Ce mancare va e nesuferita?

Spanac cu ochiuri de oua.
Cand eram mic,s-a descoperit un avorton intr-un container,lume adunata in asteptarea militiei,eu curios sa vad cadavrul,m-am uitat in tomberon(ca deh,criminalii acolo l-au aruncat),si nu am sa uit pielea aia stravezie,prin care aproape se vedeau organele.
In momentul ala,ma cheama mama sa maninc,si da,bineinteles,spanac cu ou!
Parca am mancat din cadavrul mentionat.
De atunci…pas.
Urasc cu desavarsire paella,si cam tot ce are fructe de mare,pielea fiarta de pui,si grasimea pusa in mancare sub forma de carne.
Texturile moi…bleax

Sunt iubitor de animale, am in acest moment 7 animale (pet) + un acvariu mare cu cateva zeci de pesti. Dar am crescut cu bunic macelar, deci oricat de mult iubesc animalele, cand ajung in farfurie ele se transforma in hrana. La 4-5 ani vroiam sa tin si eu de porc cand era injunghiat, cand diverse rude adulte se ascundeau in camera cea mai indepartata sa nu vada/auda ce se intampla. Dupa varsta de 8-9 ani taiam singurel pui si iepuri din gospodarie.
Inainte de ’89, cand mancarea se gasea greu, bunicul sacrifica animale la vecini si aducea acasa tot ce altii nu mancau, asa ca am fost invatat ca diverse organe, creier, cap, sange sunt delicatese.
Cu toate astea, contrar poate unor pareri, nu am tendinte criminale si sadice.
In copilarie tin minte ca nu prea ma impacam cu legumele fierte in general, dar de la varsta de 20-25 de ani nu cred ca mai exista ceva ce categoric nu as manca din motive de preferinte. Mai sunt unele chestii pe care nu le-as manca daca am de ales ceva ce imi place mai mult, dar nu am mai fost de ani de zile in situatia de a refuza ceva de mancare pe motiv ca “nu imi place”.
Sunt genul de om care prin calatorii incearca cat mai multe preparate specifice locului si de obicei tind sa incerc cele mai exotice feluri. Am norocul ca mi-am gasit si o partenera cu preferinte apropiate. Nu era fain cand in Grecia fosta prietena se uita cu o scarba la farfuria mea cu fructe de mare de imi trecea pofta de mancare.
Am prieteni pretentiosi si foarte selectivi in ce mananca, chiar am apropiati care in afara de clasica ciorba de vacuta si ceafa cu cartofi prajiti nu pot mananca in oras nimic altceva, sau in concedii mananca strict de la lanturi multinationale gen MCDonlads.
Dar chiar daca respect preferintele tuturor, senzatia mea este ca daca esti adult si nu suferi de alergii/intolerante/probleme digestive, mofturile culinare sunt doar urma de infantilism.

sarmale, supă/ ciorbă cu grăsime, peștele că mă enervează acele.

Cred c-aș fi printre ultimii oameni morți de foame în caz că supraviețuiesc vreunei apocalipse. Mănînc orice, sînt un fel de porc biped. Și nu că mănînc orice, dar îmi place orice, inclusiv broccoli, capul peștelui (din pește nu las decît vertebrele desfăcute și lustruite, o grămăjoară de oscioare fine, bucata de coadă care nu se poate sparge în dinți și craniul complet golit, fără ochi, cartilaje, piele, alte bunătăți; sigur, dacă-i o vulpe de mare, se lasă doar „nasturii”, restul dispare cu tot cu structura cartilaginoasă; dacă-i un zărgan, durează mai mult, dar să ronțăi șiră de pește fosforescentă pe-nserat e interesant, mai puțin pentru bietul pește). Pielea de pui fiartă e delicatesă, nu discutăm. Ca și ceapa fiartă în ciorbă sau în supă. Carnea în sînge, dar și sîngeretele, inclusiv pasta aia dulce și informă a suedezilor. Fructe de mare, miam! Broccoli, mor! Burtă, organe, iubitele mele (rinichii ăia din Obor care miros vag a urină, I shit you not). Legume mucilaginoase, grăsime (inclusiv ușor rîncezită) – dar și ouă fierte demult, care-au început să prindă miros, iaurt făcut anul trecut, murături suprafermentate, conserve vechi care-ncep să se umfle și așa mai departe.
În toată feeria asta culinară, n-am putut niciodată să suport laptele dulce. N-am nicio intoleranță la lactate, doar că laptele dulce mă face să vomit instantaneu; în copilărie era mai grav decît acum, vomitam înghețata de vanilie că avea gust de lapte, deschideam capacul cutiei cu zahăr și mi se părea că simt iz de lapte, am amintiri grele de la grădiniță (!), cînd încercam să văd prin glasvand dacă în sala de mese ni se pune cafea cu lapte (vomă!!) sau cacao cu lapte (mult mai suportabilă), am borît mămăliga cu lapte pe care muierea în șorț mi-o îndesa cu forța în gură la grădiniță. Eu i-am zis că nunununu, ea a insistat că dadadada, am și-acum imaginea ei în minte, plină de vomă de la gît pînă pe poale, răcnind naiba mai știe ce.
În ziua de azi e mai bine, sînt în stare să torn lapte dulce în borcane ca să fac iaurt, deși torn mai de la distanță, să nu simt mirosul, și doamnefe să sară vreun strop pe mine. So, no milk for me! Laptele e spaima informă prin definiție, sacul de păr din biblie!
Dar m-ar tenta să-ncerc un hering d-ăla împuțit.

Nu beau lapte – câte unul se uită ca picat de pe lună când zic. Nu mănânc iaurt simplu și smântână. În mâncare sunt ok, cât timp nu schimba gustul mâncării.
Nu mă ating de supa de salată și răcituri.
Mămăliga mi se pare moartea plictiselii.
Slănina în orice mâncare e moartea mâncării.
Dar au început să îmi placă unele chestii de când le fac eu gen omleta cu ceapa

Sunt vegetariana – deci carne in general, de orice fel. Am fost cu un coleg la restaurant si a comandat vita, rare. Cand a venit a pus maioneza pe farfurie si a inceput sa taie din friptura, sangele s a amestecat cu maioneza si s a facut un sos roz. Mi a venit sa vomit si nu am mai mancat ce comandasem. De atunci am devenit vegetariana, a durat 2 zile sa nu mai mananc carne, pur si simplu nu imi pot scoate imaginea aia din cap.