Ieri am fost la nunta unui bun prieten. Paranghelie desfasurata in mirificul oras Cernavoda, oras care are doua semafoare, un restaurant si doua biserici..
In primul rand, in Cernavoda e ca pe strazile din San Francisco. Daca nu iti merge ambreiajul, nu te sfatuiesc sa intri. Sunt niste strazi cu inclinatie la 45 de grade, ca la un moment dat am oprit masina, ca am zis ca se termina soseaua intr-un sant, ceva. Din fericire, nu se termina.
In Cernavoda, bordurile sunt foarte inalte. Asta am vazut-o pe pielea unui daciot, care a avut indrazneala sa coboare de pe trotuar, si a futut o toba in bordura, de m-a durut inima, intr-un fel, si m-a alinat in alt fel, ca exact pe acolo voiam si eu sa cobor.

Eu am zis ca semaforul ala pus la intrare e la misto pus.

Eram totalmente singur, nu era tipenie de om pe o raza de 10 kilometri, si eu stateam ca vaca si ma uitam la un semafor de 90 de secunde, asteptand sa se puna verde. S-a pus intr-un final.
Dupa semafor e o mare groapa, comstituita din calea ferata. Eu am vazut ca un tip incetineste cand se apropie de locul ala, dar asfaltul e pus de asa natura, incat nu vezi gropalaul decat cand esti langa el. Si desigur, am trecut prin el, cu viteza luminii. Pana si acordeonistul, nea Lupu, s-a trezit din somn si m-a informat ca l-a durut sufletul de masinuta.

Nu dau detalii despre desfasurarea de acasa a nuntii, ca sunt treburi din bucataria interna o oamenilor.
Ce a fost interesant, in primul rand, a fost la primarie. Aveau astia un fotograf, frate, care se credea Salvador Dali.
– Stati asa!..nu nu, doi centimetri la dreapta. Atat! Prea mult. Un pic inapoi.

De s-a enervat nasul si l-a intrebat:
– Auzi sefu, incerc si eu sa ma simt bine. Vrei sa ma simt pe pielea ta?

La semnarea actelor, acelasi fotograf, catre mireasa:

– Un pic aplecat peste certificatul de casatorie, va rog!
– Va rog mimati ca semnati, dar uitati-va catre mine.
Nasul, intr-o sclipire de geniu:
– Uite, vezi, e prima ta lectie in care inveti cum sa mimezi.
Si mireasa:
– Ma laaaasi?

La poza de grup finala, ne bagam si noi, astia a lui Arhi, in gramada ordonata, sa dam un zambet pe 16 mm.
Nevasta-mea, poliglota din fire, face:
– Spune-ti branzaaaaa!
Eu nedumerit, ma uit la ea, nepicandu-mi fisa din prima de obicei, si zic:
-Pasaricaaaa!
La care, o doamna din dreapta noastra:
– Ce pasarica domnule, pasarele!

Ce nu inteleg eu la nunti, este de ce toata lumea se pupa cu toata lumea. Mi-au lins obrajorii o gramada de popor, oameni pe care nu ii cunosc, nu i-am cunoscut inainte, si nu o sa ii mai intalnesc niciodata.
Si nu inteleg de ce frate. De ce trebuie sa ne pupam?
Bine, eu probabil ca nu dau bine in cadru, ca veni sora mirelui, se pupa cu toti necunoscutii din cadru, si cand ajunge la noi:
– Aaaa, eu pe voi parca va stiu.
– Da, noi suntem prietenii de la Constanta.
– A, da, voi sunteti.
Si pleaca.

Pe aceasta cale, o informez ca un copil de un an, daca e tinut in brate 24/24, nu o sa vrea sa stea cu altcineva niciodata, degeaba te intrebi tu sclipind de inteligenta, de ce nu vrea sa stea la maica-ta. Frate, a tinut copilul ala in brate si l-a zdranganit NON-STOP. Poate mai voia si fetita aia sa se plimbe, sa isi miste vreun piciorus anchilozat. NIMIC. In brate, zdranga zdranga.

La biserica, canta popa plin de spor Isaiia dantuieste.
Nevasta-mea ma ia de brat si imi sopteste:
– Cetine, eu mor.
Eu, plin de spirit:
– Fata mea, noi am trecut prin asta, nu trebuie sa fii chiar asa de emotionata
– Nu ma, am o criza de rinichi si trebuie sa mergem la spital!

Intrebam si noi daca au farmacie in Cernavoda. Da, au una, dar e deschisa doar pana vineri. E clar, daca vrei sa mori, stii unde sa te duci.
– Alo, doamna, nu va suparati, aveti spital aici in comuna…aaaa, pardon, oras?
Da, au si spital in Cernavoda.
Fuga pe strazile din San Cernavoda, ratacindu-ma desigur de vreo 3 ori, pentru ca la astia strazile au obiceiul sa se termine in poarta cate unei gospodarii.
La spital, o tanti asistenta, plictisita, se uita la Pistruiatul.
– Nu va suparati, mi-e foarte rau, am o colica renala, se poate sa imi faceti un scobutil, ceva?
– Sa nu ne grabim, deci. Haideti sa va iau tensiunea.
– Pai mi-e rau!
– Nu e nimic, tot trebuie sa va iau tensiunea.

Si asteptam. Si asteptam…si asteptam. Pana la urma, vine o doctorita.
– Deci, aveti colica renala?
– Cred ca da…
– Tensiunea i-ai luat-o?
D0H!!!

– Bine, hai sa o internam temporar, si sa ii facem o perfuzie. Niste No-Spa, mai avem?
– Am eu unul in buzunar la halat, imediat.

Urcam la aetajul doi, unde o asistenta simpatica si pistruiata ii pune perfuzia nevesti-mi. Ii cam tremurau mainile, dar am presupus ca de emotie, la vederea marelui om ce sunt.
Si am stat o ora pe-acolo, cu o perfuzie nefunctionala in mana, pentru ca mergea doar daca apasam eu pe ac, altfel nu picura deloc.

Pana la urma s-a enervat nevasta-mea si zice:
– Auzi, eu imi bag pula in spitalul astora, hai dracului sa plecam.
Banuiesc ca isi facuse un pic efectul Nospa-ul din halatul lui tanti asistenta, ca putea sa mearga d-ampicioarelea.
Si plecaram.

De la restaurant, nu prea e nimic de povestit in afara de anuntul cantaretului:
– Toate doamnele sa ia loc, a venit pestele.

A, da, si furatul miresei, ca a stat micul ginerica la intrarea in restaurant o ora, sperand ca nu i-o fura nimeni, si exact cand a intrat inauntru, mireasa a iesit fain frumos, cu un nene de manuta, si dusa a fost.
Desigur, pana nu se intorc astia din luna de miere, o sa raman cu o intrebare existentiala:

UNDE PUII MEI AU DUS-O, CAND IN CERNAVODA NU FUNCTIONAU NICI TAXIURILE LA ORA AIA??

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.