Când eram puști ascultam tot timpul muzică. Aceam un pick-up Tesla, cumpărat cu mari eforturi, oarecum pe sub mână. Nu era cine știe ce calitate, hârâia, păcănea, dar erau cele mai frumoase momente acelea când stăteam turcește pe covor, ascultând muzică.

Și ce muzică. Theodor Munteanu, Alexandru Jula, Angela Similea, Mirabela Dauer, Cornel Constantiniu, Ilie Micolov, George Baker, Iris, Holograf, Savoy, zeci de discuri aveam, frumoase, mirosind a muzică bună. Când făceam rost de 24 de lei, cât era un disc, fugeam repede la librărie sus la Râmnicu Sărat și îmi mai cumpăram un disc, un album nou de-al Mirabelei sau un Iris cumpărat pe sub mână. Alături de cărți, erau cele mai mari comori ale mele.

De ce scriu asta? Am realizat că acum am suficientă muzică, am x aparate digitale care o redau, pot să îmi cumpăr orice album vreau, de unde vreau.
Și totuși nu mă mai impresionează deloc, de oriunde aș asculta-o sau ce muzică ar fi.
În suflet a rămas tot micul Tesla, cu acul său de diamant, păcănind o melodie de dragoste de-a lui Cornel Constantiniu.

Ascultați, asta a fost copilăria mea.