Mi-a bușit nevastă-mea singura tigaie mare de 30, pe care o aveam, de teflon. Asta e, când e să te lovească ghinionul, te lovește și în cele mai intime locuri, unde, în general, nu pătrunde nevastă-ta. Cum ar fi bucătăria, gen.

Și mă uitam pe net, o tigaie normală, decentă, vreo 150, hai 200 de lei. Și zice mintea mea în gândul ei Băi, e prea scump, nu iau, lasă că mă duc la Ikea și iau de acolo o tigaie decentă și aia e, e și aproape, nu are sens să mă mai chinui cu netul.

Și m-am dus la Ikea. 1000 de lei mai târziu, regret amar decizia luată, că tot tigăi de 200 de lei aveau și ei. Dar acum cine are și niște pernuțe drăguțe, și niște altele de care nici nu știu și nici nu vreau să mai știu? Cine?

Măcar am aflat de ce ne montăm singuri lucrurile de la ei și de ce angajații din magazin sunt mai rari decât politicianul cinstit în românia. Pentru că sunt ocupați toată ziua cu asta.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.