praise allah

Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu 10 victime.

Pentru cine nu știe, Charlie Hebdo au publicat caricaturile acelea cu Mahomed, care au isterizat milioane de musulmani din întreaga lume.

E trist. Pe lângă moartea acelor oameni, lucru irecuperabil, acest act mizerabil va da drumul unui val de teroare într-o țară, Franța, și-așa infectată de comunism și de spionită. Veți vedea ce legi anti terorism vor fi date în viitorul apropiat. Acum deja există experiența SUA, totul vine mai ușor.

Soluții pentru gunoaiele astea subumane?
Deportarea. Nu, nu avem nevoie de asemenea “untermensch” în europa. Nu ne interesează obiceiurile lor, nu ne interesează mizerabila lor subcultură, nu ne interesează profetul lor căsătorit cu o fetiță de 9 ani.

Să se ducă în nisipurile lor și să se închine la rahat de cămilă. Da, e necesară legislație anti islam. Punct. Ești venit din nisipurile lui Mohamed? Ești suspect și vei fi tratat ca atare. Nu îți convine? Du-te la tine acasă și nu mai fi suspect.

Poate credeți că e greșită această atitudine.
Uitați-vă puțin în Turcia, unde islamismul a revenit la putere. Unde președintele ales declară că rolul femeii în societate este strict limitat la a face copii, nu la a face carieră. Uitați-vă la ziariștii arestați, sub acuzația că au complotat împotriva președintelui.

ORIUNDE în lume unde ajunge islamul, urmează teroare, urmează moartea, urmează lipsa totală a drepturilor omului. ORIUNDE. Uitați-vă în jur. Peste tot e la fel. Moarte, crimă în numele unui așa zis allah iubitor, propovăduit de un pedofil la fel de iubitor.

Câți morți trebuie să mai fie ca să se trezească și ceilalți oameni?
Câți?

Via Digi

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

223 comentarii Adaugă comentariu

  1. Si, din pacate, Olanda e plina de ei. Si Anglia la fel. Si altele, multe.

    Si e foarte probabil ca in cativa ani sa ne fie frica sa rostim numele lui Allah asa cum ne era sa il rostim pe al impuscatului

    • #2

      Partea absurdă nu e că rostești numele ci că se răzbună pe un ziar satiric, da?
      E ca și cum m-aș supăra eu pe Times New Roman că l-a desenat pe Dumnezeu care stătea pe budă și se căca fără rușine în piața Universității…

    • #3

      Ia nu mai da idei Nea Ilie… Crestinii nostri habotnici crezi ca-s departe?

      Singurul lucru pentru care extremistii nostrii nu-s asa violenti este faptul ca prin partile astea religia s-a folosit la calmat si subjugat nu la agitat spirite razboinice… In rest e cam la fel…
      Parerea mea…

    • #4

      @geretus ai nostri la proteste dansau dansul pinguinului iar de sarbatori se imping sa pupe moaste si sa manace sarmale, pana sa treaca ai nostri la violenta multe sarmale se vor mai manca si moaste pupa.

    • #5

      eu am o singura intrebare, daca poate cineva sa imi raspunda: pentru ce e nevoie sa publici astfel de caricaturi? si daca o faci, de ce o faci in mod repetat?

    • #6

      asa…deplictis.

    • #7

      @deplictis – de p.. mana sa ma treci strada, ce intrebare tampita poti sa pui

    • #8

      bebito, tu esti genul de om care face aceeasi gluma la nesfarsit, ajungand sa mai rada doar el?
      poate intrebarea mea de mai sus e tampita, dar replica ta o intrece cu mult.

    • #9

      Da’ de ce numai extremistii lor se gandesc sa faca asa ceva? Crestinii si budistii au si ei nebunii lor dar nu omoara oameni.

    • #10

      Rolul unei publicații, al unui blog, al unui producător de conținut e să trezească stări, să provoace, să ațâțe, să fie în stare să anime consumatorul. Astfel încât de pe urma acestor reacții el să culeagă faimă, trafic, bani sau alte avantaje.
      Riscul major al producătorului de conținut este că nu întotdeauna consumatorul înțelege mesajul, că reacția este una neașteptată. Însă, s-a observat de-a lungul timpului că odată cu ridicarea gradului de risc se ridică și venitul.
      — și cu asta sper că am răspuns lui @deplictis

      În altă ordine de idei, argumentul cu creștinii care ar face același lucru cade. Spunea cineva pe-aici că dacă te duci în Vaslui și desenezi cu pixul coarne lui Sfântul Pafnutie te linșează ăia în sat. Vax albina!
      1. Revista franceză nu s-a dus într-un sat iranian să-l deseneze pe profet
      2. Revista franceză nu se adresează lor, sau cel puțin nu celor lipsiți de înțelegerea termenului satiră.
      3. E ok să ai opinii diferite, nu e deloc ok să le argumentezi prin violență.

    • #11

      @RobertD, @Eugen: Breivik anyone? doar ca dezaxatii lor sunt mai multi si educati special in sensul asta.

  2. #12

    din nefericire incep sa fiu de acord cu tine. Legile functioneaza exclusiv intre oameni care au, macar in mare, aceleasi principia – respect fata de viata, fata de libertatea individului etc. Cand vine un baiet d-asta caruia i se rupe ca moare daca moare cu tine de gat, regulile convenite intre oameni civilizati nu mai sunt aplicabile.

    • Pe mine mă interesează cine tine scorul ?
      Ca pana acum e 12 -0 pentru aia ,,,,,

    • #14

      Ai tu acces la palmaresul serviciilor secrete franceze de esti asa sigur de scorul ala 12-0?

    • #15

      coaie, tu esti OM ? ce gluma de KKT e asta?! daca te impusc e 1-0 pt mine, mai vrei sa tin scorul?

  3. Ok, sa-i expulzam, sa-i izolam… mai putem oare in secolul sa facem asta? Cu ce pret?
    In Turcia e vai si amar… asta e. Omenirea are limitele ei.

    • #17

      tim, cateodata…cateodata…

    • #18

      imi place ca esti stoic, privesti realitatea si realitatea te priveste pe tine

    • #19

      @Tim: schima si tu nickul si foto, poate o vreme nu vei mai fi campion la thumb down…

    • #20

      @arhi
      Corect era…”Tim…mai tot timpul…”

  4. Malaezia este o tara majoritar islamica. Dar, datorita faptului ca au o comunitate mare de indieni si chinezi si crestini, e mai moderata.
    Cu toate astea, la ei in tara, daca esti nonmusulman nu ai voie sa folosesti vreo 40 de cuvinte, printre care si Allah.

    Bag pula in religia lor de turbanisti

    • #22

      Arhi & animal00,

      Remarc si apreciez faptul ca in Romania e multa multa libertate de exprimare!
      Si e in lucru bun!
      Postul asta, postul lui animal00 cu turbanica…comentariile…absolut toata stima! Asta ar trebui sa fie libertatea! Am o opinie, am dreptul sa mi-o prezint! Tu stat ocupa-te de aia carora li s-a impregnat o opinie si o impun cu mitraliera!

      Aici nu as avea curajul sa public nici unul din cele doua articole, sau sa las comentariile nemoderate! M-ar găsi repede!

      Din păcate se va duce pe pulă libertatea asta! A fost faza aia cu nu stiu ce judecător sau procuror acuzat de pedofilie in prime time pentru ca o ținea de mana pe fi-ta, inca vreo doua la nivelul ala si apar legi cu protecția vieții private si a securității se apoi pogromul.. 🙁

    • #23

      Nu a facut bine Vlad Tepes cand le-a batut la solii musulmani cuie in cap prin turbane ca sa-i invete bunele maniere ?!?.

  5. #24

    oare islamistii astia s-au uitat vreodata la star trek? oare pot intelege ca suntem diferiti si cand te duci intr-un loc diferit trebuie sa te astepti ca lucrurile sa nu fie ca la tine acasa?

    cred ca undeva in mintea lor indoctrinata intervine dilema prizonierului din care ei nu pot scapa si care tot ei s-au propus-o ca regula de baza introducand “jihadul” ca forma de tratare a ‘opresiunii’

    • #25

      dilema prizonierului, zici?

    • Dezvolta, te rog!

      Cunosc dilema prizonierului.

    • #27

      ok, cunosti, ce ar trebui sa dezvolt? cum am facut analogia? uita-te la batman dark night de 2 ori

    • #28

      *pardon ala rises, parca ala e cu the joker..

    • #29

      **am zis bine prima data, nu e in ala cu the joker, eh, do I look like a man with a plan?

    • #30

      @ KAZAN_CAMUFLAT – În Star Trek nu există musulmani.

    • #31

      correct, star trek nu e bazat pe coran deci nu are sens intrebarea mea.

  6. Am citit undeva ca prin 2011 acelasi ziar a avut sediul asaltat cu Molotov tot pentru astfel de caricaturi. Ca raspuns la asta, au inceput sa publice si mai multe caricaturi.

    Acum, nu vreau sa se inteleaga ca le iau apararea, fiindca acesti indivizi care au facut asa ceva numai oameni nu sunt, dar si ziarul asta o cauta cu lumanarea parca. Si zic asta din nefericire pentru oamenii care si-au pierdut viata azi.

    Este un subiect foarte delicat, este foarte bine stiut, au mai fost si atentate la adresa ta in trecut, deci e clar ca se poate intampla si alta data, de ce naiba insisti? Vrei sa demonstrezi ca nu ti-e frica? Mereu ar trebui sa-ti fie frica de nebunii carora nu le pasa daca isi pierd viata, cat timp ti-o iau si pe a ta.

    Repet, este un subiect foarte delicat, si sunt de acord cu tine Arhi pana la un anumit punct, dar si cei care gasesc in acest subiect un motiv de batjocora si caricaturi constante au partea lor de vina. Nu meritau sub nici o forma sa-si piarda viata acei oameni, dar conducerea ziarului trebuia sa fie mai responsabila. Aveau experiente asemanatoare in trecut.

    • #33

      daca cedezi terorii, teroarea castiga. data viitoare ne vor obliga sa ne mascam femeile, ca sa nu le jignim sentimentele

    • Si pe hitler l-au lasat in pace, pe motiv ca nu are rost sa te pui cu nebunu

    • E o diferenta intre a ceda in fata unor reguli impuse de ei si a inceta a-i mai provoca direct. Cand provoci un nebu ani la rand, sunt sanse mari ca intr-o zi sa te trezesti cu el peste tine.

      E perfect normal sa-l confrunti cand are ceva cu tine, insa atunci cand tu il provoci constant, ai si tu o parte de vina. Asta nu justifica actiunea lor, dar nu mi se pare normal nici sa-i iei peste picior.

    • #36

      a caricaturiza pe cineva nu este provocare. intra in drepturile si libertatile cetatenesti din tara mea. punct.

    • Ok, daca nu vrei sa vedem mai departe de opinia proprie, asa sa fie. Cu tot cu punct 🙂

    • #38

      Genul asta de gandire este specific noua, ca cetateni romani obisnuiti cu pumnul in gura. In schimb, este de neconceput pentru francezi, care de aproape 300 de ani au proclamat dreptul fundamental la expresie, fie el sub forma de parodie sau altele.
      E inadmisibil sa iti fie frica sa publici o caricatura intr-un jurnal national francez pentru ca sunt niste extremisti carora nu le va placea asta.

      Presimt ca este doar inceputul unor dispute de anvergura. Cu ocazia asta politia nu va mai inchide ochii fata de femeile care se acopera mai mult decat este permis, se va intra cu forta in unele banlieux.
      Nu ma simt deloc bine intr-un oras in care tocmai a fost declarata alerta, dar nici nu sunt adepta capului plecat in fata acestor nemernici.

    • #39

      Cum adica o cauta cu lumanarea ? Nu mai avem voie sa vorbim despre lucruri ne deranjeaza personal ? De ce ?

      Cum adica de ce insisti sa orbesti cand stii ca e un subiect delicat pentru unul care intra la tine in casa ? Pentru a lupta pentru ideile tale ? Pai daca nici sa vorbesti nu mai ai voie, mai bine pe campul de lupta, nu asta e lumea pe care vreau sa o las coilului meu, cu pretul vietii. Nu exista libertate gratuita, trebuie sa ti-o aperi.

    • #40

      cred că expresia potrivită e „să te joci cu curul pe lângă pulla sculată” sau „dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii”

    • #41

      Andrei, sa iti explic simplu: e ca si cum tu te-ai uita scurt pe strada la un tip si ala te-ar baga in spital cu bataia, ca doar l-ai provocat, cine te pune sa te uiti insistent la el. Sau fiica ta (daca ai sau vei avea una) merge la strand intr-o rochita de vara si un jeg din asta arunca acid pe ea, ca umbla despuiata. Exista drepturi si libertati, si a le cauta vina celor care se bucura de ele nu te face cu mult mai bun decat ei. Totul porneste de la mentalitate.

    • Prin acele caricaturi nu se ia in deradere un om, se ia o cultura intreaga, o credinta. Asta e problema. Libertatea de exprimare e libertate de exprimare, dar nu poti sa faci asa ceva.

      N-am zis nicaieri ca au cautat-o cu lumanarea, ci ca ar fi trebuit sa fie mai responsabili. Puteti sa dati pe aici cate minusuri vreti, ca nu traiesc din ele, foarte rar am si comentat pe aici, insa mi-ar placea ca oamenii sa vada si mai departe de opiniile personale.

      Voi cum v-ati simti sa faca francezii saptamanal caricaturi cu cat de prosti si tigani sunt romanii? Nu v-ar deranjata? Da, nimeni nu s-ar duce sa-i impuste, asta tine de latura extremista a musulmanilor, dar s-ar face mare caz si aici, multi ar fi revoltati, cum isi permit francezii sa ne ia la misto? Insa cand nu e vorba de noi, e vorba de altii cu care nu avem legatura, imediat ne schimbam parerile.

    • #43

      Andrei, ai facut o comparatie nerealista. Noi nu trebuie sa asteptam sa faca francezii misto de tigani, o facem noi. E plina media de poante, caricaturi, filmulete si parodii. Si nu se mai impusca nimeni. E ok sa iti exprimi “parerea personala”, insa nu uita ca si batelor de baseball li se spune “intaritoare de opinie”.

    • #44

      A nu se intelege ca mi se pare in vreun fel ok sau justificat. Dar generalizarea e o chestie nasoala tare.

    • #45

      @Andrei: tu cum te-ai simti daca prietena/fratele/varul/……zi tu ce neam vrei…../lucra in redactia ziarului unde s-a produs atentatul si ar fi fost printer victime? te consolai cu “wrong time, wrong place”?. nu cred. asa ca, zic ca ar fi mai bine sa o lasi, macar acum, mai usor cu bullshit-urile astea umaniste si multiculturaliste. idiotii utili ca tine sunt cei care pregatesc terenul de joaca (cu bombe) pentru asasini. cu sau fara turban.

    • oare de ce se face misto de acea credinta?
      oare de ce se face misto in franta de romani?

    • #47

      Propun ca de maine sa nu mai sacrificam vite pentru a nu-i oripila pe indieni.

    • Andrei, cu tot respectul dar NU ESTE UN SUBIECT DELOC DELICAT.

      Revista respectivă a făcut nişte caricaturi.
      În ţările arabe dacă eşti prins cu o altă carte religioasă în afară de cele ale lor, eşti executat în piaţa publică. Realizezi diferenţa dintre: Revistă de satiră şi Execuţii în piaţa publică?

      Ei nu fac caricaturi pentru că nu se complică cu mizilicuri, violează şi taie capete la orice mişcă şi nu este islamic.

      Ştii ce ziceau nemţii de rând atunci când s-a ridicat nazismul, care a fost totuşi o minoritate, (ceva de genul cum este PRM la noi azi, o nulitate politică care se ocupau cu extremisme şi circuri).
      Am să caut citatul exact, şi personalitatea care a spus-o, dar în mare este aşa:

      First they came for the Socialists, and I did not speak out—
      Because I was not a Socialist.
      Then they came for the Trade Unionists, and I did not speak out—
      Because I was not a Trade Unionist.
      Then they came for the Jews, and I did not speak out—
      Because I was not a Jew.
      Then they came for me—and there was no one left to speak for me.

      Din păcate, la fel va fi şi cu Europa. La început n-o să aibă treabă decât cu o anumită minoritate, probabil evrei, nu ştiu. Autorităţile le vor numi “cazuri izolate de extremism”. Apoi vor lua la rost altă minoritate etnică. Apoi minorităţi religioase, apoi ateii care au mai rămas.

      Tot ceea ce facem este să le uşurăm munca prin faptul că ne pot tuna pe rând, deoarece nu reacţionează nimeni, în ideea că “nu cu mine are treabă, mă doare-n cot”.

      @Arhi: doar ca idee de post controversat, ce s-ar fi întâmplat dacă cei doi ar fi intrat într-o redacţie din ziar din Texas de exemplu, unde portul armelor este permis şi se găseau vreo 3 care să aibe la îndemână nişte arme, mai mureau zece oameni?
      Sau mai bine zis, mai aveau curajul să intre peste ei ştiind că sunt şanse mari să şi-o capete?

    • #49

      manu, clar nu s-ar fi intamplat sau nu ar fi murit atatia oameni, oricum

    • @ Bugsy : Eu zic in primul rand sa inveti sa ai respect fata de un om care n-a jignit cu nimic pe aici, mi-am spus o parere si am fost explicit, nu v-am facut “idioti”, si mai ales nici pe tine intr-un fel. Cand o sa vorbesti fara sa simti nevoia sa ii pui pe ceilalti sub tine, atunci o sa te ascult.
      Si Iulia, eu am spus ce-ar fi sa faca francezii misto DE romani ca sunt tigani, nu de tigani.

      Revenind la subiect, un ultim lucru vreau sa mai spun. Din ce-am citit eu (merg orbeste pe premiza ca e si adevarat), ziarul in sine de ani buni facea caricaturi de genul. In 2011 au avut un atentat cu Molotov din aceasta cauza. Tipul care conducea ziarul a avut in ultima perioada tot mai multe amenintari cu moartea, asa ca avea un politist care-l proteja 24/h. Semnele erau acolo ca s-ar putea sa se intample ceva teribil.

      Eu acest aspect nu-l agreez. Omul din frunte era constient ca exista o tensiune, mai ales ca vorbim de musulmani. De ce n-a continuat sa faca acele caricaturi care-i placeau lui doar in numele propriu? Pentru ca din punctul meu de vedere, in momentul in care tu conduci niste oameni, ai atentat asupra lor in 2011, tu porti o responsabilitate. Daca vrei sa continui jocul, nu-i mai baga si pe ei in joc, nu mai baga ziarul, scrie tu pe twitter/facebook/ce vrei in nume personal, macar atunci tinta esti doar tu si-ti asumi asta. Dar in momentul in care tu doar continui sa jignesti o masa care se stie ca este sensibila la acest aspect si are fanatici, ai si tu o mica vina cand se intampla asta.

      Repet, nu iau apararea celor care au facut atentatul, din perspectiva mea aceia nu mai au de ce trai, n-ar trebui sa mai aiba parte de judecata, ar trebui prinsi si impuscati pe loc, aproape nimic nu justifica omorul unui om decat ceea ce au facut ei.
      Dar parerea mea ramane : si directorul ziarului are o mica (mica as in 5-10%) vina pentru ca putea sa-si protejeze angajatii. Putea sa fie mai atent, atentat precedent a fost, amenintari grave cu moartea existau, putea fi mai responsabil.

      Asta este parerea mea. Unii intelegeti doar ca eu as lua apararea animalelor care au facut asa ceva astazi.

    • M-am logat de pe alt PC si am uitat ca de pe acesta am postat la un moment dat cu Xulescu, eu sunt deasupra.

    • #52

      @X-ulescu: cum sa-si protejeze seful/patronul acelei publicatii satirice angajatii? CUM?! Crezi ca e presedintele Frantei, are puteri supranaturale? Ai vazut cat de mult i-a interesat pe aceia ca omoara cu duzina in plina zi? Ai vazut ca au scapat? N-are nicio releventa nimic ce spui. E vorba despre un ziar, baaaaai! Libertatea de a vorbi ar trebui sa-ti fie respectata pana la moarte. Da, primesti amenintari dar tot asa poti primi amenintari si ca jurnalist respectat cand scrii despre anumite interese politice de exemplu, nu trebuie sa te “legi”de o religie anume. Angajatii care lucrau acolo stiau si ei ca riscuri exista. Dar au ales sa lupte si sa continue in aceeasi maniera pentru ca ala era job-ul lor dorit.

    • #53

      @manu144x
      Pe firul cronologic descris de tine, ateii vor fi printre primii.

      Să ne amintim:

      O Prophet, fight against the disbelievers and the hypocrites and be harsh upon them. And their refuge is Hell, and wretched is the destination.

      They swear by Allah that they did not say [anything against the Prophet] while they had said the word of disbelief and disbelieved after their [pretense of] Islam and planned that which they were not to attain. And they were not resentful except [for the fact] that Allah and His Messenger had enriched them of His bounty. So if they repent, it is better for them; but if they turn away, Allah will punish them with a painful punishment in this world and the Hereafter. And there will not be for them on earth any protector or helper.

    • #54

      @Xulescu aka Andrei ori invers: ti/am spus “idiot util” nu “idiot” ceea ce este cu totul, dar cu totul, altceva. daca nu stii ce inseamna si in ce context se folosete sintagma “idiot util”, apeleaza la fratele google. pana te vei dumiri, imi mentin parerea – esti un “idiot util”! daca tu inca nu intelegi ca (si) prin acest atentat iti este atacat si tie – xulescu – modul de viata si indirect esti si tu victima iti meriti soarta.

    • #55

      Andrei, sincer, esti prost sau te-ai pierdut in propria idee.

      Initial zici : “Acum, nu vreau sa se inteleaga ca le iau apararea, fiindca acesti indivizi care au facut asa ceva numai oameni nu sunt, dar si ziarul asta o cauta cu lumanarea parca. Si zic asta din nefericire pentru oamenii care si-au pierdut viata azi.”

      Si dupa: “N-am zis nicaieri ca au cautat-o cu lumanarea, ci ca ar fi trebuit sa fie mai responsabili.”

      Deci, da, ai zis mai sus ca si-o cauta cu lumanarea.
      Din pacate, intamplarea asta ma duce cu gandul la ceva similar in Romania…tiganii (romii – ca sa nu se simta ofensati). Pe scurt, ne e frica de tigani. Nu avem “tupeu”/”sange” ( cum ar zice ei) sa ne luam apararea intre noi cand e vorba de un tigan la mijloc. Au ajuns sa fie mai “smecheri” decat noi si probabil dupa cativa ani ei vor fi majoritatea si cam asta e problema si cu caricaturile alea din Franta. Nu ai curajul sa publici alea, fiind legal si indreptatit? …usor usor o sa accepti si alte lucruri.

  7. #56

    Da, si in oraselul in care traiesc eu e plin de “pacifisti” din astia care au “fugit” de tara lor ca sa isi mentina aceleasi obiceiuri idioate. Inclusiv refuzul de a invatat limba dupa 25 de ani de locuit aici . Dar sunt “azilanti”.

    • #57

      ai grija, naibii, ca te trezesti plina de acid de la dementii astia

    • #58

      Ai sa razi, dar chiar sunt foarte precauta. Nu ma plimb singura in “cartierul” lor nici ziua, si ii evit pe cat posibil.

    • #59

      nu, nu am sa rad. deloc

    • #60

      Eh, mi-am luat si badigard de 1.98 🙂

    • #61

      atata are fritz??

    • #62

      Da 🙂

    • #63

      Da si eu ador cand ma plimb prin Frankfurt si vad fantome ninja peste tot.. In Germania inca au voie sa si poarte cearsafurile n cap. Si chiar sunt mai multi decat va inchipuiti..

    • #64

      Iulia, partea nasoala e ca ai dreptate.100%.
      Partea si mai nasola e ca, in timp ce noi suntem toleranti, si ii acceptam asa cum sunt, ei urla “rasism”, “discriminare”, si “insulta” in momentul in care noi serbam traditiile noatre si vorbim limba noastra.. La noi acasa.

  8. #65

    Foarte bine.! Îmi place mult când iubitorii de ciori de nisip o iau peste bot. E tare si stire asta goo.gl/VNwo9z

  9. #66

    cam greu cu legi antiislam in franta avand in vedere ca e a doua religie la ei. sunt vreo 10% musulmani. cei mai multi din europa de vest.

  10. #67

    Ai sa razi, dar chiar sunt foarte precauta. Nu ma plimb singura in “cartierul” lor nici ziua, si ii evit pe cat posibil.

  11. #70

    Dupa postul asta ar fi bine sa iti pui paza. Nu se stie cine te viziteaza. 🙂

  12. #71

    bai ma uitam pe b1 tv si era un idiot care vorbea si le gasea scuze animalelor alea 2.Spunea ca nu e dreptul nimanui sa faca blasfemie si ca ziarul si-a cautato, e unul care il vad mereu invitat si pe antena 1 la Acces Direct, nu stiu cum il cheama… Muie tuturor extremistilor.

  13. #74

    Dacă nu-i superi, sunt de treabă. Cred că francezii ăia și-au cerut-o. Musulmanii îndoctrinați nu gândesc normal, aș putea spune că sunt bolnavi fără șanse de recuperare. Am avut colegi care mergeau săptămânal la Mecca și se întorceau și îmi explicau că au văzut multe stafii pe drum. Le explicam că erau mici tornade de nisip care în bătaia farurilor formau uneori siluete. Erau atât de convinși că erau stafii încât discuția mergea mereu în derizoriu.

    Totuși, extermiștii sunt pentru islam cam ce sunt țiganii pentru România.

    • #75

      Ba tu esti prost? cum dracu sa francezii si-au cerut-o???????? PERSOANE NEVINOVATE AU FOST UCISE.
      Ce dracu sa cauti intr-o tara care s-a dezvoltat datorita valorilor democractice, iar tu vrei sa impui in tara de adoptie sharia si legi antidemocratice, stai mai bine in cacatul de tara daca vrei sa traiesti dupa obiceiurile tale. Daca esti in vizita sau te muti la mine in casa respecti legile mele si nu te apuci sa faci ca maimuta imprastiind cacat peste valorile mele.

    • #76

      da, franta si valorile democratice.. de aia au atatia negri :))

    • Crede-ma ca si daca intr-un sat din Vaslui, desenai coarne si mustati lui Isus pe icoana in biserica, nu scapai viu. Pana la urma este vorba doar de gradul de educare a unei persoane, nu de religie. Islamisti, prosti si needucati sunt mai multi decati crestini.

    • #78

      ce am zis e o lama cu 2 taisuri nu vreau sa se inteleaga gresit, sunt de acord cu ” Daca esti in vizita sau te muti la mine in casa respecti legile mele si nu te apuci sa faci ca maimuta imprastiind cacat peste valorile mele.”

    • #79

      @exvpa Da, doar ca e de datoria isamistilor sa-si rezolve problema, nu noi sa-i toleram, asa cum romania are datoria sa-si rezolve problema hotilor si tiganilor, nu europenii sa-i tolereze.

      Ce atatea scuze, pentru ca ai curtea plina de gunoi, iar cand bate vantul si duce gunoiul in curtea mea tu sa-ti pui maini in san sa spui “stii nu eu arunc gunoiul la tine, vantul il duce”. Ori avem toti grija de planeta asta, ori cineva trebuie sa plece din cartier…

    • #80

      Mă Vasile, nu știu ce ai înțeles tu. Când ai mii de nebuni extremiști liberi în țara ta și tu faci o caricatură cu idolul lor, ți-o ceri. E simplu. E ca și cum ai umbla noaptea în curul gol într-un cartier mărginaș din Bogota. Ți-o ceri singur și o vei primi. Ah, dacă nu știi ce se poate întâmpla, ești doar un ignorant.
      Îți mai spun o chestie, ce ține, până la urmă, de cultura religiilor. La musulmani nu există noțiune de stat sau autoritate guvernamentală. Ei au fost nomazi de la mama lor. Deci tu dacă mergi în Bahrain și întrebi de familia X, află că familia X este un nucleu cu ramificații multiple întinse până în Siria. Aia e cea mai importantă structură de organizare. Pe ei îi doare în pl de guvernul și regulile tale. Ăsta este fundamentul pe care și americanii îl ignoră cu bună știință. Nu ai cum să spargi nucleul ăla.

      Discuția e prea lungă.

    • #81

      @George
      Care problemă? Din perspectiva unui musulman, oricare ar fi el, apostazia trebuie rezolvată după cum scrie la carte. Prin deces, adică. Așa spune Sharia, așa scrie și în Enciclopedia Islamului. Coroborat cu faptul că Islamul nu cunoaște granițe, ai evenimentele astea.

    • #82

      @Sandu Dar nu ma intereseaza ca religia ta nu iti permite sa rezolvi o problema care ma afecteaza pe mine. Ori ti-o rezolvi tu, ori ma apar eu, dar cand eu ma apar, ai macar bunul simt si intelege ca este normal sa o fac, nu te da de pamant si ma scoate tot pe mine ala nesimtit care nu te intelege pe tine. Iti asumi cultura numai la cele bune si-mi dai exemple de oameni decenti ? Pai nu merge asa oricat ai vrea, ori apartii unei culturi cu bune cu rele, ori daca nu, te dezici de ea. Si cand te muti intr-o alta tari te muti pentru ca nu te mai regasesti in cultura tarii tale, faca te muti pentru bani si le explicai la aiai cat de prosti is, nu te mira cand iti arunca o flegma in fata, ca o meriti. Cand te muti, te muti pentru a face parte din cultura tarii in care te-ai mutat, cu bune cu rele. Nu-ti place, fa cale intoarsa. O vezi la multi romani plecati in afara, ajung acolo si incep sa-i injure pe oamenii din jur, vai cat sunt de rahat gazdele dar nu se limiteaza doar la asta, isi injura si propria tara. Pai daca nu-ti poti gasi nici o identitate culturala nicaieri, fugi in munti. Cand te muti in alta tara iti lasi identitatea culturala acasa, ori daca nu poti face asta, te duci inapoi acasa si faci ce poti tu mai mult pentru tarisoara ta, pentru satul tau, pentru vecinii tai sau daca nu te regasesti in nici unul din ei, pentru familia ta si gata.

    • #83

      @George
      Dap. Ai vrea tu să gândească așa popoarele migratoare. Cum nu trăim în Utopia, undeva trebuie să intervină și autoconservarea. Deci dacă provoci, așteaptă-te la represalii. De fapt asta era ideea comentariului meu.

    • #84

      Ei nu se poate sa spargi nucleul, hai sa lasam sofismele.

    • #85

      @alxzen
      Acum nu. De aia după 13 ani de război există IS, fiindcă nu se poate. Populația musulmană din doar două țări asiatice, unde educația se bazează exclusiv pe scrierile din coran, însumează populația totală din SUA. Explică-mi cum poți eradica/educa așa ceva, mai ales dacă adaugi feudalism + mulți bani din golf?
      În următorii 10-20 de ani vei vedea reprezentanți din confesiunea asta în toate structurile administrative din Europa de vest. Vedem atunci.

    • #86

      Sandu are dreptate, cu prostii nu te pui, chiar in tara ta, deci revenim la ce stiu prostii .. La joker, la dilema prizonierului, daca n-ai reusit sa-i educi mi se pare normal sa-i elimini daca alta solutie nu exista pe moment, in plus si ei vor sa faca acelasi lucru doar ca ei chiar nu vad alta solutie pentru ca-s indoctrinati in asa hal.

    • #87

      Iti omoara 12 jurnalisti si replica voastra e: “cu prostii nu te pui” Ce suflete de sluga…

  14. #88

    ma eu-s confuz rau di tat, mai ales la cat ai lovit religia in ultima vreme…
    tu pana la urma ce esti? ordodox, catlic, muslim? 😀

    • #89

      sunt ateu

    • #90

      Cum bre, parca erai pastafarian… Sau esti un fel de Petre care te lepezi de Sfantul Monstru Zburator?

    • #91

      MMS nu se supara, imi permite orice alegeri

    • #92

      până ajunge într-un avion care se prăbușește… să vezi după aia cum se roagă… la ce-apucă :)))))))))

    • #93

      tatar bucovin, rau de gura….asa combinatie ucide orice religie

    • #94

      lasa nene ca esti ateu
      ma refer la tine acasa, cand erai ciutan, ce sarbatoreai ? craciun sau bairam?

    • #95

      sunt botezat ortodox, tataie

    • #96

      eu de ex sunt agnostic, dar botezat creștin ortodox

    • #97

      mulțumesc pentru spulberarea nebuloaselor 😀

  15. #99

    Europa are mari sanse sa-si piarda cultura in ritmul asta pentru ca islamul o pune pe femeie la cratita pentru a-si creste populatia si implicit ifluenta culturala. Au inteles si ei ca din razboi nu iese nimeni invingator (in afara producatorilor de arma) , chiar daca pierzi sau castigi pe campul de lupta. Interventia US in orient e cel mai bun exemplu de fail. Cucerire prin cultura. Turcii fac invers de ceea ce face occidentul www.youtube.com/watch?v=bSd2QFMoWxM

    Ideea ta nu da voie oamenilor (in special copiilor, ca parintii clar nu mai au sanse) sa iasa din sistemul lor, eu as face altfel:

    – te declari islamist ? platesti taxe de te indoi, nu ai ajutor social pentru femeile cu copii. Dac provii dintr-o tara islamica si faci mai mult de 2 copii, ori te duci la tine in tara sa-i cresti ori aici nu ai nici un ajutor, ba mai mult platesti daca vrei sa ai mai mult de 2 copii.
    – porti in public imbracaminte specifica islamului ? taxe de nu-ti permiti, pe aeropoarte, legitimari etc.

    Se vor deporta singuri aia indoctrinati. Oamenii pot avea cati copii vor, e drept, dar atat timp cat cultura lor nu afecteaza cultura celor din jur.

    • #100

      -vrei sa intri in armata oricaria alte tari lasi turbanul si iei cascheta regulamentara. A purta cascheta sau sapca sau ce mama ei are arma respectiva nu inseamna ingradirea religiei tale. Acasa porti sa porti doua turbane una peste alta si sa te rogi la cine doresti pe toate covorasele din casa.
      -vrei sa-ti bati nevasta…o duci la tine in tara si faci ce vrei. In tara unde locuiesti nu trebuie sa fi absolvit de vina de omora o femeie doar pentru ca ti s-a nazarit ca s-a uitat la altul.
      -vrei sa porti val pe moaca…..mergi in tara ta si pune-ti toate cuverturile in cap. Eu nu am de unde sa stiu ce se ascunde sub val…
      Una peste alta francezii dupa ce au colonizat ce au colonizat au rezultatele de fata. Nu-s buni tiganii romani….lasa ca au tunisieni de nu stii la ce sa te astepti si locuiesc in cartiere unde Ferentariul ar fi considerat cartier de lux. De tunisieni, algerieni nu mai spune francezul nimic…tiganii romani n-au incendiat nimic dupa ce a fost ironizat tot poporul roman…..in schimb acum si-au luat rictusul de rigoare dupa ce au ironizat mahomedanistii.
      Ei n-au inteles ca astia nu raspund cu fineturi caricaturale….ai facut misto, ti-ai furat-o si tu si poate si familia. Ce nu inteleg ei este ca nu e bine sa te pui cu prostul pentru ca are mintea odihnita. Daca nu i-ai facut legi ca atunci cand intra in tara ta sa respecte legislatia e absolut problema ta pentru ca atata timp cat l-ai lasat sa ajunga in pozitiile in care sa-si aprobe programe care sa-i ajute trebuie sa te astepti si la consecinte.

    • #101

      @mihaela De-aia spun ca razboaiele de cucerire sunt calea sigura spre esec cultural, iar daca ti-ai pierdut cultura ti-ai pierdut valorile si implicit razboiul. Coloniile franceze sunt cel mai bun exemplu de esec, au zis ca-i colonizeaza ei pe negrii, se pare ca a fost invers. Vesnicul motiv de colonizare au fost resursele naturala, in special energia. Daca nu se rezolva cu energia prin evolutie stiitifica, va iesi din nou cu cafteala, doar ca de data asta trebuie sa para neaparat ca ar fi vorba de pura aparare (nu ca Afganistanul) si de data asta nu vor ataca doar din aer, vor avea nevoie si de trupe terestre si carne de tun pentru treaba asta. A zis-o Rasmussen pe ocolite, o sa-i inroleze in prima linie pe ei, pe islamisti (si din europa si cei locali), o sa lase turbanul jos si o sa lupte contra terorismului, ca tot au impresia ca cica doar 1% din isalmici ar fi extremisti, ar trebui sa fie floare la ureche daca doar 1% sunt cu probleme. Ii pui sa-si rezolve singuri problema.

    • #102

      Geroge: problema energiei prin evolutia aia de spui tu este doar un pretext, pentru ca ea ar fi rezolvata (adica este rezolvata doar se stiu atatea cai de a nu folosi benzina, motorina si alte genuri de extractii) daca nu ar exista si niste altii care ar spune nup evolutiei pentru ca mai sunt si ceva tranzactii cu arme catre tari coborate din baobab. Rasmussen daca nu o sa poarte turban cipilica tot o sa poarte….daca nu cumva deja isi lasa perciunii sa faca niste carlionti.

    • #103

      @mihaela Eu nu cred in conspiratia asta cu rezolvatul problemei energetice. Mi se pare un curent la moda provenit din lipsa acuta a cunostintelor tehnice, cum ca o conspiratie mondiala formata din petrolisti impiedica evolutia energetica. Pur si simplu, credem sau nu, nu suntem la nivelul independentei de petrol sau alte resurse naturale (plus ca petrolul nu e folosit doar in industria energetica). Asta cu panouri solare nu tine, e ceva, dar sa crezi ca furnizezi energie industriala la nivelul necesar azi doar pe solar pur si simplu nu stii despre ce vorbesti. Vom avea independenta energetica numai si numai atunci cand reactia fusion va putea scoate o cantitate de energie mult mai mare decat cea introdusa. Parerea mea e ca de data asta chiarsuntem aproape, altii spun ca o sa mai dureze mult, cert este ca evitarea unui razboi va putea fi posbilia doar prin implementarea reactoarelor de fuziune nucleara. Pana atunci ne vom lamenta cum ca ne permitem independenta energetica dar nu suntem lasati.

  16. #104

    S-a intamplat si cu sediul south park acu vreo 5 ani, parca ?!

  17. #105

    Iar de aia cu legiferarea puternica contra terorismului nici eu nu cred ca scapam:

    www.youtube.com/watch?v=VMzRmeIESvU

  18. #106

    Cateva chestii legate de Islam… venind de la cineva care a trait in Middle East timp de cativa ani buni.
    1. Islamul nu zice “DUTE BA SI FUTE-LE O BOMBA ALORA DE ALTA RELIGIE”. Nu. Islamul zice aceeasi chestie ca si Biblia noastra… dute, invata-i, adu-i la lumina, si alte cacaturi de genu.
    1.a. Da, am citit aproape tor Coranul…din curiozitate.
    2. Desi fiind ortodox, nimeni nu mi-a luat gatul acolo. Si am fost in perioada aia in care era nasol cu Siria ( e drept, am fost in Qatar si UAE – nicidecum in locuri cu extremisti)
    3. Da, sunt … ciudati … Chiar si aia care nu sunt inflacarati. De exemplu, aia se duc sa se roage de 5 ori pe zi, dupa care sunt “liberi” sa aibe cate sotii vor. Sau sa fie total opusi religiei. Sau in timpul Ramadanului tin post negru cat e ziua de lunga… La lasatul serii, crapa in ei ca niste vite. Dar pe de alta parte, Maricica Si Gheorghita al nostru din ( PUNE TO O REGIUNE A TARII AICI, SA NU ZICA NIMENI CA AM CEVA CU MOLDOVENII ), ce fac de Craciun ? Sau in fiecare Duminica, atunci cand se duc acolo la barfe ? Intr-o oarecare masura, comportamentul este oarecum similar.
    4. Islamul in sine, ca idee, il consider mai bun decat aproape orice alta religie ( cel putin din cate am intalnit personal ). Singura religie care’l … bate … e Buddhismul. Ca filozofie. Dar asta e o parere strict personala.
    5. Islamul in sine nu e rau. Retarzii, in schimb, da. La fel ca la noi ( si aici ii includ si pe catolici ), sunt oameni si oameni. Din pacate, doar aia mai rai ies in evidenta. Musulmanii de rand nu aproba cacaturile de genul asta, cu bombe, decapitari samd. Asa cum un crestin obisnuit nu are cum sa fie de acord cu Cruciadele ( atata timp cat ai 2 neuroni functinali in vidul dintre urechi, o sa vezi ca ambele situatii sunt oarecum similare )
    6. I-am spus unui musulman ( fost coleg de munca – egiptean ), sa ma suga cu tot cu religia lui de cacat. In mod normal nu as fi facut-o, dar mi-a zis ceva de genu ca religia mea e de cacat, ca islam si etc. Nu ca as fi eu mare religios, dar pana la urma sictir ma !
    Si nu mi-a taiat nimeni capul, nu m-a bombardat nimeni.
    Oameni si oameni. Nu trebuie generalizat din cauza unor dementi.

    • #107

      Islamul e mizerie.La fel ca toate religiile de altfel.Nu exita religie buna doar mizerie mica si mizerie mare.

    • #108

      termina cu prostiile alea cu islamul nu e rau da’ retarzii bla bla

      ai cumva senzatia ca exista vreo populatie pe planeta care duce lipsa de retarzi ?! de ce numai unii sunt periculosi ?

    • #109

      @pvladc: nimic personal, da mai iesi din casa. Crestinii ce plm au facut cu cruciadele? Pe logica ta, ar trebui sa ii crucificam pe catolici pentru ce a facut Hitler. Pe aceeasi logica ar trebui sa ii omoram pe savanti pentru ca Einstein a dus la bomba atomica. DA, totul depinde de oameni, nu de doctrina politica/religioasa…

    • #110

      Crestinii au depasit momentul cruciadelor
      Hitler nu si-a justificat crimele prin religie

      Oamenii sunt intr-adevar cei vinovati. Ma refer in primul rand la nemernicii care se joaca cu mintile lor.
      Iti repet – oamenii saraci, needucati si frustrati sunt peste tot, inclusiv romani ortodoxi. Ghici cine face diferenta

  19. #111

    Din pacate religia asta e nociva, nu are ce cauta aspectul religios mana in mana cu legile statului, dar cunosc si arabi care au vrut sa scape de mediul in care traiau, stiu un sirian stabilit aici de mai bine de 20 de ani, si-a schimbat si credinta, e mai ortodox ca popii ( adica si inafara bisericii).

  20. #112

    Meh.. nu poti condamna tot islamul pentru actiunile unor extremisti. De acord ca procentual au mai multi extremisti decat alte religii, dar si minuni de genul alora scrise in coran (desi supuse interpretarii) se gasesc si in biblie si probabil si in scrierile altor religii.

    • #113

      Hai sa-ti dau un exemplu, legat de chestiile scrise in Coran.
      Intr-adevar, Allah zice ca un barbat poate sa aibe mai multe sotii. DAR trebuie sa le ingrijeasca material si sa le iubeasca pe toate ABSOLUT LA FEL.
      Ceea ce e cam imposibil.
      Dar sunt retarzi care uita partea cu “LA FEL”…

  21. #114

    Ca idee, asta cu deportarea, ar putea fi buna, numai ca din punct de vedere tehnic nu prea e fezabil. Ce tara ar vrea sa primeasca intre 5 si 6 milioane de musulmani din Franta, de exemplu? Dintre toti astia, macar un 60-70% sunt de-a doua sau a treia generatie, care sunt nascuti in Franta si au numai cetatenie franceza. Unde i-ai putea deporta? Cine i-ar primi(ipotetic vorbind)?

    • #115

      French Guyana?

    • #116

      Mai ramane sa-i convingi pe conducatorii tarii cu f’o 150 de milioane de catolici, Brajiù.

    • #117

      ba, nu stiu dar biblia spune ceva de irod parca, a rezolvat el criza intr-un fel pentru o anumita perioada omorand din masculi.. hmm la dracu de gluma nu imi vine deloc sa rad dupa ce am vazut videoul cu omorul din paris, in sinea mea inca sper ca e o inscenare.

  22. #118

    Si noi musulmanii pasivi si prietenosi ce dracu facem, nene? Ne deportati si pe noi odata cu extremistii aia nenorociti (care sunt undeva la sub 1% din intreaga populatie musulmana)? Cat mai dureaza pana intelege lumea ca nu e religia de vina, ci ca e vorba de niste descreierati izolati care fac dubiosenii masive si ca aia trebuie pedepsiti?!? Religia e doar un factor, educatia, familia, tara din care provin, situatia sociala sunt alti factori importanti.

    La cum merg lucrurile, maine poimaine o sa-mi fie mie frica sa merg pe strada in Europa …

    • #119

      salut.
      Semnat,
      Cetin Ametcea

    • #120

      Ar fi o solutie ca toti cetatenii de buna credinta sa spuna tot ce stiu despre vecinii/neamurile/prietenii lor care au preocupari extremiste.
      Sa renunte la mentalitatea de clan si sa ii toarne pe toti care o iau razna.

    • #121

      @Victor, pai acelasi lucru ar trebui sa se aplice oricui, indiferent de religie, nu? Stii ca unchi-tu planuieste un atac cu spaghete in numele Marelui Pastafarian, atunci ar trebui sa-l dai in gat.

      @Cetin, intocmai, e pacat de 99% din populatia cu un minim de origine musulmana care convietuieste bine-mersi cu restul europenilor.

    • #122

      @Victor Glumesti ? Cum adica sa-i fortezi la asemenea josnicie ? Asa faceau si pe vreme lui Ceuasescu, au distrus caractere si suflete. Nu cred ca vrem un GRU, STASI sau KGB european. Daca vor dori sa lupte contra extremistilor trebuie sa o faca asumat, aleg singuri pe ce parte a frontului lupta si sa-si asume asta in fata rudelor. In viata nu poti sa stai cu fundul in doua barci, adica poti daca iti asumi consecintele.

    • #123

      @George Stanomir: am zis “cetatenii de buna credinta”, nu am zis nimic de nici o religie. Si da, as anunta imediat politia daca un membru din familia mea ar planui sa omoare oameni. As anunta si daca ar planui si alte lucruri mai putin grave.

      @George: unde am zis ceva de fortat? Am presupus ca va fi clar ce am vrut sa zic: din proprie initiativa, toti cetatenii care sustin ca sunt pasnici ar trebui sa dovedeasca asta si sa elimine din randurile lor toate elementele violente. Reclamatie la politie, punct.

    • #124

      Domnu, nu-i asa ca cititi o pula textul articolului???
      Ca daca citeai poate intelegeai ceva…

    • #125

      @George Cu tot respectul, de ce alegi sa traiesti intr-o cultura cu care nu te mai intelegi, cand tu de fapt in suflet esti islamic ? Corect, in mod ideal am putea sa traim impreuna si sa ne toleram reciproc apucaturile, ba chiar sa invatam cate ceva unul de la altul, dar cand nu ne mai intelegem (se intampla in diferite familii), e normal ca tu sa-mi dai in cap in casa mea si sa-mi spui sa tac ? Mai mult, e reponsabilitatea mea sa-ti port de grija tie, celui nevinovat, care faci parte din comunitatea unor oameni agresivi, sau e responsabilitatea ta sa-ti temperezi comunitatea ? Si daca tu nu reusesti sa faci nimic, eu ce vina am ca ati esuat in a trai tolerant alaturi de noi ? Torenta insemna sa treci peste jigniri fara a-ti da in cap. Cati islamisti au fost ucisi pentru ca si-au exprimat dispretul fata de atei, pagani, crestini budisti sau ce o-r mai fi ? Ziaristii aia ce vina au ?

    • #126

      @Victor Pai nu ai specificat fortat, dar atunci cum ? Tu ti-ai reclama copilul sau fratele de buna voie chiar daca ai fi in dezacord cu ceea ce face ?

    • #127

      @George: NORMAL ca as reclama pe ORICINE daca as avea informatii ca vrea sa omoare oameni. Tu nu ai face la fel? Un criminal NU mai e frate cu mine.

    • #128

      well, eu nu mi-as reclama fratele, sub nici o forma. sangele meu e mai important pentru mine decat viata altuia.

    • #129

      @George: eu am raspuns comentariului scris de George Stanomir care este un musulman pasnic. Musulmanii pasnici mai sunt pasnici daca au informatii despre posibile OMORURI si nu spun nimic?

    • #130

      @Victor Da, sunt sigur, ca in numele moralitatii ti-ai da fratele pe mana politiei. In fine, probabil ca da, nu pun in discutie, moralitatea faptei ci pragmatismul situatiei. Numara pe degete cate atentate teroriste revendicate de islamisti au fost, raportate la numarul populatiei islamice din europa si-ti vei da seama ca sunt extrem de rare aceste cazuri. Stai linistit ca servicile de informatii nu prea au nevoie informatiile nimanui, acum informatiile se scriu in biti nu prin vecini, e putin probabil sa nu fi stiut de atentatul asta, doar ca numai asa le poti arata oamenilor cat de periculoasa poate fi o religie.

      Islamistii au o misiune grea si trebuie sa lupte cu deviatiile culturii lor, care pe zi ce trece devine tot mai inversunata.

    • #131

      @Arhi: dar daca in urma actiunii fratelui tau exista riscul ca tu si familia ta sa fiti linsati de o multime furioasa? Asta risca musulmanii pasnici pentru actiunile unor nebuni.
      Totul poate escalada.
      E suficient ca una dintre cele 12 victime sa aiba pe cineva care nu mai are nimic de pierdut si care vrea razbunare.
      Daca nu acum poate data viitoare. La un moment dat vor distruge suficiente vieti incat cineva sa le raspunda cu aceeasi moneda.

    • #132

      @stanomir. Mai subtire cu spaghetele ca stim unde stai…

    • #133

      @George Stanomir: “La cum merg lucrurile, maine poimaine o sa-mi fie mie frica sa merg pe strada in Europa …”
      Asta si-o fi spus-o ieri si Ahmed, politistul impuscat in cap in Paris azi.
      Ai lasat sa se inteleaga ca o sa-ti fie frica din cauza unora cu crucea la git. Insa deocamdata tre’ sa-ti fie frica sa nu sari in aer din cauza unui frate de-al tau.

  23. #134

    Adevaratele victime:

    Ministrul turc al culturii si turismului: “Acest atac are ca scop intarirea perceptiei negative asupra strainilor si musulmanilor, in contextul unei Europe unde islamofobia si rasismul sunt in crestere”

    Parca mi-e si mila un pic…

    • #135

      Bonus 1:

      Un ziarist clujean, Octavian Hoandra, considera ca jurnalistii saptamanalului francez Charlie Hebdo sunt responsabili pentru atenatul terorist in care si-au pierdut viata 12 oameni.

      Intr-o interventie telefonica la Realitatea TV, acesta a acuzat faptul ca revista de satira a publicat in ultimul sau numar o caricatura care se referea la un posibil atentat terorist comis pana la sfarsitul lunii, afirmand ca “nu poti sa intinzi coarda prea tare”.

      El s-a intrebat cum s-ar simti crestinii daca ar fi publicate caricaturi cu Iisus Cristos, sustinand ca, prin acest fel de actiuni, “dai ocazia sa se intample chestia asta”.

      “Nu poti sa intinzi coarda prea tare, mai ales ca Islamul e o religie tanara, foarte sensibila”, a continuat acesta.

      Ce dracu ma, aveam o parere mai buna despre clujeni.

    • #136

      adica despre ardeleni? really?:))))))

    • #137

      Povesteste un idiot (hoandra) ceva…. automat sunt bagati toti clujenii in oala. Dupa aceea toti ardelenii. Waaaaay to go, discrimination

    • #138

      ce dacu pazeste si armata in turcia? ar fi cazul sa dea o lovitura de stat, cum faceau cand islamistii ajungeau la putere si isi luau nasul la purtare

    • #139

      Hoandra e un dobitoc si poate sa mearga sa se culce.

      La o adica clujenii il pot scoate oricand pe Funar la lumina.

  24. #140

    Oamenii astia au impresia ca europenii (includ aici si SUA) sunt mai slabi decat ei.
    Nu suntem sub nici o forma mai slabi, suntem doar mai bogati si nu avem motive sa fim violenti. Momentan.

    Daca ne vor da motive, vom matura cu ei pe jos.
    Statele occidentale au renuntat la colonialism din proprie initiativa si in numele unor idealuri inalte.

    Daca ar fi dorit, marile puteri occidentale ar fi depopulat restul globului.
    Vedeti cazul Americii de Nord. Au ramas cativa amerindieni de samanta.
    Daca aceste tari ar fi dorit, cine ar fi impiedicat Franta si Anglia sa depopuleze Africa si Orientul mijlociu intre 1800 si 1900?
    Sau chiar si mai spre 1950..

    Sa ii fereasca Allah de organizatii teroriste europene, de tip nazist – rasa ariana – si alta tampenii.

    Pana una alta, o natie “alba” nu a avut nici o remuscare cand a folosit bomba atomica.
    Nu mai aproape de 70 de ani nemtii omorau cu spor tot ce era “impur”.

    Va rugam, domnilor islamisti, nu dati motive europenilor sa redevina violenti.
    Nu puteti face fata.

    • #141

      Esti cam infocat si e de inteles, dar practicile naziste nu sunt o solutie, e calea sigura spre esec. Nu-ti place un oaspete, il dai afara din casa, nu-l omori si gasesti o solutie astfel incat sa nu-ti mai intre in casa. Dintr-un razboi mondial nu iese nimeni invingator.

      Oricum, evenimentul asta nu prevesteste nimic bun, sa-i bagi pumnul in gura unuia in propria casa pentru ca nu-ti place ce scoate pe gura, si mai ales in Franta… Oamenii o iau razna in situatii de-astea.

    • #142

      Nu sunt deloc infocat. NU e vorba despre mine. Sunt 100% impotriva violentei dar nu cred ca toti europenii sunt la fel. O miscare extremista europeana ar gasi foarte repede aderenti.

    • #143

      @George
      Fie că îți place sau nu, istoria se va repeta.
      www.youtube.com/watch?v=-evIyrrjTTY

    • Poate nemtii sa se apuce de extremism ca romanii se c..a pe ei si nu-s in stare sa se mobilizeze intr-o adunare, decat daca se dau galeti de plastic moca.

    • #145

      @Sandu

      E un cliseu asta cu istoria se va repeta, realitatea se scrie in probabilitati si ma indoiesc ca ai timp sa calculezi probabilitatea altfel decat din ceea ce percepi tu. Nu zic ca nu poate fi cum spui, insa sa nu ai nici un dubiu in privinta asta, e cam…dubios.

    • #146

      @Victor Probabil ai dreptate, insa asta nu inseamna ca e calea corecta.

    • #147

      @George: nu vorbim de corectitudine, vorbim de probabilitati si mase mari de oameni, psihologia multimilor, etc.
      Sa fim noi sanatosi ca se vor gasi destui populisti europeni, cu discurs si verv, care sa asmuta poporul impotriva imigrantilor. Pentru propria lor sete de putere dar cu acelasi efect.

    • P.S. Uitandu-ma la istoria KKK, care a ajuns de la 4 milioane de oameni, acum 100 de ani, la cateva sute, in prezent, nu cred ca o formatiune nazista ar mai avea destui adepti sa faca ceva serios. Lumea isi pierde interesul, e mai individualista plus ca multi au contacte cu arabi (in special romancele) la un anumit nivel si vor fi reticenti sa se rascoale impotriva lor. Vest-europenii n-au reusit sa-i starpeasca pe tigani, care au facut destul rau pe acolo si nu sunt inarmati cu automate asa ca nu-i vad prigonindu-i pe islamisti sau aprinzand cruci in fata calor lor.

    • #149

      @liviu E nu-i vezi. Violenta iese la suprafata in vremuri grele, nu cand iti taie TVul pentru 2 ore. Dar problema asta chiar se poate rezolva si fara genocid daca exista interes. Daca nu, o sa ai ocazia sa si vezi.

    • #150

      @George
      Eu cred că perioada de iterație a ciclului în care evenimentele se repetă diferă în funcție de gradul de civilizație a regiunii în care se petrec faptele. Un grad de civilizație scăzut = iterație scurtă. N-am exclus dubiul, doar că in viitorul apropiat – următoarea decadă – vom vedea aceleași evenimente repetându-se.

    • #151

      bai marijuana e interzisa in islam? ca altfel ar sta baietii la casa lor daca ar avea ce fuma si ce fute, ce-i drept.. dar asa, le vin idei.

    • #152

      Rasa alba cred ca e cea mai violenta rasa. Suntem o mana de oameni in Europa (fata de populatia globului) si nu ne putem intelege. Suntem 20 de milioane in Romania si tot ne intepam cu originea fiecaruia.
      Dar ma gandesc cam ce-ar fi dscs ne-am uni toti, toate creierele, TOTI europenii impotriva unui dusman comun, care nici macar nu e de aici.
      Arabii se joaca rau cu focul.

  25. #153

    Mai exista religii in secolul 21?… …

  26. #154

    Din seria pentru ca tara libera si pentru ca libertate de exprimare.Cateva opinii despre atentat de la persoane mai avizate.

    Monica Tatoiu: Avionul s-a prabusit…aaa atac terorist…
    Antena3: Basescu…basism…basisti…
    Zoso: Alt idiot care nu si-a echipat masina cu cauciuri de iarna si pun pariu ca nu avea nici lopetica in portbagas si nici lanturi.
    O baba din cartierul Militari: Ahmed si Ali erau copii buni, salutau, o data chiar m-au ajutat sa trec strada.
    Radu Banciu: Olympique Marseille.
    Poptamas: In viata…(ceva rahat motivational).
    Guta: Sa moara dusmanii mei…
    Patriarhul Daniel: deci 12 morti ori 1000 de euro, poate mai moare si un ranit, da…e bine 13.000 de coco.
    Zoso: …si cred ca masina era inmatriculata in Bulgaria…
    Sile Camataru: Mda, cred ca se putea si cu pistolul sau poate au intarziat mult cu datoria.
    Dan Voiculescu: Traian Basescu…
    Un cocalar: Sa mor io…daca te min boss.
    Zoso: …si revizia tehnica cred ca e facuta in 1900 toamna.

  27. Am înțeles că e rău şi nu e bine.
    Da’ de ce 5.000 de polițai francezi îi caută pe asasini?
    Să se predea?!

    • #156

      Am o banuiala ca cei doi n-o sa apuce sa se predea…

    • #157

      Se cauta intre ei …sa vada care poarta turban si care nu!

  28. #158

    Pana acum atentatul nu a fost revendicat. E posibil ca identitatea atacatorilor sa fie o surpriza de proportii…

    • #159

      Da, a mai spus cineva. Eu cred ca-s budisti. Sau unguri. BAAA, sunt unguri!

    • #160

      mda, l-o fi injurat ziaru pe sarkozy

  29. #161

    E usor sa pici in extremism. Chiar si tu, Arhi. Prima oara islam, apoi unguri, evrei, tigani, alles alles, ja ja !

  30. #165

    Unul dintre politistii ucisi se numea Ahmed.

    • #166

      pai da normal. daca ar fi toti musulmanii asa nebuni ar fi razboi de mult.

      da’ cred ca asta e blestemul evreilor pt europeni. am facut mofturi cu ei, acum avem fundamentalisti musulmani pe cap.

    • #167

      ce soc, ce oroare, ce ironie…primul semit omorat de alt semit.

  31. #168

    Sa vedem daca ajungem totusi la esenta problemei.
    Oamenii sunt saraci si suparati din cauza ca sunt saraci.

    Nu prea conteaza ce religie au, ei sunt saraci.
    E o coincindenta ca sunt islamisti.

    Saracia asta ii mentine in acelasi timp si foarte foarte PROSTI.

    In prostia lor, nu le vine sa creada ca totusi e corect ca ei sa fie saraci iar occidentalii (necredinciosii) sa traiasca mai bine.
    Aleg calea usoara – traiti mai bine, sunteti mai fericiti – cum indrazniti .. va omoram.

    Povestea asta s-a repetat de multe ori in istorie, cu diferite rase/religii.

    Sa vedem cateva exemple:

    1. Barbarii saraci invadeaza imperiul roman bogat. Unii barbari erau cam nemti, adica rasa “buna”. Aici rasa e irelevanta.

    2. Proletarii saraci distrug toate elitele bogate si se muta in casele lor – vezi comunismul. Aici nu a contat nici rasa, nici religia, nimic.
    Povestea s-a propagat in Europa (a reusit doar in Rusia dar miscari similare au fost si in Occident), in Asia (China, Vietnam), in America Latina.
    S-a propagat pe baza de saracie. Cand esti sarac parca iti vine sa crezi ca NU e vina ta si ca ai dreptul divin sa omori un om mai bogat si sa ii iei casa/pamantul etc.

    Baietii refuza sa recunoasca care e de fapt problema lor: sunt suparati din cauza ca altii au iar ei nu au.
    E vorba de “valoarea mea, valoarea mea, nobody has it”, expresie care transpira din toti porii unui european, oricat de sarac, cand e comparat cu un imigrant.

    Din cauza saraciei si a posibilei “contagiuni” cu societatea “imorala” capitalista ei au si alte probleme.
    E foarte probabil ca fetele lor sa se marite cu europeni iar ei sa ramana si mai nef.

    Ma gandesc la o comunitate de imigranti (fie ei si musulmani) din Franta.
    Fetele din comunitate se duc la scoala si vor o viata mai buna.
    Majoritatea se vor orienta catre iubiti/soti europeni care nu le vor trata ca pe niste animale.

    Baietii raman saraci si raman si fara fete.
    Ei devin si mai credinciosi in acel moment, religia find SINGURUL argument care le-ar obliga pe fetele din comunitatea lor sa se uite la ei.
    E un drept divin, cum dracu sa le fuga femeile si sa se marite cu necredinciosi?

    Saraci, prosti si ne..iubiti.
    Nu stiu daca avem timp sa ii educam pana cand se vor ciocni cu rezerva de idioti europeana, care se va organiza in miscari extremiste.

    • #169

      Ca sa evit discutiile, ma refer DOAR la cei care comit astfel de fapte. Nu ma intereseaza religia, etnia, etc.
      99% dintre ei sunt saraci. Cei bogati sunt cel mult liderii lor, cei care ii tin in starea de DOBITOACE si ii manipuleaza.

    • #170

      esti tare dom ‘ Victor! like!

    • #171

      argumentare buna dar pentru alt eveniment, tu intelegi ca aia au resurse sa isi procure AK-uri? si echipament? si ca ar putea deveni ne-saraci furand cu arma in mana ca AL-capone? dar nu o fac. nu pentru ca sunt saraci, nu pentru ca sunt extreme de prosti ci pentru ca sunt extrem de indoctrinati! iti dai seama ca aceeasi indoctrinare exista si la tigani intr-un anumit fel? Ei NU vor sa se integreze pentru ca isi tin cu dintii obiceiurile! obiceiuri expirate, obiceiuri care nu reprezinta nimic! obiceiuri care vin si pleaca la fel ca muzica, filmele, viata. dar ei CRED in asta, e refugiul lor invatat ACASA! IN CASA! ALA << TREBUIE STARPIT!

    • #172

      Au bani de AK dar nu de case, excursii, etc.
      Iar de multe ori primesc acele AK de la unii mai destepti decat ei.
      Si comunistii aveau bani sa plateasca militieni si securisti care au arestat “chiaburii” si s-au mutat in casele lor.

  32. #173

    problema e ca cacatii aia din arabia saudita au atatia bani si si-au raspandit forma lor de islamism in zone care pe vremuri erau mai moderate.
    lumea musulmana avea nevoie de niste comunism ca in albania. la aia le-au scos prostiile islamiste in cap. bine, conteaza si ca albanezii sunt europeni…

    • #174

      Amice, vezi ca esti pe dinafara…alora din Arabia saudita li se fix rupe de astia retarzi. Arabia saudita, Qatar, uae, Oman … Li se rupe de astia extremisti…poate de fatada ii condamna…dar li se rupe…e usor sa iti dai cu parerea de alte tari cand tu nu ai iesit din cartier….

  33. #175

    Io locuiesc in suedia, iar suedezii prefera sa moara decat sa jigneasca vre.o persoana de anumita etnie sau religie.
    Iar cei in cauza, cei pt care legile se schimba de la an la an si devin din ce in ce mai permisive, nu fac decat sa.si bata joc de suedezi, sa profite de bunatatea lor, si sa strige “lupul la oi” de fiecare data cand cineva le sugereaza sa se adapteze la normele societatii in care locuiesc…
    Legi anti-islam sunt necesare, nu de alta, dar in 5-10 ani, ori esti musulman, ori esti executat.

    • #176

      dar totusi, tot mai multi voteaza cu partidul ala considerat extremist. bravo lor.

    • #177

      Da m, le.a crescut rating.ul, dar nu pe problema musulmanilor, ci pe problema tiganilor care s.au inmultit ca ciupercile dupa ploaie.. La fiecare colt de strada., zici ca e invazie 0_O
      Mai nou, ca anu asta au alegeri, un mare lider de partit a afirmat ca Suedia apartine imigrantilor, si nu suedezilor, nu de alta dar multi votanti, nu sunt suedezi.
      Nasol e ca votantii, aia non-suedezi, nu platesc taxe, nu contribuie cu absolut nimic, ba mai mult, primesc ajutor social, si cum zicea @Iulia mai sus, nici macar nu invata limba..dupa 25 de ani!

  34. #178

    Incidentele de tipul asta submineaza chiar Uniunea Europeana.
    Acum partidele nationaliste, euro-sceptice, vor castiga din ce in ce mai multe voturi.
    Hello guvern Frontul National la francezi.

    • #179

      poate se mai modereaza si ei cu euro-scepticismul. adica in sensul sa vrea sa schimbe UE, nu sa iasa din ea. ce rost are sa fie dezbinati europenii? musulmani deja au destui toti, si daca ies din ue si fac mai stricte regulile de imigratie, cu aia tot raman pe cap. ca sa-i deporteze e absolut imposibil.
      si oricum, de regulile ue au profitat est-europenii. musulmanii oricum veneau si au inceput sa vina din anii’50-’60, pe baza regulilor din fiecare tara.

  35. #181

    Nu e vorba doar de islamisti, era un dobitoc acu ceva ani de omorase 90 de oameni in Irlanda, am uitat cum il cheama, si apoi facea scandal ca e prea dura inchisoarea ca se joaca doar pe playstation si sta pe internet. Dobitoci sunt de orice natie, acum ca exista si multa propaganda e altceva.

    Problema e ca atat jurnalistul ala de zicea acum 3 ani ca el e ok sa moara ca n-are sotie, n-are copii, il doare-n pula, cat si extremistii nu se gandesc ca exista victime colaterale dupa actiunile lor. Asa cum ai zice “ma doare-n pula ca ma droghez, e viata mea fac ce vreau cu ea, ce daca fac cancer pot sa mor, e viata mea” nu gandesti ca va sta ma-ta cu tine prin spitale si-ti va plati tratamentele si e nevoita sa faca credite pentru cine stie ce operatii sau transplanturi. Jurnalistul lui peste ar fi trebuit sa stie ca daca un dobitoc vine sa-l execute, pana ajunge la el, ala tre sa curete poteca de altii care stau in calea lui, in 99% din cazuri persoane nevinovate.

  36. #183

    Un musulman explica acum pe B1 ca autorii atentatului sunt PROSTI si ca au multe zeci de milioane de analfabeti si alte sute de milioane de analfabeti functionali.

  37. #184

    …o justificare.. la faptul ca sunt “inapoiati” : in Afg. este anul 1640 (sper sa nu gresesc) in timp ce occidentalii sunt …totusi.. in 2015…

    • #185

      Sper ca esti ironic.
      Anul e doar o conventie.
      Acum mult timp doctorii arabi si evrei erau mult peste vracii europeni.
      Ei au ramas in urma, noi (mai mult Occidentul, nu neaparat Romania) ne-am dezvoltat.
      De ce?
      Datorita bogatiei adusa de revolutia industriala.
      Bogatia a inlaturat idioteniile impuse de biserica in Europa, lumea are probleme cu carcasa de iphone, chestii socoteli .. nu murim de foame.

    • #186

      1436, mai exact.
      Dar hai să vedem ce făceam noi pe vremea aia:

      #1
      Soon, the idea of identifying and prosecuting witches spread throughout the neighboring areas of northern Italy, Switzerland and southern Germany, and it was at Basel that the Council of Basel assembled from 1431 to 1437.

      #2
      On December 5, 1484, Pope Innocent VIII issued the Summis desiderantes affectibus, a papal bull in which he recognized the existence of witches and gave full papal approval for the inquisition to move against witches, including the permission to do whatever necessary to get rid of them.

      #3
      In 1492 all Jews who had not converted were expelled from Spain, and those who remained became subject to the Inquisition.

    • #187

      @Victor
      Dacă Isus ar fi întârziat 500 de ani, unde crezi că eram acum ca civilizație?

    • #188

      @Sandu: ce treaba are Iisus cu revolutia industriala?
      Intelegeti ca e o nenorocita de conventie acest an.
      Am avut noroc si ne-am facut norocul, in mare parte prin cuceriri.
      Nu cred ca turcii la 1400 erau sub noi ca si civilizatie (noi, romanii), cu tot cu Iisus.
      Sa dam credit unde e de dat, adica motorului cu aburi, nu religiei crestine.
      Suntem mai bogati decat ei pentru ca am inventat chestii, nu pentru ca suntem crestini.

    • #189

      turcia are un PIB cam de 100 de ori mai mare decat noi, nu suntem mai bogati decat turcii

    • #190

      @arhi: au si populatie mai mare.
      In realitate, PIB pe cap de locuitor e CAM PE ACOLO.

      a. Dupa FMI:

      Romania – locul 65, 17,440 USD
      Turcia – locul 62, 18,874 USD

      b. Dupa Banca Mondiala

      Romania – locul 60, 18,991 USD
      Turcia – locul 59, 19,020 USD

      Asta inseamna ca la toata maretia lor, au mult mai multi saraci decat noi, in total.

      Si nu stiu cine unde s-ar muta daca s-ar deschide frontierele si ar fi zero costuri de transport intre cele 2 tari. Asa judecam corect.

      Iar la Indicele Dezvoltarii Umane ii facem.
      Romania – locul 54
      Turcia – locul 69

      Nu mai zic de IHDI – Inequality Human Development Index:

      Romania – 38
      Turcia – 54.

      Asta e miezul, IHDI.

      Serios vorbind, nu mi-as dori sa locuiesc in Turcia si nu cunosc prea multi care ar vrea sa locuiasca acolo.

    • #191

      victor, judecata finala se bazeaza fix pe suma de bani din conturi:) noi avem 35 de miliarde, ei au 3.5 triliarde. si aici se incheie totul

    • #192

      Nu vezi nicio legătură între modul în care s-a dezvoltat fiecare popor și religie? Civilizația nu progresează doar prin industrie. Arabii, care au acces la cele mai importante resurse energetice de peste 80 de ani, sunt civilizați?

    • #193

      @Arhi: sunt mai multi, e normal sa fie PIBul mai mare. Dar au mult mai multe guri de hranit.

      Pe principiul asta, pana la locul 54 unde e Romania dupa marimea PIB avem urmatoarele locuri in care nu mi-as dori sa locuiesc:
      – China, Rusia, India
      – Mexic (hello amigos, au super PIB fata de noi)
      – Turcia
      – Arabia Saudita – cred ca m-as descurca dar nu stiu ce parere au doamnele
      – Nigeria, Iran, Columbia, Venezuela
      – Egipt, Pakistan (dap, super tara), Algeria, Irak.

      Incerc sa ma abtin de la a continua discutia asta, am aflat recent ca as fi ENTP ca si personalitate, se pare ca dezbat in contradictoriu de placere, fara sa ma intereseze daca deranjez.
      Stiam asta deja despre mine dar se pare ca e si documentat comportamentul asta undeva. Nu e o boala, aparent e o binecuvantare.
      🙂

      Scuze daca am iritat pe cineva.

    • #194

      Sandu. Ba da, bunastarea si progresul sunt datorate exclusiv stiintei si celor ce au sustinut financiar stiinta.

  38. #195

    :))).o spui de parca e un pantofar din nigeria

  39. #196

    Spumeg de nervi. Nici nu sti cat de mult imi doresc sa omor musulmanii. Sa-i trimit pe toti in iad.
    Uaaaaaai, numa de-ar indrazni sa-mi vina la usa un mahomedan camilar ca sa faca promotia Curanului, l-as snopi in bataie.
    Poarte asa incepe un razboi civil in Europa occidentala si asa o sa avem ocazia sa ne inrolam si sa ciuruim niste jihadisti cu gloante, sa-i trimitem in iad

  40. #202

    deci rugati-va ca Romania sa ramana pe veci o tara saraca si de cacat, ca altfel ne vor navali astia si pe noi

  41. #206

    Una pentru cearsafu’ lu’ Jerome: in max 40 de ore ii inghesuie GIGN-ul pe teroristi intr-un apartament si-i va face ciur. Cam de 3.10, asa.

    • #207

      Eu zic ca-i aresteaza si ca-i intreaba frumos daca mai au prin Franta prieteni pregatiti dpdv militar in Siria.

    • #208

      Unu’ dintre cei doi frati a facut deja trei ani de bulau pt c-a trimis vreo nouashpe insi in Irak acu’ vreo zece ani, e pornit tare, nu mai sta el de data asta la discutii. Se va chinui sa faca maximum de pagube cand va da nas in nas cu RAI-ul..

    • #209

      *RAID-ul.

  42. #210

    Ca sa citez pe cineva “ai vazut vreun budhist care sa puna bombe in metrou?”.

  43. #211

    Voi va dati seama ca americanii vor bombarda iar Irakul, drept represalii la acest atac?

    • #212

      nu mai au de ce, companiile america ajuta la reconstructie, petrolul e concesionat US, totul e cum trebuie

    • #213

      hmm, Coreea de Nord atunci?

      Sau Iran? Iran! Iranienii sunt vinovati ca doi musulmani cu cetatenie franceza, antrenati in Siria, au ucis 12 oameni in Franta.

    • #214

      Au omorat un Ahmed(politist) si-un Mustapha(corector). O araboiaica de prin redactie a scapat numai pentru c-a stiut sa recite din coran cu pusca la tampla.

  44. #215

    Cati dintre voi nu ati injurat cand ziarele franceze puneau si inca pun semnul egal intre tigani si romani sau cand publicau tot felul de calicaturi legate de romani?
    Asta e…noi injuram, ei omoara…au vrut faima si bani? au ramas cu faima….

  45. #216

    JE SUIS CHARLIE…atat.

  46. #217

    Je sui Cearli

  47. #218

    Cu tiganii au incercat francezii un fel de deportare. Treburile incep sa se miste. Mai sunt necesare cateva picaturi in pahar.

  48. #219

    Din pacate multor romance le place pl de arabete si de african

  49. #221

    GDP (PPP) – List by the World Bank (2005–2013

    Romania – 379 – bilions of US$ – Populatie vreo 20 mil – paritate valori 18,95

    Turcia – 1.425 bilions of US$ – Populatie vreo 76,5 mil – paritate valori 18,87

    India – 6.675 bilions of US$ – Populatie vreo 1 miliard 210 mil – paritate 5,5

    Danemarca – 244 bilions of US$ – Populatie vreo 5.6 mil – paritate 43,57

    Nu sunt cifre sa arate exact realitatea cu cat paritatea e mai mare cu atat e mai bine,dar eu consider ca in Romania sunt 17 milioane de locuitori la cati de multi pleaca zilnic in Vest ,e foarte dezamagitor dar si pe de alta parte avem noroc ca vine alt tineret de peste Prut din Moldova sa ne mai ingroase randurile.

  50. #222

    Efectul Streisand!

  51. stati linistiti, doar se repeta istoria. Va amintiti de cruciade, holocaust, genocid contra hindusilor (in India), Rwanda. Daca nu esti in stare sa inveti ceva din istorie – A fi Tolerant. Istoria se repeta….din nefericire