Deschid youtube, ca să am atmosferă la scris, că de aia plătesc 39 de lei pe lună abonament family. Dau pe trending. Și mă scuipă în ochi ăștia.

Dau pe premium, că de aia plătesc 39 de lei pe lună, să am premium și muzică, aplicație dedicată și toate alea. Mă întâmpănă corifeii.

Sincer, încep să îmi reconsider deciziile. De ce plătesc eu aiurea acei 39 de lei? De ce am renunțat eu la Spotify, care, în afară de muzica finlandeză pe care mi-o băga pe gât, era cam flowless? Ca să fiu la curent cu ultimele hituri Țâncă Uraganul? CIne plm e Țâncă Uraganul și de ce îmi este recomandat?

Întrebarea este, care e baza pe care sunt făcute aceste topuri publice ale youtube? Pentru că, dacă se referă la numărul de ascultări, înseamnă, scumpi amici, că bula noastră e mică rău de tot și suntem într-un rahat mai mare decât credeam.

Se pare că, spre deosebire de vremurile când făceam mișto de maneliști și râdeam de cei care ascultau manele ironic, doar la petreceri, acum, dacă nu asculți manele, ești un paria. Bine, cât timp avem tot felul de featureuri a unor diverse vedete intrate în conuri de umbră, cu maneliști, iar toată bula se entuziasmează Vai, ce mișto dansează Renghe, ce tare este melodia, în timp ce ăia sunt cu banii mei, veața mea și dujmanii mei, situația nu pare deloc pe revenire.

Bahto delo!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

101 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Asta se asculta pe repeat in Romania. Daca’ vrei ceva calumea de la iutub, tre’ sa muncesti singur la playlist. Nu stiu cum e spotify, dar pana acum in apple music am gasit aproape tot ce-am cautat. Pentru 20 lei pe luna, sau 29 (parca) pentru 6 membri ai familiei, chiar nu ma pot plange.

  2. #2

    Se asculta la greu, Jador asta e superstar in Ro, pe la majoritatea petrecerilor / cluburilor de fite se asculta, tineretul rupe si el ce vezi prin trending acolo.

    Bula e super mica spre insignifianta. Mai rau, e izolata si rupta de realitate, motiv pentru care, iata, e surprinsa de lucrurile astea (desi parca si tu deplangeai aceasta izolare). Cu siguranta si acum bula va fi scarbita, in superioritatea ai.

    • #3

      Am auzit de Jador, de Culita Sterp (astia sunt vedete in presa) si de cam toti aia insirati la al doilea clip, cu exceptia lui Baboiash. Asta trebuie sa fie la inceput de cariera.

    • #4

      Jador canta bine pe caseta. Daca il auzi live, iti pui mainile la urechi si plangi dupa Salam.

      Chiar daca, la topicul trecut, am insiruit o lista lunga de trupe metal care imi plac, am destule manele in playlist. Din pacate, toate vechi si foarte vechi.
      Astea noi sunt un pisat, efectiv n-au niciun ritm, nicio directie, de versuri nu mai zic, in afara de “mama ce buna esti, fenomenalo care esti, ducete-as la Dubai sa iti dau parai”, astia nici nu mai stiu ce sa zica. Inainte mai luai salariu, stiai ca dai drumul la “Merge bine afacerea” si gata. Acum… pauza.
      Nici nu stiu sa dansez pe astea noi :))))

      PS (Pentru Cetin): E Țâncă Urangutanul :))))

  3. #5

    Aici platesc 18 euro pt acelasi lucru. Se poate sa te fi simtit tu haios intr-o zi si sa fi dat click pe ce nu trebuie ori sa iti recomande lucrurile care se asculta in zona ta ma gandesc.

  4. Da, suntem într-o bulă extrem de mică 🙂 Algoritmul YouTube pentru trending se bazează pe factori de genul: dacă cei asemănători cu tine (vârstă, zonă, limbă) ascultă anumite lucruri, ei pariază că atunci și tu vrei să le asculți.
    Dintre toate platformele existente, Spotify sunt cei care au investit cel mai mult în AI / machine learning pe partea de cum să dea recomandări potrivite și cum să descoperi muzică nouă. Ok, nu sunt perfecți, dar momentan sunt cei mai ok. În ultimii ani au început să investească în podcasturi / creatori de conținut – lucruri care n-au legătură cu muzica și de unde pot scoate mai mulți bani, fiindcă în muzică este un profit prea mic, vor să se îndepărteze de orice depinde de casele mari de discuri.

    • #8

      Subscriu la Spotify. Au si ei bube, dar parca nu la fel de multe si de mari ca YT si alte platforme pe care le-am incercat in ultimii ani. Atata timp cat am premium (daca nu ma insel, pachetul de o persoana e mai ieftin decat YT sau pe-acolo) sa nu-mi zbarnaie reclame crete, de restul inconvenientelor Spotify pot face abstractie. Asta pana nu apare altceva si mai bun sau macar mai interesant.

      @Cetin, esti ok in compania finlandezilor, inseamna ca esti roacher adevarat 😀 Daca esti cuminte, te invata didi cum se spune la gogoasa.

    • #9

      da, pentru ca de ce plm sa asculti ce e relevant cand poti sa asculti ce e relevant pt majoritate,
      si e super trist ca majoritatea asta asculta, manele, nu o poti da la intors, indiferent de profilul pe care il ai topul e 99% acelasi, deci manele si rap de kkt. ce e la fel de trist e ca bulangii nu iti dau vreo optiune de customizare a rezultatelor

      btw- asta e si o prostie, e un ‘self fulfilling prophecy’ pt ca pe algoritm il intereseaza in primul rand sa faca vizualizari, iar de acolo porneste cercul vicos si de kkt, te uiti la un kkt de plictiseala , gata urmatoarele 3 rezultate sunt tot un kkt.. si rezulta ce rezulta, cum face si facebook, face push la postarile care fac vizualizari si vand reclama nu la ce e relevant

  5. #10

    Am renunțat și eu la Spotify pentru can aceleași motive. Încă nu mi-am făcut premium la YT. Ce mă seacă pe mine e faptul că ești pulete, orice fel de abonament ai avea la ăștia. În special Netflix. Scot filme fără nicio logică. Am mai zis de tbbt, să-i frec în gât că l-au scos. A urmat Harry P… mwie. Ieri am văzut că și Johny English încurcă și va pleca în curând. Gladiatorul s-a dus în elizee… În aceste condiții, să nu-i fwți în gură și să treci înapoi la torente? Numa zic… că dacă ești client plătitor ai tu conștiința împăcată, că de tratat, tot ca pe un nimenea te vor trata. Știu articolul tău cu plătitul pentru conținut și sunt perfect de acord, atâta timp cât conținutul ăla nu se duce în budă…

    • #11

      Am renuntat la netflix de un an si jumatate, efectiv nu mai aveam ce urmarim, doar rebuturi, mai arunc o geana uneori pe hbo go dar si acolo e slab, efectiv nu mai merita banii… De yt premium, nici nu ma gandesc sa le dau bani sa imi bage manele in fata… Chiar suntem intr-o bula tot mai mica

    • #12

      Doctore, stai linistit, ca toti am ajuns sa gandim la fel:) Justin, youtube e ok platit daca ai copii care il folosesc

    • #13

      In ultima luna Prime a inceput sa bage filme foarte misto, alea vechi de bosorogi, cu Actori: Russell Crowe, Morgan Freeman, Leonardo, Stallone, Arnoldel etc. Inclusiv seriale vechi, care au fani si o audienta reala. Cred ca am cel putin 30 de filme de vazut numai luna asta, jumatate o sa ratez cu brio.
      In schimb Netflix se duce din ce in ce mai mult in zona de seriale pe care le lasi sa mearga in fundal, pentru pulime. Sau filme de care n-a auzit nimeni si la care nu m-as uita nici cu spatele. In setul de filme nu s-a schimbat nimic de cel putin 6 luni, deci singurul beneficiu ramane ca pot sa ma uit la Wonder Woman pe televizorul meu cel nou in loc de cinema

    • #14

      @Ensi
      La Prime avem si subtitrari in romana? Nu ma deranjeaza engleza, dar uneori prefer in romana.
      Mi-as face abonament.

      Legat de Netflix, ma enerveaza ca nu anunta cand scot filmele, asa cum fac la seriale. Efectiv m-am trezit ca imi scot Lord of the Rings, in timpul vizionarii. Seara am pus pauza, ca mi se facuse somn, a doua zi… pa. Nu mai era acolo. Mai era doar primul film.

    • #15

      Nu cred ca au si in romana, eu am subscriptiile astea de US pe care le lauda cineva pe aici. Localizarea devine posibila doar daca ai setata tara respectiva. Cred ca am mai demolat mitul asta in alt comment, in materie de muzica fiecare tara cu manelele ei. Tot ce asculta toata lumea apare in lista, eu dau Scooter si dupa 2 melodii imi baga aceleasi oboseli de Avicii; la fel si la orice alt still, incep cu ACDC si in maxim 10 minute se rup in figuri toate pop-starurile momentului cu aceeasi melodie cantata in 10 feluri diferite (Youtube Premium, da?). La fel si la filme, Netflix US comparativ cu RO are doar mai multe seriale fara sare filmate pe banda rulanta, si probabil de doua ori mai multe filme, toate la fel de proaste

  6. #16

    Schimbi locația pe Statele Unite sau altă țară, care te satisface. Eu așa am făcut. Și eu dau 25 de lei la iutube premium, ca un burghez ce sunt, din 3 motive: unu că le Xiaomi YouTube vanced merge execrabil și nu am găsit o soluție să o fac funcțională, 2 pentru că vreau să ruleze iutube în fundal și cu ecranul închis, 3 ca să nu mai am parte de reclame. Mă căpiază.
    La Spotify îmi place algoritmul de sugerare a playlisturilor. Și pe ăsta îl plătesc ca un erou.
    YouTube music e un cancer.

    • #17

      Stai ba nene linistit ca daca schimbi locatia si pui US o sa iti apara manelele lor. Numai “Lil” si “6×9” cu dinti de haur si diamante-n frunte.

    • #18

      Youtube fara reclame si cu ecranul inchis: NewPipe;
      Youtube in browser (cu reclame) cu ecran inchis: firefox v.68.11.0 cu addon “video background play fix”.

      Or mai fi si altele.

    • #19

      @ionut m Mi8 aici cu Miui12. Merge ca uns :))

  7. #20

    Asta vorbeam acu câteva săptămâni cu o prietena, ca fenomenul e cel puțin dubios și înspăimântător.
    Dacă spre finalul anilor 90′, început de 2000, febra manelelor începuse sa scada ușor, ușor, pana când a ramas strict în casele fanilor, acum efectiv mi se pare nu că e mai rău ca atunci, dar din cauza pc, trebuie sa mai și auzi mizeria cu “vai dar manelele sunt cool, nu discrimina”…
    Aparent maneaua e pasărea Phoenix, doar ca face cra cra…

    • #21

      Mi se pare tragic ca de prin 2000 si-un pic au inceput toti sa scoata manele, dar “nu, dom’le, asta-i reghieton” sau “dar vai, e cu influente orientalo-balcanice”, etc. etc.

      Am ajuns (aproape) sa prefer sa ascult intentionat o manea “de la mama ei” gen o-viata-mea sau Carolaina decat sa ma dau de culta, ascultand piese straine care suna 100% a manea, au versuri 100% de manea, dar au pretentia de a se numi altfel.

  8. #22

    avanpostul cultural al capitalei, Apollo111, care e si teatru, are cam saptamanal petreceri cu manele. ironic, bineinteles. sau din toleranta, nu stiu exact

    • #23

      cu ocazia asta mergeau si niste ghilimele la ‘avanpostul cultural’

  9. #24

    Daca nu am abonamente la Spotify, Youtube & shit, vad/ascult reclame pana mi se ia, daca am abonament, imi baga ei pe gat mizeriile lor, uite de-aia sa mai astepte pana imi fac eu abonament. Apple music e ceva cu adevarat special. Am incercat acum vreo zece ani – inca o alta mizerie din gama ambtiilor de tinere in captivitate a clientilor inventata de Apple – si am renuntat si la asta si la orice alt contact cu tot ce are legatura cu firma asta.
    Cred ca tema de azi are legatura cu subiectul de saptamana trecuta cu muzica VECHE vs muzica (daca ii putem spune asa) NOUA. Pai de unde muzica noua de calitate cand toate “filtrele” asta de productie/promovare/manageriat/vizibilitate/bani/etc sunt controlate de giganti, muzicianul ramanand ceva neglijabil, acolo, la unelte. Iar clientul, LOL, ala consuma ce-i spune noi nu ce vrea el.
    Mi s-a parut extrem de interesant ce zicea Marko Hietala in ianuarie despre cum se pune problema astazi. FIX (si) pentru motivul asta, eu inca dau banii pe CD-uri cu muzica aia care imi place MIE.
    Apropo, si sa-i pis in freza pe aia care fac masini fara CD-player. Stiu, sunt batran … aia e.

    • #25

      manea e in mod normal cantec oriental, fara legatura cu ce presteaza minoritarii nostri. o parte dintre ei canta mai spre ce canta indienii. maneaua de azi ar fi ca o ramasita peste sute de ani a ce faceau rromii stapanilor, le cantau in limba romana, ca sa se simta bine,ei fiind sclavi pana la cuza. si sa nu sara vreun nebun, imi place muzica tiganeasca, dansul lor, dar nu imi place prostia de manea cantata in special de rromi, uneori agramat sau penibil. diferenta intre romani si maghiari e ca ei nu asculta prostia asta, ei avand aiureala de folclor pe ritmuri mai moderne.

    • #26

      Mie imi place spotify, au recomandari bune si nu ma deranjeaza finlandezii, chiar imi plac, sunt talentati pe partea de metal. Pe youtube intru mai rar, si da trendingul este horror, rar gasesti ceva bun acolo.

  10. Da cu Apple music ce-ai?

    • #28

      Nici cu Apple Music nu imi este rusine.

      Daca tu ca ascultator de grohaitori si alte feluri de metal ai o zi mai sensibila si asculti un album de muzica clasica, atunci ai cam rupt-o in fericire pe recomandari.

      Iti va amesteca fara mila Mozart, cu Sepultura, Bach si Cannibal Corpse.

      In rest mi se pare cel mai ok music service. Gasesc manele doar daca ma mananca sa intru in Top Romania.

    • Mie tocmai aia imi place, ca ma scoate din bula mea de rockareala si jazz.

      Am zile cand vreau sa ascult slagare. Sau Nelu Ploiesteanu. Sau caut un playlist despre breakups ca vreau sa storc o lacrima. Nu se potrivesc toate, dar aflu chestii noi si asta imi place.

    • Vezi, asta e diferența dintre femei și bărbați. Voi vreți să stoarceți o lacrimă. Noi la breakups plecăm la pescuit.
      imgur.com/a/c81HgUf

  11. #31

    sa vezi joc cand am zis “Play some romanian music” si Spotify mi-a bagat manele, nici nu stiam pana atunci ca sunt manele in Spotify :))

  12. #32

    “ înseamnă, scumpi amici, că bula noastră e mică rău de tot și suntem într-un rahat mai mare decât credeam”. Nu mai e un dubiu demult,e mica…..

    • #33

      Am venit aici pentru comentariul asta :).

      Am discutia asta cand lumea se mira bai ce politicieni avem, sau de ce nu avem una sau alata.

      Priveste in jur si o sa vezi de ce: Semianalfabeti plini de bani si pretentii. 90% din cei care ar ajunge parlamentari ar face fix la fel, marea majoritate sunt ofticati ca nu au avut norocul ala sa ajunga ei sus, nu au nimic cu ei. Sunt doar reprezentantii nostri, fie ca ne place sau nu.

      Asta se aplica peste tot, de la instalatori, mecanici incompetenti si alte servicii, bugetari, etc.

  13. #34

    Stai sa vezi daca iti mai prinde vreun copil telefonul si gaseste el/ea ceva vazut ca iti trebuie cel putin o luna sa scapi de porcariile sugerate.

  14. #38

    N-as vrea sa politizez subiectul, dar totul a inceput de la maneaua despre Basescu, cu Roxana Printesa Ardealului, si Guta, daca nu ma insel. Pana atunci, manelistii erau niste tigani infecti, asistati social, numai buni de facut sapun din ei. Incet, incet, lucrurile au inceput sa evolueze. Mai un premiu Gopo, mai un festival, si daca nu-ti plac manelele te trezesti ca esti rasist.
    In alta ordine de idei, Tzanca este fratele lui Miraj Tzunami.

  15. Eu am rezolvat setand limba engleza si locatia US.

    • Mai apareau jegurile si dupa ce am schimbat locatia dar cum ii prind le dau not interested. Dupa un timp se prinde si Youtube ca nu vreau sa vad manele.

  16. Renuntat la Spotify, trecut pe Tidal. Calitatea sunetului net superioara, daca ai si un sistem audio macar mediocru sau o pereche de casti decente, vei simti diferenta. Trec cu eleganta si aroganta peste oferta zilei, care, desi e mai bine optimizata in functie de preferinte, nu ma atrage in mod deosebit, am ramas la cautarea in functie de artist. In 90% din cazuri, merg pe calea artist->album si auditie completa a albumului. Cel mult arunc un ochi peste noutatile discografice ale celor pe care ii urmaresc. Multi dintre ei nu mai sint in activitate, dar speranta si Jagger mor ultimii. Chiar si asa, nu mi-a fost servit pe tava niciun artist al genului care place la toata lumea sau vreun “artist” pop autohton, pare ca sistemul AI e suficient de smart cat sa nu produca accidente majore.

  17. #42

    Nu stiu de ce simt ca nu iti plac semenii tai. De ce trebuie sa ii integrezi pe ei in cultura ta, cand te poti integra tu in cultura lor.

  18. #43

    Trebuie sa-ti faci liste. Am mai pus-o si o mai pun, nu sunt piese vechi(clasice) dar sunt din ultimii 10 ani, piese decente. Eu zic ca din primele 30 iti faci o lista decenta: www.billboard.com/charts/decade-end/hot-100 Apoi ai teme. Muzica din jocuri de exemplu, e buna la lucru, e clasica combinata cu rock in general si merge bine in fundal la munca. Ai dupa aceea muzica pt sala(tema de workout ). Nu te uita pe trending si noutati ca o sa fie doar manele sau rap de 2 lei.

  19. #44

    Acest tip de țigăneala s-a răspândit si prin bula mea… mi s-a întâmplat sa îmi fie si rușine sa tot zic ca nu îmi place asa ceva.

    • #45

      Mie mi-ar fi rusine sa fac parte din bula ta. Schimb-o! 🙂

  20. #46

    eu zic sa renunti la Trending, e inutil pe RO, US sau orice alta regiune, nu l-am folosit niciodata si am observat ca degeaba schimbi regiunea pentru ca o sa te treaca dupa un timp pe RO
    pe Home am intodeauna sugestii foarte bune, in functie de filmuletele la care ma uit si la ce am dat Subscribe + daca apare ceva ce nu-mi place ii dau Don’t recommend channel si am rezolvat problema
    de ce sunt recomandati? sunt filmulete care prind 1-2 mil de vizualizari in prima zi, e o performana foarte mare…asta e realitatea, majoritatea romanilor la asta se uita

  21. #47

    @Arhi: stai linisti… ca si la noi astia saraki care avem youtube cu reclame, tot chartu ala ni-l arata :D.
    Mai nasol e ca 1 din 2 romani au vazut clipu ala cu Gura ta a lui Jador.
    +
    PS: eu sunt al doilea… dintre cei doi… ca nu l-a vazut. Mie imi plac clasicii…. ACM (adrian copchilu minune) si Gatza.

  22. #49

    “dacă se referă la numărul de ascultări”

    Da.

    You will be assimilated. We will add your biological and technological distinctiveness to our own. Your culture will adapt to service us. Resistance is futile.

    • #50

      da, sa ma pupe-n borg

    • #51

      In sud tiganizarea e deja pe la 70%, in rural.

      In 20 de ani vor fi doar tigani in Muntenia, Dobrogea, Oltenia, cam tot Regatul.

      Toate femeile cu mai mult de jumatate gene non-tiganesti se combina cu barbati bruneti cu buze groase si ten masliniu.

      Analfabeti, saraci si traditionalisti, romanii vor disparea complet in afara Transilvaniei, pana in 2050.

    • #52

      Tiganizarea este in mintea ta maslinie. Ce legatura are asta cu subiectul?

    • Daca ai senzatia ca in Transilvania nu se asculta manele, te invit la balurile de Craciun tinute in satele (albe) traditionale.

    • #54

      @GrasuX tiganizarea este peste tot in sud. E definitivata. Completata. Infaptuita.

      Daca nu intelegi legatura intre tigani si manele, esti prost de impungi, prostule care esti tu prost de impungi si iubitor de ciori.

      @Maddame nu am senzatia aia, se asculta manele peste tot, la fel cum se asculta muzica lautareasca si populara la toate nedeele ardelenesti.

      Doar ca in Transilvania nu e inca asa mare proportia de tigani, istoric nu li s-a permis sa permeeze vatrele satesti, au fost tinuti la respect la coada luncii sau expulzati.

    • Tu n-ai mai fost de vreo 30 de ani prin fostele sate săsești, așa-i?

    • #56

      Ultima data am fost prin octombrie anul trecut, prin prisma jobului suntem de cel putin 20 de ori pe an in Transilvania, cu precadere in zonele sasesti, unde ne ocupam fix cu digitalizarea si reabilitarea patrimoniului cultural (biserici fortificate, castele unguresti, obiceiuri si traditii, etc.).

      De ce intrebi ?

    • Dragoș: ultima dată când m am uitat pe hartă, satele din zona Târgu Mureș, Sighișoara și pe lângă astea, erau sate majoritar țigănești. Să începem de la Târgu Mureș în jos?
      Acățari. Țigmandru. Hetiur. Bălăușeri. Demografic vorbind, dacă n ar fi traficul prin ele, duminica dimineață când nu circulă TIR urile nu se mai numesc comune sau sate. Sunt stoluri.
      Nu sh pe unde umbli tu da’ în Ardeal se începe cu Furdui Iancu, Pornohaci & stuff și se gată cu manele.

    • #58

      So we’re fucked. Great. Dar avem autostrazi !

  23. #59

    alea nu-s chiar manele cum le stim noi de cand au aparut, sunt manele pop sau manele trap, manelistii au fost tot timpul foarte receptivi la ce se asculta si au adaptat muzica lor la asta. in rest, nici macar ironic nu intru sa ascult piesele alea, dar, cum spune filozoful contemporan Spike, “asta suntem, bro!”

  24. #60

    eu tot incerc sa deslusesc motivele pentru care cineva, oricine cu mai mult de 2 neuroni si 3 circumvolutiuni, ar alege vreodata youtube music/premium/whatever

    • #61

      pentru ca e un serviciu util

    • #62

      erm.. vanced pe tel/tableta si smart youtube pe tv cred ca fac cam aceleasi chestii
      GRATIS

    • #63

      eu doresc sa platesc pentru serviciile care imi sunt utile, am suficienti bani ca sa nu trebuiasca sa piratez mizerii pentru cativa lei

    • #64

      Ca sa nu vad reclame la fiecare 5 minute ?

      Daca te referi la “de ce youtube” in general, pentru ca nu am timp, nervi si rabdare sa ma creieresc cu aplicatii de gen spotify, sa inteleg mersul, sa stau 2 ore sa imi aranjez preferintele si playlisturile.

      Sunt genul de user care inca are instalat Winamp-ul si il foloseste constant.

      Gratificarea trebuie sa fie imediata, in secunda in care mi se da sa ascult o piesa, deschid browserul, am youtube la bookmarked, o ascult.

    • #65

      Cand iti bagi capul in cur, asa se intampla, nu reusesti sa mai deslusesti nimic. Incearca sa-l scoti.. o sa descoperi o lume care se intinde dincolo de nevoie tale primare. Ah.. si sa nu uit.. #numaifitisaraci

    • #66

      e epidemie de taranusi pe blog vad, de-al de cap in cur, mama ce hazna a ajuns locul asta
      in fine
      ii raspund doar lui dragos:
      spotify cred ca e cel mai user friendly serviciu de streaming pe care le-am intalnit, cel putin pe audio
      youtube pe langa faptul ce nu are aceeasi calitate pe sunet si nu oferta servicii complexe gen integrare 100% pe hardware (cum de ex avem spotify connect), mai vine si cu mizerrile expuse de cetin mai sus
      deci sux

    • #67

      tu intelegi ca scriind Mama ce hazna a ajuns locul asta, ma jignesti pe mine? incerc sa imi dau seama daca esti really prost sau nu realizezi ce scrii

    • #68

      pai e si vina ta ca aprobi astfel de mizerii, inteleg ca e proprietatea ta aici nu vreo democratie dar
      pe bune, e deranjant, si nu e vorba doar despre mine aici

      am mai vazut faze cand cineva isi exprima o opinie in mod civilizat, fara atacuri la persoana si imediat dupa X sau Y vine si spune “ba ma-ta e curva, alupigus!” etc

    • #69

      Vlad, iti multumesc pentru raspuns, insa eu nu folosesc servicii de integrare 100% hardware, orice ar insemna asta, iar diferenta de calitate intre clipurile de pe youtube si cele de pe spotify este atat de insesizabila cand ii dai drumul pe telefon sau pe un setup low/mid-range, incat nu conteaza.

      Adica youtube imi ofera absolut orice am nevoie, la pretul a doua pachete de tigari pe luna.

    • #70

      “eu tot incerc sa deslusesc motivele pentru care cineva, oricine cu mai mult de 2 neuroni si 3 circumvolutiuni, ar alege vreodata youtube music/premium/whatever”

      ….asa, si zici ca ai avut o parere decenta si civilizata, “haznaua” de aici cam muista, a? ce ziceai de mama ta? :)))) saracule!

    • #71

      @vlad comentariul tau inital vs “e epidemie de taranusi pe blog vad”
      ai gandit ca becali: “El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat”
      doar pentru ca ai insultat fara a spune “retardat” asta nu inseamna ca nu faci parte din ‘haznaua’ de care zici
      ontopic: platesti ca sa nu vezi/auzi reclame, si nu, adblock nu este o solutie daca te uiti pe telefon/tv

    • #72

      marius si filipa
      va rog eu, nu mergeti la vot, si nu faceti copii
      atat.
      multumesc.

    • #73

      DaSaTraiti!

      ps: ce fac cu canele? il mai tiu?

    • #74

      Iar in 90% dintre cazuri, Dragoş sare primul la jigniri.

    • #75

      deloc. in 99% din cazuri Dragos e provocat.

    • #76

      @gigi: nu vorbeam de adblock, am scris mai sus ce folosesc eu
      iar daca vrei pentru acasa ceva mai ingineresc poti incerca solutia unui tovaras:
      www.linkedin.com/posts/r%C4%83zvan-t-coloja-43046510b_dns-server-raspberrypi-activity-6574108164227117056-i1w8
      again, nu-i vorba de bani, mie youtube mi se pare un serviciu de toata jena, but thats just me

      @dragos: nu era vorba de cost, ci de calitatea produsului si experienta in sine; poate ca la low spre midrange hw youtube ramane cea mai la indemana solutie;
      la fel cum n-are rost sa cumperi jante de 5k euro pentru un logan, la fel nu-ti pui tidal pe boxe genius
      eu unul sunt obisnuit cu spotify, mi se pare absolut genial la orice

    • #77

      @vlad prea tarziu :))) Hai sa-ti explic pe intelesul tau… uite de exemplu eu nu mananc paine. Desi daca ma vezi n-ai zice. Ce ar trebui sa fac acum? Sa zic ca nu inteleg motivele, si ca cei care mananca precis au maxim 2 neuroni si 3 circumvolutioni? Ai inteles? Asa e cand lumea ta ingusta se termina la varful nasului.. tot ce nu cunosti sau nu intelegi fie e naspa, fie nu-ti trebuie.

  25. Bă, Cetin, ți-ai meritat-o. Vezi ce se întâmplă dacă zici nasoale de Pandutzu?

  26. #79

    Numai un om curajos se lasa la mana algoritmului yt. Eu am cateva playlisturi cu cateva sute de melodii pe fiecare, lucrez la ele de 10 pe putin. Bag una daia si dau pe shuffle. De melodii noi aflu doar daca sunt pe fundal in reclame, sau de la radio in masina.

  27. #80

    De la filmulețe amuzante cu pisici pentru copii îmi sare la un schilod ce canta o semimanea cu macarena.
    In plus mai nou YouTube vrea sa confirm vârstă cu cardul sau cu copie după buletin după ce am cont de 14 ani și am mai confirmat de câteva ori vârsta. Apple pare din ce in ce mai atractiv..

  28. #81

    Auzi, da’ de 39 de lei pe luna ce pretentii aveai? Zi mersi ca nu ti-l baga pe Fernando de la Caransebes sau pe ala ce intra cu camasa pe el in mare..

  29. #82

    Lăsă-l pe tzanca. L-am observat in lista pe Baboiash. E fiul lui Baboi?

  30. #83

    1998 – ultima vara fara manele pe litoral.
    It all went downhill from there…

  31. #84

    Păi de n-ai pâine, de ce nu bagi reggaeton…

  32. #85

    Nu dau bani la youtube. SmartTube pe TV mă scapă de reclame, iar “playlists” sunt destule. Este când ascult rock, altă dată house, rave, hip-hop.

  33. #86

    Si eu am Premium, dar nu am dat niciodata pe Trending pana acum. 😀 Puteam trai fara sa remarc ca exista butonul ala. (Flawless not flowless, sorry, defect profesional, facut o tona de corectura la viata mea)

  34. Eu as propune asa: o data pe luna sa fie selectati aleatoriu 2 dintre comentatorii care se injura pe aici si sa le propunem o intalnire fata in fata in cadrul careia sa isi continue discutia. Daca unul dintre participanti refuza, se consemneaza ca e o pasarica si un razboinic de tastatura (poate primeste si un block micut).

  35. #92

    Ahaha, asa arata trendingul la noi de cand exista, nu de ieri, de azi. Ce ai tu in printscreen e lejer, sa fi vazut cand era dani mocanu pe 3 pozitii din primele 5 😀

  36. #93

    VPN pe alta tara si scapi de manele(in mare parte) =))

  37. #95

    Da’ de ce sa ma uit la ce e trending? Am subscriptii la citeva case de discuri de afara, vreo 2-3 canale cu post-rock/shoegaze instrumental, black metal, doom, citiva gigei si gigice care fac covers si impressions… si astfel nu dau peste nici o manea. Am intrat pe trending mai zilele trecute jucindu-ma cu un ROM proaspat instalat pe un telefon, fara sa ma loghez pe contul meu. Vai, mie. Aceeasi durere ca tine.

  38. #96

    Da, greu sa scapi de pagina de pornire la youtube. Eu mai ascult pe Youtube Vanced pe telefon ceea ce e bine. Pe laptop/pc ignor total si dau click direct pe bookmarks.
    Noutati muzicale mai primesc de la 1-2 prieteni si de la un site specializat. Dar acolo am gasit doar ce ma intereseaza, progresiv, power metal, mai un black, mai un metal.

    Da, bulele noastre sunt tot mai mici si nu se vor sparge, dar se vor cufunda intr-un cacat mare peste o vreme.

  39. #97

    Imi amintesc ca ziceai ca ai schimbat tara in setup la profil si ai scapat de manele? Sau au ajuns astia si un US? Costi Ionita stieeeee….

    • #98

      nu scapi, la urmatorul refresh vin iarasi romanii. acum sunt cu US la profil, e egal cu zero

  40. #99

    Tocmai m-am uitat din nou si mi-am adus aminte de ce nu apas niciodata pe mizeria aia de buton. Orice animaleli as avea eu in subscriptii, tot nenorocirile alea cu tzuica urangutanul si altele mi le baga la trending. Pana mea, mai degraba pe GayHub decit pe YT trending…

  41. #100

    Sa mor de pricep, ma uit la mine in Spotify si nu vad nicio manea sau alt rahat, nici la daily mix-uri, nici la release radar, nici la made for you, nicaieri. De unde le luati voi ?!

    Si daily mixul e foarte misto – cam semana cu ce ascult eu deobicei, si cele 4 daily mixuri sunt chiar bine echilibrate – unul industrial – unul mai cu rockareala veche – unul mai cu metale si unul cu copilarii din ziua de azi.

    Apple music m-a scos din sarite cu porcaria aia de Itunes si cu incercarea de a-mi inlocui flac-urile din bibilioteca mea cu aiff-urile lui

    Amazon music e misto, ca idee gasesti acelasi album in 2-3 remasterizari, asculti ce-ti place si poti compara (vezi articolul lui cristici)

    Youtube music – tot am senzatia idioata ca se aude foarte prost desi cred ca mi-o induc; mi-e comod cu Spotify, mai ales avantajul de a da play de orice device inregistrat + ca nu m-a enervat niciodata cu prostii + asocierea cu merchbar (mai un vinil, mai un tricou) si dupa ce citesc pe aici zau ca nu voi incerca niciodata.

    Altfel am cred 20000 de piese stranse dealungul anilor impecabile si perfect organizate (metadate + organizare ierarhica + indexare sqlite + fingerprinting) pe care la pot asculta cand vreau + inca vreo 20000 in indexare (long live beets)+ o colectie rezonabila de cd-uri, benzi si vinil pentru ascultat “ritualic” ca sa zic asa.

    Ideea e sa ascult ce vreau, Spotify sa ma ajuta sa descopar alte muzici.

    Youtube, Itunes, Amazon, Tidal sau Spotify – toate sunt ok – conteaza scula cu care esti obisnuit, da’ muzica se cauta – nu prea vine ea la tine.

    Personal votez cu Spotify.

  42. #101

    Cine seamănă Vijelie culege Uraganu’.