Tatăl meu numărul 2 era moldovean hardcore, ucrainean de pe la Suceava. De fiecare dată când arăta luna martie, lua foc, ce e aia să dai flori femeilor de 2 ori, și pe 1, și pe 8, ei nu știu că de 1 martie se dau flori bărbaților? Nu am dat niciodată flori unui bărbat, dar o urmă de anxietate am când ofer flori cuiva.

Eram prin gimnaziu, clasă mică și era 8 martie. Trebuia să mă duc la școală și, fiind săraci, de unde bani de flori sau ghivece, ce vindeau țigăncile în fața școlii? Afară era foarte cald, o primăvară foarte timpurie, așa că am sărit într-o grădină, am furat o tulpină de ceva floare, posibil chiar trandafir sălbatic și i-am oferit dirigintei. A luat-o, s-a uitat la ea și a aruncat-o la coș.

Dintotdeauna am avut o relație tensionată cu mama mea, care ar fi vrut ca toți copiii să fie în jurul ei ca familia regală, iar ea să dea indicații care cu cine are voie să umble, cine cu cine se căsătorește, cine are voie să îi șteargă tălpile și cine nu. Nu mai țin minte câți ani au trecut de când am văzut-o, câteodată îmi lipsește, dar îmi aduc aminte rapid ce fel de ființă este și îmi trece.

Realizez că nu am nicio amintire plăcută legată de zilele astea. În copilărie, sărăcia nu te lasă să o consideri o plăcere, ci doar o obligație. Rușinea de a fi singurul băiat care nu vine la școală cu mărțișoare pentru profesoare și colege e greu de imaginat. De unde plm bani de mărțișoare, când nu aveam bani suficienți de mâncare, câteodată.

Iar sărăcia asta m-a urmărit de-a lungul tuturor momentelor din copilărie și adolescență. Probabil din cauza ei sunt acum un cumpărător de impuls și arunc banii pe orice porcărie îmi sare în ochi, ca să compensez. Măcar copiii mei nu au cunoscut niciodată lipsurile alea împuțite și singurele dileme au fost Hai să nu aibă valoare foarte mare, să nu se simtă jenați ceilalți colegi.

Da, cum ziceam, la mulți ani, doamne și domnișoare. Bucurați-vă de cadourile primite și gândiți-vă că, poate, cel ce vi le oferă, face un sacrificiu mare pentru a vă bucura efemer cu ele.

46 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Noi in loc sa luam prostii de genu, merem la un restaurant daca chiar vrem sa sarbatorim astea. Personal nu tin minte sa mai fi cumparat vreun martisor /flori/ insert crap here, de multi ani, inclusiv la colege, cliente etc…. Pur si simplu mi se pare o risipa totala de resurse

    0

  2. #2

    Cred ca foarte mulți din generația noastră au trăit lipsuri crunte care in timp ne-au afectat și ne-au lăsat plini de traume.

    De aia apreciez orice primesc, ba mai mult refuz uneori cadoul sau ma crizei… da’ de ce ai cheltuit?

    0

    • #3

      eu mor cand Dar ce sa ii luam celei mici? NIMIC, CA NU FACEM SCHIMB DE CADOURI!

    • #4

      Eu am ramas cu traume din adolescenta cu “trebuie” sa luam cadou/flori/martisor/whatever pentru o anume data.

      De aceea, in cuplu, in familie si in cercul de prieteni exista regula ca ne luam cadouri cand/daca avem chef, dar nu exista obligatoriul schimb de cadouri cu diverse ocazii.

      Bine, eu ador sa fac cadouri si daca m-ar lasa buzunarul as cumpara tot felul de chestii pentru cei dragi fara un motiv anume, dar cand aud “ e ziua lui xulescu, trebuie sa ii gasim un cadou” mi se blocheaza mintea si nu stiu ce sa cumpar.

      0

    • #5

      Mie imi „plac” foarte mult sclifositii care atunci cand le duci ceva (de la o floare la un cadou) incep cu „vaaaai dar nu trebuia” / „vaaai dar de ce cheltui banii”.
      La un cadou se zice „multumesc ” si cam atat. restul e badaranie.

      0

  3. #6

    That memories are hunting me…
    Câteodată am impresia ca suntem frati gemeni, cu aceeași viata.
    Apoi imi dau seama ca tu ești mai gras

    0

  4. #9

    Eu am mixed feelings cu florile, pentru ca in tot trecutul meu, imi aduceau ghinion cu fetele sau cel putin asa vedeam atunci. Asa ca acum ignoram complet asta. Probabil insa ca vom avea parte de o dragoste mai intensa azi fata de ieri, cand era pe graba sa ajunga la sala. Important este ca stie ca o apreciez enorm si eu stiu la fel despre ea pentru mine.

    0

  5. #10

    La multi ani tuturor doamnelor si domnisoarelor!!!

    0

  6. #11

    Ai primit florile mele de 1 Martie?

    0

    • #12

      Ai incercat vreodata sa vorbesti cu ea despre traumele din copilarie? Si daca da, consideri ca te-a ajutat cu ceva?

      0

  7. #13

    Multumesc! 🙂

    0

  8. #14

    Eu ciutan fiind și mai timid oleacă, profitam din plin de 1 martie că să ofer cel mai frumos mărțișor din grămadă, fetei pe care o plăceam. Noroc cu mama că mă ajuta să aleg (în funcție de posibilitățile modeste de la vremea aia).

    0

  9. #15

    Inca ma doare sufletul de 1 si 8 Martie, ca amintirile astea de copil sarac ma bantuie. Mereu reciclam martisoare primite de mama si sora mea, ca nu aveam bani sa iau. Si lor de cele mai multe ori nu le luam nimic dar ma durea sufletul.
    Mama inca tine minte cum pe la 9 ani i-am reimpachetat un buchet de flori ce il primise de la lucru, doar ca sa ii pot da si eu ceva.
    Cand am ajuns la liceu banii abia reuseam sa iau din banii facuti la colinda/Boboteaza ceva flori pt fetele ce imi placeau si mereu 1-2 erau taiate de pe lista din lipsa de bani.
    Din cauza sechelelor astea, in ziua de azi ii iai flori sotiei fara nici un motiv. Si imi invat baietii la fel, ca florile iti fac viata mai frumoasa.
    Omule, cum rupi uneori ceva in noi…

    0

  10. #16

    Ideea de a „sarbatori femeile” in sine e stupida, prin urmare nu.

    Nu sarbatoresc existenta nici a femeilor, nici a vacilor, nici a cristoseilor, nici a sfintisorilor.

    Nu sarbatoresc nimic ce nu are directa legatura cu propria persoana.

    0

    • #17

      Eeee, mai vine și sfânta jigodie din când în când 🙂

      0

    • #18

      La multi ani de Sfanta Jigodie, varuculeeeee !

      0

    • #19

      Nici a sfintisorilorooroororor?! Nu stiai ca li se mai zice si mucenici? NU-TI PLAC MUCENICIIIII?!
      en.wikipedia.org/wiki/Sfin%C8%9Bi%C8%99ori (bine, aia adevarati sunt aia mici, ofc, si neaparat facuti cu cacao, altfel ies gretosi de mai bine nici nu mai faci)

      0

    • #20

      aia adevarati sunt cei copti la cuptor, nu zoaiele alea:)))

    • #21

      Pai vezi, daca nu le pui cacao… 😛
      PS: Stiu ca esti mai moldovean, te iert pentru aceasta denigrare de mucenici.

      0

    • #22

      Apropo de mucenici, aici in Mordor, la Domnesti, au aparut de cateva saptamani tot felul de duamne sa ofere respectivul produs gastronomic la vanzare, si am comandat si noi, cu gandul ca sunt la fel de buni ca cei mancati acum cativa ani.

      Ne-au dat fix rahatul ala din poze, spunand ca aia sunt mucenicii adevarati.

      In Ardeal le zicem chestiilor alora galuste, de obicei cu umplutura de prune, si sunt la fel de naspa.

      Da, cei adevarati sunt aia facuti la cuptor.

      0

    • #23

      Băi pare că sărbătorești! :)))

      Eu ador mucenicii (mâncarea) dar am senzația că habar nu am ce-s de fapt mucenicii din comentariile de mai sus, că pâna acum am mâncat doar 8-urile alea din comerț.

      0

  11. Empatizez foarte mult cu voi, motiv pentru care nu-mi pasă de zilele astea. Mi-am văzut amicii din copilărie stresați să facă rost de cadouri. Am văzut fetele cu aşteptări enorme de la „iubiții” lor copii. Mă gândeam „wtf, asta contează?” Şi le dădeau papucii băieților că nu le-au luat nu ştiu ce ursuleți, flori, ciocolată scumpă, de parcă puştii ăia primeau salariu de la şcoală. Mă durea tristețea băieților. Mi se părea incorect. Cred că de-acolo mi se trage să spun mereu „nici să nu te gândeşti să-mi iei ceva fix în zilele astea că mă supăr!” Şi încă mă întristează aşteptările femeilor şi stresul bărbaților. Atât înseamnă iubirea? Să primim cadouri scumpe în anumite zile din an? Cu cât e mai scump cadoul cu atât e mai mare iubirea? Trist.
    Cât despre gestul învățătoarei… I feel you… mărțişoarele mele erau cele mai simple, uneori vechi, primite de mama şi soră-mea în anii trecuți. Erau de-a dreptul invizibile pe lângă buchetele imense de flori şi mărțişoarele mari ale altor copii. Noi, ăştia săracii, nu primeam nici măcar un strop de empatie… ce să mai spun de-un zâmbet măcar…
    Toate cele bune, Arhi!

    0

  12. #26

    Datorita belsugului comunist adunam scoici de pe plaja sa fac martisoare. Erau foarte basic (gen aranjate pe un carton mai colorat si dat cu scoci), destul de urate dar foarte apreciate, cel putin de persoanele apropiate.

    0

    • #27

      Scoci?!… Păi băbăiatule, erai aristocrat!

      0

    • #28

      Se unge un carton cu aracet, si se trece prin nisip de la mare, apoi se pun melcisori. O splendoare!

      0

    • #29

      asta nu mi-a trecut prin cap 🙂

      0

  13. #30

    Ai multa dreptate in lipsurile cu care ne-am luptat in anii aceia marea majoritate, pentru că nu trebuie uitat ca si atunci erau unii care…. săreau peste rând, cum s-ar spune, sa dea dirigintelor fel de fel de cadouri si să iasă în față
    Ideea rămâne că gestul rămâne gest si ne diferențiază de…primate, in oferirea de flori sau altceva

    0

  14. #31

    Nici eu nu am o placere deosebita pentru 1 si 8 martie. Cand eram mic nu intelegeam de ce trebuia sa dau flori si martisoare tuturor fetelor si femeilor. Aveam profesoare care se incadrau la femei doar dupa un test adn.
    Fi-miu e nascut pe 8 Martie, azi face 2 ani. Asa ca eclipseaza putin aceasta zi pentru nevasta-mea. Totusi i-am bagat niste $$ pe cardul comun ca sa-si ia ceva si pentru ea. La multi ani doamnelor si mamelor!

    0

  15. #32

    Eu eram in extrema ailalta, voiau ai mei sa arate prosperitate sau ceva (mai degraba fudulie, zic eu. si cui? colegilor mei?!) si ma obligau sa vin cu cate-o floricica, cate-un rahatel la toate ocaziile; maica-mea stia chiar si zilele de nastere si de nume ale TUTUROR doamnelor (nici domnii nu scapau, dar erau mai putini). Daca n-aveam ore cu ele in ziua respectiva, ma puneau sa merg pana la cancelarie si sa le caut. Daca erau in concediu, sa le dau cand vin.
    S-au mai linistit abia cand am inceput liceul, m-am rastit la ei ca o profa s-a uitat dubios la mine si n-a acceptat cadoul. Am si acum flashbackuri de cand mi-a scapat un sampon pe jos.

    0

    • #33

      Taci c-am uitat, plina de sine, sa le urez si eu doamnelor care citesc aici La multi ani, sunteti frumoase si tari si sper ca si sanatoase forever!

      0

  16. #34

    Am primit primul buchet de flori de la actualul meu soț în martie 1999. Eram în clasa a 12-a. A venit să mă aștepte în fața școlii de 1 martie cu buchetul de ghiocei în buzunar. Mi l-a dat doar când am ajuns pe o străduță unde eram doar noi doi.
    De atunci lucrurile s-au mai schimbat, a reușit să-mi dea flori cu care a umblat pe stradă, în văzul lumii și an de an mi-a cumpărat câte-o floare – un gest pe care îl apreciez mult mai mult amintindu-mi mereu de acel prim buchet de ghiocei.

    O primăvară frumoasă tuturor!

    0

  17. #35

    Ce ma framanta pe mine de 8 Martie, care e Ziua Internationala a Femeilor, este ca avem un guvern cu o singura femeie in el. Eu cam in cheia asta asa vad semnificatia zilei de astazi, si, ladies, mai avem un pic de drum inaintea noastra….

    0

  18. #41

    Pfffff, I know the feeling. De 1 martie a venit copilul de la scoala si mi-a povestit ca o colega i-a spus invatatoarei ca ea nu a avut bani de martisor. Am zis ca mor, de mila, de ciuda, de mama ma-sii de viata. M-am transformat in acel copil si am simtit tot ce a simtit si ea cand si-a vazut colegii cum dau cadouri doamnei si ea nu a avut.Inca am ramas sub impresia a ceea ce s-a intamplat.

    0

    • #42

      A lăsat-o repetentă, așa-i?

      0

    • #43

      Nu, nu a lasat-o repetenta. Din fericire are creier in cap doamna invatatoare.

      0

  19. #44

    Eu nu am trecut prin aceste lipsuri – părinții mei în schimb, da.

    Ei ne-au tratat pe noi, copiii lor, exact cum îi tratezi tu pe ai tăi. Nu cred că mi-a lipsit ceva de natură materială vreodată, cât am fost copil. Mă crizam și nu înțelegeam niciodată de ce tata lua din farfuria lui bucata care i-o punea mama, că să o împartă în două și să ne-o pună nouă, copiilor, în farfurie, deși și nouă ne făcuse mama „parte aleasă”. Ori de ce mama își punea simbolic în farfuria ei, mâncând apoi resturile din farfuriile noastre.
    Ei crescuseră greu, și asta au văzut la bunicii noștri. Doar Dumnezeu știe câta foame o fi făcut mama lui taică-meu ca să-și crească, văduva fiind, copiii. Nu că cei din partea mamei dădeau p-afară de avuți, dar măcar lor nu le suflau partidul și securitatea în ciorbă.

    Aveam totuși, empatie pentru copiii săraci. Am stat cu Gigi 3-4 ani în bancă, și Gigi mai avea un frate, tot coleg cu noi, un pic mai slow, deși era mai mare cu un an ca noi, dar cu un suflet minunat. Eu erau amărâți, cu tată bețivan, fără mamă, crescuți de bunică. Întotdeauna împărțeam portocala sau pachețelul cu ei, pe ascuns, să nu vadă ceilalți copii. Mama știa și îmi punea mai mult, căci deh, familie de doctori, oraș mic… Aveam.

    Martie: aveam 6 ani, nu știu cum strânsesem eu ăia 5-6 lei, căci ai mei aveau regula „copiii, fără bani” dar i-am cumpărat mamei cel mai strident, cel mai țigănesc posibil mărțișor, căci ăla credeam eu că este „pă valoare”.
    Mama l-a purtat cu mândrie, indiferent că probabil coconeturile, pe unde își bea ea cafeaua în zilele alea, or fi strâmbat din nas la chicioșenia aia oribilă. L-a păstrat ani de zile și ne mai amuzăm și acum.

    Diriginta ta: ce javră ordinară… Femei ca ea merită violate și bătute cu sadism, îndiferent de vârsta lor. De 8 martie.

    Pentru femeile normale, să fiți iubite, Doamnelor!

    PS: mă duc să cumpăr cea mai chicioșenie sticlă de vin și cel mai chicios tort, și cel mai chicios buchet de flori. Să-i fac mamei o surpriză.

    0

  20. #45

    Eu ma scoteam ca mama primea zeci de martisoare si le pastram in punga pentru anul urmator. le alegeam pe cele mai misto si le dadeam la fete, in ordinea preferintelor. Am avut invatatoare super misto, ne iubea pe toti ca pe copiii ei. Nici cu diriga mai tarziu nu a fost prea rau, eu nu tin minte sa fi diferentiat si eram in clasa copii foarte saraci, saraci, mai putin saraci si vreo doua-trei mimoze. Una din mimoze era desigur sefa la orice, asta e.
    Dar dup-aia am ajuns la liceu si m-am trezit ca am peste 30 de colege. Cum mama ma-sii sa le satisfaci pe toate, si deja nu mai mergea cu bigudiuri, toate vroiau flori si pupat. Un adevarat stres!

    0

    • #46

      Și eu am avut parte de profesori extrem de ok și de sufletiști. Erau câțiva politruci, complet tembeluși și abrutizați de alcool și/sau ideologia marxistă, dar ăia erau distracția. Nu m-ar fi interesat să vin la școală dacă nu erau ei, să-i iei la mișto subtil.

      0