să respir aer de offshore cu colegul Borcea.