Din cauza faptului că practic a început campania electorală, dar și pentru că Idiocracy este din ce în ce mai aproape și pe internet se vede cel mai bine nivelul de prostie al societății, a devenit pur și simplu imposibil să urmărești vreun timeline de rețea socială. Bine, de facebook, că nu mai există altă rețea socială.

I-ați văzut și aici cum sunt. Mici, urâți, hiene flămânde cu nevoi tabernaculare din organele politicienilor, agresivi, plini de ură, ei reprezintă tot ce e mai urât în societate și ajungi ca, pur și simplu, să nu poți să scapi de ei.

Dar am găsit soluția. Hide this post de fiecare dată când am citit postului celui pe care îl urmăresc. Nu mă interesează altceva, nu vreau să văd comentariile, nu vreau să văd inepții, mă interesa doar ce avea de spus cel pe care îl urmăresc. Și astfel nici nu mai apare în timeline de fiecare dată când comentează cineva ceva. Iar facebook e obligat să îți mai arate și din cei pe care ți-i ascunde, pentru că pur și simplu se golește totul.

Simple, but effective.

metode-antispam-pe-facebook

nopost

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Dacă-i dai unfriend lu’ ala din clanul samsarilor….creste prețul la mașină

    • unfollow e mai eficient… si nici nu strici o prietenie sau o afacere

  2. #3

    Ce campanie electorala a inceput? #cetateanresponsabil #merglavot

  3. #4

    sau ceva mai simplu….

    Thursday, September 22, 2016 at 12:11am UTC+03
    Saturday, September 17, 2016 at 9:41am UTC+03
    Tuesday, September 6, 2016 at 7:06am UTC+03
    Wednesday, August 31, 2016 at 4:36pm UTC+03
    Monday, August 22, 2016 at 7:12pm UTC+03

    • ăăăă…?

    • #6

      :)) ultimele 5 dati in care am deschis facebook. nici una din sesiuni nu a durat mai mult de 5 minute.

    • #7

      sau si mai simplu: never
      (nu-ti faci cont pe fb)

    • #8

      corcoduse, nu e asa simplu. acum niste ani, cand mi-am facut contul, l-am facut pentru ca o parte din site0urile pe care le foloseam in mod regulat au trecut la logarea exclusiva cu FB. de altfel vreo 2 ani nu am NICI o logare directa la FB, ci exclsuiv prin 3rd party. dupa aia am inceput sa il folosesc oarecum, dar media era oricum mult mai jos decat in prezent. dupa aia, pentru a putea tine legatura cu cateva persoane importante in viata mea (diferente de fus orar si/sau costuri) am fost nevoit sa il folosesc ceva mai des. adica cam asa cum arata logul respectiv.

      prostia imunda am rezolvat-o cam ca cetin cu protectia suplimentara ca intru la 5 6 10 15 zile o data.din punctul meu de vedere, o aplicatie de android care sa blocheze adchoices m-ar face sa ii doresc viata lunga lui zuckerberg.

      PS sa mentionez ca asta e de fapt al doilea cont de FB si ca primul a fost facut inainte sa existe 100k de conturi? si sters cu ajutorul unui cod php in bara de adrese a browserului? (nu, nu compus de mine, nu sunt george :P).

  4. Faci cum am facut eu cu Yahoo Messenger, la un moment dat aveam atatia banati in lista incat se umpluse, ca sa dau un ban nou trebuia sa sterg un ID vechi din lista de ban-uri.

    Iar culmea e ca eram foarte restrictiv la ADD, strict oameni pe care ii cunosc in viata reala sau dinaia cu care aveam diverse interese.

  5. #13

    Problema conexa: Facebook șterge vreodată un mesaj xenofob sau rasist în limba română? Sau nu au deloc moderatori de limba romana? Am raportat de câteva ori diverse mesaje și invariabil mi se răspunde că nu încalcă politica Facebook.

    • #14

      In cazul asta trebuie sa trimiti plangerea prin posta si in 15 zile lucratoare vei primi raspuns.

    • #15

      Cred că atâta vreme cât sunt doar câteva sesizări, ii doare-n cur că-i un mesaj rasist sau xenofob, așa ca-ti raspund cu un mesaj standard. Eu am raportat pentru hate speech o pagină ungureasca ce se numea “Hate România” plină cu chestii drăguțe gen un roman bun e un roman mort; Facebook însă a considerat că nu e hate speech acolo.

    • #16

      stiu, pusesem si pe site, am primit acelasi raspuns

    • Dosar cu sina ai trimis?

  6. #18

    Eu am dat unfollow la toată lumea, apoi am dat like numai la ce mă interesa, apoi am marcat să văd first numai chestiile care mi se par mie mai interesante decât restul și am rămas cu un news feed care funcționează ca un penis de octogenar. i.imgur.com/ifdXIwOg.jpg Mai e necesar să reamintesc că google și-au dat muie singuri ucigând readerul? Flipboard?