Îmi place cum, la fiecare dumă de asta aruncată de parlamentari, toată lumea bună se prinde în horă, o mestecă, o digeră, o remestecă, o discută, dar vai, dar oportunitate, dar oare copiii chiar vor, dar oare nu ar trebui obligați și profesorii, dar vai, eu am avut uniformă și uite ce bine am ieșit (de obicei, comentariul ăsta e lăsat de cel mai imbecil internetonaut de pe acolo), dar nu, eu urăsc uniforma, copiii trebuie lăsați liberi, ce liberi doamnă, că îți dau în cap noaptea, au nevoie de uniformă și de bătaie. Și tot așa.
La un cost mediu per uniformă de 1500 de lei, șmenul acesta pesedistic din poignet va fi de circa 4 miliarde de lei. Și asta nu ia în calcul decât uniforma standard. Dacă iei în calcul pantalonii care se rup, cămășile care se distrug, cât poate rezista un copil cu o cămașă sau hai, două, uniformele care, evident, rămân mici, pentru că vorbim de copii în creștere, suma asta poate sări lejer de 1.5 miliarde de euro. Bani obținuți din nimic, bani care se duc, evident, la partidul de la putere, cel care numește inspectorii școlari, deci directorii, deci practic firmele care vor primi dreptul de a da parandărăt pentru uniforme măcar 50%, iar elevii vor primi saci de plastic, cu care să se descurce. Evident, ca oricare alt șmen de ăsta, nu va ține, uniformele se vor distruge, părinții, majoritar săraci, nu vor avea cu ce să ia altele and so on și, încet, toată lumea va abandona totul, așa cum s-au abandonat gunoaiele alea numite tablete, manualele virtuale, tablele virtuale obligatorii în școli fără wc cu apă curentă, cele 500 de milioane de euro plătite pentru portalul e-românia care nu afuncționat nici măcar o secundă și TOOOOOOT restul de șmenuri PSD. Am râs puternic când, la o mențiune pe temă aici, venise cineva să comenteze că a zis PSD că le subvenționează statul :))))))))))))) Mai rar așa râs homeric.
Dar bine că voi ați discutat plini de înflăcărare despre drepturile elevilor și cum trebuie ei sau nu să fie uniformi, că cuvântul uniformă nu vine de la a uniformiza (asta e cea mai mare cretinătate zisă pe tema asta și, nu mai țin minte sigur, dar cred că e o tipă care e prietenă cu mine pe facebook) și tot restul de argumente de retorică. De aia nici nu am scris ceva în momentul de maxim efort, pentru că toată lumea avea ochii scoși din cap de emoție, salvând, sau nu, copiii de la uniformizare sau neuniformizare.
Pe când USL vrea să facă ce face de 37 de ani. Să facă un șmen, să ia banul și ne mai vedem la următorul.
Gâște, bă, gâște.
La cea mică au niște tricouri albastre cu logo.
Există și hanorac negru, dar nu i-am luat.
Nu pot decât să zic că mă bucur că nu mă număr printre cei din lumea bună, mi s-a fâlfâit elegant de subiect.
Două cămăşi, din proprie experiență, pot ține ani de zile la un copil, dar implică un regim de utilizare strict reglementat de aplicarea unor mijloace coercitive specifice pe care nu le-aş putea recomanda nimănui întreg la cap.
N-am luat bătaie nici când m-au prins fumând pitit după un rezervor de păcură pe la 9 ani, dar în schimb am luat bătaie pe săturate (1) pentru că nu m-am schimbat de uniformă odată ajuns acasă, și (2) pentru că m-a prins seara cu lecțiile nefăcute.
mijloace cum????? :)))) :)))
Se fac smecherii grele cu albumele foto si organizarea balurilor.
Eu am zis că au zis că se POT subvenționa, dar am zis ca să ne râdem.
stiu stiu, a fost funny
Dar nu se poate o uniforma formata din tricouri, hanorace, care sa coste 150 lei împreună, iar la pantaloni fiecare ce vrea, doar culori inchise, fara rupturi si logo-uri nesimțite? Trebuie sa se îmbrace toti ca la Hogwarts?
propunerile includ intotdeauna sacou/cardigan sau vestă, cămașă/polo, pantaloni sau fustă, eventual cravată/eșarfă și ecuson. pentru ca ne mândrim
“eu am avut uniformă și uite ce bine am ajuns” este absolut adevărat!
Ginel Acomandantei, 49 de ani, pensionar
49, pensionar cu state vechi*.
Pai dacă nu costumezi puradelul cum vor ei, ce vor face? Adică legal, pe lângă felatie, mai pot face si altceva?
aia mi-a zis si fii-mea, ca nu ii pot ingradi accesul la educatie, care e garantat de constitutie, pe baza de uniforma.
nu doresc să îmi schimb iar nickname’ul, e ok acesta.