Parcă mai ieri era speechul ăla din seara în care a pierdut alegerile. El alb la față și mustață, cămașa de pe el albă, Irina albă, scurgerea Irinei la fel.
Au trecut 2 ani și 2 luni și, în sfârșit, PSD a reușit să faca rost de niște judecători de treabă tocmai la Giurgiu, care l-au eliberat pe micul gunoi.
Ce voiam să spun e altceva.
Se revoltă lumea ca pe Bounty, de nervi că piticul pesedist e liber. Dar vai, justiția, dar vai, trebuia să stea acolo.
Copii, știu că habar nu aveți cum este sistemul penal și cel penitenciar.
În pușcărie, un an de închisoare e echivalat cu 8 luni. Dacă ai fost condamnat la 1 an, peste 8 luni ai dreptul să ceri eliberarea pentru bună purtare. În general, dacă ai muncit în pârnaie, ai fost băiat bun, ai citit cărți, ai cumpărat gardieni și directori, ca Borcea, de exemplu, nu ai niciun fel de problemă să fii eliberat, pentru că sistemul oricum e suprasaturat și aglomerat, chiar dacă Raluca Prună de la USR a eliberat toți violatorii și criminalii din pușcării.
Așa că, dacă tovarășul Dragnea și-a ispășit pedeapsa și și-a făcut anii legali, domnul Dragnea, ca orice alt cetățean român, are dreptul de a fi pus în libertate, fie că ne place, fie că nu. Nu v-am auzit pe niciunul să plângeți și să faceți scandal când cei 7 violatori din Vaslui au fost eliberați din pușcărie sau când fata a trebuit să se mute din sat, pentru că devenise curva satului și lua bătaie de la bunii și blajinii români, gata să îți dea o cană de apă. În gură.
Ce sperați voi sunt ilegalități, bazate doar pe sentimente. Chiar dacă faceți voi calcule și aveți impresia că nu vă iese, fiți sigur că un judecător, chiar și cumpărat, nu ar da un verdict fără să fie siguri că e legal la milimetru.
Și încă ceva.
Vă bazați pe faptul că vai, mai are dosare de la spate. Nu se va întâmpla nimic, pentru că deja a fost condamnat pentru infracțiuni din urmă. Orice altă infracțiune nu va face decât să se contopească cu pedeapsa deja executată și, ÎN CEL MAI RĂU CAZ, să îi adauge încă 6 luni de închisoare. Adică 4 luni, în mod real. Le face într-un picior, în concediu, cu Irinuca având gura plină în fiecare săptămână. Eventual face un plod dodoloț între timp și declară că e susținător unic de familie. E loc de multe, doar voi sunteți fraeri…
Hai, bine ai venit printre noi, măreț conducător.
NOU
Bine ai revenit Liviule!
NOU
Asta va fi replica lui Mazăre…
NOU
Iti simt si impartasesc ura si frustrarea. Karma isn’t a bitch when you need it the most.
NOU
karma nu este decat o inventie a celor cu bani pentru a tine sclavii in loc. ulterior i-au zis religie si l-au inventat pe isus.
NOU
e si o eroare de gandire : en.wikipedia.org/wiki/Just-world_hypothesis
NOU
Mnu, certitudinile nu sunt bune.
Karma asta e mai spre determinism mai degraba, e fatalism, slavit fie numele lui, face bine la mintea neteda ca totul e hotarat, csf ncsf.
Dar ce doream sa zic: la mine karma e mai degraba cand faci un pk cinstit si te faci rosu si dai un bsoe sa nu pierzi items ca ultimu sarak.
NOU
Pai cam asta vroiam sa zic si eu. Karma e o curva ca nu e curva cand trebuie. Clar ca lacrima.
NOU
N-a iesit inca, e asteptat sa iasa. Sau o fi iesit pe usa din dos?
NOU
diseara intra pe usa din dos.
NOU
Nu e bre, ca el e cu familia traditionala, ce vrei sa insinuezi??? Asa ceva…
NOU
Ah, Daddy, welcome back, te asteapta agricultura sa o reanimezi, dupa ce ai fost inchis s-au dus pe p..a recoltele bogate ale taranilor romani!
NOU
Iesirea tov Dragnea se cupleaza cu o crestere in sondaje a PSD:
“Sondajul INSCOP arată că PSD ar fi înregistrat cea mai mare creștere – de la 25,5% în mai 2019, la 30,2% în iunie 2021. PNL – aflat pe poziția a doua – a înregistrat o scădere de 1% – de la 27,7% în mai 2019, la 26,6% în iunie 2021, în timp ce USR-PLUS, care era creditat cu 16,5% în mai 2019, ar fi ajuns la 13,2% în iunie 2021.”
Adica sa stam linistiti la locurili noastri, pt ca noi-romanii santem prosti, nu gluma. O sa tot auzim de Dragnea & PSD.
NOU
In sfarsit o veste buna. Politica era asa de plictisitoare in ultimul an ca au inceput aia de la PNL sa se certe intre ei.
NOU
Îl angajează oare și pe el Mugur? Ca doar cunoaște lume multa.
NOU
cred ca are programat un turneu de inventariere a proprietatilor.
NOU
Se incing gratarele in Belina…
NOU
Fortalezza
NOU
Ce vorbe frumoase ai primit la postarea lui lingaul chiar el. ♂️
NOU
Dupa ce ti-am citit comentariul m-a mancat undeva sa intru la scelerat pe pagina. Toate ca toate dar am mai si comentat. Acum sa ma tin bine…..
NOU
ah, de aia sunt retardatii in spam?
NOU
De aia e bine ca pedepsele sa fie cumulate și nu contopite. Ca in America.
NOU
Acum a devenit un simbol adevărat în besedeu, la concurență cu Născase și Șoferilă. Și oricum îl așteaptă curierul cu premiul pentru 10 August, pe care trebuie să-l împartă cu Carmencita, Cucoș, Panaite.
NOU
La timp pentru pregătirea unei campanii solide pentru 2024.
Singurul dubiu – din partea cărui partid ?
Sunt destui grei care au rămas pe tușă de la alegeri încoace – Ponta, Tăriceanu, Șerban Nicolae, Codrin, Dragnea…
Un USL reloaded and rebranded, înpreună cu alți foști pedeliști și peneliști dezamăgiți, mai ales după alegerile viitoare din PNL ?
NOU
Stai linistit puiut, din moment ce ai eticheta de puscarias nu te mai voteaza nimeni.
NOU
20-24 îl sare, c-are 6 ani interdicție la buletine de vot…
NOU
Indraznesc sa zic ca din partea AUR. Maica-mea care e mare fan A3 zice ca Dragnea a fost un patriot. Si luandu-ma dupa ce a declarat la iesire, ca niciun partid din asta mare nu mai e bun, parca vad ca isi gaseste succesul cautat in AUR.
NOU
pana la sfarsitul anului se spurca cu sosoaca, care dintre ei e mai patrihot!
NOU
RobertD – sper ca glumesti. Va aduna voturi la greu.
marinel – are interdictie pana in iulie 2024. Alegerile parlamentare vor fi in toamna/iarna.
NOU
@Robert cred ca ești la curent cu cine e primar în sectorul 5. După ce a fost a arest a rupt în alegeri. Deci se poate! Forta Liviu.
NOU
Circ maxim. Si gujterii se uita cu gurile cascate. Au uitat si de criza care se vede in zare si de apa calda si de gunoaie si de tot.
NOU
Daca era dupa oamenii din anumite bule trebuia sa stea acolo pe viata.
Magaria nu e ca a iesit acum, ca oricum intrase ca al capone pe o mizeriuta, magaria e ca nu il iau pe alea mari pe care ar merita.
NOU
+ confiscatul averii
NOU
Mai bine ai fi cu ochii pe actuala guvernare. Suntem în HAOS și nici dracul nu ne mai scoate. Îți place la ce nivel a ajuns țara noastră? Suntem ultimii din Europa. Despre nivelul nostru de trai nici nu mai putem vorbi…
NOU
Florina. Nivelul de trai e la cel mai mare nivel din istoria României. Ca tu crezi altceva, ca nu e meritul actualei guvernări, asta e o alta discuție. Dar sa aduci Nivelul de trai în discuție ma face sa cred ca, tu, Carmen, stai pe net pana vine Liviu sa luați cina.
NOU
Bah, sa mor daca va inteleg. Ce voiati acum, sa il omoare? Ce mare kkt a facut in fapt, a dat in cap la oameni? Nu toti profitam intr-un fel sau altul cand avem o pozitie? Sa ridice mana ala care nu a printat niciodata nimic personal pe imprimanta de la multinationala, poftim. A furat ceva de la voi din sufragerie?
Numai moralisti peste tot, foarte bine ca din cand in cand justitia sa mai indrepte din abuzuri.
NOU
Ăăă … n am printat niciodată pe imprimanta multinaționalei deși am sub mână peste 15 bucăți, A3 și A4. Maxim de print care ies din mâna mea sunt paginile de test (care oricum nu se contorizează). Spăl mașina firmei pe banii mei, bag lichid de parbriz pe banii mei și o parte din scule sunt ale mele personale. Și nu folosesc mașina în interes personal, deși am dreptul vreo câteva sute de kilometri. Pot să zic MUIE DRAGNEA în cazul ăsta?
NOU
Asta e mișto ca lumea nu constientizeaza ca o infractiune de coruptie e mai grava decat o crima, prin efectele ei indirecte. Ce, a dat în cap?
NOU
Bah, mor pe atitudinea asta de saraci prosti. “Da tu n-ai parcat niciodata pe trotuar”? Nu, in mortii tai, nu parchez pe trotuar. Daca stiu ca nu gasesc parcare, iau taxi.
Dar asa sunt astia, “ce, tu n-ai mancat cacat?”.
Si daca tot ai dat exemplu asta foarte elocvent pentru o molusca, iti zic ca eu am pe mana sute de imprimante. Am printat sute de pagini in interes personal. Dar am si economisit mii de euro care tb sa fie platite pentru interventii de service prin interventia personala. Hai sa te vad cum mai mananci rahat acum…
NOU
Bă dobitoc cu pedale, tu ești ăla de o fute pe mă-sa când o prinde aplecată să spele pe jos? Că doar profiți de poziție, nu-i dai în cap, nu furi din sufrageria nimănui.
NOU
“Nu v-am auzit pe niciunul să plângeți și să faceți scandal când cei 7 violatori ”
Compari mere cu pere. Aia 7 nu aveau o marioneta personala care era și prim ministru al tarii.
Repede uitați toți.
NOU
Nu a dat în cap la oameni, a furat. Si a făcut-o nefiind muritor de foame, si asta e circumstantă agravantă.
A furat din taxele plătite de mine, de tine, de noi. A făcut-o din postura de sef, tot agravant.
În rest, am imprimantă si scanner acasă, nu am plecat nici cu un capăt de ata de la muncă.
NOU
Cel care m a inspirat sa imi aleg numele de user pentru blogul lui Cetin. In alta ordine de idei, ce repede a trecut timpul. Am senzatia ca a facut 3 luni de puscarie nu 2 ani si ceva.
NOU
Cred ca pentru el a fost un pic altfel.
NOU
Dragnea nu e terminat politic si social pentru ca poporul roman are principii foarte inalte, ci pentru ca fostii lui colegi si colaboratori, cu cateva exceptii , i-au infipt pumnalele in spate, si i-au luat locul la masa.Eu pun pariu, ca daca daddy avea pedeapsa mai mare, codrin stefanescu o combina pe Irina in stilul parnaiasilor garoi, hai la mine, dulceata, ca te protejez eu, ce vrei sa ajungi pa mana la nu stiu care….
NOU
O mare victorie a democrației românești și mondiale!
Deținutul politic Liviu Dragnea a fost eliberat din mâinile ticăloase ale dușmanilor!
Să ne bucurăm! Liftele nu au reușit să-l doboare. 🙂
NOU
Când o sa fiu mare imi doresc sa am zen-ul tău atunci când ma fute tara asta minunata. Amin.
NOU
aoleu, tu esti o comoara, unde ai fost ascunsa pana acum:)))))
NOU
Să ne vedem de-ale noastre, zic.
www.youtube.com/watch?v=J2x_ovDsa3Y
NOU
A iesit la timp ca sa mearga la nunta lui Oprisan in august. Ce te iubeste lumea in spam
NOU
săracu Dragnea, oare mai are bani?
NOU
Poate. Daca nu a investit in mega-teapa Virgin Galactic, ca mine.
NOU
stiu niste baieti care au 5 milioane de shiba inu
NOU
Poate, scarbit fiind de romania , se muta permanent in brazilia , cu toata familia.
NOU
Mircea, stiu ca citești, nebunule. Noi, cei care nu ne bucuram pt Dragnea, iti dorim sa ai parte numai de el. Sa vina în locu’ lu’ Varan, sa-ti fie șef.
Asa să-ți ajute toate divinității din lume, extratereștrii, Carmen și cine mai crezi tu.
NOU
iar servant inseamna altceva, bivole analfabet
NOU
Aia sunt in delir pt ca daca a revenit seful se deschide iar ferma de porci iar asta inseamna un singur lucru: cacat la dispozitie fara limite.
NOU
Mi se pare de cacat sa fie eligibil pentru eliberare conditionata desi a dat un interviu din puscarie prin Skype, fara vreun acord. Inteleg ca a primit ceva interdictie de la a mai cumpara de la magazinul inchisorii dar chiar nu conteaza abaterea asta serioasa in luarea deciziei de azi?
NOU
Daca e legala ‘la milimetru’ eliberarea, de ce era nevoie de niste judecatori ‘de treaba’ ?
NOU
exact
NOU
Taica-meu a fost deportat de comunisti in Baragan, in 1951, unde a supravietuit 4 ani in conditii greu de imaginat azi, iar limbricul asta de dragnea zice, in timp ce o pupa pe irina, ca “traim intr-o dictatura feroce”. Doar pentru propozitia asta merita scuipat si trimis inapoi inca 20 de ani. Acum il sun pe tata si incerc sa-l calmez, are probleme cu inima.
NOU
Dacă ne uităm la Năstase, Geoană, Ponta, vom vedea că liderul suprem din PSD, odată ce s-a instalat altcineva în scaunul lui, nu mai valorează nici cât o ceapă degerată. PSD-ul e un grup infracțional cu ierarhii clare, unde mâncătoriile interne ies la suprafață la intervale regulate, de obicei după un set de alegeri pierdute, când şefului i se ia capul şi diferitele grupări de interese îşi reîmpart ciolanul. Odată ce ai fost mestecat de malaxorul de partid şi ai ieşit pe partea cealaltă a tubului digestiv, nu mai eşti de nici un folos, n-ai ce să oferi şacalilor din partid ın schimbul unei eventuale trădări. Poți să-ți faci partid de strânsură, cu alți “ejaculați” din PSD, dar şansele să ajungi ca Tăriceanu sunt mult mai mari decât şansele de a mai fi vreodată relevant în politică.