Ca fost consumator de iarba, pot sa afirm cu mana pe inima ca nu are nici o treaba cu drogul. Adica, senzatiile oferite nu sunt la nivelul cocainei, mescalinei, LSD-ului, heroinei sau alte droguri de conceptie. Pur si simplu marijuana iti da o stare de euforie deplina si de liniste. Desigur, daca o combini cu putina vodca, deja trecem la alte stari.

Deci, efectul marijuanei este aproximativ echivalent cu cel al tigarilor normale. Si atunci, de ce marijuana e interzisa iar tigarile nu?
Tigarile creeaza dependenta. Tigarile omoara zeci de milioane de oameni anual, prin cancerele si bolile de inima asociate consumului de nicotina. Tigarile omoara anual milioane de fumatori pasivi.

Si totusi, tigarile sunt legale, iar marijuana nu.
Cati oameni ati auzit sa fi murit de marijuana?
Cine castiga din mentinerea ilegalitatii “ierbii”? Pai, fabricile de tigarete, pentru ca nu au competitor la droguri.
Vamesii, ca na, intri cu doua pungi, una o lasi la poarta, ca sa manance si gura lui.

Si, in principal, castiga traficantii, cei care merg la licee si scoli generale si ofera gratuit, doar de test, copiilor, droguri. Ia sa vedem, daca s-ar gasi de cumparat in magazine specializate, care vand numai persoanelor majore, ar mai face atatia bani astia de vand cu tonele? Indoielnic.

Deci, ilegalitatea marijuanei e oarecum la fel cu prohibitia la alcool din anii ’30, din USA. Unii au facut averi uriase vanzand pe sub mana alcool, iar cand si-au facut planul la incasari, s-a dat din nou drumul la liber.
Oare cand isi fac stocul si baietii cu iarba?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

332 comentarii Adaugă comentariu

  1. Atat timp cat ai vointa sa nu te duci mai departe iarba si nimic altceva este binevenita si e un mare bullshit in jurul ei precum ca vai duce la moarte.
    Decat sa beau 1 kila de vodca si a doua zi sa ma doara capu toata ziua uneori prefer un joint;si da imi place sa rad chiar daca ma uit doar la degetul aratator 🙂

  2. arhi, perfecta dreptate. si in materie de volum, daca e sa o luam asa. un fumator de tutun inrait poate topi un pachet pe zi (20 de tigarete). un fumator de marijuana nu va fuma cantitatea aia de iarba intr`o zi, ca un gram ajunge bine-mersi.
    chiar nu stiu de ce e interzisa, alcoolul e si mai daunator. n`am auzit de om care sa devina violent de la iarba, dar cel putin eu una cand beau sunt foarte nervoasa si agresiva de la un punct.
    s`o legaliza si la noi cand o sa fie lumea mai deschisa la mine, ca nimik nu se compara cu un fum acasa pe canapea dupa o zi de cacat.

  3. “lumea mai deschisa la minte” am vrut sa scriu. era utila chestia cu editarea comentariului.

  4. DROGURI = MOARTE

    Dependenţa de tip cannabis

    Psihică şi toleranţă, fără dependenţa fizică (decît în cazurile de consum masiv). Consumul cronic este cunoscut şi sub numele de cannabism. El afectează funcţiile creierului, ale plămînilor, laringelui, glandelor endocrine, aparatului de reproducere. Scade eficienţa sistemului imunitar.

    Etapele:

    1. Excitaţie euforică, beatitudine fizică şi psihică, însoţită uneori şi de veselie;

    2. Halucinaţii: corpul este perceput anormal, parcă deformat. Obiectele din jur îşi schimbă formele, unduindu-şi contururile ca într-un vis fantastic, mîinile şi picioarele par grele, capul umflat, memoria este tot ami slăbită, pupilele dilatate, sensibilitatea la lumină tot mai accentuată;

    3. Fază dificilă, de revenire: somnolenţă, apatie ternă în care individul meditează ofuscat asupra trăirilor avute sub imperiul drogului;

    4. Ultima fază. Organismul manifestă o mare nevoie de somn. Este agitat, delirează, are coşmaruri, o stare de rău general, de dezorientare ce poate persista zile sau chiar săptămîni.

  5. #5

    Oribilul tu vrei doar sa ramana mai mult pt tine, lasa vrajeala 😉

  6. #6

    Nu am acum in format electronic niste poze cu felul in care arata creierul uman dupa consumul de marijuana in fiecare weekend timp de 2 ani. Dar ca sa descriu, cam 60% din memorie este afectata, centrele vorbirii si vederii extrem de afectate. Acest studiu este facut in tarile in care marijuana e legala.
    Din punctul meu de vedere, problema e pusa gresit: gresala este ca tigarile sunt legale in forma in care sunt vandute (amestecul de 4000 de substante nocive) si nu faptul ca marijuana nu e legala…
    Ti-ai pus vreodata intrebarea cum ar arata fumoarele scolilor daca s-ar putea consuma marijuana si in ce stare s-ar duce elevii la ore? Asa cum s-a extins moda tigarilor de nicotina pt ca ofera prilej de socializare asa s-ar amplifica si consumul de marijuana. Chiar iti pare o perspectiva pozitiva?

  7. Sa legalizeze tot din partea mea, oricum, cine stie sa aleaga in viata, face alegerile cele mai bune. In schimb, e vorba de cei care inca nu stiu a alege sau care inca traiesc cu impresia binelui si a raului.

  8. #8

    delia, oricum se fumeaza iarba in scoli. been there, done that.
    dari, cei care inca nu stiu alege sunt momiti de dealeri la portile liceelor. prin prieteni “ia coaie, ca e moka, am eu un tovaras care ne face rost”. si ajunge acasa, miroase a dulce, zice ca a fost la patiserie, baga o lamaie repede, si uite-asa.

  9. si-atunci de unde “de ce nu se legalizeaza?” Exact la copii/elevi ma gandeam si eu.

  10. #10

    pentru ca daca ar fi legal, cine plm s-ar mai stresa sa vanda ilegal in licee? cand poate fi cumparat bine mersi de la magazin, daca ai 18 ani? si daca nu s-ar mai vinde la portile scolii, tentatia nu ar mai fi atat de mare.

  11. Dude, vezi, poate te cauta baietii cu gulere albe.

  12. droguri si arme nu vinde oricine! DOAR CINE TREBUIE! tre sa pape si gura politailor, vamesilor, serviciilor, jandarmilor, toti bujetarii

  13. Dada!!1
    t0l3ratz1 gunja 🙂

  14. #14

    Sorry, dar nu sunt de acord nici cu drogurile, nici cu tigarile.N-am tras cu dintii pana la varsta asta ca sa-mi imprastii in fum sansele la un pic mai multa sanatate.Pentru ca am avut si unele probleme de sanatate. Olandezii au legalizat treaba asta si nu au obtinut … mai nimic.
    Ma doare pe langa pula de faptul ca unii aleg un joint sau nspe tigari pe zi ca sa mai uite de problemele zilnice.
    Legalizare??? O chestiune falsa. Ca si in cazul prostitutiei. Indiferent ca e legal sau nu,fenomenul in cauza va exista si va prospera bine-mersi. Si atunci?
    Totul depinde de alegerile pe care faci in viata: alegi sa tragi iarba sau nu, alegi sa sudezi 60 de tigari pe zi sau nu. Insa dupa aia trebuie sa-ti asumi si consecintele.(vezi BPOC,vezi alte afectiuni ale plamanilor) 😀

  15. Pai in multe tari doctorul iti prescrie marijuana, fiindca ai nevoie pt circulatie si tampenii dinastea. In AMsterdam poti manca prajitura “drogata”, s-au inventat si automate de marijuana, nu mai retin in ce tara. Cu toate astea eu as vrea sa fie no smoking si no getting high, asa ar fi cel mai k. Because those things can kill you

  16. #16

    Pe langa toate astea, oamenii care vor consuma daca se legalizeaza sunt majori. E decizia lor ce fac in viata, daca vor sa fumeze sau nu. E o problema strict personala si guvernul nu ar avea nici un drept sa o interzica

  17. #17

    vezi sa nu ramai fara cont de adsense 🙂

  18. vreau sa te anunt ca un cui este egal cu fumarea a cinci tigari consecutiv, creste aparitia cancerului, schizofreniei, impotenta.
    pe langa asta ajungi la urmatoarele stari dupa ce trece efectul: mizantropie, deprimare, salivezi ca un caine, insomnie. cel putin la mine asa se manifesta.

    daca ar ajunge tigarile interzise nu cred ca ar mai fi locuri prin inchisori

  19. #19

    Nu-s deloc de acord cu ideea de fumat (orice de altfel) si cu atat mai putin cu marijuana sau cannabis, care-s totusi niste droguri. Si zic asta din 2 motive, unul subiectiv si unul obiectiv: ala subiectiv este ca pe mine personal ma ingrozeste ideea de a nu mai sti de mine (e valabil si pt bautura, medicamente sau orice ar putea crea o stare de genul asta), de a ma comporta anormal sau de a ajunge de rasul altora din cauza starii respective. Si cel obiectiv este ca nu numai sau nu atat marijuana in sine este pb, ci asa cum zicea cineva mai sus, faptul ca sunt oameni cu mai putina vointa care dupa un joint simt nevoia de mai mult si dau in cocaina, ecstasy, crack si in ultima instanta heroina. Cunosc 2 persoane, ambele fete de 20 si un pic de ani, care de la cateva jointuri fumate din cand in cand au “escaladat” si pana la urma au ajuns la dezintoxicare. Una a reusit sa scape dar cealalta are 35 de kg si e de nerecunoscut.
    Pe de alta parte, sigur ca e optiunea fiecaruia, isi asuma riscurile, si asta e valabil de la droguri si pana la saritul cu parasuta. Doar ca unele chestii nu trebuiesc incurajate, atata tot…

  20. #20

    Jalane, observ ca nu sunt inteles. eu nu mai fumez de patru ani, si iarba am fumat ultima data acum 14 ani (jesus ce batran sunt).
    Eu nu sunt de acord cu restrictiile, care in fapt nu sunt decat metode de imbogagtire pentru mafia. In clipa in care statul interzice ceva, orice, de a doua zi mafia il vinde. Cu profituri de miliarde. asta incerc sa spun.

  21. #21

    Eh nu ma refeream la tine, ci ca idee, ca sunt unii care dau din asta in ceva mai nasol. Cat despre partea cu legalizatul, greu de zis pentru ca exista si reversul medaliei. Ma gandesc ca tigarile sau bautura sunt legale si tot se mai gasesc unii sa faca trafic pentru a nu plati impozite, taxe etc. Insa e adevarat ca in mai mica masura. Si poate ca legalizand nici n-ar fi asa mare tentatia. Dar chiar sa se faca prajituri si bauturi nu-i cam mult?

  22. #22

    Chiar nu se poate schimba poza aia? 😛

  23. #23

    tocmai am citit la lovingvama ca s-a legalizat sexul in parcuri la olandezi. nici chiar asa. nu vreau extreme, ci pur si simplu normalitatea…
    se poate schimba, sugestii?

  24. #24

    da, sugestia mea ar fi sa isi poata pune fiecare o poza, la asta ma gandeam… dar banuiesc ca nu…

  25. #25

    Jalane, www.site.gravatar.com, te inregistrezi cu mailul, adaugi o poza, care vrei, si va aparea aici.

  26. #26

    Perfect. Merci.

  27. sunt inregistrata si eu la gravatar dar tot poza asta cu jessica alba (?) imi apare in dreptul comentariilor.

  28. ca fost consumator de marijuana cum spune prietenu’ nostru de mai sus pot spune k numai am fumat iarba de vreo 6 luni….shi in astea 6 luni cre’ ca in fiecare seara knd ma pun in pat ma gandesc ce bine ar mere un joint! 😀
    pot spune k de la marijuana ai shi multe de invatat depinde de anturaj depinde de la ce varsta te apuci…cu am inceput eu de la 16-17 ani…. 😐

    ma rog nush cum am scris io commentu asta shi ce legatura are cu topicu’ dar na! 🙂 Peace all!

  29. #29

    XxX, e de la fum:))

  30. daca tot suntem la capitolul iarba, de ce nu se legalizeaza in romania calcatul pe iarba!? daca olandezii abordeaza firul ierbii hedonistic, noi de ce nu-l putem aborda macar picnic!?

  31. #31

    frate iti dau in totalitate dreptate,marijuana nu face rau …sincer chiar te linisteste
    cica cu timpul iti pierzi concentrarea,si nu descurci prbleme de iq ..nu am avut niciodata probleme de memorie..mi se pare 100% ok daca s-ar legaliza as cumpara direct din magazin ….sau as distribui..:))..
    totusi sa fim sinceri ca ar fi haos total daca s-ar vinde la magazine ..nu cred ca ar mai avea vreun viitor minorii din ziua de azi(urmashii)..ca na si tigarile sunt interzise minorilor..vad copii de 10 ani cu tzigarea in gura…. ..m-as multumii sa se legalizeze atata tot …nu cred ca e problema nici acuma atata timp cat doar consumi si nu comercializezi!…..

  32. #32

    pentru cei ce dau copy-paste unor statistici facute de anonimi, cei care condamna in necunostinta de cauza… dragii mei, in 1999 m-am autoexilat in Olanda. am locuit 3 ani in Haarlem, un oras la vest de Amsterdam. in fiecare seara fumam singur un joint din 3/4 iarba pura si 1/4 tutun si intram intr-un soi de transa (eu ii zic “calatorie”). astfel mi-am explorat cele mai adanci cotloane ale creierului si mi-am testat limitele imaginatiei. nu m-am indobitocit, sunt la fel de inteligent si cu siguranta mult mai intelept. e absolut normal sa ai pierderi de memorie asa cum nu mai tii minte cum ai ajuns acasa de la carciuma pentru ca erai mort de beat. revenind in tara m-am hotarat sa-mi reiau viata pusa pe pauza. mi-a fost pofta asa cum iti este pofta de o un gratar, o bere, o prajitura sau o bomboana dar nicidecum nu am avut simptomele pe care le descrieti cu o placere sadica si psihotica. legalizarea nu aduce haos asa cum credeti. cei care consumau cand era ilegala au continuat sa consume, logic. cei care nu s-au simtit niciodata atrasi pur si simplu nu incearca dar nici nu condamna pe cei ce consuma. nu mai fiti niste comunisti incuiati, lasati oamenilor bucuria libertatii de a face orice le face placere.

  33. #33

    bai fratilor mai bine so o legalizam stam si noi la soare tragem un jhoint si ne simtitm bine ca si tigarile sunt la fel te ia ametela si de la alea deci, tot masa e doar ca alea sunt mai tari stau langa o scoala si i vad pe toti cum stau cu jhointu in buze se uita la min si rad am tras si eu marijuana si este super ok doar ca vezi alfel decat in realitate si razi pana nu mai poti este cv ok pt noi ca daca noi lam legalizam nu ar mai fii asa pt oameni care fura si dau in cap pt heroina sau altele dar la un simplu jhoint e ok nush asta e parerea mea ….

  34. #34

    true words from a deep mind:)

  35. #35

    si daca ai vointa poti sa te lasi si creza ,,dependenta” ca tigarea cika daca vrei o lasi daca nu nu nush dc statu asta e aja comunist toti zik ca nu e bin nu e bin daca ar incerca si ei cum ar fi atunci sa vedem e or zike parlamentari ca osa vada ca osa aiba profituri faci rost de marijuana la colt de strada nu e colt sa nu gasesty asa cv deci terminati fratilor cu asta traim intro tara libera candim c vrem si facem ce vrem mai bin hai sa dam fok la plantatie si sa o fumam aja daca nu ne lasa cu ea la noi …..nu ne doare sa facem asta

  36. #36

    si va zik sincer daca stati la curte in cartierele marginase va zik ca osa gasiti canepa romanesca intro gradina parasita asta mi sa intamplat mie cand am vazut ce sa fac sa o las acolo??sau sa o iau am loato am uscato si sa fumat la o petrecere si a fost buna va zik o vedeti pe camp cand va duketi la padure tot o vedeti peste tot ….deci ar trb legalista ca sa nu ne ascundem de garda cand fumam si alte cacanari pt comunisti ori cin in viata a tras macar o data …deci…

  37. #37

    .. daca iti faci analize dupa ce fumezi iarba… iti iese ceva? sunt forate curios de asta… si nu am intalnit inca pe nimeni care-mi poate spune concret..

  38. #38

    iti iese ca si la tigara mie mia iesit ca aveam nicotina in sange si nuj daca iti iese la ea dar incerca si sa imi ziki si mie

  39. Uitee eu kiar acum fumez si ee taaaaaaaare.C ziceatyi voi? Ce tot va plangeti ma? Ma si dak fumezi si dak nu ganditi-va kt ne puloeazxa aerau care-l respiram..:HA? Nati vazut japioneziii cum stau cu alea albe la gura? Ce sa mai:)))))))))))))))))))))))))

  40. Adica uite acum o ora ieseam din curtre si era un d-asta cum ii zice ma? ALooo cu tractoru si mmia dat o bashitna in fata cu fumu ala de zici kca am fumat 30 de pachete intro se-cunda! pai ce-i aia a??? hai k ma duc sa ma uit la brus lli sa ma pis mpde ras

  41. voi ati spalat azi? k maine nue bine e luiber liber

  42. asl pls

  43. mia-m asus aminte!!!!uite ca si ashea e lumea mai zapacita asa da uite si einstein freud dali vedetele absoulut d tot toata lumea fumeaza si s-au drogat sde si au spart creieeii!deci k sa fi si sa gandesti deshis tre sa iti deshizi mintea.Iarba t ajuta.si ati vazut ce batrami erau.einstein ati vazut ce par avea nu?in sus.i s-a ridicat mintea. si a devenit f destept.il doare in penix ascuma nu?
    a ajuns unde vroia.a lasat o scrisoare kre sa nu fie eskisa pana la anu nu stou care.k lumea abia atunci va deshide mintea un pic!ia luati ma melodia d pe dc++ niklas harding – blue circles sa ascultatui varza sa vedeti despre ce e vorba.e trance asa placuta!eu am descoperit ca djeii sunt extraterestrii.convingetiva si viuoi! Arhi esti tare tu!

  44. ma care-i stop ma?

  45. arhi…e de la arhimede????

  46. #46

    eu nu m-am apucat de fumat,n-am incercat si nici nu am de gand sa o fac…ma gandesc mereu de ce fiecare fumator pe care l-am intalnit imi spunea” sa nu te apuci de fumat” din moment ce vine de la un fumator..stie el ce zice,nu?deci problema nu se pune cu legalizarea de iarba,ci cu aruncarea tigarilor! Pt amatorii de “senzatii tari” faceti un drum pana in pipera la 2 min de metrou e fabrica JTI(winston si all that shit) si daca va place mirosul ala pe care nici fumatorii inraiti pe care ii cunosc nu il suportau atunci chiar aveti probleme,avem o viata,o traim cum vrem,dar hai sa nu ne batem joc de vietile altora.
    lucruri spuse de oameni care au trait-o
    ice4you Says:
    August 18th, 2006 at 8:51 am | Quote

    Nu ai nevoie de medicamente sa te lasi de fumat, trebuie doar sa vrei sa te lasi. Cel mai bun medicament esti tu insuti, si propria ta vointa, restul sunt doar povesti si motive ptr a fuma in continuare ! Eu m-am lasat brusc dupa 10 ani de fumat, ajunsesem la aproape 2 pachete pe zi, si numeroase probleme care au venit dupa aceast exces de tutun … nu a fost si nu este greu, ptr ca am vrut, si sunt constient de cat de mult rau face. Recomandarea mea este ca cei care nu s-au apucat nici sa nu incerce, iar cei care fumeaza sa se lase cat mai repede. Nu dau eu sfaturi ca un mare guru, ptr ca nu sunt, insa stiu cu ce te poti alege dupa o perioada lunga ca si fumator, le simt pe pielea mea

  47. Arhi mama, vezi ca esti deja formator de opinii… Sa nu fi si de vicii ! ;)))

    P.S. Eu una n-am incercat niciodata. N-am curiozitati din astea. Sau ma rog,
    se poate spune ca fumez. Dar pasiv, pentru ca fumeaza mama si eu doar respir acelasi aer pe care il expira ea… In rest nimic. 🙂

  48. majoritatea care si-au bagat ideea in acest sait sant pampalai habar nu stiti cum e cu iarba cu alte droguri sau cu viata stiti doar din auzite sia faceti doar din auzite

  49. ma e plin de dobitoci paicea….comunisti beliti pana nu bagatzi cateva jointuri sa vedetzi si voi ce meserie e simtit ca traiesti …:0 doar o viata ai si in asta sa nu profitit de unele lucruri …acu stam ca dobitoci mancam snatos mereu si bem laptic …si facem labica …bem fumam ne lovim ….si simtitm ca traim

  50. #50

    pt Droguri=Moarte:greshit k vb despre verde amice.ce a kshtigat Olanda?un Amsterdam renumit pt arhitectura lui … probabil renumitzii arhitectzi din toata lumea kre au proiectat ceva pt acele locuri au consumat kte ceva.se plimba bulangii pe strazi k sa “intzelegem” k ei vor sa aiba o familie dar legalizare NU…evident k ma enervez.k fst consumator de marijuana va spun k intradevar dak ai perioade in kre consumi peste un gram pe zi ajungi sa nu dormi bine noptzile … dar nu recomand.cum sa nu consum knd traiesc intro tzara plina de needuktzi-urat mirositori-cocalari ji oameni politici kre se pisha pe noi.normal k fumezi … trebe sa te relaxezi k altfel iei de aksa securea ji incepi k Mihai Viteazu prin multzime.legalizare legalizare … nicoiodata la noi atata timp kt un kkt cu 2 clase vine in parc sa ma ridice de pe iarba k el e paznic.in toata europa lumea sta pe iarba ji se relaxeaza iar la noi … noi vrem legalizare la iarba dar navem voie nici in parcuri sa stam pe iarba asha k … suntem de kkt.in toate marile capitale ale europei este tolerat consumul de marijuana.nu este legal ci este tolerat.la noi dak am la mine un joint ma da la televizor de 1mai k “ia uitatzi ce avea la el … drogatul” .propun tuturor oamenilor (kiar shi cei kre nu consuma) satui de tzara sa emigram in masa k aici mergem la pierzanie.

  51. #51

    in spania itzi da politzistul jointul inapoi … shtie cineva asta?shtitzi k in madrid gaseshti jointuri pe jos?acolo lumea in pauza de tzigare fumeaza un joint.pt cei kre sunt impotriva legalizarii:dak cei kre au legalizat ji cei kre tolereaza(vb de tzari din europa)nu au cashtigat nimik … cum se face k noi totzi emigram?nuj dak vrun stat a cashtigat ceva din asta (aici nu ma refer la Olanda care cashtiga maxim pt k exista TVA shi impozite pe chestia asta)dar cu sigurantza nu au pierdut pt k altfel se auzea in toata lumea.in romania mai precis in capitala oricum se fumeaza verde … am cunoscut oameni in toata firea kre fumeaza verde am cunoscut pushtani am cunoscut oameni kre lucreaza in banci cu cifre … dak consumul este moderat atunci itzi potzi duce o viatza linishtita cu un joint dupa servici.cei kre nu au incerkt pana acum … incerktzi! 😀

  52. #52

    incercam dude, cam o data la 2 saptamani :)))

  53. #53

    shi pt domnishoara delia kre nu are un format electronic cu creierul uman dupa 2 ani de fumat ii propun sa ne vedem ji sa stam de vb … k in curand se fac 4 ani shi sunt curios dak sunt prajit … bob marley fuma jumatate de kg de verde intro luna . vezi mai delia … cum sunt oamenii ashtia :)) PS: leonardo da vinci , bob marley . einstein sunt doar kteva din mintzile luminate ale acestei planete kre au consumat substantze interzise … sa aiba vro legatura consumul cu inteligentza?apropo:ce crezi ca,contzinea faimoasa “PIPA PACII?”

  54. #54

    asha sa incerktzi amice 😀

  55. #55

    “Pt amatorii de “senzatii tari” faceti un drum pana in pipera la 2 min de metrou e fabrica JTI(winston si all that shit) si daca va place mirosul ala pe care nici fumatorii inraiti pe care ii cunosc nu il suportau atunci chiar aveti probleme,avem o viata,o traim cum vrem,dar hai sa nu ne batem joc de vietile altora”(aXEL)eu fumez shi o sa fumez pana knd sanatatea imi va permite.itzi recomand sa treci prin Mihaileshti pe langa fabrica de pui shi dupa ce miroshi ai grija te rog sa nu te lashi de mankt pui :)) oricum dupa mirosul pe kre il vei simtzi knd vei trece pe acolo eu itz recomand POFTA BUNA!

  56. #56

    gata mai ARHI … dak mai citesc mult pe aici ma cert cu toata lumea :)) ce sa fac dak nu intzeleg bagatorii de seama kre vb in necunoshtintza de cauza … :))))))))

  57. #57

    Jointescu i-ai macelarit. nu mai are rost sa zic si yo ceva. acu stau si fumez un cui si ma gandesc la ce pierd toti nepriceputii astia. =))

  58. #58

    sa nu uiati niciodata….”drogurile schimba tot,nu-ti face iluzii :)”

  59. #59

    Marijuana nu este un drog`…si nu o zic numai eu…ci si marile vedete,oameni politici.etc…decat sa beau sa ma imbat sa ma simt rau`,sau sa fac scandaluri din cauza ca am baut prea mult sau alte chestii dastea,berea e primul pas catre ciroza:))sau spirtul tras prin paine`…bei bere pentru ca toti prietenii tai o fac esti cool?o sa ajungi sa sugi p*** in port pentru o sticla de spirt,da nu daia cu asistenta pe el ci daia la sticla de sticla…deja omu` care bea…dupa a 5`cea bere deja tine sticla invers:))uitatzi`va la oamenii care fumeaza marijuana ca sunt cei mai paznici…ei sunt tipii` de la bar care rad cu barmanuuu…chestii de genu`…“:))))foarte tare tricou frateee=)))da`mi o apa plata`…!!Eu nu as vrea ca toata lumea sa fumeze marijuana`…!La 18 ani ar trbui sa te duci la doctor sa`tzi ia analize etc.sa vada daca esti apt sa faci asa ceva`…!!Stiti catzi bani ar face Romania daca ar legaliza Marijuana?stiti cate locuri de munca ar fi?Catzi vizitatori anual`…?si multe altele!Daca te prinde cu cateva grame de iarba in Romania…iti iei aceeasi pedeapsa ca si unu` care face o crima sau un viol sau chestii mai grave`…,sa fumezi marijuana nu este un lucru foarte grav poate chiar deloc…degeaba se zice ca Marijuana dauneaza sanatatzii sau creierului…in unele Tari Marijuana este folosita si in Medicina…!!Spunetzi`mi si mie catzi oameni mor anual din cauza consumului de alcool sau din cauza tutunului?Nu am auzit pana acum pe nimeni ca a murit careva fin cauza la Marijuana…

  60. #60

    OneLove,tot ce ai spus tu aici a spus cu mult inaintea ta Teo din trupa Deko(aia de stand-up comedy). nu e frumos.

  61. #61

    normal k iam macelarit dak vb ji habar nu au despre vb … un doctor psiholog roman spune “THC din marijuana omoara celulele” ji un studiu international spune “intre cancerul pulmonar ji marijuana nu exista nici o legatura orikt ai mari frecventza la fumat pt k THC omoara celulele imbatranite inainte sa se imbolnaveask ” … acum astea sunt kestii spuse de altzii mai deshteptzi k mine ji kre nu inceark din start sa ma fak pe mine nevinovatul cetatzean sa nu fumez iarba.dimpotriva in afara kiar tzi se explik riscurile ji evident avantajele.ce e de intzeles din randurile astea?”doctorul psiholog roman” nici nu incerk sa explice oamenilor despre ce e vb … shtia ceva rau de iarba ji spunea asta dar ATAT!ba kiar mai mult … se recomanda medical marijuana de catre oameni kre au depus acelashi juramant in ziua knd au absolvit medicina…orikre din ele.ji ultimul punct:cre k putem vb noi mult ji bine despre partzile bune ji partzile rele ale ei fara sa ajungem la un consens … pt k tre sa recunoashtem k ARE JI PARTZI BUNE JI PARTZI RELE ji dupa ce am facut asta putem porni ktre legalizare sau … legalizare :D:D:D:D sau legalizare !!!

  62. #62

    eu unul sunt de acord cu carlito.multi oameni din ziua de azi le e frica de ceea ce nu inteleg.am un prieten care acu cateva luni imi zicea ca lasate frate ca nu e bine and all that bullshit(ca sa aflu ca a fumat si el si ca sa simtit super bine ).marijuana va putea fi legalizata doar atunci cand lumea va inlatura prostia si ipocrizia din sistem.pana atunci smoke a lot :D.i know i will ;))

  63. #63

    degeaba comentatzi daca nu legalizam, gay si-au dat lege au reusit sa se futa in cur, noi stam pe net si comentam, hai sa facem ceva 😀

  64. #64

    omule,romania nu e tara in care sa se vorbesca de legalizare(inca),poate peste cativa ani buni cand romanii se vor destepta nitzel. aaaaa si cred ca mai bine am vorbii despre toleranta nu legalizare. in olanda nu e legala,numa ca nu e incriminata de lege.
    pace.

  65. #65

    pro-L in olanda e legala asta-i traditia lor, si daca nu se pune problema sa se legalizeze acum, mai tarziu(mult) nu mai conteaza pentru astia ca mine

  66. #66

    nu vreau sa fiu yo al dreq da nu cred ca se va ajunga la legalizare,nici macar la toleranta in romania in urmatorii 10-15 ani.”cineva” scuza-ma daca pun o intrebare tampita sau daca deranjez dar vreau sa te intreb:de ce ar fii prea tarziu peste un deceniu?

  67. #67

    pro-L stiu ca nu se va legaliza prea curand la noi cel putin 100 de ani :)) pentru mai sunt comunisti in tara asta, sunt multzi dar incercarea moarte n-are, oricum n-ai cu cine sa o faci. Tarziu este pentru ca timpu trece si ai o singura viatza.

  68. #68

    ete scartz, de parca asta ne impiedica sa fumam, lipsa legalizarii

  69. #69

    Arhi nu era vorba numai de asta ca nu putem sa fumam, problema era alta ca nu mai erau asa de scumpe si proaste ce gasesti pe aici,si ar mai fi…..

  70. #70

    Nu imi place deloc numele html-ul marijuana drog 🙁 pentru ca nu este drog nu creeaza dependentza.E ceva special lasat de Dumnezeu pe pamant 😛

  71. Adevarat graiesti Arhi…si pacat ca n’au vreme si boshorigii care ne conduc, sa arunce o privire peste ce’ai zis. Sau sa citeasca si ei cate ceva, in general. Sunt prea ocupati cu ale lor, cu lupta lor continua pt. “binele tarii” si kkturi d’astea. De ce sa fim si noi destepti macar odata in istoria noastra ca popor si sa urmam exeplu’ Olandei, sa iesim astfel din kktu in care am ajuns pana la gat? Nah, las’ ca au ei combinatziile si invartelile lor, noi astia de rand avem cat sa nu crapam de foame si..cam atat.
    De legalizat se legalizeaza si asta in curand, la nivel mondial ma refer…da’ de ce sa fim noi prosti si sa profitam de ocazie?
    Deh…pana una’alta, avem alternativa legala fratilor : spice’ul. E perfect legal sau mai bine’zis nu contine nici o substanta ilegala, se comercializeaza la nivel mondial si toata lumea e foarte multumita.
    Personal il recomand tuturor, vizitati : www.spiceblend.ro si n’o sa regretati, va promit.

  72. #72

    Binary Finary ai fumat spice ? ce efecte are?

  73. cineva : da, am fumat..de fapt, fumez, prefer spice in locul alcoolului sau altor…”droguri”. Ce efecte are…asta depinde de fiecare presupun, in principiu e asemanator cu iarba, dar…si aici sunt mai multe 🙂
    In primul rand n’ai nici un stress cu militzia, e perfect legal…cat despre efecte, pot sa’ti spun ca e amazing, adica nu e riscul ( cum e la iarba ) sa fie de proasta calitate, sa nu simti nimic sau mai stiu eu ce. Fumezi o tzigara de spice si esti “acolo unde trebuie” cel putzin 5 ore…si prin 5 ore, ma refer la 5 ore de high la nivel inalt, nu doar ametit.
    E greu de descris in cuvinte, pt. ca fiecare are trairile lui personale, deci nu exista un standard. In linii mari, ai o stare de bine extraordinara, amplifica enorm si scoate din tine tot ce e mai bun, doar ce e bun. Adica lasi la o parte negativismul, simti binele si frumosul in toate formele sale. Este metoda perfecta pentru relaxare…incearca sa asculti muzica dupa ce ai fumat spice, ai sa o simti/intelegi altfel. De fapt ai sa simtzi/intelegi totul altfel, la un alt nive, pe care nu iti puteai imagina macar ca exista.
    Gata, ca deja o dau in reclama si nu’i frumos. Dar va raspund cu placere la orice alte intrebari, daca e cazul.

  74. #74

    Ok. Merci pentru raspuns te inteleg perfect asta vream sa stiu pentru ca vreau sa fumez si eu spice. Salut

  75. #75

    spice-ul nu se fumeaza la joint,la tzigare cum ai zis tu…asta daca vrei sa ai efectele dorite…se fumeaza k si salvia divinorum…adica la bong(narghilea)sau pipa…ai un trip(calatorie as putea spune) foarte tare.depinde de atmosfera si locu’ unde o iei.si da,marijuana creeaza impotentza,dar stiti ceva,ia uitati-va pe geam 10 ore,apoi jucati counter straic inca 10 ore,sa vedem cat futetzi voi restu de 4 ore.orice faci prea mult duce la impotentza.as putea zice k dupa ce fumezi un cui,futaiul este mult mai tare :))…am trait eu pe propria-mi pula,piele…si mi’au zis mai multi…deci IARBA DESCHIDE !!!pace pt oamenii care ma inteleg,si pt restu,va rog eu,incercati,macar odata,apoi vorbiti si ne spuneti noua k daca fumezi iarba devi impotent si ai pierderi de memorie,si devi schizo.noapte buna,e tarziu…5:31am exact…big up !

  76. #76

    si sincer…ar avea un impact mare as putea zice la toti cocalarii si manelistii…i-ar schimba mult mai mult,in bine…decat orice altceva,chiar si decat scoala,ca si asa e vai de curu ei…

  77. #77

    bai cosmine c plm e aici??deja esti al doilea de pe subiectu asta care da citat din Teo de la trupa Deko si uita sa spuna:’citez’. c plm ….asta e nesimtire crasa.

  78. #78

    mda…aici nu cred ca e vorba de copyright,dar am vrut sa sune cat mai “funny”,poate nu s amuzant de fel,dar in pula mea vorbim de iarba aici nu de stand up comedy…mda..ca sa te fac fericit…CITEZ !!! fac iu ba

  79. Cosmine, nu stiu de unde ai tras concluzia ca spice’u doar la bong merge. De fapt nu stiu ce/cum/cat ai fumat tu, dar te asigur ca spice gold ( ca sa nu mai zic de diamond ) merge bine de tot si la joint. Si vorbesc aici pt omu’ de rand, la bong deja vorbim de extreme 🙂 . Nu cred ca e foarte indicat pt unu care pune prima data gura pe spice sa isi dea cu bongu in cap direct, ar fi prea…derutant. Oricum, mi se pare ok din toate punctele de vedere spice’u, atata timp cat mary e interzisa…
    Pretul e rezonabil, calitatea e garantata, efectele la fel 🙂 Zic asta pt ca nu sunt putini cei care cumpara “good shit” si de fapt primesc niste buruieni care doar le irita gatul cand o ard.
    Deci… www.spiceblend.ro si nu mai aruncati banii pe kkturi fratilor!

  80. #80

    oare cum sa-ti zic?binary finary sau nicurullz???stii tu d c!
    cum merge afacerea?ai vandut ceva?macar aci la astia care is mai deschisi sa dai si tu ceva….. ca “acolo”nu faci treaba…..
    pace si bafta.

  81. poi eu sincer nu am consumat marijuana si altfel de droguri…dar iti dau mare dreptate…ar fi mai bine daca s-ar legaliza marijuana si tigarile sa se scoata dupa piata…multa lume e dependenta de tigari si na…scz ca m-am bagat si eu in discutie dar e prea tare..si sunt si minora..are ceva?

  82. #82

    n-are nimic, ne plac minorele:)) sa ai minim 14 ani

  83. #83

    Va recomand la totzi sa gustatzi niste iarba :)), Ada nici peste 100 de ani nu o sa se intample ce ai spus tu e greu in tara asta de 2 lei. Comunisti astia catalogheaza iarba ca find drog dar nu este pentru ca am avut 1 an in spania unde fumam hashis, iarba 4 5 jointuri partea mea 😀 nu creaza dependetza…. e ceva de la Dumnezeu care o critica totzi fraieri… care le lipsesc cate o doaga ceva…

  84. #84

    Eu sunt consumator de iarba (has si verde) am 16 ani , domne nu e cum spun altii k ata dupa ce piere efectu meditezi si te ia somnu , pai asta se explica foarte usor imaginativa cum e sa radeti 4-5 ore in continuuu.. e normal sa obosesti . Si da cred k arahi are draptate ar trebuie neeaparat sa se legalizeze pentru k asha o sai facem oameni mari pe toti derbedeii.

  85. #85

    bhuey….sincer…mam saturat d toata povestea asta cu iarba shi toate kkturile kre se spun despre ea…..frate yo fumez d ani d zile…..shi d ani d zile o duc foarte bn cu sanatatea. Toata lumea se caca pe ea k vai marijuana creeaza dependentza…vaaai marijuana te va face sa vrei shi alte droguri……defapt marijuana te va face satzi bagi pula in probleme. Jamaicanii o numesc “higher meditation” shi pe bune nu e o gluma shi eu ii cred. Arhi are perfecta dreptate…tot ce e ilegal se vinde…iar politicienii le interzic pt k profitu ajunge shi pe la ei. Voi kiar nu ganditzi???sincer…yo imi bag toata “stima” in cocaina ketamina heroina shi toate celelalte droguri in adevaratul sens al cuvantului, dar nu iarba frate…..Pt totzi cei kre sunt impotriva iei….frate fumatzi 2 luni…zilnic kte un gram…..dupa aia datzi post aici shi vreau sa vad dak avetzi aceeashi parere proasta. Ajtept

  86. #86

    Azmy,un gram pe zi e destul de mult…in cazu in care vrei sa mai faci si altceva decat sa fumezi….pt inceput e destul un joint frumusel pe seara. si sa nu mai zic ca daca nu-ti produci singur marfa te costa o caruta de bani atata verde…

  87. #87

    ba da sunteti prosti rau, vai de capul vostru de retardati habar n-aveti ce e aia marijuana si vorbiti de ea, nici macar nu stiti sa fumati si pentru ce fumati! fumti voi cateva kile de iarba si atunci sa comentati

  88. #88

    Urafoc: M-ai taci moara stricata :)))

  89. #89

    ….bai fratilor nu va mai certati atata pe tema asta.io sincer asa tare as vrea sa se legalizeze….in super cunostiinta de cauza,sincer fumez de vreo 8 ani iarba si de vreo 3 mai zilnik si destul de cantitativ….cam 5-6 jointuri la zi si sincer nu mi-am mai pierdut nici memoria … nici probleme de sanatate nu am avut asa ca…..ce dracu tot aveti atata contra ei?sunteti toti bolnavi?daca la om ii place lasa-l draga sa fumeze…..sincer e prea buna dar pacat ca daca fumezi in cantitati mai mari corpul ti se obisnuieste si efectul ei aproape ca dispare dar nu e nimik daca faci o mika pauza…..3-4 zile esti apt din nou de ea…..si la bonc e prea tare sincer….

  90. #90

    alt….cineva daca tu bagi 5 jointuri la zi inseamna ca ai castigat la lotto si nu mai tre sa muncesti, mi se pare cam imposibil sa bagi atat si sa mai mergi si la munca.
    pace

  91. #91

    mda….e clar …traim in romanik si asta ar trebui sa spuna multe. o natiune de pudici. . so drogurile nu vor fi legalizate nici in 50 years…si app de necunoscatori multi isi iau tzeapa cu ”drogurile” caci am auzit si yo de tzepari kre dadeau tutun + ierburi de pe camp rulate in hartie (gen jamaican…treaba groasa) si ii vrajeau k e joint de calitate si baietzasii trageau si se faceu k se simt drogati… :))

  92. Ba !!!! Totusi !!!…….Multi cunosc..!!!……..Putzini pricep cum se invarte chestia asta ………………cat despre cei care vorbesc despre droguri trafic shi prostitute vorbesc Degeaba !!!!!!!!!……..Mi se rupe despre cei care nu inteleg ce inseamna sa mai furi de la viatza cateva stari in lumea ta !!!!!!!! legalize it!!!!!!!!

  93. #93

    Salutare tuturor!Nu am dat mailul meu chiar daca nu se face public(nu8 am incredere). Am dat intamplator peste acest blog. Treaba sta in felul urmator. Sunt consumator de marijuana de peste 3 ani. Si acum 4 saptamani am hotarat ca este timpul sa ma las. Am fost plecat din tara si am zis ca asta e momentul potrivit. Pot sa zic ca eu fumam zilnic in jur de 1 gram – 1 gram jumate. Dupa prima zi de la oprirea din fumat am devenit irascibil, am devenit nervos, nu ma puteam concetra, nici macar de o partida de sex nu eram in stare fara sa ma enervez din nimic. Toata treaba a durat cam 1 saptamana. Dupa acea am inceput sa imi revin. Probelma este ca si acum mai simt nervozitatea aia si ma gandesc ca daca mi-as aprinde o tigara ar fi OK. Daca nu ne afecteaza creierul..atunci de ce aceasta stare?! SI nu sunt singurul… Kestia este ca sunt fumatori care constientizeaza pericolul si fumatori care nu. Nu ma voi opri de tot din fumat.. Poate un joint la 2-3 luni la un party mai special da… dar in rest m-am curatat. DECI MARIA NU E CHIAR ASA LIPSITA DE PERICOLE CUM ZICETI VOI..

  94. #94

    din moment ce fumezi un gram juma pe zi e clar ca atunci cand rupi brusc sirul vei simti niste efecte secundare. ele vor trece insa cu timpul.

  95. #95

    baa nu stiu ce sa zic … nu fumez de mult … cam de vreo 7 luni mai serios … adik ajung si eo la un gram pe zii … si la fel ma trezesc dim cu gandul la “ea” … dar cu sanatatea … ink nu ma plang ma simt perfect … chiar am fost fumat si la sc … am luat note mari … nu e chiar asa com spun uni si altzi … daa constientizez k nu e buna din abundentza … nu mai criticatzi atat 🙂 … aprindetzi “unu mik” … si comentatzi dupa 🙂 …

    sa o luam altfel de la acest viciu razi … ok … rasul e sanatos … ok … deci un fumator traieste cel putzin 5 zile mai mult decat normal 🙂 … am sa ma bucur si de alea 5 zile din plin 🙂

  96. #96

    Bai frate eu sincer m-am cam plictisit de “ingerii” astia care tot vin si iti repeta mereu aceleasi kkt-uri de genul: “Frate nu e bine ce faci …..!! ”
    S-a facut un studiu in afara cu cele mai nocive substante pt organism tutunl era pe locul 3 iar marijuana pe locul 7 !! Dau cu Pace !!

  97. #97

    pacea fie cu tine, fratele meu alb

  98. #98

    ce nu as da pentru un bastonas anti stres, plictiseala si oameni prosti … dar din pacate vine iarna si toti se gandesc sa-si pastreze proviziile pana vara viitoare iar eu din anumite motive nu am reusit sa ma aprovizionez iar relatiile mele cu asa-zisi dealeri sunt nule …. damn…

  99. #99

    “unul altul”- este o solutie la problema ta: ti-o cresti singur.

  100. #100

    Marijuana trebuie legalizata! Punct.

  101. #101

    Deci , dupa ce am citit articolul si toate comentariile m`am decis sa las si eu un comment.Fiind consumator de marijuana de aproape 4 ani (Verde , hasis si tocatura) pot sa zic ca intradevar iarba deschide , vezi o stralucire in toate , care inainte de consum ti se pareau niste lucruri banale. Pot sa zic , ca , diminetile iti sunt mult mai usoare , nu te trezesti cu gandurile cu care ai adormit la 2 noaptea , ci te trezesti pur si simplu , “clean” as putea zice , din punct de vedere psihic .. As mai putea spune ca , starile sau trip-urile sau “calatoriile” ti le creezi tu insuti , si ca depinde in ce stare esti in momentul cand ai ars cuiul . Mai depinde si de locul in care te afli . Intradevar , e imposibil sa ai trip fara un atac de panica .. ceea ce te amuza spre sfarsitul lui … Iarba deasemeni are si parti proaste , daca e consumata intr`un anturaj . Brusc isi face aparitia Egoismul , Orgoliul …. De aceea ii dau crezare lui Teo , de la trupa de stand up comedy “Deko@cafe” . Citez “NU FUMA Marijuana , o sa iti pierzi prietenii” .. bineinteles ca asta depinde de la caz la caz , de la anturaj la anturaj , dar pot sa zic , ca , decand cu verdele asta am schimbat multe grupulete de prieteni … Imagineaza-te pe tine si pe prietenii tai nishte consumatori saptamanal de ganja … Imagineaza-ti cum e sa aiba ei bani ptr cateva grame de placere si tu nu .. fiind exclus … La noi aici in tara , ca sa iti iei cateva grame , trebuie sa scoti multi bani din buzunar , ceea ce te face sa iti mai iei vreo 2 3 prieteni si sa completezi suma … mergem pe aceeasi treaba , Mentalitatea de Turma … Ceea ce nu e bine … Eu cred ca ar trebui toti sa avem zilnic 2 3 grame de verde sau maro , si cred ca ar fi super bine … Iar la partea cu legalizarea , …. hhmm , pai daca stam toti si postam aici , sigur nu se va intampla nimic , ar fi mai bine sa facem o campanie , sau altceva interesant , care ar putea atrage privirile celor de la conducere . Avem o tara asa de frumoasa , fiind privita de dinafara … Dar numai noi stim ce este inauntru .

  102. #102

    marile puteri de pe aceasta planeta ar fi bine sa lase frate lumea sa faca ce vrea cu drogurile k este viata lor in joc nu a politiei F.B.Y-ului etc.Si asa nu mai avem mult pana la apoklipsa la kt de rai ne-am facut macar in ultimi ani pe kre ii mai avem de trait lasatine fratilor sa facem ce vrem q drogurile si q viata noastra

  103. #103

    legalizarea nu e buna dar sa puna o amenda si sa dea voie sa cultive 3-4 plante in casa pt consumul propriu e foarte bine 8iau ex de la spanioliii) aici daca te prinde pe strada fumind iarba tio ia de obicei(normal sunt 400 euro amenda).legea prevede ca ai voie sa ai 3 plante in casa pt consumul propriu. la dracu cu parlamentu romanie sa bage o lege prin care sa spuna clar CONSUMUL IN LOCURI PUBLICE SE SANCTIONEAZA CU CANTITATEA DE x LEI.nu cum fac astia si te baga la puscarie. yo va zic IARBA IN EXCES DAUNEAZA DAR IN FIECARE ZII UN JOINT MERGE HEHEH . in tara se pune la campania antidrog NU FUMA IARBA CA TE DUCE LA DEPENDENTA SI MORI PIERZI PRIETENI ADIK IN 2 CUVINTE PUNE MARIJUANA CU EFECTELE HEROINEI ce nu se poate face chestia asta Cred daca sar legaliza sar schimba mentalitatea romanilor(si la stiri nu o sa se mai vada doar (citez): aznoapte ion din satul X a beut o sticla de vodka si a omorit sotiaaa. etc etc etc asa ca HAI SA NE UNIM PT LEGALIZAREA MARIEIIIIII I LOVE MARI 🙂

  104. #104

    Provoaca o oarecare dependenta si marijuana, oricat ar zice lumea ca nu.Probabil depinde si de persoana foarte mult…eu sunt cam dependent psihic :)…adika rezist sa nu fumez…dar cu siguranta as prefera sa fumez.aici intra toate…de la MJ la spice gold si diamond…sence si alte alternative “legale”.Cat despre spice…diamondul e mai tare ca si MJ ce se gaseste la noi in general.

  105. #105

    bah eu cred ca toti sunteti niste fegheti care habar nau de aceasta planta si care au bagat in ei doar mataranga de pe camp.stii cum se zice mai bn taci si filfizon ramai. si ala care o scris textu de mai sus cei vreun degustaor de droguri ca mie mi se pare un retardat

  106. #106

    cand fumezi oricand, in orice loc, devine rutina .. e ca si cum ai deflora zilnic o virgina 🙂 (quote:P)

    1
  107. #107

    fratilor mergeti in amsterdam ca nui scump nici fuatul nici hotelul nici drumul si stati draku vreo saptamina acolo si dupaia mai vb (LUPI daca esti destept ) asa ca tssssss mai iesi si tu din romania aia

  108. #108

    lupil habar n-are de spre ce vorbeste. cred ca s-a descris pe sine in postul sau.

  109. marihuana e cel mai naspa drog si de asemenea unul dintre cele mai periculoase.
    de ce robert downey ajunsese naspa in tinerete cand se apucase de iarba si dupa cu toata heroina , cocaina si meth , dar fara ierboaca si-a pus cariera pe picioare , e adevarat s-a lasat , dar iarba l-a daramat nu heroina nu meth. fergie fost meth addict si-a revenit , e greu si v-a fi mereu sa te lasi de meth/coke/heroina dar atata timp cat banii nu sunt o problema si marfa e buna e ok. cu iarba nu o sa ajungi niciodata nicaieri , decat sub o masina sau in vre-un canal. nu crezi ca iarba e un drog ? atunci de ce crezi ca heroina este ? ai incercat-o macar ? iti zic eu pe iarba te gineste imediat oricine , pe heroina si speed daca esti invatat. ps exemplu de ierbari care au ajuns rau ? Big Lurch , mare rapper a ajuns sa fie mare canibal ^^. mai bine va futeti in cur pt bani de dava decat sa fumati iarba si nu stiu … sa va faca una muie , bine adevaru’ ca daca esti pe dava sa dea in tine cat vrea , da macar sa te mangaie pe spate :))

  110. e buna incercati www.smokelegal.tk

  111. #111

    i like marry jane ……….. e tare !

  112. #112

    bah bula-cap-de-pula nu poti nici macar compara heroina,meth,coca cu iarba. e cu totul alta treaba..diferenta enorma

  113. #113

    Nu am stat sa citesc toate postarile dar am si eu ceva de zis… cum ar fi :
    1. Nu mai criticati din ce spun altii. Daca nu stiti despre ce e vorba nu va mai bagati… sau daca stiti doar cat au vrut altii sa stiti… !
    2. Un ” visator adevarat ” nu zice nici o data ca fumeaza marijuana .
    3. Incercati sa scoateti cuvantul ” Marijuana ” din dictionar… e doar canepa sau iarba 😀
    4. Terminati cu asocierea de ” MARIJUANA, cocaina, heroina, etc… ” pentru ca MARIJUANA NU e grog, e doar o planta exact cum e tutunul si rosiile .
    5. Legalizati si nu va mai ascundeti dupa deget !

  114. #114

    Oribilule….taci dracului din gura de trompeta…nu mai vb coae daca nu stii…tot ce stii tu din cate vad e din reviste si ziare…LEGALIZE!!!

  115. #115

    pt. oribilu . E PARALEL A CITI PE UN SITE FACUT DE UNU CARE A IESIT DECAT SA IA PANINE SI SA FACA PIATA TOATA VIATA LUI. SI A FACUT SITE. MA BIATULE NU EXISTA IARBA HALUGINOGENA NATURALA. DACA VB. DE MARIJUANA AICIA VB. DE CEVA NATURAL . A OK DACA ESTI TIMPIT SI LE IEI STROPITE CU NUJ CE CACATURI VEZI CAI VERZI PE PERETI. DAR DACA IEI CEVA 100% NATURAL NU EXISTA INTELEIGI? PRIN DEFINITIE PALNTA DE MARIJUANA NU DA HALUCINATII SI NUJ DACA STII SUNT 10 DE MODE DE PREPARATE DIN MARIJUANA. DECI LASA-MA CU DEPENDETA FIZICA PSHICA SAU ALTE PROSTII. CUM A POSTAT CINEVA.DACA ESTI DESPEPT SI NU TE DUCI MAI DEPARTE E OK. PT. CA NU NEG SUNT MULTI CARE DE LA IARBA AU AJUNS LA ALTE PROSTII. SI PSIHIC TE AFECTEAZA ARATMI MIE CE LUCURU IN EXCES NU TE AFECTEAZA DACA FUMEZI CA DESCREERATU OK O SA AJUNGI LA NEBUNI. DAR FRATE ASTA E FACUT PT. OAMENII CARE STIU SA GUSTE CE E BUN NU PT. TOTI DEBILI. DE CE ALCOOLU E LEGAL UCIDE VIETI DESTRAMA FAMILII MAI RAU EXISTA CRIMINALI SI SE ZICE FRATE UN PAHAR DE VIN PE ZII PAI ARATAMI TU OAMENI CARE BEA DOAR UN PAHAR DE CE EXISTA ALCOOL IMBUTELIATE LA STICLE DE 2 L 3L 5L AA SA BEI UN PAHAR .. SHIT UN CACAT NOI OAMENII SUNTEM MESCHINI NU NE CUNOASTEM SALBICUNILE. SI NU MA LUATI PE MINE CU DEPENDETA SI ALTE PORCARII IARBA E FACUTA SA TE DESTEPTE CATEVA NUME EINSTEIN , SHAKESPEAR , BAIAZIT SI LISTA CONTINUA , DACA NU MA CREZI DOCUMEATEAZA-TE E SCRIS IN ISTORIE. SI CHESTI E CA MASS MEDIA A FACUT DIN ASTA UN DORG, SUNTETI NISTE FRUSTATI CARE VA FACETI O IDEE PRECONEPUTA , NISTE MESCHINI CARE DEVIN RETICENTI LA IARBA SI SEX. A FOST O PLACERE SA SCRIU AICI,

  116. #116

    ACUM VAZUI SI PE BULA CAP DE PULA . MA PRIETENE NU STIU IN CE CUNOSTINTA DE CAUZA VORBESTI DAR EU CRED VB. DIN CARTI SAU DIN AUZITE. DECI METH DACA BAG 5 LUNI FACI O MACIUCA CARIERA ITI FACE MOARTE O CARIERA PE VECI. TU SA NU IMI SPUI MIE CA DIN METH SAU COKE SAU HERO ITI REVII =)) COAIE CE AI MA? TU AUZI CE SPUI MA FRATE AI CUNOSCUT TU PERSNOAJELE DE MAI SUS. DOAMNE CE POT SA CITESC PE FORUMU` ASTA CATI HABRNALISTI MA AVETI NEVOIE DE UN PSHILOG EU STIU DE DEZINTOXICARE. MULTI O SA MA ACUZE CA NU STIU SA SCRIU ACEASI FRUSTRATI. MA DACA NU ATI INTELES IN VAITA CONTEAZA ESENTA NU APARENTZA. ADICA PE LIMBA VOSTRA CONTEAZA CE MESAJ AM VRUT SA TRANSMIT NU SA FAC ORA DE GRAMATICA. INCHEI CU UN CITAT ” SUNT COPII CARE CRED CA DACA FUMEZI IARBA POTI SA MORI” .

  117. #117

    am multi prieteni care se drogheza. in decurs d 2 ani pot sa zik k si eu mam schimbat ffff mult. mam despartit d prietenu meu,mam apucat d fumat,am schombat scoala fac c nu faceam in ani trecuti. eu zik ca ar trebui sa se legalizeze si drogurile oricum se face rost d ele si daca sanr legalizate sau nu…..

  118. #118

    in olanda dc e legal sa fumezi marijuana? va doresc sa visati numai Jamaica;)

  119. nu ma drichez……dra dak ash avea posibilitatea ash faceo……….fara sa ma mai gandesc la alceva…………

  120. #120

    ca sa fiu on-topic:

    Ce am citit pe acest blog ma face sa cred ca lumea nu stie ce este un drog si ca atare o sa incep prin a va re-aduce aminte definitia drogului

    DROG1, droguri, s.n. 1. Substanţă de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuinţează la prepararea unor medicamente şi ca stupefiant.
    STUPEFIÁNT, -Ă, stupefianţi, -te, adj., s.n. (Substanţă medicamentoasă) care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică şi psihică şi care, folosită mult timp, duce la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze crescânde; p. gener. (substanţă) care, prin folosire repetată, dă naştere fenomenului de obişnuinţă; drog. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. stupéfiant.

    E evident ca iarba e drog, se incadreaza perfect, origine vegetala, apare toleranta, inhiba centrii nervosi.
    => Deci da, Marijuana = drog. ( la fel ca alcoolul, tutunul si altele )

    Ca sa fiu off-topic:

    Nu vedem iarba ca si pe un drog pentru ca are multe beneficii asa cum spuneau multi dintre voi mai sus si putine parti proaste.
    Numeroase studii spun ca iarba mentine creierul tanar, il mentine tanar pentru ca starile percepute sunt amplificate pana la 10 ori, ceea ce determina cresterea activitatii la nivelul scoartei cerebrale de pana la 10 ori. Un creier muncit va fi evident un creier consider tanar. Pe de alta parte aceasta teorie cade, pentru ca exploatarea transportorilor de dopamina si transmiterea excesiva de informatie la nivelul neoronilor ii face pe acestia sa imbatraneasca sau sa ‘moara’.
    Ideea in sine e aceea ca consumul normal de iarba.. verde sau hash fiecare dupa preferinte, nu-l va afecta direct pe consumator, ba mai mult il va face sa inteleaga mult mai multe. (va asigur ca o minciuna va fi mult mai usor de dibuit iar o fata va fi mult mai usor de agatat). Intr-o alta ordine de idei, cine isi permite si are de unde sa arda linistit 1-2 cuie la zi ca nu o sa aiba nimic, cine nu stie cum sta treaba, sa fie contra dar sa taca din gura si sa nu sara cu opinii neargumentate.

  121. #121

    fratilor nu va mia certati la tzara spre ex am plantatzie de marijuana ji nici makr nu jtiam pana anu trecut ji pot sa zic k am fumat in jur de 2 luni cate 1 joint pe zi ji era totu ok nu mia dat dependentza in schimb fumez cate 1-2 pachete de tzigari ji imi face moolt mai rau

  122. ce e aia “ji”?

  123. #123

    si

  124. #124

    se pare ca singurl care stie despre ce vb in adevaratul sens al cuvantului e greenie …

  125. #125

    Eu fumez verde de 8 ani. Acuma am 25. Am loc de munca, am terminat o facultate, sunt apreciat in ceea ce fac. Numai ca la noi e plin cu idioti, imbetili, cu care n-ai ce sa povestesti despre anumite lucruri. Ei o sa moara prosti. Treaba lor. Legalize weed.

  126. #126

    imi spune si mie cineva daca este vreo cantitate permisa pt comsum propriu si daca este permisa care este cantitatea? ms

  127. #128

    Efectele pe termen scurt – pentru care mulţi utilizatori consideră consumul de marijuana ca fiind o experienţă plăcută – sunt: relaxare; reducerea stresului; intensificarea senzaţiilor de gust, miros, văz şi auz; creşterea creativităţii; diminuarea durerilor (ex.: migrene, crampe); reducerea senzaţiei de greaţă; creşterea poftei de mâncare; euforie; lipsă de inhibiţii şi locvacitate; senzaţia că timpul s-a “dilatat” (că trece greu).

    hmm . . de ce nu legalizeaza? . . . pentru k asa cum scrie mai sus marijuana iti stimuleaza creativitatea si traim intro societate care nu are nevoie de tine sa gandesti … numerosi intelepti precum Benjamin Franklin, Da Vinci , Einstein au fumat … nu pot spune k datorita ierbii au realizat ce au realizat dar pot spune k at cnd esti “fumat” ai mintea mai deschisa … ti se stimuleaza creierul drept..al imaginatiei.

    Si pentru cei care au conceptii fixe legate de consumul de marijuana . . . ii viata voastra dar ganditiva la asta: tutunula a omorat 5 milione de oameni in 2008, alcoolul alte nu stiu cate milioane . . . acum spunetimi cate persoane a omorat marijuana?

    deci nu fumati iarba … ca heroina omoara:P

  128. #129

    ms Arhi 😀

  129. #130

    bun blogul, eu sunt un turist in lumea asta ca si multi alti de aici, am cunoscut primul meu joint la varsta de 17 ani , in 2001 merg pe 25 ani acum , nu fumasem nici tigari pana la varsta aia prima mea tigara a fost jointul acela.. totul a inceput usor si senzational , o euforie cu multa galagie comica, radeam pana plangeam uneori de mi se inroseau ochii in cap de parca taiam cepe… dupa un timp foarte scurt au venit si tigarile, ca conpletare. A urmat cam 1 an de marijuana, apoi am cunoscut ecstazy , undeva intrun afterhour prin 2002 , se numea Calours apoi Woodoo cunoastea putina lume pe atunci , cum era sistemul drogomaniei. Vreau sa spun ca am intrat in acest sistem pana acum un an de zile, cand mi sa deschis mintea la cap in ce prostii mam aventurat , am fumat printre ani astia de iarba bcare mia placut si cel mai mult si 4 ani de zile hasis , zi de zi de dimineata pana seara, citeam ziarul cu jointul de hasis in mana. Am fost in Amsterdam de cateva ori, si tot de atatea ori cate ziel stateam acolo numi lipseau ciupercile halucinogene si iarba.Consumam multa bere iar prin cluburi nu lipsea sticla de whisky, ajunsesem sa beau si sa nu ma imbat, trecusem de pragul betiei desi in corpul meu beam alcul ca pe apa. Am ajuns in ultimi doi ani de zile la prizez si putina cocaina din cand in cand …nu mereu. Dar de unde am inceput si ce am cunsocut , este prea putin ce spuneti aici. Va spun in mod sigur ca sunteti constienti de multe alte efecte de droguri, pentru ca iarba iti deschide interes si pentru alte senzatii euforice… drogurile este o religie te converteste, schimba hainele , maniera de a vorbi, devi mai nervos uneori mai depresiv. Fara ele nu esti tu, iar ca sa fi tu acela vesel fals , filozoful prostiilor , suni la sursa. Asta este dependenta daca nu fizica , atunci cea mai parsiva dependenta , ca si la tigari =psihica.Punct Multumesc

  130. Eu am 15 ani si am incercat si M.J si Hash,si tot ce pot sa zic este ca nu e un drog,e ceva ce te face sa te relaxezi,sa uiti de probleme,sa fi happy:). As da orice sa merg in Jamaica,unde la 14 ai jointu in mana si nu ai probleme.Este o prostie faza cu drogurile,alea adevarate is LSD,Coca,Hero etc.
    P.S:Tot ce e fumabil e sfant,deoarece a fost pusa de Dumnezeu pe pamant! Peace all.

  131. #132

    Cretulini. E din vina ta unde ai ajuns, noi vorbim de verde, nu de altceva. Serjiu are in totalitate dreptate, in ziua de azi e bai daca gandesti. Iar Paul…tu mai ai de trait multe lucruri…easy man…Legalize weed.

  132. #133

    Multumesc Attilla stiu ca vorbim despre verde,adica despre un drog nu? care are foarte multa legatura cu multe din drogurile care leam vorbit mai sus.. in mod direct.
    Iar daca vrei sa toleram iarba, putem vorbi zile intregi , cat de tare a fost cand , si cand si cum am trait atunci si atunci, si ce am patit cu aia si cu ailalta, si ce tare ar fi sa si sa, sau cum ar fi asa si pe dincolo… Dar eu nu despre efectele prin care toleram vreau sa vorbesc. Multi dintre noi vedem partea comica a drogului, Sincer mia placut si mie,am spus mai in sus, si chiar faceam mofturi la ce muguri, ce tip si de la cine sa-mi cumpar.Dar ce face ea in afara de acea relaxare placuta,zambareata, acea gandire imponderabila, care multi cad in :(Nu in plasa de paianjen ca stim toti sa ne ferim nu?, si pe foaia de lipici cu miere unde se zbat alte muste lipite,Ca sa spunem hai si noi acolo!).Iarba te mai induce si intr-o transa, devi foarte repede dupa cateva zile de consum , un uituc , iti incetoseaza creierul , produce schizofrenie timpurie asta se poate vedea si in comportamentul unui fumator de iarba. Bomboanele specialistilor precum ca iarba este buna pentru memorie sunt alte scopuri ascunse ale Globalizarii pe langa altele , pentru tineretul din ziua de azi. Cati homosexualy si lesbiene au ca consum propiu iarba, sa vorbim despre Canada sau Olanda sau alte tari! unde aceste obesesii sexuale sunt si legalitatea ierbii?Nu te prosteste iarba? Efectele ierbii pe termen scurt ca ochi rosii, relaxare, confuzie, gura uscata, puls marit, marirea sensibilitatii vizuale si auditive, veselie, oboseala, panica, probleme respiratorii;afectiuni cerebrale sau pierderea memoriei, dedublarea personalitatii; la persoanele mai sensibile – halucinatii, sentimentul persecutiei, cancer,veritabile crize de depersonalizare,stare de apatie si de lenevie, la alterari ale bronhiilor, la o imbatranire prematura, la o slabire a sistemului imunologic si la tulburari ale gandirii.Dificultati in mentinerea notiunii timpului, memorie redusa pe termen scurt sau impartiala· Reducerea capacitatii de realizare a actiunilor care cer concentrare si coordonare,· Precum sofatul· Cresterea ritmului inimii· Pericole cardiace potentiale pentru cei predispusi la boli de inima· Scaderea inhibitiilor sociale· Paranoia, halucinatii· Memorie pe termen scurt impartiala sau redusa· Capacitate de intelegere redusa sau partiala· Motivatie si cunoastere modificate ingreunand achizitia de noi informatii· Deficiente de invatare si memorie, in perceptie si dificultati de rationare,in vorbire, ascultare efectiva,in gandire,si asimilarea cunostintelor si rezolvarea problemelor · Formarea conceptelor· Neliniste intensa si accese de panica,scaderea nivelului de testosteron si de spermatozoizi la barbati, cresterea nivelului de testosteron la femei si a riscului de infertilitate, placere sexuala scazuta sau disparitia ei, dependenta psihologica necesitand cantitati mai mari pentru a ajunge la aceeasi placere…. Ce placut nu-i asa?! Tare!Cool! Mistho! Super! Yeeh! Ok! AHA! DA.DA!
    am iesit din lanturile astea. Si tare mult ma bucur. Am avut stari ca cele enumerate mai sus, si nu-mi dadeam seama mi se parea normal. Acum inteleg cu Adevarat ce credeam eu ca este normalul.

  133. #134

    din cate am vazut mai sus…am observat ca stiti despre ce vorbiti. Va rog sa ma ajutati cu un sfat. De 1 an jumate sunt cu un baiat pe care il iubesc enorm, iar in ultimele 5 luni fumeaza marijuna zi de zi cate 2 gr, mi a spus ca nu da dependenta dar eu nu vreau sa mai faca acest lucru. Nu il mai recunosc, e rupt de realitate, traieste intr o lume paralela si ma face sa sufar:( Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Multumesc

  134. @Cretulini: clar afectează creierul pe termen lung. Uite doar cum pot scrie unii… Nici nu înţelegi ce vor să spună.
    @Rubi: i-ai spus că nu mai vrei tu să fumeze? Sigur e doar iarbă? înlocuiţi iarba cu sexul 😀

  135. Rubi…problema ta este una poate mica,poate mare,ca mai trage cate un joint nu-i rau,dar poate ajunge la altele,si mai periculoase. Iar daca te-ar iubi cu adevarat, n-ar mai fuma iarba. Stiu foarte multe persoane care s-au dupa o relatie.Incearca sa-l convingi sa nu mai ia,si totul va fi ok.

  136. #137

    cateva realitati:

    Marijuana contine gudroane si monoxid – la fel ca tutunul
    Marijuana da dependenta – la fel si tutunul
    Marijuana altereaza constiinta (sa traduc barbar din engleza) – esti alt om, iti influenteaza temperamentul, deciziile etc. etc.
    Marijuana da dependenta psihologica, cel putin, cred ca si fizica.

    Nu avem dependenti de marijuana in Ro. pentru ca e destul de greu de procurat, nu o gasesti la colt….

    Concluzia mea: Marijuana nu ar trebui legalizata. Nu, nu devii dependent la modul dependentei acute de heroina, nu dai in cap la oameni sa-ti iei doza, de acord, dar iti poti pierde locul de munca, sexual te face varza (cine zice ca fute bine fumat mananca cacat cu polonicu’)…

    L.E. – Arhi, nice tags :)) “trafic” de iarba sau “trafic” like in “trafic pe blog”? :))

    • #138

      danutz, avem o galagie de dependenti de marijuana in ro. si ca sa te citez, schimband putin:
      Alcoolul – da dependenta
      Alcoolul – altereaza constiinta
      Alcoolul – da dependenta psihologica si fizica
      Concluzia? Sa interzicem alcoolul, nu?

  137. #139

    Nope. Schimbarea e mult mai dramatica in cazul marijuanei. Fumezi una bucata joint de calitate, si constiinta pleaca pe campii.
    Cantitativ, alcoolul interfereaza mult mai putin. Daca vrei constiinta alterata dramatic, va trebui sa torni in tine (destul de) mult.

    Ce vreau sa zic – marijuana actioneaza mult mai repede si mai vizibil decat alcoolul.

  138. #140

    Si inca o chestie – alcoolul are o “legitimitate” data de folosinta pe scara larga din timpuri stravechi. Daca ar fi aparut ca trend in secolul XIX – XX – ar mai fi fost considerat legal?….

  139. #141

    Danutz, tu ai fumat vreodata? Foarte serios te intreb, pentru ca daca vorbesti din auzite, gresesti major. In primul rand, efectul marijuanei este ca razi. Te faci zob adica. E un euforic. In schimb, stiu suficienti oameni care dupa 2 pahare de vodka, ti-ar baga cutitul in gat fara probleme. Pentru ca alcoolul chiar altereaza constiinta in toate directiile, nu doar euforic.

  140. #142

    Arhi, am fumat mult, m-am pus in cap de nenumarate ori, cel mai mult timp de o saptamana non-stop.

    Marijuana altereaza constiinta rau de tot, poate chiar mai pervers decat alcoolul.

    Uite, in viata mea de zi cu zi fac design de produs/web/DTP (machetare). Munca stresanta si migaloasa. Fumat nu as fi in stare, nu ar iesi ce trebuie, pur si simplu. Nu as putea respecta termenele, etc. etc.

    La mine are efect euforic dar ma si pune in cap. Devin o leguma contemplativa, ma mir de toate si de toti, gandesc intens dar nu ma pot concentra la nimic.

    Exista in schimb oameni care pot avea atacuri de panica sau paranoia.
    Vreau sa spun ca mult mai putina marijuana poate fi socialmente la fel de nociva pentru individ precum consumul de alcool exagerat, pe termen lung. Nu, nu dai in cap la oameni, cum fac unii dupa un pahar de vodca. Dar esti o leguma nefolositoare pentru tine si pentru restul semenilor.

  141. #143

    Scuze ca ma bag si eu in seama,dar va urmaresc de asta vara (comentariile) sti ce va zic fiecare face ce vrea cu viata lui, eu unu imi place sa fumez….. MA SIMPT BINE………PEACE FRATILOR……

  142. #144

    fratee…in ziua de azi gasesti oriunde…eu-s curioasa cum se face ..de un poti lua seminte?..sunt atatia care au in casa da nu zice nimeni nimic..:(..n-are nimic daca iei..cu limita…

  143. #145

    am o idee, in loc sa va certati si sa va contrariati, mai bine mai facem unu si vedem noi mai incolo :))

  144. #146

    am o idee, in loc sa va certati , mai bine mai facem unu si vedem noi mai incolo :)).

  145. #147

    mai lasati comenturile astea fara rost nu o sa va bage nimeni in seama !!!fiecare face ce vrea nu o sa schimbati voi nimic cu un com…

  146. #148

    🙂 90% din ce-i care au postat CONTRA marijuanei Nu stiu despre ce e vorba si nu au fumat niciodata… Fratilor nu va bagati daca nu aveti habar.

  147. #149

    Marijuana e interzisa pt. ca ar cadea piata de tzigari =))

    • #150

      @Sonic, stai linistit, ca SI 90% din cei ce sunt pro, tot nu au idee despre ce vorbesc, dar cred ca e cool sa creada lumea ca au fumat

  148. #151

    marijuana e interzisa pt a putea manipula mai usor oamenii !!! nu are rost sa vb despre astea .. oricum va recomand sa vedeti documentaru facut de national geografic despre marijuana !

  149. #152

    Maddy a scris pe 10 Martie 2008

    arhi, perfecta dreptate. si in materie de volum, daca e sa o luam asa. un fumator de tutun inrait poate topi un pachet pe zi (20 de tigarete).

    GLUMESTI, NU? Daca unul inrait poate fuma 1 pachet pe zi, eu ce sunt care fumez 3 ? :)) hahah.

    BTW PRO! pt legalizarea marijuanei. Statul ar trebui sa se gandeasca cati BANI ar scoate din legalizarea ei.

  150. #153

    bah in plm haideti in plm sa fumam un cui in cinstea oamenilor care zik ca nu este buna:)) este ff buna ptr min ma face sa gandesc liber sa fumez un cui sa scriu rime si plm sau am mai vazut p cinv ca plm de.. este romania ca cei de la atridog sloganul lor este NU FUMA MARIJUANA HEROINA UCIDE:)) CE PLM E O TARA DE KKT ACUM AM LIPIT UN CUI SI MA PUN SA MA DERULEZ:)))HAI IN PLM SA FACEM CV CU LEGALIZAREA OK ZIK CA DE LA 21 D ANI AR FII OK SI CU ANALIZELE LA ZII SI CU PLM CU UN BON CV UN CARD CA ALEA MASTER CARD DACA ACUM AI LOAT 3 GEURI SI MAI VREI SA IEI 3 DIN ALTA PARTE SA NU ITI MAI DEA TIE …PLM:)) !

  151. #154

    ptr toti cei care nu sunt de acord am si eu un singur sfat : incercati si voi de cateva ori ca nu patiti nimica si vb dupa acea. Nu exista ilegalitate in asta doar oameni comunisti care nu au c cauta in sec acesta ( dau funie si sapun pe gratis)

  152. #155

    Sper ca toti cei care inteleg ceva din mj, sa bage Codu Penal – Pot sa cad, sa ruleze un cui, si sa nu mai intre aici , pentru ca sunt prea multi savanti care isi dau cu parerea. Pe zi ce trece am senzatia ca marea majoritate este prostita de sistem intr-un mod nesimtit.
    Ce se vrea in prezent, sa te nasti, sa inveti pana iti plezneste capu, vreo 16-17 ani, dupa care sa mai faci alte cursuri de specializare ca sa te angajezi pe un salariu undeva la o firma pe un salariu nesemnificativ, in timp ce patronul face o gramada de bani, si toata lumea care stie sa prosteasca ( in masa ) o duce bine, dar atunci cand vrei sa te relaxezi la un cui cu prietenii vin si te baga la racoare pentru ca este ILEGAL. cum plm sa fie ilegala o PLANTA care a lasato Dumnezeu pe planeta, plm asta nu e libertate.

    Deja am vorbit cam mult :)) sa aveti tripuri frumoase, app incercati niste salvie la bong, ca e LEGALA =)) dar nu prea mai intelegi directia dupa 2-3 fumuri , esti in alta lume.
    Rulati fara frica, Robi

  153. #156

    MariusDD… mai facem una frate?

  154. n-ar mai intra nimeni la mine pe site sa-si faca droguri acasa.

  155. #158

    Mno….cine cunoaste stie:
    Nu mai aberati ca iarba nuj ce ca iarba nuj cum cine vrea fumeaza cine nu, nu….Treaba e ca pe aici se vorbeste a daca bagi iarba gata frate …te apuci de coca, ex, special k, hero si alte kkturi …pai daca presupuneti asa de ce nu va ganditi frate ca berea ar putea fi primu pas catre spirtu tras prin paine……eu citez teo@deko….nu fuma marijuana!! de ce ????? Pentru ca heroina ucide…….

    Nu bea bere…… De ce? …. O sa mori de la spirtu tras prin paine….

    Fiecare face ce si cum vrea..
    Ganja rullzzzz!!!!!<3

  156. #159

    daka in loc de tzigari s`ar fuma iarba,peste tot in lume,va garantez ka ar fi PACE,nu ar mai exista razboaie,certuri sji suicide`uri…nu suport knd vad ka lumea catalogheaza intr`un fel persoanele kre fumeaza iarba,sji le baga in aceeashi oala cu persoanele care intradevar sunt drogate sji kre consuma DROGURI DE MARE RISC!!!ombladon zicea in felu urmator:”haidetzi sa vb despre drugs,sji knd vb despre drugs,EXCLUDEM iarba”!este de vis sa fum 1-2 cuie,cel putzin odata pe sapt,dupa o sapt istovitoare de munk….sa te relax,sa uitzi de toate sheeturile prin kre ai trecut!este de 1000 de ori mai tare sa fum iarba decat sa te imbetzi…nu exista termen de comparatzie intre cele 2 stari.dar daka n`ai cu cine vb,n`ai cu cine..n`avem ce face ka sa legalizeze iarba..nu`s in stare sa faka lucruri mai ushoare,km ar fi drumurile,daramite sa legalizeze iarba!ar trebuie interzise tzigarile sji LEGALIZATE JOINTURILE!!!ONE LOVE GANJAAA:X

  157. #160

    1. Ceil mai fideli sonsumatori de maria sunt ascultatorii hh si rap…si bine fac petru ca nu as vrea sa vad un manelist fumat in viata mea pace

  158. #161

    seminte ?pe web sunt niste situri geniale.
    . oricum problema ar fi transportul . de cand romania e o tara fututa . stiu ca prin amsterdam e legal consumul . de altfel . stiu ca sunt cluburi si “biserici” in care poti fuma rahatul divin . cu alte cuvinte hai in plm in olanda .

  159. @me4weed … tu mai mult de 14 ani nu ai..si nu ai pus un joint in gura vreodata..in plm vorbesti tu de iarba si de bautura..dute drq la culcare:))

    Legalize 😡

  160. #163

    Vassi,s`a confirmat verdictu:ESTI UN IDIOT!..:)))daca nici yo nusth ce inseamna sa bei alchool sji sa tragi iarba,atunci nusth cine plm jtie..14 ani??mai am putzin sji fac 14 ani pe un coi mah kkt cu ochi;)…dar mah…ai u un sambure de adevar…la 14 ani beam o sticla de alexandrion pe seara..

  161. Ignoranta, ignoranta, ignoranta 🙂 Asta e raspunsul tuturor intrebarilor voastre.

    Imi pare rau ca sunt nevoit sa folosesc un cliseu, dar acest post, impreuna cu cele 165 de comentarii + faptul ca eu nu m-am putut abtine sa dau un reply, nu imi demnostreaza decat ca Romania e plina de prosti. De la Basescu la Zoso, de la Naomi la Valentin Stan.

    Sunt prost, dar nu mai sunt in Romania. 🙂 Ferice de mine!

    Sa aveti o viata placuta in aceasta groapa de tara! Numai bine!

    Premiul pentru prostie infinita si indubitabila : JALANE.
    Premiul de consolare pentru prostie dureroasa si netratabila : me4weed.

    Ah, ce mi se mai pare foarte amuzant e faptul ca un tip de 50 de ani are blog si incearca sa dezbata problema ierbii :-)) Tataie, n-ai nepoti de dus pe la scoala/gradinita? Ti-ai luat pastilele de inima?

    Inchei, citandu-i pe vesnic penibilii wigerii romani: “DAU CU PACE!!!” :-))

  162. ducetiva in plm de largi cu dependeta voastra … NICI VORBA DE DEPENDENTA … fumez hasis marijuana de o grama de vreme si fumez ocazional … tigarile dau mult mai mare dependenta decat iarba

  163. #166

    mau oameni buni decat sa bagati in voi 1-2 pachete de tigari pe zi ,mai bine trageti un joint cu prietenii si va simtiti mult mai bine

  164. #167

    Azi eu am fumat primul joint si nu-mi place. Ma scoate din sarite starea asta de somnolenta,mie imi place sa fiu energica. Nu intelegeam de ce atatea luni de cand sunt aici dintr-o data s-a facut galagie.Am incercat sa dorm si nu pot.Am incercat sa fumez niste tutun,adica tigari si nu scap de gustul asta amar din gura.Nici sa dorm nu pot.
    Nu dai doi bani pe marijuana asta. SI la naiba,am examen marti si nu pot retine nimic.
    Nu mai fumez rahat d’asta never. Ce senzatie de rahat de eurofie,cand uit de la mana pana la gura ce vroiam sa fac,si am starea asta molesita,nu-mi mai trebuie. Prefer un pall-mall si o bere si imi da aceeasi senzatie. Intr-o ora ma trezesc si sunt ca noua.Decat sa imi afecteze 60% din creier in cativa ani,mai bine lasa.

  165. #168

    ina, solutia este sa mai fumezi o data

  166. #169

    Ina,nu pot dekt sa`tzi zic:GOOD JOB..:D..ii cea mai de viss senzatzie ever..te`ai gandit,ka dupa ce ai fumat treaba,in loc sa`tzi aprinzi o tzigara normala,sa bei o sticla de 2 l de apa?:))esti pe drumu cel bun..ce drek mey,incearka sa invetzi maine,ka pana maine`tzi trece senzatzia:P..sper..depinde kt ai bagat:P:))bafta la examen sji stai chill ka doar n`o sa te tzina senzatzia asta tot timpu,partea nashpa ii ka te tzine doar kteva ore,dupa care dispare:|;))

  167. #170

    @”cEL mAI pROST”(din curtea scolii)..ma bucura faptu ka o recunojti,cu zambetu pe buze:))parerea mea este ka ar trebui sa te tratezi!roman ai fost,esti sji vei fi in continuare,chiar daka itzi este greu s`o recunojti..in orice tzara vei fi pe fruntea ta va scrie LOSER!!!”esti penal(a),ca o tarfa care vrea sa ma agatze”..stai frate chill,akol unde esti,fi sclavu altora,sji vezi sa nu uitzi lb romana,asha km fac multzi atunci knd pleaca din tzara;)

  168. #171

    Pt. INA : INA , eu prima senzatie a fost ca imi era lene si sa mishk o mana sau sa imi intorc capu` de pe pat si am luat somn cam dupa 10 15 minute… Un motiv a fost pt. ca a fost prima data si al 2-lea motiv ca era de proasta calitate. Crede-ma ca este foarte importanta calitatea… Daca e nashpa treaba ceea ce se intampla nu prea des atunci asa este. Incearca una buna…. una garantat buna.. si nu vei regreta. IMi asum responsabilitatea :))

  169. #172

    pt ina . dap idioti au ajuns sa creasca nebun THC-ul . ai grija ce iei . oricum amice nimic din rahaturi publicate despre marijuana nu sunt adevarate bai , sunt dooar piedici tampite am citit multe ebooks si stiu cat de rahata e chestiunea , tampenii contrare + etc . cum plm te distruge un joint cand iti da o palma divina de inspiratie . e aiurea . ARHI are dreptate si vezi naiba ce fumezi .

  170. vreu sa vb si eu cu cnv dintre voi dect sa va intreb cv si apoi puteti sa imi dati igg.george_912003

  171. #174

    PRO LEGALIZAREA CANABISULUI IN ROMANIA!
    www.sudstil.ro

  172. Nu e adevarat ! Si bag mana in foc ca ceel ce’a facut topicul e nefumator . .. (ambele) hai cu pace la toata lumea .

  173. #176

    timp de 2 ani fumez in fiecare zi fie hasis fie iarba. am luat si tablete de extasy insa niciodata injectii. atunci cand nu fumez pauzele sunt scurte de obicei din 7 zile pe saptămana fumez 5-6.

    da. am probleme de concentrare. recunosc. cateodată imi este greu sa ma concentrez. dar acest lucru se intampla atunci cand nu sunt ridicat la cer.
    Lucrez intr-un domeniu ce provoacă mult stres. Iar marijuana mă ajută sa scap de stres. Imi place sa cred că nu sunt dependent dar cateodata după ce fumez parcă intru intr-o depresie, de nu-mi doresc nimic de la viată. Poate ca sentimentul acesta il am in functie de starea de spirit din momentul aprinderii jointului.

    Acum privind părtile bune. Marijuana te invata sa iti descoperi creierul mai bine decat orice exercitiu de matematică. Un joint este ca o palma de insiratie. Gandesti mult mai profund si in esentă.

  174. #177

    Va certati atat pt marijuana care este o chestie ilegala, si care se vinde la fiecare coltz din sectorul 6, Bucuresti, marijuana care nu face atata rau pe cat credeti unii din voi. Sunt fumatoare, nici vorba de dependenta, o stare de euforie si atata tot. Faza cu “in timp iti distruge 60% din creier” e valabila doar daca fumezi in cantitati industriale. Marijuana nu e atat de “periculoasa” precum se spune, nu e primul pas spre nimic de genul heroina si alte rahaturi. Alcoolul si tutunul sunt mult mai daunatoare. Sunt fumatoare si de tutun si de marijuana (ocazional) si sincer prefer sa fumez un gram la 1-2 saptamani decat sa fumez 2 pachete de tigari pe zii.
    Luati cateva medicamente de la farmacie si cititi-le prospectele, in farmacie se gasesc chestii mai daunatoare si mai rele decat marijuana si hasisul, Tussin Forte, Tantum Rosa si tot felul de chestii de genul pe care le poti cumpara doar daca tusesti putin mai tare in fata farmacistei.
    Este adevarat ca este posibil sa incepi sa ai probleme de concentrare si aceste probleme le ai cand esti euforic, aceeasi problema de concentrare o ai si de la alcool numai ca este mai intensa, mai repede iti aduci aminte ce ai facut cand ai fost fumat decat cand ai fost beat…

  175. #178

    NU e adevarat stiu ce senzati iti da marijuana pt k eu vand asa ceva de vreo 2 ani si o fumes de 3 ani si vreo 4 luni .MARIJUANA ITI da senzati aproape la fel ca lsd si heroina doar k difera prin consumare marijuana se fumeaza mai nou uni fac si ceai cu ea iar celelal te 2 se consuma sub forma de pastile, prafuri ,injectabile Si credetima k eu am experienta in asa ceva .Cine a facut topicu nu stie nici macar ce e aia tigara .

  176. #179

    Interlopu sincer iti spun nu am idee ce senzatii iti dau lsd si heroina pt ca nu am incercat si nu am de cand sa incerc vreodata 🙂 eu cel putin de la marijuana sunt doar intr-o stare euforica si receptez cam greu ce imi spun cei din jur :)) si nu compara heroina cu marijuana 🙂 nu are sens, chestii total diferite, administrate in moduri diferite 🙂

  177. #180

    LoooL Interlopu` :)) Esti pe spate DUDE… Taci pls. nu mai posta.

  178. #181

    ….N`ziua de azi cam toate sunt un drog pt fiecare in parte…orice da dependenta pana si dulcele…si toate dauneaza….dar decat sa beau si sa`mi rup capul si sa dorm prin sant mai bn fumez un Sto….plm…mie mi se pare interesant in plus are si iarba asta rolu`l ei…cum orice lucru are un rol…

  179. ar trebui sa se legalizeze si la noi marijuana ca de mult era legala si s’au bagat americanii astia mai repede si ei inseama ca sa o interzik

  180. De ce sa fie ilegala Marijuana ,pentru ca in Olanda ii legala si de ce acei oameni iau asa ceva? Iau pt ca au o stare de bine si deaia nu iau tigari si deastea porcari ce avem la noi la ei un joint de Marijuana le ajunge pentru o zi si costa MULT mai PUTIN decat la noi un pachet de tzigari deci nu are rost sa iei asa ceva adik Tzigari.Si cel mai puternic drog ii METAMFETAMINA si acela nu trebe luat DELOC pt ca de la prima aplicare provoaca dependenta si are EFECTE bune pt o zis dupa cea incepi sa iti cada dinti sa iti apara tot felu de chesti pe fata si sa cada pielea apare paranoia daca nu credeti totul e scris pe WIKIPEDIA acolo gasesti orice informatie vrei si toti kre au luat METAMFETAMINA au spus JUST ONE !!Nu sustin drogurile dar is unele kre chiar iti fac bine de aceea unele sunt folosite la lucruri medicinale .

  181. #184

    In tara asta de cacat ai voie sa furi , sa dai in cap , sa prostesti lumea dar in ce costa marijuana nu ai voie ca cica e drog , dar nu e adevarat iti da o senzatie tare alaturi de prieteni si tovarasi tai cat si singur . Asta e lumea in care traim asa ca fuck you Romania .

  182. #185

    guys am o belea am nev de ajutor mai mult ,.. am inceptut sa fumez de vro cateva saptamani marijuana si m-am imbatat de vro 10 ori max in 4 saptamani in fine e misto efectul , am nev de putin ajutor din partea celor care ori stiu “informati” ori sunt consumatori
    incepem.
    Va spun cateva chestii care mi se intampla mie si cateva intrebari care puteti sa imi raspundeti va multumesc…
    1, cand fumez ma simpt mult mai inteligent si intradevar descoper mult mai usor chestii logice
    intradevar celelalte efecte … foame … somn dupa..2 ore.. sete … lene le am si pe astea ca orisice consumator dar am decoperit ca foamea e falsa daca te gandesti la mancare ai sa mananci frigiderul tot dar daca stii sa te controlezi spunand ca foamea ii falsa iti trece valabil si pt sete…
    am o mare activitate sexuala dupa ce fumez:”> cred ca asta imi place cel mai mult
    ma simp bine imi place. Acum sunt in Londra unde lomea fumeaza jointuri pe strada …si sunt foarte multi consumatori.
    Vreau sa merg acasa in ro si sa imi imbat cativa prieteni de ai mei buni pe care i-as vedea ff funny dupa un joint.
    intrebare
    am tot cautat efecte negative ale tigarii amestecata doar cu tutun
    nu am gasit mare lucru un site ceva interesant gasisem ca face gauri in memorie cu timpul dar cand am vazut ca o dadea in religie si in dumnezeu .. mi-am dat seama ca omu era high cand a scris 2 pagini pline cu efectele drogului… am trecut cu vederea deoarece nu era o informatie realible .
    Dupa ce fumez ma simpt mai DUMB uneori nu vad lucruri am probleme in a pune lucrurile cap la cap
    si daca e totusi sa fac ceva o fac cu ff mare precizie adica fff ffff lent ca nu cumva sa gresesc dupa 2 zile incercam sa imi downloadez de pe youtube un trailer la jocul assasin creed facut de ubisoft frate cat am jucat jocul ala si cat de mult mi-a placut si cate jocuri facute de ubisoft am jucat la viatza mea .. am ajuns in fatza la pc cu youtubeul deschis si nu stiam cum draq se chema jocul si nici cine il facuse mi se parea ceva absurd pt ca si cand dorm cel mai profund daca venea cineva la mine sa ma intrebe cine a facut assasin creed spuneam prin somn ubisoft de asta mi-e frica
    eu sunt electronist si printre altele si technician in GSM in ce lucrez eu am nev de memorie nu as vrea sa ma trezesc ca desfac un telefon si uit ca are o banda acolo si pac il rup sau ca uit tot felu de chestii care au legatura cu jobul meu
    am facut cam lung textul dar am vrut sama fac inteles pt a primi un raspuns concret va multumesc!
    sunt pe cale sa aleg daca voi mai consuma vrodata sau nu astept un raspuns multumesc din nou

  183. #186

    tot ce stii despre marijuana este o minciuna . condi ai spus “am o mare activitate sexuala dupa ce fumez:”> cred ca asta imi place cel mai mult” , pentru asta exista xtc ( mdma, xtasy ) foarte bine cunoscut sub numele de “LOVE PILL” .

  184. #187

    vad ca sunt destui care fumeaza eu am fumat o singura data si cred ca e si ultima …mia fost foarte rau …a fost bine cam juma de ora pana am inceput sa vomit dupa aia am crezut ca o sa mor ma gandeam chiar sa le zic la cei care mai erau acolo sa cheme salvarea ca mor dreq si ma tinut 2 ore si ceva, dar inspre final am luat somn.

    As avea nevoie de niste raspunsuri sa stiu daca merita sa mai incerc sau nu .

    1. o sa vomit de fiecare data?
    2.si dc am vomitat sa fie din cauza ca pana am vomitat am ras non stop?

  185. #188

    .2 amice . Swim nu mai putea respira , a ras ca dobitocul prea mult , niste rahaturi in corp se contractau , il durea ,nasol dar a spus ca a fumat cel mai tare bud.

  186. #189

    alte raspunsuri ??? se poate ca de exemplu corpul meu sa nu suporte si deaia sa imi fie rau ? sau am fumat prea mult? am tras cam 6-7 fumuri…

  187. #190

    Golden , e putina probabilitatea sa nu fii tu apt pt. asa ceva :)) . Ideea este ca foarte probabil ai luat putin mai mult si ti s-a facut rau. ” Intotdeauna imi va fii rau ? ” Nu , nu iti va fii intotdeauna rau dar in acelasi timp nu te mai gandii la asta , gandeste-te doar la efectele pozitive , placute. Si eu am avut gretzuri de vreo 4-5 ori dar am fumat poate de 100-200 ori :))… Am avut gretzuri mereu cand am fumat mai mult decat puteam. Sunt 2 feluri de supradoza: Sa iei somn sau sa-ti fie rau si sa iei somn doar dupa :))… Deci… Ia-o mai incet pt. inceput. Oricum asteapta sa treaca sentimentu` ala prin care ai trecut si cand iarasi te simti pregatit de o distractie fumeaza un joint.

  188. #191

    Salut oameni…am un prieten care ma indeamna sa fumez marijuana…dar mi-e frica pt ca probabil nu sunt destul de “mare” ca sa zic asa…am 14 ani…da sunt destul de dezvoltat psihic si fizic:) Deci sa accept…oferta cu jointu:|?…Tigari normale fumez…de vreo 6 luni…

  189. #192

    @Sonic . supradoza .. somn . Swim era praf. nu isi mai simtea corpul , era complet departe de lumea asta ne spunea ca este treaz ca este ok dar stiam ca nu este , omul nu isi mai dadea seama unde se afla .inchidea ochii.. somn… incercam sal trezim . vorbeam cu el convinsi ca era ok il lasam , in 5 secunde nu mai era cu noi … Swim e un dement

  190. #193

    omu` , Cred ca tu esti swim…. =))

  191. #194

    nu il cunosti pe Swim ? haide bai trebuie sati aduci aminte de el ,”http://www.urbandictionary.com/define.php?term=S.W.I.M.”

  192. #195

    Bai sincer nu am cuvinte de lauda pentru iarba,pe mine ma face sa ma destind………am fumat iarba nu sht de catzi ani da` intens eeeeeh si ce pot sa zic ….ca smekera rau de tot ….te duce departe cu gandul plm nu am cuvinte……..depinde unde vrei sa te duci cu mintea……….bineinteles asta depinde de tine 😉 intrebari despre verde? 😀 va astept…….sau daca vretzi ……va las si un no de mob 😀

  193. #196

    xiao da id-u tau…pls

  194. #197

    deci sa inteleg ca nu am sa am efecte negative in genu ca am sa imi pierd anumite chestii din memorie? daca fumez maria…… sa inteleg ca e ok? thk’s guys:)) ff interesant ce se discuta aici 🙂 ar trebui putina publicitate:P dar totusi nu o recomand laminori 🙁

  195. #198

    care-mi da si mie pls o adresa se mess? vreau si eu o tigare dulce.;-)

  196. #199

    O parte din intrebarile voastre sunt raspunse aici:
    romania-marijuana.blogspot.com/
    Mi se pare cel putin educativ si merita citit.
    sfatul meu personal e sa nu fumati ca va faceti rau. cel putin eu asa consider. nu stiu daca poate sa ma contrazica cineva.

  197. #200

    @Mastertasker. Nu iti prietene rau. ce probleme ai cu marijuana ?

  198. #201

    @Mastertasker , Da-mi 2 motive.

  199. #202

    mai eu a vvb cu unu shi mie spu sa fumes marijuana am 16 ani shi ma cc pe mn de frik jur.el imi spune ca mi va aduce sa consum ca nu se va intampla nimik dar imi este frik dar sunt shi curioasa vreau sfaturi va rog spuneti mi ce sa fac .eu nu fumez nu am fum niciodata shi nici nu am baut.n sfat va rog><

  200. #203

    va rog ajutatima cu un sfat am mare nevoie de el.am doar 16 ani ce morti masii!shi nu vreau sa pik anturajului dar ma tenteaza
    :((

  201. #204

    irina, ia-l pe tatal tau si mergi la intalnirea cu prietenul care vrea sa te faca sa fumezi iarba si priveste cum ii face mutra zob. marijuana e pentru oameni tristi si plictisiti. la 16 ani tu nu poti fi asa.
    tine-ne la curent cu ce faci, te rog.

  202. #205

    mari este pentru oricine mortii ei …

  203. #206

    Irina , lasa-ti prietenul…. NU FUMA CU EL ASA CEVA , cauta-ma pe mine.. am marfa mai buna =)))

  204. #207

    Numai fiti ma asa panicatzi ca nu nimic in neregula cu verdele.In Jamaica sunt oameni care fumeaza zii de zii pana la 80-90 de ani si voua va e frica ca va afecteaza.Si treaba asta cu starile de dupa,ca te afecteaza,ca ai pierderi de memorie si ca esti alt om,da chiar esti alt om pt ca iti deschide mintea si te face sa vezi multe lucruri pe care nu le-ai fii inteles pana acum….daia le e si frik sa o legalizeze.Eu unul fumez de aproximativ 8-9 luni aproape zii de zii si pot sa zic ca totul e mai bn decat inainte:)…..sunt clasa a 12-a mai am putin si dau bacul si am numai note bune chiar daca ma duk mai rar la scoala ca inainte:)))iar in anii anteriori nu stiam ce sa fac in fiecare an ca sa trec:)))si nu iti afecteaza memoria doar ca nu mai esti asa interesat de unele lucruri….ca de exemplu dak iti zic o gluma si esti fumat mort si iti place gluma,razi de mori,si te intreb peste o saptamana pun pariu ca o sa imi spui gluma exact la fel,dar dak esti fumat mort si iti zic ba vezi maine sa faci referat la chimie ca ne-a zis profa sa facem,normal ca a doua zii tu nu o sa mai stii pt ca nici nu ai vrut sa auzi ce am zis eu:)))……legalizarea nu e chiar asa importanta ca si asa se fumeaza de se rupe peste tot in lume,e mai mult importanta pt stat;))ganditiva cati turisti ar avea romania dak s-ar legaliza iarba si ce buget ar avea pe urma:))

  205. #208

    app…ati obs ca de cand au inceput tot mai multi pustani sa fumeze iarba si prin romania au cam disparut dependentii de heroina??Acum cativa ani (5-6) era cartieru plin de davisti…ii vedeam prin cartier lesinati…acum toti care ii vad prin coltzurile strazilor sunt toti pe caterink si cu sticla de suc si cicolata in brate:))

  206. #209

    Frate sincer sunt consumator si mi se pare ok daca s`ar legaliza !! De ce la varsta de 18 ani esti totus un copil care sa zicem ca incepi sa fi matur iti da pe mana 3 tone de fiare si de ce alcolu asta nu inteleg e legalizat ca sa poata consuma tataie sa vina acasa sa rupa toata casa cu bataia
    nu inteleg cum? Toata lumea poate alege invatza daca e bine sa consumi sau nu !! P.s Legalizati`o si nu vor mai fi razboaie!!

  207. #210

    ARHI—- incearca te rog sa nu ne mai dai sfaturi despre ce ar trebui sa facem si ce nu intai de toate toata lumea are o alegere asa ca Lasa oameni !!Am inteles esti mai batran insa sfaturile tale sunt prostesti si am impresia ca nici nu stii cum arata un joint !! asta impresie imi dai !! respect

  208. #211

    @royalu – sincer esti penibil frate . din comentariul tau imi dau seama ca in background lai avut pe Teo ( “despre iarba” ) esti la fel de penibil ca si ratatii astia ce fug in stanga si in dreapta cand aud marihuana , ratatii au ajuns la un nou nivel . cum spunea Joey Goebel ( Anomaalii ) ratati au stranse legaturi cu creerul dobitoc comun. punctul de fierbere lai atins cu “P.s Legalizati`o si nu vor mai fi razboaie!!” ( iartami Arhi limbajul ) royalu esti retardat de 14 ani . esti unul dintre rahaturile ce vorbesc fara sa cunoasca . pentru mortii constiintei cosmice, jeez ,buddha, fuckin space turtle , citeste in plm ceva , deschideti in plm ochii ,mintea !

  209. #212

    Acum au aparut weed shopuri legale. Smoking legal si e super mare prostie. Anyway, tot splifful e cel mai bun. Am fumat 3 ani incontinuu si m am lasat de aprox un an. Ce pot spune … m am simtit foarte bine cand am inceput sa mi iau pauza, si ma simt bine si acum, va chiar pot refuza extrem de usor. Nu m o omorat spliffu, si nici n am vrut sa iau altceva inafara de el. Nu gandesc mai greu, nu mi a afectat viata in nici un fel (inafara de cateva poze in care am ochii prea roshii). In rest, m am distrat mult mai bine decat prietenii mei consumatori de alcool, eu macar tineam minte ce am facut c o seara inainte. Cei care nu consuma sa nu se bage intr o discutie in care nu au loc. Daca nu stii despre ce vorbesti mai bine nu zici nimic.

  210. #213

    da. “Magazinul de Vise” ne aduce iarba cu 0,2 THC…. super prostie? @cassie nu chiar … niste rahaturi sunt chiar “periculoase ” . o combinatie dementa de plante ma lovit puternic . 5 ore . efectul placebo e super cretin , am o problema cu asta … spun ca efectele variaza… am ramas fascinat de amanita muscaria … am nevoie de shrooms.

  211. #214

    @Omu’ sunt nishte prostii in primul rand ca efectele sunt mult mai puternice ca splifful si oricine poate achizitziona o tzipla de spyce sau blackout. ABSOLUT oricine. Si se pare ca aici avem o problema cand vedem pe strada pushti de 14 ani cum ruleaza. Se tot spune ca daca s ar legaliza spliffu nu ar mai exista tentatzia insa acum sunt altele shi sunt legale shi din ce in ce mai multa lume fumeaza. In iashi sunt peste 20 de weed shopuri din cate am auzit cele mai multe din toata tzara shi toata lumea fumeaza aici.
    Si in plus aceste “droguri” sunt o amestecatura de diferite plante, insa, contin si anumite tranchilizante sintetice. Eu vreau sa fumez natural, daca vreau chimicale ma duc la farmacie sau iau altceva.

  212. #215

    @Cassie its a free country .Plantele sunt curate .

  213. #216

    Bah parca ati prosti
    Nu e nimik rau in iarba ….
    si sunt postate anumita kkturi p forum care pur si simplu sunt irelevante
    …..
    nimeni nu se balbaie de la iarba
    pur si simplu nu ati patit sa fumati cu un prieten si sa vedeti ceea ce gandeste el
    iarba ne uneste

    poti sa fii rocker si sa fumezi iarba
    profesor si sa fumezi iarba
    ele si sa fumez iarba
    numai manelist sa nu fii
    !!!!
    in rest sunt acceptate taote categoriile sociale…si sa fim seriosi
    ..
    fiind fumat esti vesel nonagresiv si chiar ai o durere in cot…
    p cand beat nu ai nici o senzatie
    ..
    doar tie greata si vomiti si migrene si etc
    ca si teo de la caffe decko
    nu fumati iarba de ce ?
    pt ca heroina ucide:))
    ei bine nu e chiar asa
    nimeni nu te forteaza nimeni nu o promoveaza
    dar e buna
    ” So you know, herb is the healing of the nation and people must get herb for dem use. Dem wanna smoke it, let ’em smoke it. Dem wanna boil it in tea, let ’em boil it in tea. If dem waan steam it, steam it, if dem gwanna eat a little, eat a little, but dem must det it!”

  214. #217

    A.C.A.B.

  215. #218

    acab ?. abuz ? ok . dar ratatii aplica legea nu o fac . este o diferenta . comentariul tau nu are de ce sa fie aici . ps : c.n.b I.L.Caragiale ?

  216. #219

    cine e dispus sa posteze un id , sa am lamureasca mai bine despre ce e vorba ?

  217. #221

    poti sa devii dependent de marijuana de la 2 fumuri??:D

  218. ods 8y8ewy

  219. #223

    LEGALIZE !

  220. #224

    ce insemna ce a scris xiao there !! :%

  221. #225

    :>> :% 😛 >< X( >-) ?-) 🙂 :)) :!! :(( 8| :?? 😕 :-< 😉 [-(

  222. In primul rand vreau sa spun ca am consumat bauturi alcoolice la viata mea dar am si fumat marijuana. Dupa ce am consumat alcool am avut un accident si nu mai am voie sa beau alcool, singurul “stimulent” este cannabisul.

    E bun?

    Pot spune ca da, ma relaxeaza, si in general este bun pentru organism, 1 joint pe saptamana e SANATOS, am vazut mai sus ca poti face cancer, nu zau? Ciudat marijuana se foloseste pentru a omori celulele cancerigene, NU poti face cancer de la marijuana, schizofrenia este singura “tulburare” care o poti avea, asta in cazul in care esti un “pothead” adica fumezi cantitati mari in fiecare zi, dar haideti sa o punem asa daca bei 10 cafele pe zi vei intra in coma de la cofeina si probabil vei muri sau vei avea parti ale creierului GRAV afectate, daca bei prea mult alcool vei intra in coma sau pe termen lung ciroza, singurul “damage” care ti-l face marijuana este ca daca il fumezi este fum incins care iti intra in plamani deci iritatie de aceea simti ca “te arde” cand fumezi findca sunt parti ale plantei incinse la temperaturi foarte ridicate.
    In strainatate sunt prescrise aceste specii de cannabis sativa/indica celor bolnavi de epilepsie de exemplu, de scleroza s.a.m.d. Deci pot spune ca e bun, este un MEDICAMENT folosit inca din antichitate, un analgezic si anticonvulsativ 100% natural.

    Ce este marijuana?

    Marijuana sau Cannabis este planta textila si anume CANEPA.
    Este folosita in industrie de foarte mult timp, Romania fiind #3 mondial la productie de canepa si #1 in Europa.
    Aceasta fiind interzisa deoarece multi spuneau ca este folosita ca “drog”.

  223. #227

    in legatura cu cei care vorbesc despre spice…E o mare porcarieee !!! nu vad ce ti place sa fumezi un kkt fara gust shi miros.care in jumatate de ora se duce draq orice efect ..Nu va lasatzi pacalitzi..dak fumatzi ..fumatzi naturalul.verdele cum a fost lasat de dumnezeu:D ..ar trebui fratilor sa facem niste intalniri in masa ..organizate..sa iasa un haos general !!

  224. #228

    :?? care i faza cu spice ul?bring it on.pls

  225. #229

    Pai nu stiu ce sa zic, v`am citit tuturor comenturi`le postate… :)… si`mi e km greu sa vb, despre ceea ce as vrea sa vorbesc… :P…
    … De cand am inceput liceul, acum sa mentionez, k voi trece a 10 a.. de app 2 ani, fumez tigari normale kent8… si de.. app un an iarba . prima oara am fumat cu o prietena de a mea… si apoi dupa vreo 2 luni, am fumat din nou, si tre sa mentionez, k e din cauza anturajului…cu care o ard:)… si toti au intre 16-22 … km asa , si fumez uneori chiar, de 2 ori pe zi … sau alteori din 2 cuie deodata… o singura dta am vomitat, pt k bausem vodk inainte.. deci.. e clar !:))..
    … oricum, inafara faptului k imi e foarte somn, dupa, nu mi`a fkt niciodata nici un pik de rau, consumarea ierbii..:)..

    de fiekre data am ras, m`am simtit bn… n`am fkt pe nebuna… m`am comportat normal… totul fiind perfekt..:D..

    mai rau ma simt dupa o sticla de vodka…. :)))…. vomit, plang.. etC:))

    … mai rau e, ca in anturaju meu, am fost, de fatza knd toti tov mei, trageau key… sau luau LSD… insa eu preferam ” nu ms, raman cu cuiu”… si asa va fi, pt k am ambitie si stiu ce imi este bine…incerc sa le deschid s lor ochii…. oricum toti iubim iarba… si sper k va fi legalizata intr`o zi… pt k.. iarba nu fke pic de rau nimanui !..xD
    …… knepa indiana ne fkeee blanaaaa ;x…

    “iaba kre`ti rupe kpu!!!”…

  226. 😉 mdeci imi place ff mult site-u’ si comentariile;-) 🙂 sincer nici io nu inteleg dc nu este legal canabisul pe la noi…pt k oricum aproape toata lumea consuma da nimeni nu vrea sa recunoasca…whatever…suntem in romania…mie mia propus un prieten sa consum canabis si inca nu am incercat….asa k mam gandit sa caut pe net sa stiu mai multe despre iarba…din cate vad nui chiar asa de periculoasa…adik aproape deloc….si dak vretzi sami zicetzi ceva…datzii drumu…mai datzi niste comentarii si dak vreti…luati id i.love_me2007 …si cum is sigura k unele persoana sunt curioase cum arat… giullygiully.hi5.com/ …si uite cum am deviat de la subiect:% …dak mai avetzi ceva interesant legat de canabis…mai dati comentarii pls…cu cat mai multe cu atat mai bine;-)…si inca odata…felicitari pt site si comentarii;-) 🙂

  227. #231

    LSD? unde ?

  228. intr-adevar, dj`ii sunt extraterestrii cand esti fumat
    so trueeeeeeeeeeeeeeeee

  229. #233

    iarba este foarte buna pentru nervi…:P desi daca este consumata in exces dauneaza rau:-< :(( mai bine fumezi tigari normale... ca de la alea faci cancer in 30 40 de ani nu fumezi 2 ani si faci cancer.....daia s-au legalizat@(

  230. Sorin ştii tu că dăunează rău? Cum ai ajuns la concluzia asta?

    Ziceţi voi că toată lumea consumă? Nu sunteţi generaţia hi5 ci generaţia magazinelor de vise, când merg pe stradă şi aud copii că vorbesc că ei au fumat un joint că nu ştiu ce şi de fapt au impresia că sunt sparţi, in realitate nu au nimic.

    Voi spuneţi că nu prea se găseşte marfă bună? Ce pretenţii aveţi de la magazinele de vise care de fapt vă fură ochii? La orice oră, dacă ştii unde să cauţi găseşti cel puţin 10 grame de marfă pură.

    Voi spuneţi că marijuana este un drog, dar definiţi-mi şi mie termenul de drog.

    Mai era unu mai sus care spune că nu există iarbă pură 100%, eşti sigur? Se stropeşte cu cocaină? În ce film te crezi? Fumează 2 muguri şi iţi garantez ca 5 ore nu o să realizezi ce şi cum faci.

    Toţi iubiţi iarba, toţi fumaţi şi vreţi să fie legalizată marijuana dar de fapt voi vă faceţi veacul prin spice-uri.

  231. #235

    sa va zic senzatia mea dupa un joint ..marijuana
    intr`o dimineatza la scoala…vine un colegsi zice…frate vrei un tun??( o tigara)
    el ma intrebat doar sa poata sa faca cumva sa imi arate jointu`

    am luat tigara….dupa tigara zice…aprindem si asta??(jointu`)
    am aprins jointu…am tras la terminat si au inceput sa apara efectele….

    eo unul am vazut …jucau nijte elefanti pe scoala..
    am avut ameteli….capul greu ….am mai vazut niste maimute uriase se plimbau prin curtea scolii….

    numai halucinatii dinastea am avut..
    si atunci va imaginati ce ore am mai facut..
    plm
    nimikl:)) :)) :)) :)) :))

  232. #236

    b

  233. #237

    sunt foarte amuzat de ce se comenteaza p’aci. mah, eu am invatat o treaba. nu stiu , nu vorvesc. voi cei ce nu stiti despre ce este vorba,de ce vorbiti? ca sa va ajut o sa incerc sa ma prezint un pic.cam cu ce ma ocup. in primul rand sunt student.la doua facultati.jurnalism anul doiu si stiinte politice anul trei.desigur urmeaza master. am un job desigur. unde castig undeva in jur de 2800 ron. iubesc muzica si asa ca desigur compun si mixez. de la reggae la electronica si multe altele. si desigur impreuna cu nijte amici avem un studio de grafica. a da si desigur mai rulez si un cui printre toate astea. asa ca acum sa-mi spuneti voi astia ce spuneti ca marijuana este drog. cu ce imi ingeuneaza mie viata. pei cu nimic, va spun eu. parerea mea sincera este ca ar trebuii prezentata prin scoli de anumite camapnii anti drog ce poate face si ce nu poate face marijuana. daca ai cap , marijuana te poate ajuta sa ai mai mult cap. insa daca nu ai prea mult , te lasa si fara acel putin cap pe care” aveai. era sa uit. stati chill !!!

  234. #238

    Adrian, inseamna ca tu nu iei de unde trebuie frate . eu spun sa te duci sa te culci un pic . sa-ti revii si mai stam de vorba. cand oi vedea maimute si elefanti de la marijuana eu ma las de tutun :))

  235. Vorbeşte şi Adrian din auzite, dacă tu de la marijuana vezi elefanţi şi maimuţe oare de la salvie ce vezi? Să te mai întreb de orange? Sau mai bine fumezi un orange la bong cu absinth? De la marijuana ai crize de răs, nu poţi vorbi clar şi aberezi mult.

  236. #240

    Maddy marijoana nu este mai putin daunatoare decat tigarile. Un fumator stabil de marijuana poate avea aceleasi probleme respiratorii ca fumatorii de tutun obisnuit. Acesta poate avea o tuse regulata si flegme, simptome de bronsita cronica si raceli mai frecvente ale pieptului, iar nivelul monooxidului de carbon absorbit este de trei pana la cinci ori mai mare decat cea inhalata de fumatorii de tutun.Continuarea fumarii marijuanei poate duce la functionarea anormala a tesutului pulmonar ranit sau distrus de fumul de marijuana.
    NU SUNT INVENTIILE MELE, SUNT ANI DE CERCETARI STIINTIFICE.

  237. #241

    “Descoperiri recente indica schimbari cerebrale similare celor observate dupa folosirea indelungata a altor droguri importante, in cazul folosirii indelungate de marijuana.”

    “Descoperiri recente indica schimbari cerebrale similare celor observate dupa folosirea indelungata a altor droguri importante, in cazul folosirii indelungate de marijuana.”

    “THC (substanta din marijoana care afecteaza cel mai mult creierul uman) este absorbit repede in grasimea organismului si este apoi eliberat foarte incet inapoi in sange. Acest proces poate dura pana la o luna pentru o singura doza de THC pentru ca apoi sa paraseasca organismul.”

    Inca mai considerati ca tutunul obisnuit si alcoolul sunt mai rele decat marijoana? Chiar se merita sa suportati toate efectele astea pentru cateva ore de ras???

  238. #242

    frate dar esti proasta rau .

  239. #243

    Esti prost in momentul in care te bagi in ceva si nu stii despre ce e vorba. Ceea ce am scris mai sus nu sunt inventiile mele, sunt studii ale doctorilor. Daca esti si tu doctor sau ai facut vreun studiu pana acum, atunci respectele mele, in caz contrar, nu ai niciun drept sa jignesti pe nimeni.
    In plus, aproape toti drogatii dependeti astazi, recunosc ca primul drog incercat a fost marijoana. Nu am nimic cu ceea ce incercati voi, doar ca va faceti rau singuri si imi pasa. Gresala mea !

  240. #244

    Arriana tu ai fumat vreodata marijuana? eu cred k esti o fata cu pampers inca si vb fara sa stii ce…daca esti asa de desteapta dc se foloseste marijuana in tratamente medicale? pt ca face atata rau nu? :)) mai pe mine ma seaca oamenii care vb fara sa aiba macar putin habar si iti spun eu ca o sa ajungi mai rau de la tigari obisnuite decat de la marijuana sa nu mai zis de alcool, knd mergi intr-un clucb dupa 5 beri unii din sticla invers in mana( dak intelegi ce zis) iar de la marijuana stai la bar si razi cu barmanul asa ca ce este mai rau? sa iti spargi ficatul si sa fii alcoolic sau dependent de tigari sau sa mai tragi cate un Joint? asa ca mai bine dute si te joaca in nisip mai;).respect !

  241. #245

    sunt confuz … care e tampitul ce face rahatul ala ? taci copile ,esti paralel . care este problema ta ? Swim prizeaza ca un dement , care este problema ta ? dispari frate !iati in rahat o viata.mari nu este un “drog” de gateway ( habar nu ai ) nu veni sa ma contrazici pe mine sau pe alti fumatori . habar nu ai de lumea drogurilor . esti ca ratatii aia de generala ce cred ca detin adevarul . cu ce vii tu ? apari ca un crestin ratat ce vine si incearca sa dovedesca existenta unui zeu pe baza bibliei . te rog … ( te rugam )taci ! nici nu esti constienta de efectele tutunului si alcoolului .

  242. #246

    A avut cineva de pe aici stari de insomnie de la marijuana? Si poate e dornic sa dezbata subiectul , ca eu de la 12 h de somn pe noapte am ajuns la 3 h…….

  243. #247

    bai tu sigur teai jucat cu Mari ?

  244. #248

    Pai da, asa parea……la ce te gandesti? Ce altceva poate sa-ti provoace efectele astea ?

  245. #249

    copile esti prost . mari nu provoaca asta . care efecte ? vorbeai doar de insomnie ( arriana uhuu ? ) mari iti aduce somnul . esti paralel/a …. Sigur teai jucat cu Mari ?

  246. #250

    da corect era vorba doar de insomnie(am scris efecte pt ca daca nu dormi ai parte de alte stari aiurea si tot asa ) ….. in fine daca nu stii , lasa-o asa ! mari cum zici tu, e adevarat ca provoaca somnul , e starea de dupa ce fumezi , dar urmatoarele zile eu nu mai dorm ….
    poate o fi de la altceva , oricum citesem la un moment dat pe niste site-uri ca cica asa e unul din efectele marijuanei, vroiam doar sa aflu si parerile altor persoane …. off topic

  247. #251

    de cand timp fumezi ?

  248. #252

    iarba m-a ajutat sa ma las de baut si sa-mi imbunatatesc relatiile cu cei din jur, m-a facut mai sociabil, mi-a dat un impuls creativitatii, m-a ajutat sa apreciez lucrurile cu adevarat importante in viata, mi-a deschis urechile si ochii. nu am facut si nu fac excese; totusi, un pai la o saptamana-doua, singur cu castile pe urechi sau, de preferat, cu doi-trei prieteni buni, cu care ai ce vorbi e mai mult decat de-ajuns.

    educatia e primul si principalul pas spre legalizare. pana atunci, sa aveti liniste

  249. #253

    delia date’n natia mati ca esti proasta rau ramai cu cartea presupun ca ai fost si esti o sparta dupa carte am sa fumez marijuana hasis pana nu am sa mai pot ! ce e mai frumos ca o sedinta pe camera cu 5-6 golani si sa dai foc la 7-8 cuie

  250. #254

    scuze Delia :”> era pentru prostu de Oribilul sunt asea de multe comentatii scuze nu am vazut bine

  251. #255

    salutare!!!.eu sunt consumator de vreo 7 luni si pot sa zic ca marijuana nu prea am fumat dar am fumat maro de cateva feluri:D,si skunk si cacaturi de la coffee shop.pot sa spune ca is perfect.niciodata nu credeam ca am sa-mi fac multi prieteni si o sa fiu mai inteligent mai ingaduitor la umilintele altora,mai pasnic,imi place linistea ffff mult,muzica trance ma duce in paradis.muzica trance nu vb de bani si de masini si de smecherie ci numa de dragoste.dragostea e ceva superb.am descoperit toate astea fumand chestiile astea.

    P.S..acuma am norocul sa lucrez la un coffee shop si sa fumez zilnic.dau restul cum trb fumat maxim :).daca eram beat nici nu stiam ca exist:P

    Legalize and get high:X:*:*:*.v-am poooopat:D..paceea fie cu voi

  252. #256

    Am omis sa zic ceva..haideti sa facem un protest..sa schimbam istoria romaniei ca sa demonstram ca iarba e fffff bunaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!

  253. #257

    iarba a fost este si va fi nr1!

  254. #258

    Bah in plm numai comentarii aiurea vorbiti dq unu pe subiect k toti fumati iarba pa nebuneala si va vine apa in gura cand vb de ea…. ! Cine fumeaza iarba cu adevarat stie de unde sa isi ia dar asta dak nu are el !!! K stiti cum vine vorba cand am fumez si cand nu fak rost :)) Dar sa stiti k io fumez iarba de 1 an si nu cred k au fumat altii in 5 ani cat am fumat io in anul asta, dar pot sa zic k iarba este doar pentru cei care le place viata nu pentru un tocilar care a fumat odata si crede k e dependent !!! Un lucru e sigur ai fumat esti dependent dar nu e cum stiu “smecherii” k plm o bat pe mama sa imi dea ban de doza !!! Si in primul rand cine fumeaza iarba si e si el oleak baiat plateste 20% fata din cat consuma !!!

  255. #259

    yo am gasit marijuana care creste langa blocu’ unei prietene…:)):)):))

  256. #260

    Scooby cred că faci parte din generaţia magazinelor de vise.

    Teo ce ai găsit tu se numeşte cânepă, fumătorule. Caută şi tu diferenţele pe google.

  257. #261

    Are dreptate skreach, canepa noastra e fix egala cu zero. Pentru cei care s-au saturat sa dea 50 ron pe 1 g de MJ va recomand salvia divinorum (poreclita chill sau sally) . Puteti sa comandati de pe net , 5g/20 ron standard si e un bun inlocuitor pt MJ, aceleasi efecte numai ca e si legala, poti sa rolezi jointu si in fata prefecturii :)) iar daca vreti senzatii tari luati concentrat de 1×10 sau 1×20 tot de salvia divinorum, dar atentie, nu se compara nici pe aproape cu MJ, efecte ca si LSD, halucinatii timp de 15 minute, pierzi contactul cu realitatea !! And it’s legal !

  258. #262

    Prin comm-u asta nu vreau sa conving pe nimeni k fumez herb si nici nu ma intereseaza care din cei de mai sus au fumat sau nu….dar majoritatea au deviat de la subiect…..Marijuana, drog sau tigare?…in niciun caz drog…cat despre tigare….depinde de modu’ in care o consumi…..deci baietii de mai sus care nu au fumat dar isi dau cu parerea despre iarba va rugam nu mai postati si continua-ti-va viata banala si de cacao. App mi-a placut de unu mai sus mult mai sus care a postat de vreo cateva ori la rand ( Totosh )….si numai aiurelii….poti sa iti dai seama din prima k era rupt :)) (bv frate)…Nu dau cu PACE ca deja a devenit chestia asta un stereotip….si e fumata. Bafta

  259. #263

    Loome, kiar aseara am incercat (pt a 3 oara) un joint, cu un prietenii, eram mai multi, cate 2 prs.la joint…Nu stiu cat la suta continea THC dar…mie mi s-a facut extrem de rau cam dupa 5 fumuri…dar atat de rau…Mi se intorcea stomacu pe dos, am vomitat, ameteam, intram in stari de lesin si mi se parea ca daca adorm o sa MOR…Si ata de mult incercam sa ma lupt cu senzatia aia de somn, si atat de mult nu vroiam sa MOR…Nu stiu ce a fost paranoia si ce a fost real, dar va zic ca durerea era REALA, stomacu ma durea si capul la fel…cam in 2 ore jumate mi-am revenit, dar nu as mai vrea sa simt senzatiile alea niciodata!!!!!senzatia ca mori…!…ca ti se opreste inima…brrrrr, si eu care credeam k o sa ma simt high si bine si vesela si chill…a fost totul pe dos!P.S.:pt cei cu probleme de tensiune si inima si care stiti k n-o sa “suportati”, nu va aventurati!!!2 fumuri si STOP, ok;)

  260. #264

    ba voi habar nu aveti de iarba, sunteti niste cocalari prosti si mai si vorbiti de iarba. fumati un an si dupaia mai povestim. si iarba nu e drog boilor

  261. #265

    bah u vb de noi dar tu esti mai varza.u ai fumat vreodata mah? pun pariu k habar nu ai cum se face un CUI da de cum ce tari si senzatii ai.iarba este drog prostule dar este un drog usor incultule.mergi si te joaca in parculet dek sa te faci de caco.salut

  262. #266

    Frate m-am distrat asa de tare citind (sorbind ) tot ce este scris aici. Dar am (re)vazut si multe parti proaste ale tinerilor nostrii. Le place sa se laude frate. Ala cu elefantii pe scoala m-a pus pe jos de ras. Si sunt multe care sunt foarte funny. Povesti despre Marijuana de la oameni care, curios – ce coincidenta, cam de acum un an s-au apucat de fumat iarba (cand au aparut legal-shopurile). Nu mai confundati iarba cu spice. Si nu mai dati banii pe spice!!!

    On-topic (oarecum): Ce e mult strica. Acest lucru se aplica la orice viciu.

    Fumatul de iarba este un viciu al lui Swim care ii permite ca atunci cand vrea, cand are chef, poate nu azi, poate nu maine, poate Sambata seara, poate Vineri, sa o arda chill intr-un fel special. Sa asculte muzica si sa o simta de 5 ori mai frumos. Sa rada cu prietenii pana crapa despre lucruri amuzante sau poate lucruri banale. Sa se uite la un film, serial si sa ii placa mai mult decat i-ar placea treaz. Sa se plimbe pe o strada sau prin parc prin apropiere si sa se simta “in excursie”. Sa traga masina pe dreapta din mers si sa inceapa sa danseze in masina pe o piesa care ii place mult. Sa se relaxeze dupa o zi grea de munca. ETC.

    Life is goooood…

    Si ghici ce: Swim lucreaza ca software engineer. Zilnic. Ca un “Robot”. 🙂 . Se trezeste ce-i drept mai greu la 9 dimineata dupa ce adoarme la 2-3 noaptea, chill-uit, Dar o face zilnic.

    I don’t see a problem with that. Don’t send Swim to jail!!!

    Asteptam “tolerarea”.
    Cheers

  263. #267

    pun pariu ca mai mult de jumatate dintre voi nu stiu nici macar sa ruleze o nasolie…ce dracu…vorbitzi din cartzi si de pe siteuri…in viatza mea nu am ras cat am ras fumand iarba si hash…decat sa fumez un pachet de kent pe zi…mai bine 4 nasolii pe zii maxim..in cazu in care e weekend…ca in cursu saptamani mai putin……nu va inteleg frate….am stat vreo 3-4 luni fara…dar sa mor io daca aveam vreun stres….frate eu am o lege…DACA NU E,NU E!!si gata …nu stau sa ma plang sau sa ma rog de unu si de altu…cand o sa fie o sa fie….si intodeauna nu subestimatzi un joint ….nimeni nu stie unde te poate duce…!!!

  264. #268

    deci PROSTI NU AR TREBUI SA FUMEZE!!!!

  265. #269

    ba mancav as gura…. marijuana e de cacat,,,,,. devii un ranjitu pulii de la ea…. in maxim o luna…. dormi camuia toata ziua…. nu mai esti in stare sa vb la telefon cu nimeni….. te crezi ff f f destept…
    ai impresia ca gandesti repede si ca esti smartul pulii…. ..asa..
    daca am facut greseli de scriere ma doare in pula.. oricum..asa…
    plm….
    asa ca nu mai fiti voi occidentalii pizdii sparmata ca habar nu aveti cum o sa fiti in perioada ulterioara fumatului… o sa fiti doar niste gauaze in extaz . fara viitor… nu mai faceti nici un ban nu mai vreti sa futeti si va intelegeti bine doar cu tovarasii pulii care fumeaza cu voi adica alti retardati ca voi… .. eu va spun din inima desii ma doare in plula de voi sincer sa fiu..ca fumatul de o prostie… mai ales fumatul de marijuana… a si apropocati din smecherii aia care fumeaza au gesturile lu EINSTEIN (SAU CUM PLM SE SCRIE)..????ASA CA VA ZICE FRATELE VOSTRU… NICI UNUL…. ASA CA FUTETI … IAR DACA NU AVETI CE… FACETI SI VOI BANI SA VA LUATI O MASINA PISDOASA CA FUTETI SIGUR… LA NOI SANT MULTE CURVE :-)….PA DAO IN PLMDE MARIJUANA CA DACA FUMATI VEDETI PULA MASINA ..DOAR DACA VA MOR BUNICII SA VA LASE CASA ..O VINDETI PLM SI UITE ASA .. DAR PLM MAI ESTE…;-)))

  266. #270

    SI ALA DE MAI SUS CU MANELISTI SI PLM…. CA DACA FUMEAZA IESE PULA DIN EI MAI BUNA SI MORTII NOSTRII…. FRATIOARE DACA NU ITI PLAC MANELE IA FRATE SI ASCULTA IN PLM TU ION DOLANESCU… SI DUCU BERTIII….. SI VEZI CAMANELISTII AIA DE ZICI TU MOARE GAGICATA DUPA EI… S AR FUTE CU EI IN E CLASE..CARE MIROASE A CIOARA…. ASA CA STAI FRATELO PE TREABA TA.. CA FIECARE E CUM VREA PULA LUI… TU SA FUMEZI AL DREACU MARIJUANA SI PE PLM DAR LUMEA SA NU MAI ASCULTE MANELE CA AI AVUT TU IDEI CAND FUMAI SI RADEAI LA DEGET… SI CE TE AI GANDIT… CE PROSTI SANT MANELISTII.HAHAHAHAHAHAHA SI TE AI GANDIT CA AR FII MARFA SA FUMEZE SI EI…. POATE ASA SE LASA AIA DE CANTAT SI NU MAI FREDONEAZA GAGICATA ( REGHETONTZA REGHETONTZAARAAM ARAM..ARAAAARAM…RAM PAM PAM.. AI LALA …AILAALLALALA)… BINE PLM NICI CU CIORILE ALEA NU MI E FRICA DA PLM E UN CURENT MORTII LUI …ASTA ESTE…. LE PLACE LAPIZDE SI BORFASIIFARA CAP LE DAU BANI..PLM… AU SI EI ROLUL LOR IN LUMEA ASTA ITI ZIC EU….. POATE CA NU SUPORTI TANTARII SI MUSTELE DAR DACA SAR DUCE IN PLM ASTEA DOUA AI MANCA PLM CARNE SI LACTATE… LANTU TROFIC ALEA ALEA… PLM CE DREAC STII TU….. CRED CA TE SI BUFNESTE RASU DE CE SCRIU.. TE GANDESTI CA MA DAU DE DESTEPT.. DAR AM DREPTATE BAI VESELIE..:-))))

  267. #271

    ANCHETATORULe…treaba ce ai zis tu cu manelisii is de acord,asta le place asta asculta,si eu ascult de toate mai puin rock(sincer) dar pt asta nu am nik cu rock-erii cum are ala de sus cu manelistii (probabil are 12 ani si nah).In legatura cu marijuana nu ai dreptate frate (aici si tu vb ca ala de manele).daca nu ai fumat niciodata mai bn nu vb ca te faci de cacao 😉 si nu dai banii cum zici tu,daca ai bani iti iei si masina dak vrei sa futi dak alfel nu poti :).deci fratilor dak nu siti ce si cum este mary` mai bine merge-ti la o bere ;).bft all !

  268. #272

    coaie droguri inseamna libertate 1 gr de marijuana 8 sute de mi
    ma gasiti in pitesti multa discretie :noshake: :noshake:

  269. #273

    Marijuana….hm….ce frumos suna….pt cine stie…ce este defapt marijuana?eu sunt de parere k nu e nici drog nici tigare e o planta ce foloseste doar la relaxare.Sunt oameni care cand aud de asa ceva se sperie…spun ca provoaca dependenta ca o sa ajungi la vena…doamneeee chiar nu are nici o treaba…sunt curios cati din cei care consuma alcool regulat ar schimba alcoolul cu iarba dupa ce ar consuma iarba.Cate crime vedem la televizor din cauza consumului de alcool si cate din cauza consumului de iarba?(325235%din cauza alcoolui,-1%din cauza ierbii).In ceea ce priveste legalizarea…nu cred k la noi in tara o sa se intample asta vreodata numai daca ajunge elena basescu presedinte…dar asta e nu e neaparata nevoie sa o legalizeze se gaseste si ilegala.Tre’ sa mai fac unu ca ma asteapta astia:*papa

  270. #274

    A si apropo ANCHETATORUL pulii cred k esti cel mai mare betiv comunist din lume…si o arzi cu ochelarii de soare prin casa si te uiti in oglinda sa vezi cat de frumos esti.Daca tot ii umflii asa pe manelisti nu mai bine te duci tu la Salam sa i canti la ”TRITA”?Mai vorbesti si de futut si cred ca esti satul de laba ca ursu de ghinda…vezi ca futi mai bine fumat decat ai fute normal….da lasa tu mai bine ia ti masina si fute tu tot ce e in 2 picioare ca fumatorii se descurca ei,nu raman ei saraci si fara viitor.SI STAI LINISTIT CA SUNT FUMATORI POATE MULT MAI BOGATI CA TINE SI CARE AU MASINI SI PIZDE JMECHERE DA TU CE PULA MEA SA STII…POTI SA TE IEI LA BATAIE CU PRIETENU TAU CEL MAI BUN IN TIMP CE VA INTINDETI LA SPRITZ.

  271. #275

    frate cam scumpa e maria la tine acolo in pitesti…pe litoral e mult mai ieftina..;)

  272. #276

    eu nu pot sa inteleg de ce vorbesc unii fara sa stie despre ce e vorba.maria e ceva mai mult decat pot descrie cuvintele.eu presonal am fumat destul de mult.si pot sa spun ca singurele efecte sunt o afectare a memoriei pe termen scurt,cand sunt fumat (chestie care te face sa te caci pe tine de ras) si inrosirea ochilor(care ma scoate din minti.)plus ca nu mai am saliva in gura si mi-e foame de mor.si apropo,zic si eu desi au zis si altii inaintea mea.cand esti fumat,te exciti mult mai usor,asa ca..lasati-o jos ca macane.indiferent ca e drog sau tigara,oamenii ar trebui sa se poata lauda ca au fumat macar o data.si ilegal sau legal,tot o sa fie fumata la greu.God save MJ. :ban:

  273. Doamne, cati nepriceputi aici :-))

    ” Am intalnit o fata , vorbea intr-una fara sens. Si-am intalnit o fata, fuma multa iarba des. Si peste astea, ce sa vezi ? Am intalnit o fata, o chema Mercedes-Benz “

  274. #278

    Iarba e ok. S-au facut atatea studii despre asta. Iarba schimba mentalitati…in bine. Bob Marley,cand a iesit din spital dupa ce a fost impuscat, era hotarat sa tina cat ai repede un concert.
    a spus: “i have to sing about peace because the people who make war never sleep” . Sunt convinsa ca daca Hitler ar fi fumat iarba, ar fi fost mult mai chill….asta a fost o gluma 😛
    Fumatul ucide…dar incet pt ca nu e panica ! 🙂

  275. #279

    Fiecare e liber sa aleaga pentru el si fiecare traieste consecintele alegerii lui. Dar ca sa legalizezei marijuana automat inseamna sa o incadrezi in lucrurile “OK” pe care le poti incerca fara sa iti faca prea mult rau. O tigara de marijuana este de 4 ori mai nociva decat una obisnuita de tutun so…eu una cred ca este intr’adevar ceva care iti face rau.
    Faptul ca nu este legalizata ajuta intr’un mic fel sa se delimiteze mai bine lucrurile ok fata de cele care nu sunt ok. Si ajuta la o mai buna diferentiere intre bine si rau…mai ales pentru acele persoane care fac alegeri influentate fiind de altii.
    Stiu k probabil o sa’mi sara multi in cap dupa ce citesc commentul. Nu am nimic cu nimeni …cine vrea s fumeze e liber sa o faca. “Liber”….in ghilimele pt k nu e legal ink. Tot ce vreau s spun e ca unele reguli nu sunt facute neaparat doar ca sa fie incalcate…ci poate si ca sa ajute….

  276. #280

    “O tigara de marijuana este de 4 ori mai nociva ” sigur laura sigur . ” eu una cred ca este intr’adevar ceva care iti face rau” nu stii nimic despre mj , de ce esti aici ? . “Faptul ca nu este legalizata ajuta intr’un mic fel sa se delimiteze mai bine lucrurile ok fata de cele care nu sunt ok ” bravo laura bravo . “Nu am nimic cu nimeni” nu se pune problema. “Tot ce vreau s spun e ca unele reguli nu sunt facute neaparat doar ca sa fie incalcate…ci poate si ca sa ajute…. ” ce varsta ai tu draga Laura ? / ai trait sub o piatra incepand cu anul 0 (nu nu pornind de la iisus dal in masa ) ?

  277. Laura , o tigara de marijuana e de 4 ori mai nociva ca una normala spui tu… ? Sa spunem ca ar fii asa… Marijuana fumezi in cel mai rau caz 1 joint pe zii… Dar de obicei lumea fumeaza ocazional… saptamanal , sau cel putin asta incurajam aici . Tzigarile normale ? Cate aproximativ 2 pachete un fumator , nu-i asa ? Deci cred ca legal ar fii sa putem si noi sa fumam 10jointuri x4=40= 2 pachete tzigari normale.De ce nu e asa ? De ce e ilegal ?

  278. #282

    Legalizatzi iarba-Mooye garda, bagatzi tot in afara de heroina

  279. #283

    Eu nu inteleg despre ce vorbiti. Iarba? Vorbiti despre canepa indiana / cannabis? Din cate stiu eu este o planta, nu un drog. Drogurile sunt facute de oameni, plantele. din fericire, nu. Biblic, plantele sunt lasate pentru a ne folosi de ele, pana si Noe a luat cu el 2 plante pe arca si a avut clar ganduri interesante din moment ce le-a replantat. Probabil voi vorbiti de niste pastile numite “iarba” .. sau cine stie…!? Plante ilegale? Hai sa facem si ape ilegale si nori standard. Drogurile trebuie sa fie ilegale pentru ca societatea sa poata progresa. Plantele… trebuie sa fie … verzi, pozitionate catre soare, udate corespunzator si eventual ajutate cu ingrasamant natural. Daca o tinem tot asa o sa ajungem sa interzicem animale :turtle: si fenomene meteorologice… :cuckoo:

  280. #284

    … btw, era sa uit… orice consum (in orice forma), in exces al majoritatii plantelor pot dauna destul de grav organismului. Recomand efectuarea unui “manual de utilizare” pentru plante si .. cam asta e tot… o singura viata avem, o singura planeta o putem atinge si un singur univers putem vizita cu mintea.

    PS.: Propun interzicerea extraterestrilor si scoaterea in ilegalitate a meteoritilor ce depasesc 4cm cubi. :what:

  281. #285

    Eu nu sunt de accord cu legalizarea ierbii. Daca ramane tolerata intr-o zona mai gri din punct de vedere legal, este cel mai bine. Tolerata deci, nu legalalizare. Mie imi place sa mai fumez ocazional. Nu stiu ce au fumat altzii, dar eu halucinatzii nu am avut de la asa ceva. Nu vreau sa fac pe lupul moralist, dar legalizarea ei nu ar fi ceva de bine in Ro. Ma gandesc la cei mai fregezi la minte,la cei tineri. Iarba trebuie vazuta ca si ceva de care daca se abuzeaza si fara simtul unui echilibru in viatza, ceva nu va iesi bine in timp. Ca si efecte secundare, cel putzin in cazul meu iarba ma face sa mananc foarte zdravan, dispare dorintza/nevoia de a consuma alcool, muzica se transforma in ceva foarte frumos, dorm foarte bine seara e.t.c :smirk:
    Nu am incercat alte chesti ”grele” pentru ca nu ma intereseaza.
    Iarba sunt forme de distractie/deconectare nu un scop in sine. Nu cred ca iarba este inofensiva pe termen lung mai ales daca se fumeaza si mult deodata. Nu este un produs derivat din lapte, totusi :smirk:

  282. #286

    bha….zicetimi si mie putin….canepa asta “romaneasca”are vreun efect…adik..fatza de aiai indiana

  283. #287

    canepa :shake: .si app maria nu creeaza dependentzaaaaaaaaaaaaaaa…asa k s-ar putea legaliza… :satansmoking:

  284. #288

    “Deci, efectul marijuanei este aproximativ echivalent cu cel al tigarilor normale” nu as baga mana in foc pentru asta stii …

  285. #289

    Comisia prezidenţială propune legalizarea consumului de drogului şi a prostituţiei
    Comisia Prezidenţialã pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România
    😀
    evident acest lucru nici macar nu o sa fie luat in seama in parlament, si stiind faptul ca bor are coaiele lui basescu in mana presupun ca basica o sa propuna comisiei sa-si dea demisia… 😐

  286. #290

    cati oameni au murit de la alcool…praf. tutun…..intravenoase….pastile….dar la iarba nu a murit nimeni :X asa ca Legalizati…si poate asa iesim si din criza…

  287. îşi vor face stocul o dată cu utilizarea acesteia şi de bloggeri şi mai ales comenatorii acestora 😉

  288. #292

    @Dumitru , Ce insinuezi ?

  289. e misto sa fumati marijuana incercati si voi:D

  290. #294

    ok…tare…:)))sunteti prea tari..puteti sta aici si sa va contraziceti inka 10 ani de aku inkol sji tot vor exista comunisti care judeca sji nu cerceteaza;)…hai ka v`am lasat ka tre sa rulez un diblu…va pis in cur cu drag:*

  291. #295

    ba men,arhiiii!!!!ba men,ok…deci…am citit mai sus ceva ce m`a pus pe ganduri,sji sper ka`mi vei rasp sji mie.”ca fost consumator”???pai daka nu are nici o treaba cu drogul,atunci dc kkt te`ai lasat sji esti un “fost” sji nu un actual:P..hai k`am fost tare:)))

  292. #296

    uitativa sa va lamuriti ca nu prea mor oamenii din cauza marijuanei:D

  293. #298

    deci si io fumez de 2 ani mari si o data doar o singura data am avut o stare naspa de tot dar nu a fost din cauza ierbii a fost din cauza bauturii k le`am combinat pe amn2 si alcoolul lam combinat k mai multe tipuri deci totul depinde de persoana kre fumeaza k unele persoane pot sa fumeze 5 tigari si tot n`au nimic…

  294. #299

    Am avut rabdarea necesara, sa citesc TOATE comentariile la acest articol ! Impresionant ! Nu m-am drogat niciodata (exceptie fac tutunul si alcoolul) ! Cei care sustineti ca ati fumat si ca nu afecteaza creierul, nu stiti sa scrieti. Nu sunt absurd… Nu ma refer la greseli minore. Uitati-va cu atentie, si nu veti gasi niciun comentariu, scris corect, de catre cei care sustin ca fumeaza. Este o simpla remarca si atat !
    Nu stiu cum e, nu vreau sa incerc, insa nu sunt impotriva celor care o fac. Fiecare are dreptul la alegeri in viata, bune sau proaste. Toti le facem pe amandoua, si bune, si proaste. Si suportam consecintele. In rest, bravo Arhi interesant mod de a face treaba cu acest articol.

  295. #300

    buna.. va rog sa ma ajutati si pe mine am un prieten de ceva timp el de o luna de zile de knd m-am mutat cu el… pleaka de akasa in fiekare seara si se drogheaza nu isi ia mereu maria….isi cumpara si porcarii legale… nu are bani mereu ..ce pot sa fac …knd el imi zice k(eu ma refugiez in droguri)… 🙁 🙁 🙁 🙁 🙁 si …. a luazt-o razna…si m-ai recunoscut k e dependent nu stiu ce sa fac cum sa il conving k sa se lase de asa ceva eu numai suport….tin ffff mult la el si as face orice sa il ajut dar el nu vrea …a inceput sa uite…f des si viata sexuala nu mai e asa ca inainte..:((( va rog ajutati-ma!!!!uof…

  296. #301

    Decat sa ajung mort de beat aksa si sa-ti omori familia sau cine stie ce scandaluri sa faci sau sa bagi toate drogurile proaste in tine care te fac sa furi si sa dai in cap … mai bn rulezi un joint! Nu ti-e foame? O sa-ti fie,Nu ti-e somn? O sa-ti fie :)) Bafta!

  297. am 15 ani si fumez marijuana de la 10 ani si nu am murit:@ da si ie adevarat ca vin astea la scoli cu drocuri la noi in sc se drocheaza si profesor=))

    • #303

      @gaby: ti-am luat adresa, o vom verifica la politie, multumim de sesizare

  298. #304

    IPJ Cluj S-a autosesizat si tanarul (Gabriel) care a postat acum 10 minute v-a fii depistat in circa 24 de ore si retinut pentru consum ilicit de droguri. p.s. ARHI multumesc de sesizare (ft. tare frate ideea 🙂 )

  299. #305

    Salutare tuturor ma numesc Alex si fumez iarba si sunt alt om la modul am chef de munca citesc super mult .Eu nu prea citeam inainte adica nu ma interesa foarte mult dar fumand marijuana mi-a deschis simturile pentru citit mi-a dat o stare de documentare despre orice chestie . in final mi-a dat un nou drum o noua viata

  300. marijuana e un fel de medicament, daca s-ar legaliza n-as mai pune alcool in gura veci!

  301. #307

    Frate,sunt consumator ocazional de majihuana si chiar in acest moment am fumat. Dupa ceva timp de consum si in aceasta stare pot spune ca :
    -in primul rand nu poti vorbi despre acest subiect in cunostinta de cauza daca nu ai incercat. Nu poti vorbi despre DA/NU daca tu nu stii cum e DA. Asta nu e un indemn la consum dar macar incercati daca vreti sa mai vorbiti despre daca nu vorbiti in domeniile in care sunteti cunoscatori.
    -e foarte placut sa fumezi un joint ocazional ,cand esti stresat suparat sau doar vrei sa te relaxezi.am auzit pareri ca e rau cand te trezesti. nimic mai fals nu ai nici o senzatie de rau poate doar ca dupa un somn lung.
    -daca esti cu capul pe umeri fumezi exact cand ai nevoie nu faci un abuz din asta,stiu persoane de fumeaza zilnic si nu este chiar ok poate pentru simplul fapt ca niciodata nu poti vorbi ceva serios cu acea persoana.
    -nu cred ca are legatura cum scrii , cei care au scris incorect gramatical sau ortografic mai sus iti garantez ca asa scriu si cand sunt treji sau inainte sa se apuce.mai stiu oameni chiar profesor care pe retelele de socializare vorbeste in argoul internetului cu “shi” si tot felul de conventii.
    -problema legalizarii… cum vad eu treaba in proportie de 90% din motivul pentru care nu e legala iarba e pentru ca nu mai fac cei de sus bani indeajuns daca se legalizeaza si in restul de 10% sunt celelalte probleme chiar si cea cu elevii din scoli. e adevarat daca s-a legaliza ar ajunge in mult mi multe scoli decat ajunge acum dar si-asa magazinele de LEGALE sunt in fiecare oras si acestea comercializeaza substante mult mai nocive decat iarba si care dau dependenta , sunt facute in laborator , sunt chimice , studii au aratat ca unele contin %din droguri de mare risc…
    -ca avantaje pot spune ca iti da o stare nemaintalnita presarata cu multe trairi si senzatii de bine ca dezavantaje nu vad decat poate oboseala care vine la un moment dat, mici pierderi de memorie si lipsa concentratiei. Pentru cunoscatori nu uiti ce ai mancat dimineata sau tabla inmultiri uiti doar aspecte si pasaje din convorbirea sau trairile de dupa consum mai ales daca fumezi intr-un grup, lipsa de concentratie la fel in acele momente.
    – si mie mi s-a intamplat sa vreau sa citesc sa descopar mult mai mult dupa consum chiar aceasta senzatie m-a adus aici pe site la o jumatate de ora dupa ce am fumat.

  302. #308

    Tara asta, este tehnic vorbind, aproape vanduta. Este complet hilar sa crezi ca jonglarea in cadrul legilor vis-a-vis de iarba se vor imuia. Nu ii pasa nimanui daca iarba face rau cuiva sau ajuta cuiva. Singurul lucru care conteaza este controlul pietei (legala sa cvasi-legala). Fara presiuni externe, nu va exista nici o schimbare….In afara de ”tine/mine/el/eu” care in pofida legilor, nu vrem/refuzam sa ne fie creerul spalat (cu un aport major al tembelizorului) in a respecta ”legea”. Sa fumezi marijuana este ok, dar – conteaza enorm varsta la care o faci, capacitatea mentala de a fi responsabil zi de zi, adica nu este un obiect de studiu pentru persoane care nu stiu sa se intretin singure….Pace.

  303. #309

    cat e un gram ca eu dau 70 lei….

  304. #310

    Dreptatea ii ca, nush cum plm vb fraeri kre nush nimik despre subiectu asta; iarba nu ii rea frate, nu itzi provoaca dependentza; shi nu te afecta in niciun caz ca shi alealalte droguri (hashish inclusa, ca ii aproape la fel ca iarba)
    In Spania de exemplu, adik aicia (eu is din SP) ai voie 2 plante pe casa de orice tip shi cat de mare; shi ai voie sa fumezi cata vrei. Ce nai voie ii sa o vinzi; (normal ca nu, nici in Holanda nici in alt loc din lume) shi nai voie sa fumezi in locuri cu multa lume, shi nici sa ai la tine mai mult de 5 grame (adik pe strada) Aicia so autorizat une stau eu, in Valencia; un COFFEE SHOP shi deja sunt vreo 4-5 in Valencia. HaHa! Ar trebui sa legalizeze de forma asta shi in Romania, normal ca sa nu ai voie sa vinzi; dapai macar sa ai voie sa plantezi cel putzin 1 shi sa fumezi la tine akas ce iti iasa din p00la.
    Bafta Fratzilor Fumatori De Ganja

  305. #311

    ”Fumez in fiecare zi,la fel cum privesc lumina soarelui.Hash-ul,care este spiritul plantelor,ne daruieste intelepciunea regnului vegetal,intelepciunea naturii,sentimentul fraternitatii si ne face sa ne supunem fara nostalgii sau revolte,legilor ce guverneaza lumea.Hash-ul ne ridica dincolo de noi insine si sunt de parere ca nu putem intelege dragostea decat in talmacirea lui.Nu mai exita o senzatie sublima ca ceea pe care o traiesti fumand hash in bratele unei femei pe care o iubesti.” “Noapte cu hasis si opium”de Maurice Magre..:D
    Are si beletristica ceva de zis..:P

  306. #312

    Pace intre muritori..:))

  307. #313

    @sybby : Incearca sa fii normal si sa ai aceeasi stare ….. aia va fi iubirea

  308. #314

    Ma amuza toti astia care vorbesc din auzite. Au auzit ei la ProTV ca Marijuana duce la pierderea memoriei in nu stiu cati ani, sau ca e de nu stiu cate ori mai nociva decat tigarea… Uau! Dar de riscurile tigarilor, ale alcoolului n-ati auzit? De fapt, hai lasa, ca alea nu’s atat de grave!
    Da, fumez si eu, mai rar, ce-i drept, dar fumez. Intr-adevar, iarba mi-a facut un mare rau, mi-a dat rabdare si concentrare mai multa: o ora intreaga m-am jucat cu doua fire de ata (and it was fun!) si “Dennis The Menace” mi s-a parut cel mai amuzant film vazut vreodata. Povestile cu “te transpui in alta lume”, “vezi chestii” sau mai stiu eu ce sunt scoase din episoadele cu etnobotanicele alea facute cu Verde de Paris, sau mai stiu eu ce alte prostii daunatoare.
    Asigurati-va inainte de a vorbi ca sunteti catusi de putin pusi in tema…

    Arhi… esti mare!

  309. #316

    ^ Imi cer scuze pentru repetitia “sau mai stiu eu ce” si a lipsei a vreo 2 virgule, m-am grabit sa las comentariul.
    (Asta ca sa vedeti ca suntem fumatori care stim sa si scriem…)

  310. #317

    Drogu`i cel mai bun:X

  311. #318

    Degeaba va tot futeti…”ioai ca nush ce ca nu e bine si plm..pe bune incearca si ai sa vezi…sanatate pura:P

  312. #319

    @Otto eu cred ca esti cel mai ratat:|. Cum pla mea sa creasca riscul de ipotenta marijuana,coae vorbesti din basme sau ai luat heroina 20 de ani si acum nu poti sa mai futi? “Prea retardati ca sa intelega de ce nu calc io iarba”.LEGALIZATI MARIJUANA!:|

  313. #320

    Ma fratilor, Marijuana e buna pentru unii, iar pentru altii nu. Dar de ce sa aleaga alcineva in locul meu ce vreau sa fac cu viata mea? Parca trebuia sa putem alege liberi ce facem si cum facem. In fine asta e teorie! Nu sunt deacord ca cineva sa ma oblige sa fac sau sa nu fac un lucru care nu deranjaza pe nimeni. Ascult pareri dar decizia trebuie sa-mi apartina mie. Asa ca sunt total pentru legalizarea consumului de Marijoana.
    SI CREDETI-MA : MARIJUANA E BUNA!!!!!!!!!!!!!!!!!

  314. #321

    Marijuana ar trebui legalizata din mai multe motive. In primul rand ar pieri o parte din mafie deoarece s-ar face magazine deschise pentru toata lumea , deci nimeni nu ar mai trebui sa cumpere de la baietii eleganti din parc. In al doilea rand ar trebui legalizata deoarece ar reduce cazurile de copii ce fumeaza iarba , doar cei peste 18 ani ar putea sa cumpere. In al treilea rand , nu iti face nimic rau daca nu e consumata in exces. Odata pe saptamana , la o petrecere , in loc sa bei sa vorbesti prostii si a doua zi sa simti ca ai ruginit din toate incheieturile sau sa fumezi tigari pana nu mai intra in plamani mai bine fumezi 1 sau 2 joint-uri si totul va fi ok.

  315. #322

    Barem ati incercat vreodata sa vedeti cum e de va dati cu parerea? Fie legala fie ilegala MJ se poate procura foarte usor. Si stati voi linistiti ca noile generatii fumeaza MJ si altele chiar in curtea scolii\liceului fara nici o jena. Therefore PRO MARIJUANA (MJ)

  316. #323

    E normal sa vreau legala iarba…ma ajuta sa mananc mai bine,sa dorm mai bine,sa gandesc mai profund pana si sexul il face mai bun…pentru dumnezeu. Vreau libertatea de a fuma un cui pe strada cu cine vreau si cand vreau fara a fi nevoit sa dau nume.Vreau sa consum in pace ceea ce e de la natura….Daca s-ar legaliza iarba in romania ar insemna iesirea din criza economica a acestei tari…ganditi-va,sa avem sute de mii de turisti anual,orice club sau discoteca full seara de seara,hoteluri pline pe timp de iarna sau timp de vara….”iar eu varza tot timpu la gradina de vara”:x

  317. #324

    cei ce critica marijuana sunt niste fraeri nici nu au incercat asa ceva si comenteaza aiurea,eu de exemplu:aveam febra musculara care ma tinea de vreo 4 zile dupa 4 zile am fumat si dupa un interval de timp mi-a trecut n’am mai avut nimic,te relaxeaza,eu si altii de aici am vrea sa o legalizeze dar guvernul,si altii care fura, e impotriva ei ca daca fumezi marijuana inebunesti,o iei raza,pierzi memoria,numai tampiti ce sa zic…eu unu fumez si voi fuma!!!uitati un documentar interesant uitati-va:) cinemaxx.ro/film/clearing-the-smoke-the-science-of-cannabis-video_2c5520e91.html

    • #325

      mai sunt unii care zic ca dupa un joint te apuci de altele,daca as prinde un dasta l-as calca pe cap,nici nu a incercat si vorbeste aiurea…eu de 3 ani fumez si numai marijuana atat nu ma bag la altele doar marijuana atat!!!

  318. #326

    :)) eu tocmai am terminat de fumat un joint cu prietena mea si am lesinat de ras la comenturile lasate…:))=)) cu unii sunt de acord si cu altii nu normal:))aver daca fumam un porro que cojones pasa nimik dq din contra te simti bine cu chef de ras,de o bere la terasa cu prietenii,joder e o gramada de lume incuiata,gasiti cheia oameni buni ca dak nu o sa muriti prosti crezand ca stiti totul,o viata aveti si nu stiti sa o traiti,dak traiesti cu frica ca mori sau faci cancer sau ca devii dependent pt ca fumezi un joint sau ca bagi o linie la ce dq mai traiti.eu fumez de 4 ani maria si creierul meu functioneaza de puta madre:)) si o sa continui fumand pana cand o vrea dzeu:))=))).Apropo la maria de olanda e fffffffffffffff buna cred k nu marfa mai buna ca aia,te ia si te duce si te aduce inapoi:))=)) cine fumeaza va intelege:)):-*

    • #327

      mariajuana » de aia ai lesinat de ras, ca altfel plangeai:))

  319. #328

    ARHI,acum la fel imi fumez alt joint :)))=))),tu ai fumat vreodata vreun joint?fumeaza dak nu ai fumat si dupaia stam de vorba:))=))),Si de plans nu am de sa plang :)))=))))))=)))))))))) pe bune mai omorat cu plansul:((:((:)))=)))=)))=))))

  320. #329

    Eu fumez iarba de pe la vreo 16 ani,deja am 22.Nu prezint nici o dependenta fata de planta fermecata si de bagat nu bag des.Gresit e spus faptul ca efectul produs de iarba este echivalent cu cel produs de tigara.Asta,scuze,dar te contrazic.Nu cred ca de la o tigara simti la inceput o amorteala in tot corpu,nu cred ca de la o tigara ai impresia ca totul se misca in reluare.Cine fumeaza iarba,o fumeaza ca odata fumat te regasesti,gasesti raspunsuri la intrebari si te cunosti mai bine pe tine.Sa nu mai zic de faptul ca daca asculti muzica fumat fiind (si esti chiar fucked up de high!) simti cum iti vibreaza pielea de zici ca instrumentalu iasa din tine :).Am fost si fucked up de high,incat sa am impresia ca fug si de fapt eu mergeam cu incetinitoru si stoned de nu eram in stare sa zic nimic desi aveam miliarde de idei in cap.Pentru alti cunoscatori ca am mai vazut pe aici gen “Nu vreau nici marijuana nici cannabis” (copilasii mei,cannabis=marijuana si din astea se face cate un cui,spliff,gigel,gigi,maria,ghiont,cacat de urs,ghilotina,bomba,doobie,etc).Nu ati fumat niciodata,nu va dati cu parerea.Pun pariu ca multi dintre voi care nu au incercat daca ar incerca macar odata sa vada de fapt despre ce e vorba s-ar schimba el singur din mers spunand:Woaw,ma mir cum de nu am trait asta pana acum !.Iarba da,fumez si in zi de azi si nu am pierderi de memorie si am un job banos (la 22 de ani inginer de calitate,eu zic ca e ceva nu?pentru un “drogat”),asa ca incercati macar odata inainte sa muriti,multe intrebari vor avea raspunsuri. 🙂 Peace and love !

  321. #330

    Am citit in mare parte comentariile unora si e clar ca f multi de aici vb in necunostinta de cauza…Este adevarat iarba se claseaza in categoria drogurilor dar doar pe hartie,eu unul nu asi clasifica-o in caegoria lsd,coca,heroina…acestea sunt drogurile adevarate pentru ca sunt prelucrate chimic ,iarba pur si simplu este o planta crescuta in pamant cu un continut bogat de thc si cbd, aceste substante sunt folosite in industria medicamentatiei in special ln producerea calmantelor si antidepresivelor…niciodata in istoria ierbii nu au existat victime,dependente in masa sau violenta….cat despre dependenta ca tot am ajuns aici are o rata ff scazuta nu exista vorba de asa ceva…unii spun ca este inceputul in consumul de droguri, acest lucru se claseaza in functie de felul de a fi al fiecarui individ,unii sunt mai curiosi altii mai exploratori…normal un explorator se gandeste(ba frate am fumat iarba a fost super ok, dar coca cum o fi?..lsd sau doamne fereste heroina)

    -Psihiatrul Tod Mijuriya sustine ca simptomele a peste 200 de boli pot fi ameliorate cu ajutorul consumului de marijuana. Cu toate ca studiile efectuate nu sunt indeajuns de numeroase sau suficient de concludente, se pare ca marijuana ar ameliora efectele chimioterapiei, ar putea preveni orbirea cauzata de glaucom, ar putea crontrola crizele epileptice si ar contribui la stoparea evolutiei cancerului sau a bolii Alzheimer.
    Oameni buni aceasta planta este un dar de la natura,este pacat sa o demigram in felul asta