În timp ce majoritatea dintre noi sprijinim Ucraina exclusiv dintr-un spațiu sigur, președintele Nicușor Dan își asumă riscuri reale în numele nostru, chiar dacă are doi copii mici acasă.
Vizita sa recentă la Kiev reprezintă un gest de curaj ferm în fața agresivității Rusiei, dar totodată și un profund gest de solidaritate cu poporul ucrainean aflat sub asediu.
Acest text, este citit, fără urmă de rușine, de prompterizda de la trustul Intact, explicându-ne riscurile incredibile pe care și le asumă Nicu Șordan în îndeplinirea sfintei sale misiune de a salva românia din ghearele cuiva, încă nu știm cine, că nu a ieșit raportul cu motivul anulării alegerilor. Urmărim activitatea marelui om de stat, puterea uriașă care stă în ochii săi ageri, care privesc împrejur, măreț și demn, conștient de responsabilitatea imensă ci i s-a așezat pe umerii puternici, duri și dârji.
Nu am citit o asemenea limbă umedă, înfiptă până la finalul sfincterelor prezidențiale, gâdilând ultima urmă de ambrozie lăsată neștearsă, pe intestinul gros, gata să meargă cât mai adânc și cât mai umed, pentru propășirea și neatârnarea țării.
Râdem, glumim, băi copii, dar dacă trustul Intact, VOICULESCU, GHIȚĂ, toți penalii PSD, îl ling sfincterian pe Nicușor, problema e groasă și nasoluță.
Ce a mai cautat lumea pe Google
- vin lacrima lui ovidiu alb
- asta for allah
- anul bleaching
- aligote vin
- abonamente vodafone roaming
- adrian cucu profesor
- vitamina d bebe
- baile reci
- patricia vizitiu bautura
- bautura gin tonic
Trustul Impact are această atitudine față de Nicușor încă din timpul campaniei electorale de anul trecut. Din păcate pentru noi eram prea ocupați să vedem beculețul aprins.
am lasat eu niste comentarii in sensul asta inca de anul trecut dar nici n-au trecut de moderare :)))
Nu era clar de la fenta cu ponta de cand RTV a facut tot posibilul sa nu intre crin in T2 ca s-au inteles taberele? Gata, le-a dat drumul lui simion si si CG sebi ghita de vreo luna, cam de cand au refuzat sa voteze pe Tomac.
problema ta e ca tu esti pesedist, aurist, ce plm apartenenta ai. tu nu esti obiectiv, arunci aici doar programul vostru, nu exista nicio urma de ambivalenta. de aia nu o sa iti accept niciodata comentariile de genul acela.
N-am nicio apartenența, eu am realizat de mult cine trage de fapt sforile si face jocurile iar timpul mi-a confirmat ca am dreptate.
PNL pana la pedelizare a fost aproximativ frecventabil dintre partidele relevante. PNTCD a avut cei mai multi oameni capabili profesional dar incapibili politic.
Ce ambivalenta pot sa am? Pun un “PS nu mi plac psd si aur si nu i votez” daca ajuta, dar aici 99% voteaza usr si pnl, normal ca fac misto de Sordan, Pislaru, Bolovan si ce alti guru mai au oamenii din bula la momentul respectiv.
Similar, cand discut cu votanti MAGA/aur/psd/pdl/ponta/plm, am aceleasi discutii. “Ba da tu tii cu aia”. Nu, fmm, nu suntem la peluza. Dar ce rost are sa vb de rau de aia care nu iti plac ca oricum nu o sa faci altceva decat sa ma aprobi?
Oare cat se mai sacrifica omul asta pentru noi?
nu stiu, dar tre sa fie ffff greu
Cred că va merge până-n pânzele aurii pentru salvarea noastră. Sfântul Șordan, patronul din Securistan.
Cum ar zice Freige: un afincter, doi sfincteri 🙂
Cum as zice eu: un buton de edit, doi butoni de edit…
mă, tu ești ungure!
un ungure, doua unguri
După ce termin creditele o să cer, că sunt patru ani până la mondialul viitor!
Eh, hai sa nu fim așa pesimiști. Peste 2 ani avem Campionatul European. Începutul a fost greu…
Un ungure, două în gură. Două țâțe de oaie, că de acolo suge ungurele blând, în pauza de tăiat lemne.
Vă zic, sunt atât de mândru că înaintași de-ai mei s-au jucat cu înaintași de-ai lui în raionul Făgăraș!
Dar Adelin peștișor a eșit la pensie?! Că parcă el transmitea din zone de conflict.
Cred ca Adelin e la TVR.
Se pare ca Antena 1 a avut exclusivitate. O vorba buna pusa de Voiculescu unde trebuie.
PS. Fac pariu ca peste 2 – 3 ani, Nicusor o sa fie facut troaca de porci la Antene.
Haha, cred că se înfioară Nicușorul de plăcere, doar laudele astea vin de la cei care rimau Nicușor Dan cu Șobolan nu mai târziu de acum doi ani.
Ehe, unde e Lasconi, presedinta USR, acum? Era proasta, nu mergea la olimpiade..
Îmi este scârbă de mine… nu știu cum să explic altfel. Mă doare inima de cât de prost sunt… înțelegeți? Îmi vomit în gură, de câte ori realizez cât de ușor de mobilizat/prostit sunt. Nu știu dacă (dar cred că da) ăsta a fost scopul ultimilor 15-20 de ani, dar îmi dau singur diplomă de oligofren!
Mulțumesc! Găsesc eu ieșirea…
toti suntem la fel. oamenii, ca grup, sunt niste oi
Problema nu e la cei care au gresit si recunosc asta ci la cei care desi au gresit si continua sa isi bage degetele in urechi si sa lalaie strident, tinand-o pe-a lor pana in panzele albe, oricat de ridicoli ar fi. Aia sunt cu adevarat pierduti si irecuperabili si de aia ar trebui sa ne fie (minim) scarba!
@acula fara rautate, dar de ce insisti? incerc sa inteleg resortul psihologic. Am fost si eu ca tine pana la primul vot, dupa m-am lecuit. Toma necredinciosul sunt. Am votat raul cel mai mic, n-a mers nici asta. Astazi oscilez intre anulat votul, votat necunoscuti si votat raul cel mai mare in functie de cine candideaza. Romania are nevoie de candidati surpriza care sa ajunga in functii sau tururi finale de alegeri, numai asa se expune secu la modul evident. Bine, pt unii nu e nici asa evident, vine CCR cu 3 pagini de maculatura si iata, avem dovada, nu secu anuleaza alegeri, ci legea
@irod stiu oameni care au votat cu basescu in 2004 si din cauza mandriei tot refuza sa admita ca a fost o mizerie de om si presedinte indiferent care ar fi fost alternativa. Votul universal la orice altceva in afara de locale a fost o greseala, chiar nu trebuie sa hotarasca tiktokerii cine conduce tara cand ei voteaza aceiasi primari cate 20-30 de ani.
Ba, dar sper ca nu a uitat sa ia cu el ghiozdanul cu codurile nucleare, sa le-o traga la rusi prin gura daca le venea vreo idee…
De ce crezi că duce după el rucsacul ăla?
Da, de ala zic si eu. Lumea nu stie dar un bombardier nuclear IAR Soim cu upgrade de scaune incalzite si dezaburitor de parbriz era pregatit sa decoleze de pe Kogalniceanu in momentul in care primea pilotul mesaj pe whatup de la Nicusor pe linia rosie securizata cu antivirus romanesc 100%
La noi bombardierii sunt denumiți IAR C…eva, numai rețin exact, că azi e Luni.
A, şi am înclinații de semianalfabet numai când nu mai pot edita, din motive ce îmi scapă.
“Nu am citit o asemenea limbă umedă, înfiptă până la finalul sfincterelor prezidențiale, gâdilând ultima urmă de ambrozie lăsată neștearsă, pe intestinul gros, gata să meargă cât mai adânc și cât mai umed, pentru propășirea și neatârnarea țării.” – l-am votat pe prost și de aia sunt obligat să tac… l-am votat… și m-a înșelat… și nu pot să zic ceva… pentru că la mine se vede repede… eu sunt primul care mi-aș arunca direct în față olița de căcat a unui copil… spunându-mi “l-ai votat, ia și înghite!”…. va fi Bolojan următorul președinte??? nu știu… pe ăsta de acum … nu-l mai votez veci-veac … dacă Bolojan va candida… ce am să zic atunci când se va întâmpla cum s-a întâmplat când Bolo tăia de la gravide??? observați cât de greu e??? băi fraților!!! noi unde mergem??? ce vremuri de căcat… urât… aiurea… nasol…
vorbesti, as usual, prostii. tocmai ca l-ai votat, esti primul care trebuie sa il critice atunci cand o ia razna sau nu respecta promisiunile electorale. dar romanii inteleg ca daca au votat un.prost, mergem pana in panzele albe, doar nu ne facem de ras. si nu mai folosi aiurea puncte de suspensie, alea le pui o singura data, la finalul unei fraze si atat, nu la fiecare 3 cuvinte, crezand ca iti subliniaza adâncimea gandurilor, ca nu o face, dimpotrivă.
Naivilor, nu vă mai lamentați atâta! Aveți un Președinte foarte special, asta e…
Păi dacă aducea ăla legionarii peste voi, ce vă făceați, ha?
Sînt “pe vine” , nici o grijă, că legionarii au intrat de mult timp în psd…
Vă rog să nu-mi spuneți că aia din poză e Alessandra, căci nu mai iau hapurile pentru tensiune, și sunt la risc…
Păi Alessandra era deja gloria telemprompterului, încă dinainte să dau eu interviul de viză, pe Nicolae Iorga, unde se făcea coada la Consulatul Canadian…
Măiculiță, cucoana asta vrea să o întreacă și pe șpicherița de la Televiziunea Nord Coreeană!
Dacă aia i-a scris varanu’ pe prompter…
un kkt de om. nu mai merita nici macar o injuratura. nici macar o flegma.
Nicusor a spus ca a fost ales cu doua responsabilitati principale: stabilitatea financiara a tarii si mentinerea directiei pro-occidentale. Restul a fost, in mare parte, marketing electoral. Chiar el a declarat acum ca nu suntem mai corupti sau mai disfunctionali decat alte tari din regiunea noastra, asa ca nu are rost sa ne mai vaitam atat.
La Bucuresti a procedat la fel: s-a concentrat pe termoficare si pe stabilizarea situatiei financiare, iar apoi a fost reales fara probleme. Daca a reusit o data, de ce nu ar reusi si acum, mai ales ca are in spate resurse mult mai puternice?
“Institutul Levantului îşi schimbă denumirea în ”Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii”. Legea a fost promulgată”
Noi ne-am apucat sa studiem Levantul, ceva ce altii s-au oprit de studiat acum 30 de ani ca e studiat tot, nu mai ai ce dracu studia.
Pur si simplu tin cacaturi dintr-astea ca sa continue sa dea sinecuri la nesfarsit.
Si ND a promulgat legea cum era de asteptat.
De ce am crezut ca ND este un reformator ? De cand se linge el cu PSD ?
Am mai spus-o, o zic și o s-o mai spun: Cât de tare mă bucur că NU AM FOST LA VOT în turul 2 din alegerile din mai 2025!
Lasconi ar fi făcut o treabă mai bună, și da, ar fi câștigat și ar fi ajuns prima femeie președinte (și ar fi fost mai excelentă decât toți președinții la un loc) dacă nu anulau alegerile.
Ăsta ar fi cel mai mare regret, pe lângă faptul că l-am votat pe Iohannis în 2014. Ce-mi era el sau Ponta ca președinte, cu toate că n-ar fi ajuns în niciun univers paralel.
Într-un tur 2 cu un PSD-ist ca Ponta, Geoană, Năstase, Dăncilă, Dragnea, Firea etc. sau cu CG, fie cu Simion, ar câștiga și o maimuță câtă vreme flutură steagul UE.
Nah, suntem setați din 2004 să votăm din reflex așa, fără să ne pese că ar putea fi un fost securist turnător, o fraudă, un derp sau la fel de corupt ca adversarul.
Nu o să regret că l-am votat pe Nicușor ca primar după câte nasoleli am experimentat în București sub Firea. Probabil că dacă nu ajungea el primar în 2020 și în 2024, ajungea un oarecare PNL-ist și ajungea el președinte.
PSD nu mai vede Cotroceniul decât dacă PNL și USR ar dispărea ca partide și turul 2 ar fi între un candidat PSD și un candidat AUR………..și tot ar fi IMPROBABIL fiindcă tot ar apărea de undeva un candidat independent, fie și un hipster liberal milenial jobless cu plete care și-ar anunța candidatura la caterincă pe tiktok și l-ar vota milioane și ar ajunge el președinte.
Sau Vali….nah, ar candida Vali și ar câștiga.
Sau….
…..ar vota milioane de români cu Kelemen Hunor și ar ajunge el primul ungur președinte al României, numai ca să piardă PSD și AUR.
ce raport mai trebuie, a facut allen colliban clip despre anularea alegerilor si radu buzaianu, e tot ce ne trebuie