De Coloja
Surse de încredere precum ”Scrisoarea a III-a” a lui Eminescu ori ”Istoria Românilor” (versiunea de colorat) a regimului comunist vorbesc despre bătălia de la Rovine în termeni glorioși. Mircea cel Bătrân a ieșit clar învingător chit că era depășit numeric. Intermisie cât îmi aduc aminte de o reprezentare grafică stângace cu 8 soldați români aruncând bolovani peste 20.000 de turci direct de pe munte, cu turcii fugind panicați. Surse și mai de încredere lăsate de scribii lui Mircea cel Bătrân vorbesc despre săgețile ostașilor lui Mircea care întunecaseră cerul ducând la victorie certă. Intermisie cât scrâșnesc a ciudă că regizorul lui ”300” a furat ideea de la noi, românii. Sursele turcilor – după cum e și normal – vorbesc despre victoria turcilor asupra românilor. Fiecare a tras de felia lui, cum ar veni.

Așa că ne vom lua strict după logică și vom vedea cine are dreptate.
Bătălia de la Rovine a avut loc în 1395, cel mai probabil prin 17 mai. Locul bătăliei care s-a purtat cu săbii, ciomege și cai este – deloc surprinzător – Craiova de azi, oraș în care locuitorii continuă lupta cu aceleași unelte. Mircea era patron peste tot ce era între Dunăre și Marea Neagră în ceea ce azi numim Dobrogea. Turcii atacaseră tot și pe toată lumea în perioada aia, violând niște bulgari și români deopotrivă. Long story short, șefului turcilor i se pune pata pe Dobrogea și Baiazid Ildîrîm (da – știu – ”Ildîrîm” lol) și vine cu armata încoace. Mircea cel Bătrân, care la vremea aceea nu era chiar așa de bătrân, face pact la Brașov cu Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei; un fel de ”eu și tu dărâmăm turcii”.

Trebuie să înțelegeți că perioada era una haotică în care toată lumea ataca pe toată lumea, fix ca-n discotecile de sat din Oltenia când se întrerupe curentul după miezul nopții și cineva calcă pe altcineva pe pantoful de lac: se lasă cu cuțite, țipete și verișori morți din cauza tehnicii ”crestează și abia apoi întreabă ‘cine-i?’”. Sigismund ataca Serbia, turcii atacau Bulgaria, Bulgaria făcea pact cu Ungaria ceea ce-i enerva la modul turbat pe turci care apoi atacau românii de ciudă. Românii atacau Bulgaria, sârbii se luptau cu ungurii, ungurii cu turcii, turcii cu toată lumea și în general nu puteai atinge vârsta de 15 ani fără să scapi neviolat și tâlhărit de cineva cât plecai dimineața spre târg.

Dar revenind la subiect, bătălia de la Rovine a fost doar una din multele pe care românii le-au dus cu turcii în acea perioadă. Și n-a fost o bătălie așa cum ne-o prezintă Sergiu Nicolaescu în filmele lui cu efecte speciale scoase din anii ’50 – cu românii aranjați pe câmp într-o parte și Baiazid Caldarâm cu turcii de cealaltă, atacând glorios ”la un semn”. Românii erau puțini și prost instruiți. Pentru că țara lui Mircea era mică și n-avea bani să mențină armată permanentă și bine echipată precum cea a Imperiului Otoman, așa că oastea lui Mircea era alcătuită din țărani cu furci și ciobani cu coase, plus vreo câteva sute de soldați din garda regală care știau exact de care parte a sabiei trebuie să strângi când ataci. Turcii făceau război de ani buni și-și clădiseră imperiul cu soldați de meserie și nu oameni aduși cu japca sub amenințarea ”lupți sau capul”. Aveau săbii, care de luptă, cai, armuri. Și cam știau ce făceau, nu ca batalionul de adolescenți de munte al lui Mircea.

După cum e și normal, depășit numeric și tehnologic, Mircea a optat pentru lupta de gherilă. Gen mai dădea foc la câte un cort turcesc și fugea râzând sau își punea câte zece soldați să slobozească săgeți printre copaci cât turcii săpau groapa septică a taberei. Românii însă erau neînfricați și atacau doar noaptea sau când turcii ajungeau într-o mlaștină și le era greu să riposteze. Și Mircea a tot sâcâit la modul extrem de iritant armata lui Baiazid vreme de câteva zile, mai ales că era nervos că turcii făcuseseră pact cu un verișor de-al lui care acum călărea alături de otomani și căuta să-i ia capul.

Cronicile vorbesc de o armată de 10.000 de români, care cel mai probabil au fost în jur de 3000. E cam greu să aduni, muți și îndemni la luptă 10.000 de oameni, cât populația Beiușului, apoi să-i duci din Dobrogea fix în Craiova, pe jos, să-i echipezi și hrănești ca să nu fugă prin păduri de foame și în același timp să menții încolonați niște oameni a căror experiență în luptă se rezuma la ”ține Ioane capra ‘ceea mai bine că n-o pot mulge-așe’!”.

Și după câteva zile de tras cu săgeți aprinse în tabăra turcilor și urlat la ei injurii de pe munte Mircea prinde veste că Vlad Uzurpatorul, un boier de-al lui, a profitat la modul malefic de absența domnului Țării Românești și i-a cam furat tronul. Ceea ce înfurie groaznic pe Mircea, care Mircea trebuie acum să lupte și cu datina românească de ”trădează cât poți”, și cu turcii. Iar cum turcii erau ceva mai aproape decide să-i atace pe lângă Pitești. Și absolut normal că turcii îi fac armata pilaf, chit că Mircea a fost șmecher ulterior și și-a pus scribii să scrie cu font de 48px bold și underline că a ieșit învingător. Știm că Mircea și-a cam luat-o la laringe din faptul că după victorie a fugit rapid în Transilvania, să sărbătorească ”victoria” acolo.

Dacopații vor argumenta desigur că după ce-a făcut sejur în Transilvania, Mircea a revenit în Dobrogea după un an și și-a recăpătat tronul învingându-i în același timp la modul moral pe turci. Tot dacopații vor omite să menționeze că ulterior tot turcii au avut ultimul cuvânt de spus. Dar astea-s detalii.

Ce e cert e faptul că armata lui Baiazid a cam rămas intactă după victoria românilor de la Rovine și că a continuat să cucerească teritorii în timp ce Mircea cel Bătrân invoca puterile străbunilor să-și bage pulberea în turci; de undeva dintr-o peșteră din Transilvania în care se adăpostise (TEMPORAR, BĂ!) ca să-și felicite cei cinci soldați rămași în viață că i-au înfrânt pe towelheads.

Și cam asta e cu Bătălia de la Rovine. A fost la fel de război precum ”război” sunt doi pumni și-o palmă peste cap într-un birt moldovenesc, și asta fără să chemi poliția. Și tot atât de victorie precum ”victorie” e să primești patru ani cu executare pentru ultraj după ce ai atacat sub influența etnobotanicelor două dube de mascați care te-au călcat apoi pe fățău cu opincile.

Ca să vă faceți o idee despre cum purta Mircea războiul redau mai jos dialog din tabăra românilor:

Mircea: Vasile, cum a fost atacul de azi-noapte?
Vasile: Succes devastator Măria ta. Mulți turci au pierit.
Mircea: Dar… Băi Vasile, de ce n-ai sânge pe lama sabiei?
Vasile: Să vezi Măria ta…
Mircea: Vasile!
Vasile: Da Măria ta.
Mircea: Vasile tu iar ai desenat penisuri pe caii turcilor; așa-i?
Vasile (plecându-și capul): Da Măria ta.
Mircea (oftând): Măcar le-ai făcut mari și vizibile?
Vasile: Măria ta… n-am prea avut vopsea și…
Mircea: Morții tăi!
Vasile: …era ori una mare ori mai multe mici. Și-am zis cu Ion că mai bine mai multe, să le transmită mesajul că și noi suntem mulți.
Mircea (gânditor): Măcar s-au enervat turcii?
Vasile: Groaznic Măria ta.
Mircea: (mijește ochii): Bun. Bun… Îi demoralizăm încet dar sigur.

[în aceeași dimineață în tabăra turcilor]

Ibrahim: Măria ta, iar au atacat românii noaptea trecută.
Baiazid: Tot penisuri pe cai?
Ibrahim: Tot.
Baiazid: Tot mici?
Ibrahim: Tot Măria ta.
Baiazid (gânditor): Foarte bizar.
Ibrahim: Mehmet își spală caii chiar acum.
Baiazid (râde): S-a enervat Mehmet, ăh?
Ibrahim: Groaznic Măria ta.
Baiazid (mijind ochii): Ce crezi că vor să ne transmită românii?
Ibrahim (umil): Penisurile sunt multe și mici pentru că vor să ne spună că toți copiii lor de parte bărbătească vor călări pe cai turcești.
Baiazid: Deci ne dau ieniceri?
Ibrahim: Da Măria ta.
Baiazid: Câte penisuri au lăsat în noaptea asta?
Ibrahim: 37 Măria ta.
Baiazid (furios): Doar 37 de copii să ne dea Dobrogea tribut?! ATACĂM LA PRÂNZ!

#istorie_pentru_mileniali