De când a început școala, copilul mare a avut 4 excursii școlare, plus încă una peste o săptămână, deci, în total, 5. ABia acum însă, când ne-a informat fiica de următoarea excursie, ne-a picat fisa.

Practic, absolut toate excursiile au fost de fapt pelerinaje religioase la mănăstiri. Fără excepție, punctul central al tuturor așa ziselor excursii era câte o mănăstire, unde copiii făceau o mică, dar pioasă rugăciune, urmată de o mică, dar pioasă împărtășanie, după care un mic, dar pios, tur al mănăstirii. Acompaniate, logic, de nelipsitele rugăciuni din autocar, de plecare și venire, pentru că, nu-i așa, dumnezeu trebuie să aibă grijă de noi în timpul transportului.

Câteodata îmi pare rău că nu am antrenament de jurnalist, ca să pot lua firul rahaturilor ăstora și să văd de unde pornesc ideile astea de excursii și cine este, de fapt, finanțatorul din umbră al acestor tripuri, în afara învățătoarelor habotnice (bine, e clar că BOR, dar CINE de acolo este eminența cenușie în epopeea tâmpirii copiilor).

Oh well, până capăt eu skilluri de jurnalist, copilul meu nu mai merge în nicio excursie. Vin îi pot da și eu, acasă, nu trebuie să o trimit să facă asta la mănăstire.