dan negru vagin

Fiind noi o familie de pensionari, în noaptea de revelion am stat acasă. Am plecat pe 1 ianuarie dimineața la parcul acvatic din Brașov, pentru că a fost ziua nevestei și voia să o petreacă într-un loc cald cu multă apă. Neavând resursele financiare ale lui Mircea Badea, nu am avut bani de Thailanda, așa că am dus-o, ca săracii, la Brașov.

Aaaanyway.
Pe la 9 am deschis televizorul, în virtutea obișnuinței. Pe Antena 1 l-am văzut pe Nae Lăzărescu, cu aceleași glume de rahat, subtile ca o toaletă fără hârtie igienică. Înțeleg că ulterior a fost și nelipsitul Dan Negru, cu vedetele vaginale anuale, unde ne hăhăim cu amuzament de cât de proaste sunt ele. Pe ProTV nu mai țin minte ce era, cred că era un film funny funny, reluat an de an cu același succes de casă.

Așa că ne-am dat drumul la Bones și ne-am uitat la seriale până pe la 3, când ne-am culcat.
Au fost și 2 pocnitori prin zonă, pentru că am uitat să fac rost de mai multe.

Getting old and shit…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

57 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nae a murit de ceva vreme. Cred ca era colegul lui, Vasile Muraru.

    • #2

      whatever, acelasi rahat, who gives a crap…

    • #3

      Sa vezi tu cand esti constipat ce ai dori sa dai un crap.

    • #4

      iti dai seama cat a bau Arhi daca l-a vazut pe Nae Lazarescu la tv :))

    • #5

      Poate au dat reluări din alți ani, oricum subt aceleași glume obosite

  2. Şi eu m-am destrăbălat de revelion.
    Am băut singur o sticlă de 2L de cola exact ca în tinereţe.

  3. #10

    “Au fost și 2 pocnitori prin zonă, pentru că am uitat să fac rost de mai multe”. Uaaaaaaaaahhhh, sa inteleg ca ati pus-o de o orgie…. Misto fel de a incepe anul….

  4. #11

    Deh, nu tot omu’ e senior, ca sa cheme pe Cruduta si Bianca Dragusanu de revelion.

  5. #12

    a mai mare tortura pentru mine: Dan Niqqa si Marutza.

  6. #14

    Atunci cand este in calduri Dani Corban emana un miros specific.Avand in vedere ca azi este duminica si Iliescu va muri in 2028 ce miros emana Dani Corban?

  7. #15

    Ma dezamagesti coa3…La TVR nu te-ai uitat?! Ai ratat-o pe Marina Voica cu “Conga” 🙂 Si se “dansa” in draci printre animatorii aia platiti cu 30 de lei la zi!

  8. #16

    imagineaza-ti ca eu am fost pe la socrii zilele astea si ofcors tv era pe a1…
    mai rar atata prostie televizata, si din ce scrie pe net atatia milioane de prosti fascinati de ea…

  9. #17

    Da’ pe KanalD nu s-a uitat nimeni? Revelion cu Medelin Ionescu si Axinte? Nici nu stiti ce-ati pierdut 🙂

    • #18

      axinte e ratatul ala care interpreta un copil cu retard grav in “sketchurile” vacanta mare?

    • #19

      E adevarat doar pe jumatate: nu mai e copil de mult 🙂

    • #20

      crezi ca interpreta?

    • #21

      Axinte e ala care, licean fiind, s-a produs c-un “purpuriu” la Balul bobocilor unui alt licean, nea_zapada. De departe cea mai tare gluma a fost aia cu copilasul care fusese batut de parinti si acum mergea la “echipa nationala de fotbal, ca aia nu bate pe nimeni”. Si-acu’ sunt cu febra musculara la abdominali de atunci, nu alta.

  10. #22

    De la o varsta incepi sa apreciezi un somn bun. La 1:30 am eram in pat. Si am inceput noul an fresh. Avantaj eu.

  11. #23

    Venit de la munca cu oasele rupte pe la 8pm , somnic pana la 11,20 ,plecat la socrela, papica beuturica, la 11.45 iesit in strada unde pe langa petarde s-a aruncat si un tv vechi plus un colac de wc, chinuit de scos dopu’ la spumant eexact la 11.59, nevasta suparata cu nu am pupat-o la 00.01, dus la mami beutirica si mancare iar la 00.,45 somnic…beat dat! La 9 am am reluat ciclul.

    • #24

      intr-o ora si 25 de minute ai rupt fasul…:))))

    • #25

      Pai mi-am cam facut de cap dar acum ptr un sfert de ora in plus fata de timpul alocat nu mai zic nimic, l-am recuperat a doua zi…iar dobanda azi. Ptr restul problemei exista soufeel ,dat comanda in doi “sa nu fie iar vreo jmecherie”…nu a fost dar poate va fi in 30 -45 zile lucratoare pana cand se presupune ca vor ajunge, deh drum lung,china,posta,alea,alea,se pot intampla multe ghinioane.

  12. Io cre’c-am descoperit de ce revelioanele la teveu de pe vremuri erau asa misto: pai parfumurile de calitate se tin in sticle mici. “Sticlele” de atunci erau mici, aveau 47 cm diagonala. Acu toti va uitati pe 107, 127cm, 81 doar saracii… Si Badea si Banciu ar parea mai inteligenti pe un Sirius alb/negru sau un Diamant cu lampi.

  13. #27

    Atatea explicatii pentru ca te-ai uitat la Antena1? 😀 Cred ca pentru Antena 3 faceai un eseu. 😀

  14. #28

    Antena 1 s a batut cu Kanal D 😀 Imi inchipui ce a iesit 🙂 Nu am deschis TV ul. PRO se pare ca a renuntat. Parca a fost pe locul 10 de lesinau aia de la Realitatea TV ca au reusit da bata PRO TV in noaptea de revelion. Nimeni nu spunea ca aia au difuzat cateva filme lesinate.
    In rest, anul asta televizorul pe mute pe TVR ( nu am cablu si terestru singura alternativa era Antena 3) stat la discutii si povesti cu prieteni din facultate. La 3 eram in pat si dormeam. Perfect!

  15. #29

    “TV New Year specials are your punishment for being a sociopath” 🙂

  16. #30

    Cui îi pasă de TV? Filme bune există, concertul de anul nou de pe 1 există, somn, leneveală, o carte mișto de care tot n-am avut vreme până acum, cam ultimul lucru pe care l-aș fi făcut ar fi fost să-l văd pe Negru cum se agită și zbiară :))

    • #31

      Cate pisici ai?

    • #32

      10 pisici , e supraponderala si feminista.

    • #33

      RobertD: nicio pisică, ”doar” un soț.
      Mihai007: 59 kg, la 1,68 metri.

      Mă încadrez în prejudecățile voastre? Nu s-ar zice. Oh, dar vai. Am să sufăr 5 minute, promit 😀 Pentru fiecare în parte, ca să nu vă bateți. Puștani fără minte 🙂

    • #34

      Esti batrana si trista.Te compatimesc.

    • #35

      Zici? Mai tristă ca tine, care încerci să jignești pe cineva care nu ți-a făcut / zis absolut nimic? Mai revezi definiția prostiei. Amărâtule.

    • #36

      Batrana si trista nu este o jignire.Din contra, tristetea este o traire mai profunda decat fericirea iar batrana…nah…nu mai ai 18 ani.

    • #37

      Aham, bine, cum spui tu. Zic totuși să dialoghezi cu persoane mai apropiate de vârsta și de nivelul tău intelectual. Eu în mod evident nu mă încadrez în niciunul dintre criteriile astea.

    • #38

      Eu dialoghez cu toata lumea indiferent de sex, rasa sau specie.Pentru mine toti sunt egali.

    • #39

      Dreptul tău. În ce mă privește, vorbești singur de-aici înainte.

    • #40

      Batrana si trista.

    • #41

      Cu ocazia acestei discutii mi-am adus aminte ca tre sa ma duc sa cumpar floricele si cola…

  17. #42

    am inceput pe la 8 seara. am baut, am dansat, am glumit, am baut din nou. pe 12 am inceput cu adevarat sa bem. am dansat, am glumit, am baut. la un moment dat am dormit vreo ora. m-am trezit, am baut, am mancat, am dansat, am glumit, am baut. am dormit din nou. am baut, am mancat. pe la 9 dimineata am plecat acasa cu tramvaiul.

    televizorul nu l-a pornit nimeni.

    • #43

      Pentru acuratetea descrierii as adauga ca in tot acest timp a purtat un pampers pentru adulti marimea 2 pe care l-a umplut pana la refuz.

    • #44

      @RobertD, eu oi fi umplut pampersul ala, da’ sa stii ca pe tine nu te obliga nimeni sa il mananci chiar pe tot.

  18. #47

    De ceva vreme comentariile tarde ale acestui RobertD au devenit prea dese si deranjante pt cititori.
    Scuze de offtopic, dar ca si cititor fidel trebuie sa precizez asta. Prefer 100 ca Freige decat 10 comentarii tâmpe si jignitoare, la fiecare post, ale acestui retard.

    • #48

      Ma simt jignit de comentariul tau.Eu nu am facut pe nimeni retardat, macar stii ce inseamna ca o persoana sa sufere de retard?

    • #49

      ai perfecta dreptate, o sa am mai multa grija cu ce ii apare

    • Tentativa de troll ce se simte jignit.

  19. – mi se pare o prostie sa te uit la emisiuni care au acelasi stil an de an. indiferent de ce post tv vorbim aici. zilele importante nu trebuie petrecute in fata tv-ului, ai tot anul timp ptr asta.

  20. #52

    “Neavând resursele financiare ale lui Mircea Badea, nu am avut bani de Thailanda” – pai normal, cine se tine mandru si nu pupa curuletz, nu are cu ce. Saracule.

  21. #53

    o sa para halucinant ceea ce spun, insa TV 5 Europe are un program de Anul Nou care da clasa oricarui canal TV romanesc

  22. #54

    Mai ține minte cineva revelionul lui Everac?

  23. #56

    Hai, nu apare niciunul care să spună ca în noaptea de Revelion s-a uitat la National Geographic sau la VH1?

    • #57

      sincer, i-am asteptat si eu. se pare ca a scazut calitatea intelectuala a cititorilor de aici…

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam