Pentru că tot mă înfuriasem legat de ideea interesantă a celor de la Corupția Ucide, de a monetiza puțin protestele, pentru că de ce nu, dacă e să iasă un ban, să iasă, de oriunde ar fi (btw, Sorin Sararu, patronul de la biletoo.ro e liber bine mersi, face alte concerte, sub alt nume, banii răniților din colectiv probabil sunt la femei), mi-am adus aminte și de omul cu portocalele.

Nu știu cum îl cheamă pe tip, pe net văd Constantin Paraschiv, dar nu sunt neapărat sigur. Un tip cu o idee mișto. A venit în piață cu multe portocale, gratuit. Cine voia, putea să ia orice. Fără bani, dar dacă dorea, putea să lase în loc alte alimente, băuturi etc. Am mâncat cel mai bun covrig din viața mea în piață, acolo. Cel mai bun. Am lăsat și eu chestii de la Mega în loc. Sper că v-au plăcut.

Am zis de el pentru că oamenii uită lucrurile bune care li se întâmplă și le iau drept cuvenite.
În zilele astea petrecute în piață, m-am simțit ca în țara în care aș dori să trăiesc, cu adevărat. Oameni care zâmbeau, oameni care, deși înghesuială, își cereau scuze dacă te înghionteau, mult bun simț, mult respect reciproc. Așa cum ar trebui să fie de fapt țara mea, țara noastră.

De asta mizerii precum cea de mai sus sau a celor de la curtea veche mă afectează mai mult decât ar trebui. Pentru că realizez că suntem puțini, că lupta este continuă și că, după ce ieșim din piață, revenim la obiceiurile zilnice, pentru a ne putea proteja de șacalii profitori care apar întotdeauna după luptă.

A, și da, nu se numește cerșeală, ci sustenabilitate, atunci când protestatarii de profesie pleacă de la muncă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.