IKEA reduce prețurile pentru aproape jumătate dintre produse. Compania investește atât în prețuri mai mici, cât și în salariile angajaților pentru a asigura o creștere pe termen lung și pentru a sprijini oamenii în perioade dificile.
După primele inițiative importante derulate în anul fiscal 2023, IKEA Europa de Sud-Est continuă să investească în accesibilitate. Pe parcursul anului fiscal 2024 (1 septembrie 2023 – 31 august 2024) va aloca 47 de milioane de euro pentru a absorbi costurile și a asigura prețuri cât mai mici. Investiția va acoperi toate gamele de produse, astfel încât 46% dintre toate articolele vor avea un preț mai mic, pe termen lung.

În traducere liberă, Ikea a crescut prețurile de le-a rupt, în pandemie, vânzările i s-au dus în cap, au fost obligați să facă concedieri și shrinkflation în această perioadă, pentru a menține profitul scriptic sus, (încă plâng după Beddinge și Hovag) dar a venit timpul să o lase mai moale, că nu mai merge, așa că transformă toată asta într-o campanie publicitară faină și umană, în care, de fapt, dau de la ei ca să absoarbă costurile.

Gata, acum aveți și traducerea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

56 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Eventual la pachet cu inca o scadere a calitatii.

    44
  2. 1.800 lei salariu la timișoara.

    47
    • #4

      Cam mare ! Cred ca esti sef !

      63
    • #5

      Lasa, aia completeaza cu aroganta pana un nivel acceptabil.

      10
    • #6

      1800 lei? Cum îndrăznești să ceri salariu ?? Ia să vii cu bani de acasă! Nu auzi că IKEA trece prin dificultăți mari?

      50
    • #7

      Unde ați mai văzut voi un venit(legal) sub 2000 de lei net în 2024?

      23
  3. #8

    @ikea unde mi-ai pus Hovagu?

    4
  4. #9

    Si mai era ceva, acum nici 3 ani, ma întreb cum mai stau lucrurile azi (pardon pour le croissant!)

    reporterre.net/En-Roumanie-Ikea-accuse-de-massacrer-les-forets

    8
  5. #10

    Ma p***s pe ikea

    23
    • #11

      prins
      potes
      plocs

      @putem incercam noi combinatiile sau faci si tu o chestie interactiva si confirmi atunci cand nimerim pozitia corecta a unei litere?

      18
    • #12

      I showed you my p***s pls respond

      8
    • #13

      Ikea nu este în stare sa mi schimbe produsele cumpărate dela infestate cu plosnite,I MI trimit o comisie acasă,sa vadă dacă plosnitele sunt dela ei cu poze trimise de mine,S AU nu cumva le am adus eu…
      Reamintindu le,faptul ca din 2014 când am cumpărat apart.nou,nu am avut pana la cumpărarea produselor dela ei

      3
    • #14

      @Caprar Marian: si ei au inteles cand le-ai explicat? Ca daca le-ai explicat asa cum ai si scris, se poate sa nu fi inteles ce vrei de la ei…

      11
  6. #15

    Sa le cumpere plosnitele cine-o vrea. Cu tot cu discount.

    26
  7. #16

    #pã vremea mea portia de chiftelute de baza era de 12, nu de 8 =)))
    Eu am zis stop cu shoppingu de mobila la ei cand am vazut ca Malmu` de 6 sertare a ajuns 700 de lei. wtf.

    27
  8. Deci d’aia nu mai incap eu in scaunul de birou pt ca au facut shrinkflation nu ca m-am ingrasat… ce nesimtiti!

    55
  9. Daca vrei sa te placa nevasta
    Nu cumpara saltea Relaxa
    Mai bine bea un coniac Metaxa

    30
  10. #25

    Tu-i in gooră, taman vinerea fac reducere la haleala. Sa vezi inghiosuiala pwlii. Taman cand ma duceam si io sa beau o cafeluta, asteptand sa se mai lase traficu, in drum spre țărănoaia.
    O sa se buluceasca toti turbatii si-o sa umple dă plojnițe bucurestiu.

    10
  11. #26

    Din cauza astora care au taiat padurile mi-e cald acum, umblu in pantaloni scurti. Cand eram mic, costa atat de mult un pat ca il tinea lumea 20-30 de ani, nu il arunca dupa un an. Dar ma dadeam cu sania acum, nu muream de cald. Mi-e atat de cald incat nici nu-mi mai vine sa plec in Tenerife. Ce rost are sa ma chinui 6 ore in lowcostul ala mizer ca sa plec de la 23 de grade la 24? Poate sa urc Tide noaptea si sa ma uit la stele, altfel nici nu n-as mai duce. Nu mai, nu mai are rost.

    8
    • #27

      Trimit plangere la guvern :))
      Hai, mă, Marcele, dă-o dreacu! Ai marit salariile si ai ieftin paturile de mi-ai stricat vacanta in Tenerife.

      5
    • #28

      stai acasa, incep ploile si se face racoare, doar 18-20C ziua incepand de vineri.

      3
    • #29

      Pari cam obosit ca sa urci pe Teide maestre. Eventual cu gondola, ca pe jos mai greu.

      3
  12. #30

    Ikea sundvik:
    pret 20 Feb 2021: 100 de euro
    pret 08 Feb 2024: 150 de euro

    Avantajul aplicatiilor online: vezi bonurile si preturile exact 🙂

    23
    • Sunt curios ce parerea are ambasada suediei, ca proprietarul ikea e clar un batranel modest care merge doar cu bicicleta si sta in acelasi apartament saracacios, deja mi-au dat lacrimile.

      17
    • #32

      a murit demult Ingvar Kamprad

    • #33

      a hahahaha tare:)))))

    • Ok, dar voi nu ati primit marire de cel putin 50% la salariu din 2021?
      Nici eu!

      26
  13. #35

    Cum adică, vrei să spui că chiar vor sta șuruburile-n materialul ăla denumit abuziv MDF???
    Vrei să spui că placajul ăla de carton din spatele mobilelor chiar va sta fără să trebuiască să bați proptele peste el???
    Nu cred mă, nu cred!

    14
  14. #36

    Recunosc ca nu am ajuns la Ikea Timisoara. Am vrut la un moment dat sa cumpar de acolo mobila pt un apartament de inchiriat si m-au sfatuit toti cunoscutii sa nu fac greseala asta ca se fac zob dupa un 2-3 ani. E mai ok de la “competitie”, au materiale mai durabile cam la acelasi pret. Pacat ca s-au faultat in halul asta.

    7
    • #37

      Am ajuns eu, probabil pentru ca nu am apartamente de inchiriat. E fain, am fost de mai multe ori si o sa mai merg, recomand.

      5
    • Eu când vă aud cu competiția care probabil pentru toți e Mobexpert sau ceva din același range mă doare mintea.
      Fix, dar fix același furnizor vinde pal și mdf și la Ikea și la Mobexpert, Lems și ce mai consideră lumea peste IKEA. Vorbesc de România. Toți același pal, toți același MDF.
      Doar pt ca Ikea are și niște colecții de sărăcie cu cel mai ieftin pal de culoare albă, iar Mobexpert o arde ușor mai scump și cu piese mai închegate și a renunțat la carcasele albe de dulap nu înseamnă ca nu sunt toate o apă și un pământ. After all chiar nu vă obligă nimeni să cumpărați măsuta de 50 de lei de cafea, are Ikea și măsuțe mai scumpe și mai trainice.

      7
  15. #39

    Mobila aruncata aiurea, hartie igienica, cartoane, toate cartoanele in care aduc curierii prostioare. Cand eram eu mic, tineai 30 de ani patul, nu exista Ikea. Se imprumutau oamenii la CAR si tineau de patul ala macar doua generatii. In patul in care puneai prima fata se cunoscusera si parintii tai, era o continuitate, poduri cu doua spinari ridicate peste timp. Si ce curieri, ce hartie igienica? Erau valoroase cutiile din carton, le mai lipeai, le mai peticeai, pana se toceau, se infragezeau si te stergeai la cur cu ele. Cartoane, ziare, Protv magazin, chiar frunze si coceni pentru cei nevoiasi. Vorba aia: N-a sters plajele oceanul cat noi curul cu coceanul.
    Cand asezai fata in pat, aveai ce-i arata, erai inconjurat de povesti. In spatarul asta mi-am spart capul cand avem 4 ani. In piciorul asta de pat mi-am rupt tibia cand aveam 7 ani. Vezi scaunul ala fara un picior? Mi l-a rupt mama pe spinare cand aveam 10 ani. A venit tata de la uzuc, l-a prins cu aracet la loc, dar un picior zburase prin geam, l-a gasit vecina si nu l-am mai inapoiat; era o valoare pe vremea aia piciorul de scaun. A aparut Ikea si s-a ales praful de tot. Asezi fata in pat si n-ai ce mai povesti.

    31
    • #40

      Eu aveam de la bunica-mea perne si plapumi din puf de gasca puse deoparte “pentru cand o sa ma insor si o sa ma asez la casa mea”. Fiindca nu ma mai insuram si nici credit pt. casa nu imi permiteam, le-au depozitat ai mei in pod si le-au mancat soarecii, moliile, mucegaiul, dracu stie ca n-am mai auzit de ele.

      16
    • #41

      mama avea, pentru când o sa mă insor, un set Solingen, de ala aurit, in diplomat original. a uitat sa mi le dea, alta explicatie nu e.

    • #42

      Paturile alea rezistau 30 ani pentru ca la fiecare 5 ani chemau ai tai tapiterul sa schimbe arcurile, stofa, sa mai incleieze lemnul care scartaia sau se crapa. Sunt sigur ca mobila lacuita de acum 40 ani se prezinta ca in prima zi, plus ca vintage-ul este oricand la moda. Despre covoarele cu franjuri nimic, nu le-au mancat moliile ?

      10
    • #43

      S-o fi gândit și ea că la câte seturi va fi nevoită să-ți cumpere, o să intre în faliment.

      16
    • #44

      ba nene…:))))))))))

    • #45

      Ce tapiter, ma, nu chema tata pe nimeni, el era mesterul :)) Mai punea un aracet, dar nu avea mereu, cateodata mai mesteca niste faina cu apa. Lega arcurile cu ață, mai infigea un cui, o piuneza, o data la cativa ani, cand il certa maica-mea. Covorul il faceam sul si mergeam cu el la rau, la Olanesti. Tot orasul spala covoarele in raul ala, devenise radioactiv, nici matasea broastei nu mai crestea. Nu stiu unde s-o fi dus toata indemanarea, toata arta lui taica-miu, ca eu sun instalatorul si cand se infunda capul dușului.

      12
    • #46

      Doamna Luna, am glumit, lăsați-l în teacă!

      2
  16. #47

    Adica nu mai gasesc masuta de cafea Lack la 50 de lei? :))

    3
  17. #48

    MALM, cod 604.035.84 – 549 lei – 18.09.2021
    MALM, cod 604.035.84 – 699 lei – 08.02.2024

    Gata, au absorbit tot. Adica, putea fi si mai rau, nu?

    14
    • #49

      INGATORP Masă extensibilă – 02.2022 – 1299 lei – 2024 – 1499 lei
      KARLBY Blat – 02.2022 – 799 lei – 2024 – 999 lei

      7
  18. #50

    Să-i futa câinii, dacă nu au crescut prețul la pulpa aia de rață de habar nu ai cât urmează să plătești la casă de la o lună la alta. Nu am 2 vizite legate în ultimele luni în care să plătesc același preț la meniul cu pulpa de rață.

    12
    • #51

      Nu mai zic că parcă e și mai schiloadă rața, zici ca au angajat-o pe 1800 lei la Ikea Timișoara și mănâncă săraca pufuleți toată luna.

      17
    • #52

      si mi se pare mie sau au micsorat portiile si chiftelele?

    • #53

      Rata e de fapt ratoi si e unul din fratii Petreus. Cunoscatorii stiu.

      7
    • Ini aduc aminte ca am bagat vreo 5-6 hot-dogi care erau 1 leu la ikea acum vreo 15 ani si am mai luat 20 la drum ca eram cu inca 2 colegi in masina si pana in cluj drumul era lung chiar daca oprirea la micii de la dedulesti era sfanta pe vremea aia.

      5
  19. #55

    Tenerifeeee! Hup@Hup@Huuup! Nebunieee! N-am aterizat inca, dar acusica ajung. Plaje, nisipuri, Tide, stele, porc, vin, vaca, paradiiis. Este absolut incredibil, ba, baieti, ce minunatii ma asteapta pe mine acum in Tenerifeee, Hu, Hu, Hu!
    Am mai fost. Ha,ha, am tot fost si asta este un mare avantaj, daca ai mai fost, stii unde sa mai fii. Plaje aurii, plaje albe, plaje negre, plaje cu roca vulcanica esti nebun, nicaieri, dar NIcaieri in lume nu ai plaje ca in Tenerifeeee@ absolut excp si cu parcul ala acvatic, cu orcile, cu focile, cu urangutanii. Sate pescaresti, sate de munte, sate de sate ca in Tenerifeee@ AM mancat un vin fin si niste animale de sat…iar la Zoo si la parc, Tenerifeee, poti sa faci dragoste cu urangutana – asta va zic asa, pe sub mana – daca esti curat si chiar iti doresti, pentru, stit voi, pretul corect, poti sa pipai pe țâțe urangutana.
    Si, pentru prtiluul corect poti sa.. stati asa, poti sa iti bafi, sa bagi, stati asa, sfai, stai asa ca trec achm, acum prin filtru, ma pipaie asfia, astia, daca n-am coaie tari nu ma lasa in avionm. SPER sa ma lasse, hai ca intru la filtru, va scriu dupa aterizare. TENerifeeeee!

    3
    • #56

      Băi, incredibik, absolut incredibil, chiar ToAte femeile trebuie sa se dea la mine?? Am inteles la Mega, am inteles la bagaje, am inteles la coada… bai, dar chaiar in asa hal, am oiuit piuot piuot la filtru si a venit domsoara sa ma pipaie. Si m-a intrebat daca calatoresc singur. Da-te-n paradis de superba angajata a aeroportului otopeni! Eu nu am nevoie de mana ta pe penisul meu, intrebandu-ma unde, ce si cu cine fac. DOminisoara draga.

      4

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam