Am văzut că a luat Borat 2 Globul de Aur și nu înțeleg de ce.
Genul ăsta de umor care se bazează pe reacțiile altora la alegațiile tale stupide este umor de hambarul cu vaci, pur și simplu nu reușește să îmi smulgă nici măcar un zâmbet. Hahaha, ce tare, cum umblă Borat în chiloți intrați în cur pe stradă, incredibil.
Știu că deja devine obsedantă reducerea continuă la Idiocracy, dar simt cum ne îndreptăm tot mai mult spre societatea în care președintele e ales în funcție de mușchi și băutura generală este Fanta.
Vezi asta peste tot, toate glumele și bancurile își au gluma, la final, în chestii gen… blablabla gura mă-tii. Sau altă înjurătură, la care lumea e pe jos, mamă, ce tare, ce i-a zis-o. Opera pornită de mizeriile alea netalentate de la Vacanța Mare se desăvârșește peste ani.
Serios, voi puteți râde la așa ceva?
NOU
Fiecare cu „vacanţa mare” a lor…
NOU
Nu exista comedii de tip Borat, mizeria asta este singulara.Nici mie nu mi-a placut deoarece reduce omul la starea de USR-ist cretin.
NOU
Ma rog am vrut sa scriu PSD-ist cretin dar este acelasi lucru.
NOU
La categoria non-PC, as mai baga si Little Britain, desi aia mai baga si glume, nu doar fund gol si rahat pe pereti.
NOU
Comentariu de pustan de pe YouTube 😐
NOU
La Borat nu se rade de baiatul in chiloti pe strada, nu despre asta e personajul. Eu il vad, pe film, ca pe o oglinda mare a ipocriziei si lipsei de moralitate pusa in fatza societatii americane.
Umorul tip Vacanta mare a ramas in satul ala romanesc din film, maxim s-a metamorfozat in Las Fierbinti, in timp ce Borat a plecat, este mult mai mult.
NOU
1 Troll, 2 trolli.
NOU
Ai vazut macar un episod de Las Fierbinti, ca sa il asociezi cu Vacanta Mare?
Stiu ca e la moda sa va dati mari ca voi nu urmariti “mizeria aia”, fara ca macar sa va fi deranjat sa urmariti macar un sezon.
Fiecare episod este gandit sa aiba o morala la sfarsit, nu sunt unii care spun pur si simplu ” da’ ce-ai facut Bobitza?!” si aia e gluma. Da, sunt facute intr-un stil umoristic, dar fiecare episod este o palma peste bot la adresa societatii romanesti.
Mie mi se pare, in continuare, un serial extrem de bine gandit si facut, personal urmaresc Las Fierbinti cu placere.
Uite aici, un episod de saptamana trecuta (are doua parti): protvplus.ro/emisiuni/las-fierbinti/episodul/34500-sezonul-18-episodul-7 O morala foarte buna, la adresa invidiei, la adresa lacomiei, prostiei in stare pura si a oamenilor care sunt bogati, dar nu stii ce au facut pentru banii aia. Daca ai timp si chef, baga o vizionare (apoi partea a doua, ca sa vezi cum se termina povestea).
NOU
@Jupaneasa
am incercat sa urmaresc Las Fierbinti si n-a mers. Am incercat sa ma uit la Bobonete facand stan-up dar nu mi-a placut deloc.
Sunt multe trupe de 2 lei in Romania cum ar fi : Vancata Mare, Divertis, Catavencu, Las Fierbinti si TNR.
NOU
Stand-up ul lui Bobonete, nici mie nu imi place. Nu imi place Bobonete in mod normal, sincer, nu-i asa amuzant, de unul singur. Si mi se pare si putin arogant, adica, e genul care stie ca e amuzant (pentru unii) si are o atitudine asa… de mic dumnezeu.
Dar in Las Fierbinti, nu Bobonete scrie scenariul, ci Mimi Branescu.
Sper ca n-ai nimerit sezoanele cand n-a mai fost Branescu la butoane, ca nici mie nu mi-au placut, am sarit peste ele. Au fost penibile.
Personajele, da, sunt in stil Vacanta Mare dar… asa e peste tot la sat. Dar morala povestii e cu totul alta, nu se repeta la nesfarsit. Cel putin, sezonul asta nou e un pic mai curajos, incep sa spuna lucruri pe fata, nu o mai dau in povesti cu subinteles, ca pana acum. Bun, bun, bun, daca ai chef sa ii mai dai o sansa si chiar nu ai la ce sa te mai uiti, uita-te la sezonul asta nou. Sunt toate episoadele moka si calitate HD, in link-ul ala.
Gata, tac :)))
NOU
Uneori da…de multe ori nu…
NOU
Poate pt ca are secventa aia cu rudy giuliani.
Si de aia a luat doua bile aurii.
Subtili astia din asociatia presarilor.
NOU
Filmele Borat sunt meh.. in schimb sketch-urile alea scurte borat/ali g la fbi, marsul feministelor, marsul antiavort si altele sunt de nepretuit :))
NOU
De acord. Asta cu injuraturile n-o suport la standupul romanesc. Ei se vaita ca lumea e ipocrita, ca toti injura. Se fac ca nu inteleg ideea, si anume ca pentru glume cu pula si pizda pot sa ies cu golanii (care oricum sunt mai amuzanti) la bere, nu am nevoie sa ma uit la marile lor capodopere artistice. Dup-aia o dau ca nu intelegem noi arta, ca e si greu de inteles ce fac ei, un nivel foarte ridicat.
NOU
Nu înțelege oricine umorul ăsta vecin cu arta youtu.be/VJT7HmMmceo
NOU
Mai degrabă râzi la reacțiile oamenilor ălora care nici nu-și imaginau vreodată ca ar exista asemenea idioți in viață, în niciun caz la chiloții înfipți în cur.
NOU
Mi-au placut Ali G, cum zicea “yeah, whatever” la cate-o explicatie plina de importanta si chestiile de genul asta. Dar am vazut primul Borat (nu l-am putut termina) si am zis pa. N-am mai avut “curaj” nici la Bruno, nici la Grimsby… si nici la asta nu cred ca am ce vedea. Probabil el zice ca-i o satira la adresa societatii, dar chiar nu exista si metode mai putin tembele? Da, pe langa asta, fantomuma VM e nivel Shakespeare.
Am scris relativ recent ca nu vad cum de are scorul atat de bun pe RT, n-ai pe ce sa-i dai atatea puncte; e ca si cum ai pune 9 pe o lucrare de doua randuri scrise pe langa subiect si cu greseli de gramatica. Criticii vor fi mereu excentrici, dar in ultimele decenii parca prea ridica-n slavi tot felul de aiuriti valorosi doar la ei pe scara; se nasc monstri pe care ei ii maresc si preamaresc si uite-asa cuvantul “cultura” a devenit hartie igienica.
Ok, ai facut farse cativa ani, a mers bine, s-a mai si ras, dar sa insisti dupa 20+ de ani sa scoti lung-metraje bazate doar pe genul asta de umor… n-are rost. Sau o avea pentru el, ca vad ca-i aduc si mai multi bani, dar artistic si umoristic vorbind, chiar dimpotriva; mi-a scazut apetitul si pentru scheciurile lui mai vechi si mai “normale”. Ii urez din suflet sa ajunga atat de celebru, incat nici cu cele mai misto prostetice sa nu reuseasca sa prosteticeasca lumea si sa profite de ea. Din cate stiu, “victimele” nu-s platite si afla de farsa abia de la TV, nu dupa gluma, cum e normal si – zic eu – moral (da, aia cu Eminem fu regizata).
NOU
Am ascultat un interviu cu Sacha Baron Cohen la podcastul Fresh Air (podcastul e aici: www.npr.org/2021/02/22/970115927/sacha-baron-cohen-on-borat-ethics-and-why-his-disguise-days-are-over ), el nu voia sa faca Borat 2, dar ce l-a facut sa il faca e ca a dorit sa influenteze cat poate el alegerile din SUA ca sa nu mai iasa Trump si a vrut sa faca asta aratand cat de absurzi si rai sunt suporterii lui Trump si cei din anturajul sau (Pence, Giuliani etc.), asta a fost principala lui motivatie. Si da, victimele nu sunt platite, dar tot ce face e legal, are o echipa foarte buna de avocati care de obicei face contracte foarte lungi in care mai strecoara niste clauze convenabile pentru ei (la Giuliani de exemplu au bagat ca pot sa bage si camera ascunse si pot sa foloseasca tot materialul cum vor ei, iar Giuliani a semnat fara sa citeasca tot contractul).
Nici eu nu gust tot umorul din Borat, dar ce respect la el e ca e facut ca sa zgandare prostii si pot sa ii apreciez valoarea de performance act si de trollaj.
NOU
Stiu de motivele pe care le-a dat, ca doar mi-am pus si eu intrebarea de ce sa faca inca un film prost, daca are deja prima parte? Raman la parerea mea ca arta, politica si divertismentul nu trebuie neaparat sa se intersecteze. Vrei sa-ti dai foc in piata pentru ca impozite? Ok, dar nu ne vinde noua asta ca “performance”. Putea gasi alte cai. Uite, ar fi putut angaja tipa aia sa-l “momeasca” pe ala care s-a mangaiat pe camera, scotea un clip pe “kikileaks”, clipul devenea viral, actorul devenea un erou. Nu sa faca un film intreg, sa zgandare prostii (aia oricum se zgandare de la orice) si, mai ales, nu pe bani. Nu te poti lauda ca salvezi lumea, ca de fapt tu n-ai fi vrut sa faci filmul asta, dar omenirea avea neaparata si urgenta nevoie de trollajul tau de clasa a doua, apoi sa-ti umpli buzunarele cu banii omenirii, de altruist ce esti.
Legat de camere ascunse si alte alea, nu respecta toate elementele unei farse si, in continuare, e imoral, chiar daca de data asta a descoperit politicieni corupti, nu doar “cetateni nevinovati”, ca in multe alte dati trecute. Nu ma intereseaza cati avocati are sa-l scoata curat din pdv legal. Dimpotriva, faza asta il arata si corupt, pe deasupra. Tot la nivel teoretic, influentatul in sine al alegerilor e la fel de imoral. Cand a iesit portocaliul presedinte din cauza asta, toti saream in sus ca nu e bine, dar cand influentarea e de partea noastra, ne scoatem palaria si-i pupam talpile, ca e un erou. Da, e bine ca n-a iesit ala si a doua oara, da, or fi fost utile si filmuletele alea compromitatoare, dar impachetatul lor sub forma unui lung metraj de genul asta e cel putin penibila. Oricum aia care votau din convingere, tot cu convingerea lor au ramas si au votat, chiar n-o cumpar pe-aia cu “omenirea avea nevoie de asta”.
Nu am ce sa respect, per total, la ce a facut. Prea putin bine, pe care il putea face altfel, n-o poate da retroactiv pe-aia cu scopul scuza mijloacele la orice prostie facuta. Imi place-n continuare mult de nevasta-sa, dar el si-a dat cu firma-n cap. Nu, nu “trebuia” sa faca SI filmul asta. Saracu’, el cica nu voia, dar simtu’ civic il tragea de guler, neneee, n-ai pomenit… Cautati lacrima. Daca nu voia, facea altceva si gata.
NOU
Eu am ras cu spume si clabuci la Bruno. Oi avea eu o inclinatie catre umorul asta bizar…
NOU
Nu ca ar fi vreo surpiza, intr-o cultura care considera fart jokes si food fights varfurile comediei.
NOU
Nu Fanta. Brawndo. Got electrolytes.
NOU
Este evident de ce a luat Globul de Aur, pentru cei ce urmaresc politica americana, si aici nu ma refer la cei ce citesc asa-zisa presa romaneasca, ce traduce stiri de la CNN, NY Times si Washington Post fara discernamant.
Cohen a si recunoscut, dupa alegeri ca si-a lansat intentionat filmul la momentul alegerilor ca sa le influenteze si sa-l ingroape pe Trump, prin asocierea cu Giuliani.
Cohen a mai incercat si cu cel putin inca un congressman republican, dar cu ala nu i-a reusit.
In mod evident, daca-l urasti pe Trump si vezi cum sunt umiliti si ridiculizati aliatii lui, o sa consideri ca filmul e cel mai grozav, si orientarea celor ce dau Globurile de Aur si Oscarurile este evidenta pentru oricine.
NOU
Adevarul ca l-a obligat Cohen pe Giuliani sa fie prost :))
NOU
o mizerie. n am reusit sa vad vreun Borat. Ali G, ceva ceva. Ma rog, nu e pe gustul meu, aia e, conteaza putin, dar sunt convins ca a luat un Golden Globe pentru orice altceva ( curentul la moda in iuesei) decat valoarea artistica. Bleah.
Ma surprinde ca be RT a luat 85%. Foloseam RT de enspe ani si 99% scorurile se potriveau si cu parerea mea.
NOU
Gusturile nu se discuta. Cohen e un actor foarte bun si e ciudat sa-l vezi trecand de la Borat la rolul lui Eli Cohen in The Spy (il recomand) si jucand bine in The trial of Chicago 7
NOU
The Spy e capodoperă.
NOU
Foaaarte bun The spy, efectiv credeam ca e un actor extrem de prost pana sa vad The spy dar mi-am schimbat parerea
NOU
Nope
NOU
Nu poti sa razi la Borat pentru ca tu ca est-european nu vezi d-astia cu chiloti tanga-n cur marsaluind prin centrul orasului. Alea cu liberty parade sunt la genunchiul broastei fata de ce e prin US.
Tu, daca vezi unu d-asta pe strada te uiti in toate partile dupa camera ascunsa.
In schimb alora chiar nu li se pare extraordinar sa-l vada pe Borat facand tot felul de glume insipide. Pentru ei chiar e posibil sa apara unul ca Borat pe strada fara sa fie candid camera stuff.
Mi se par interesante si amuzante fix reactiile interlocutorilor (care nu isi dau seama ca Borat is faking it si ca sunt filmati). Cum incearca ei toti sa fie PC si sa nu-l bage in pixda ma-sii.
Nu cred ca Borat e o comedie, Borat e o oglinda a societatii. Razi de Borat, razi de tine, de cat de brainwashed ai ajuns. Ce face el e o supapa a societatii care inghite din ce in ce mai greu tot bullshitul cu PC, transgender, etc.
NOU
asta n-o sa inteleg niciodata de ce transgender e o problema? daca un numar nesemnificativ de barbati vor sa isi taie pula si sa isi puna tate sau nici macar sa nu si-o taie, dar sa ia hormoni pana arata a femei si vor sa li se spuna ca-s femei si sa se duca la buda de femei, care e problema? n-are voie o societate sa aiba ciudatii ei fara sa fie marginalizati?
PS: Borat e fix inversul a ce zici tu, el ridicularizeaza pe cei ca tine care-s ofuscati de PC si de transgender
NOU
Daca are cromozom Y, vreau sa-i zic el, nu ea, zei, ze, sau alte 749 de variante … ca altfel se basica. Atat!
NOU
de ce?
NOU
1) Pentru ca nu stiu doar uitandu-ma la el daca
– e un el care vrea sa fie perceput ca ea
– e un trangender
– e doar crossdresser
– poate e un flacau mai efeminat
– etc
2) Pentru ca nu vreau sa invat: uwm.edu/lgbtrc/support/gender-pronouns/
S-au tradus oare in romana?
NOU
dar nu e treaba ta cum vrea el sa fie numit. si nu te deranjeaza cu nimic.
NOU
Ba e treaba mea … ca eu ii zic.
Ajungem in situatia in care vreau/trebuie sa ma adresez unui om cu care am o treaba (ipotetic un functionar de la ANAF :)))
Daca nu ii zic cum vrea atunci se supara.
NOU
da. de ce sa nu ii zici cum vrea? daca eu iti zic tie Ba pizda, pentru ca asa vreau eu desi tie nu iti convine, esti ok?
NOU
Eu cred că de frică. Păi dacă se-ntâmpla sa le placă de vreo duamnă d-asta și se întâmplă sa-și prelingă ei așa mâna în sus pe piciorul duamnei, să dea peste bau-bau acolo? Sunt ca și înțărcați! 😀 Tre’ să schimbe garderoba, tot tacâmu’.
NOU
Cetin, problema e mai mare de atat.
Problema nu e ca unul vrea sa devina femeie. E foarte ok daca isi face schimbare de sex si acum e femeie. Foarte bine. Problema este ca unul care este barbat, nu mai vrea sa ii spui “him”, vrea sa i te adresezi cu “them”. Vezi Sam Smith, el e gender fluid si se irita maxim daca i te adresezi cu “el”.
Problema este ca suntem miliarde de oameni pe planeta si n-am chef sa stau si sa aud pe cineva cum se ofenseaza ca ii zic “el”, desi se imbraca ca un barbat. Alege-ti de care parte esti si nu ma fute pe mine cu prostiile.
Faptul ca te ofensezi la felul in care ti se adreseaza cineva, inseamna ca ai niste probleme la mansarda si problema e la tine, nu la societatea din jur. Aici nu este vorba ca i-ai zis unuia “bai pizda”, e vorba ca i-ai zis “bai coaie” si el se ofenseaza, ca el e gender fluid si l-ai insultat ca i-ai zis asa, chit ca se imbraca si arata ca un barbat.
Problema e ca se supara daca spui “women are menstruating”, acum tre’ sa zici “people”, ca cica nu doar femeile au menstruatie si vezi doamne, superi comunitatea trasngender, esti chiar transfob, nu-i intereseaza, trebuia sa te informezi draga si sa stii din timp, ca esti in 2021, altfel esti… transfob, ca nu iti pasa, da?
Problema e ca pe site-urile de matrimoniale pentru lesbiene, au inceput sa apara multi cross dress-eri si nu pot fi dati afara, pentru ca le incalca drepturile, daca ei se simt femei, atunci trebuie acceptati.
Problema e ca nu mai exista barbat si femeie, acum exista nu stiu cate genuri si tre’ sa tii cont de toate, ca asta e marea problema azi, nu ca un stat comunist a dat drumul la un virus care a intors lumea cu curu’ in sus si inca nu a fost tras la raspundere de catre nimeni.
Nu, noi trebuie sa fim atenti sa fim PC.
E grav de tot in US si din pacate se infiltreaza peste tot.
NOU
vezi ca dai cu ele de garduri, eu vorbeam cu baiatul asta ceva specific, nu ai vreo ocupatie rapid?
NOU
Nope, n-am. Ciorba e la racit, vasele le-am spalat, cu mopul am dat.
Mai aveam de dat cu parerea unde nu-mi fierbe oala.
O bifai si pe-asta, acum ma duc la somn.
NOU
:)))))))))))))))))
NOU
De acum incolo, te rog sa-mi zici Marele Monstru de Spaghetti, Cetin “Arhi” Ametcea, Salvatorul Universului.
…. CA ASA MA IDENTIFIC EU 🙂
Altfel ma supar!
Ti se pare normala abordarea?
NOU
da. daca asa vreau eu sa imi spui, e doar treaba ta daca vrei sa discuti cu mine sau nu. in rest, nu ai NIMIC de comentat la ce vreau eu.
NOU
Si daca tu esti un reprezentant de vanzari al firmei X din zona? Ce fac, nu mai cumpar de la firma X ca sa nu iti zic cum vrei tu?
Sau eu ma duc la o firma de avocatura si tu esti avocatul repartizat?
Si daca tu reprezinti pe cineva, un organ al statului cu care eu sunt obligat sa vorbesc?
Si daca vine statul sau CEDO-ul si iti impune ?
La noi inca n-a inceput in forta “moda” asta, dar soon ….
NOU
este FIX treaba ta ce faci.
NOU
pe langa bobonete, borat pare un fin creator de continut umoristic
uita-te la tociu si palade, dan negru.. astia.. astia la care se uita milioane de romani de mai bine de 20j de ani si apoi intreaba de borat
btw borat e mai mult pentru americani, el incearca sa scoata la lumina faptul ca multi dintre ei sunt niste rednecks jegosi care in fapt rezoneaza cu toate tampeniile lui (vezi clipul cu throw the jew down the well).
NOU
Facand abstractie de umorul de kko din film, ce ma scarbeste pe mine este ca in primul film Borat la inceput cand arata mizeria de sat din care pleaca se vorbeste romaneste.
NOU
Borat e mult mai subtil decat Vacanta mare, adica da, la suprafata pare un umor grosier, dar in realitate e un trolaj fin si Sasha Baron Cohen merita premiile alea pentru trebuie sa fii foarte inteligent si bun ca actor ca sa faci eficient pe prostul, mai ales in situatii reale in care lumea nu stie ca esti actor si in care sunt sanse sa ti-o iei grav de tot. desigur, e si o chestie de gust si Borat nu place la toata lumea, dar macar trebuie respectat pentru ceea ce face.
NOU
Absolut.
Cohen chiar este un mega actor.
Eu l-am disconsiderat multa vreme pana cand am vazut “The Spy”.
NOU
Domnul Borat se invarte in cercurile care trebuie 🙂 shalom !
Hollywood-ul este un cerc restrans de oameni care se pupa in cur la orice ocazie, si cine nu iese din rand si isi respecta obligatiile fata de ” colegi ” poate sa stea fara vreun rol relevant sau fara vreo productie relevanta si 15 ani, tot va fi impins in fata de media precum un megastar. Omul a avut literalmente doar doua roluri mari in toata cariera lui, Borat ( prima parte mi-a placut pentru ca a fost oarecum ceva ce nu se mai facuse pana atunci si a avut suficient ” shock-humour ” ), si The Dictator care a fost cel mai bun rol al lui si este una dintre comediile mele preferate .
E pe sistemul Meryl Streep, baba prietenoasa cu toti mogulii media si toti pedofilii made in Hollywood care e nominalizata la Oscar la practic orice gala, dar un om average de pe strada nu stie mai mult de 10 filme in care a jucat, la fel ca Julia Roberts gura de rechin care a fost prezentata 15 ani ca ” super diva super sexy megastar ” de inca cand eram mic si vedeam titlurile cu care era impinsa asta iar apoi o vedeam in poze nu intelegeam nimic, cum e ” regina ” Beyonce care este prezentata drept regina muzicii desi in ultimii 10 ani a avut exact 3 single-uri de succes si un album care pe cat a fost de umflat inca cu un an inainte de lansare, atat de repede a uitat toata lumea de el etc.
Atat timp cat respecti agenda, esti cuminte, stai in genunchi si inghiti tot, Hollywood te va face mare.
NOU
Nici eu. Si nu doar Borat, aproape orice comedie/umor/sketch/standup.
Stau si ma uit la ele si nu schitez niciun zambet.
Nu ca nu le inteleg “umorul”, pur si simplu nu mi se par amuzante.
Rad doar la umorul foarte negru, absurd, cacaturile astea de situatie a la Caragiale sunt bune pentru plebei, pentru ca creierasele lor sunt unicele care reactioneaza la gunoiul ala.
NOU
Pai fix asa e umorul lui Sasha Cohen, dark and very twisted, dincolo de primul strat de umor de situatie.
NOU
Indraznesc o paralela: chilotii cu bretele sint doar un carlig de marketing pentru categoria mancatori de popcorn aflati intamplator in apropierea unui cineplex si nu se pot decide intre Borat si Avengers. Ambele productii sint cu super-eroi. Intrebarea e daca dincolo de chilotii verde-neon exista si altceva decat o pereche de coaie si serie de toilet jokes, asa cum dincolo de carcasa metalica a lui ironman exista si altceva decat un mascul smart si carismatic, dar cu probleme pe diverse nivele. Cunoastem toti puterile lui Ironman, dar care ar fi cele ale lui Borat? El e un fel de exorcist neasumat care scoate din om si societate cele mai ascunse ipocrizii si ti le arunca in fata, cateodata candid, de multe ori scabros si grotesc, pentru ca asa sint toate aceste plagi ale umanitatii: rasismul, homofobia, white supremacy, ipocrizia, corectitudinea politica dusa la extrem. Tipologii umane, sabloane societale, comportamente de grup care sint examinate cu penseta, dar care apoi ti-s servite brusc si fara perdea intr-o forma greu de urmarit. Cam ca atunci cand locuitorii oraselor in care au existat lagare naziste au fost adusi sa vada ororile la care au fost indiferenti. As zice ca Borat nici nu e comedie.
NOU
Borat nu e despre asta, este despre prostie, ipocrizie, bigotism si degradarea societatii. Sasha Baron Cohen e genial si trebuie sa vezi neaparat “Who is America?” inainte de a-l reduce la “clovnul in chiloti pe strada”. Omul pune o oglinda in fata intregii lumi, nu doar a societatii americane, iar rezultatele sunt infioratoare – nu e comedie, e sociologie.
NOU
Filmul asta nu l-am vazut, dar This is America e chilling de-a dreptul, te trec fiorii, oamenii sunt dispusi practic sa treaca peste orice farama de moralitate, legalitate, decenta, bun simt, pentru bani/putere.
NOU
borat e peste tot ce avem noi, ca un fan de trolling nici nu-l includ la comedie pe Borat. Omul e genial, a intrat în personaj și e destul de greu să faci ce face el fără să râzi. A mers la un protest împotriva uciderii animalelor sau ceva de genul și a zis că și în kazachstan iubesc animalele, au petreceri unde le împușcă, de ce le împuști dacă le iubești? pt distracție, reacția oamenilor e neprețuită. Sau întreba în magazin pe cineva la raionul de brânză ce e aia de pe raft de vreo 10-20 de ori, acolo fiind doar brânză.