Are nevasta o prietena pe langa care Anca este un mic copil.
Tipa are un prieten de circa 8 ani. Să-i spunem Ion. Dar are şi un amant, cu care îşi înşeală prietenul în timpul liber. Lui îi spunem Vasile. Din câte am înţeles, fericirea unei relaţii stă în varietate. Iar fata noastră îşi doreşte o relaţie fericită.

Aşa cum este şi normal, tipa chiar îl iubeşte pe amant. Desigur, la fel de mult îl iubeşte şi pe prieten, dar pentru el iubirea e mai stabilă şi mai completă. Nu reuşeşte să îşi explice cum îi iubeşte pe amândoi, dar se dăruieşte cu frenezie amândorura, because the sex is great.

Aşa că într-o zi, tipa se apucă să îi trimită un sms de dragoste lui Vasile, amantul.
Vasile, iubirea mea, mi-e dor de tine sufletul meu. Când am deschis ochii dimineaţă, gândul mi-a fugit la tine, la sărutările şi mângâierile tale. Abia aştept clipa în care o să îţi simt aroma trupului lângă mine. Te iubesc, Vasile“.

Şi apasă Send. Iar în clipa în care a apăsat Send, a realizat ca i-a trimis SMS iubitului oficial, Ion. Degeaba a scuturat telefonul, degeaba a dat cu el de pământ repede, să sară bateria. Message sent. Normal, a văzut negru în faţa ochilor. Nu putea decât să spere că mesajul nu apucase să plece.

Din nefericire, dă Ion SMS înapoi.

“Vezi că ai greşit destinatarul. Încearcă să ai mai multă grijă, SMS-urile sunt scumpe. Vorbim diseară acasă”.

Tot ce ştim este că s-a dus acasă undeva pe la ora 12 noaptea, de frică. Şi mai ştim că 2 zile nu a venit la servici.
Probabil din motive medicale.

Ce e interesant, este că în continuare sunt împreună. Pentru că el o iubeşte şi nu poate trăi fără ea. Şi ea îl iubeşte şi nu poate trăi fără el.
Ţi-ai mai accepta femeia înapoi ştiind că altul şi-a lăsat zemurile prin ea?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

54 comentarii Adaugă comentariu

  1. daca iubesti cu adevarat o persoana, cred ca poti trece peste orice o data, de doua ori. dar daca situatia se repeta… nu stiu ce sa zic. depinde si de orgoliul fiecaruia. si depinde si daca sentimentele investite sunt reciporce. :p

  2. Shob traiesti intr-o lume a fantasticului. Auzi, o data, de doua ori. Da’ ce e femeia ta, comitetul de sprijin sexual?

    Inseala -> buh bye forever

  3. nu am femeie. :)) imi plac barbatii. sunt gaye! :p si cred ca il/o poti ierta ca te-a inselat. depinde… eu l-as ierta. daca s-ar intampla doar o data. si depinde cat de tare l-as iubi. eu l-am iubit si l-am iertat. in fine, pana la urma s-a destramat totul. :)) dar nu din cauza mea si nu din cauza ca m-a inselat.

  4. N-as mai ierta-o, dar relatia noastra e bazata si pe fidelitate, asa ca asa ceva nu s-ar putea intampla 🙂

  5. Adevarul iese la iveala ca uleiul deasupra apei. Saraca femeie… a uitat sa mai minta si s-a dat de gol :)) .

  6. doar daca ar fi fost ceva asa…o aventura..dar asta cu amantul era regulat, si era ea insasi regulata regulat deci mars fa

  7. #7

    Si eu banuiesc ceva cu prietena mea … Oricat de amuzant ar parea chestiile astea se intampla

  8. asa cum unele femei iarta, si unii barbati iarta. de la caz la caz.

  9. #9

    Doar 2 zile? Trebuie sa o bage in spital o saptamana!

  10. #10

    never, ever – si daca as iubi-o ca ochii din cap, as da-o afara in suturi, fara nici o posibilitate de iertare

  11. Doar 2 zile? Trebuie sa o bage in spital o saptamana!

    o baţi că tu eşti prost că nu ştii să o ţii doar pentru tine sau pentru că prietena ta e curvă?

  12. Ma…si ea e proasta si el e prost. Cum puii mei sa trimiti iubitului mesaj destinat amantului???? Si cum dracu sa o mai ierti dupa asa mesaj???

  13. Nimeni n-o să recunoască public cum că-şi va ierta partenerul de viaţă. Ar fi sub mândria fiecăruia dintre noi. Totuşi, practica contrazice teoria.

  14. #14

    Profetica lista de taguri de la postul asta femei, fun, funny, hi5, nevasta, sex. Grija mare la ultimele … vorba aia, realitatea e complexa 😀

  15. daca ma inseala cred ca o face din doua motive , ori n-am stiut eu sa-i umplu timpul cu ce trebuie , ori ea are nevoie de mai mult decat ii pot eu da. in primul caz e clar ca va trebui sa-i umplu timpul cu absenta mea , in cel de-al doilea caz ori ma apuc de afaceri cu ea , ca deh.. viata-i grea ori aplic varianta din primul caz. oricum e bine sa reusesti sa afli motivul sau motivele pentru care a facut-o , timpul nu-l poti da inapoi dar pe viitor s-ar putea sa ajute 😉

  16. sau poate si el a inselat-o si ea nu stie, de aia s-au iertat si impacat…eu una nu accept triunghiuri amoroase, cine face o data, face si a doua oara, deci….. fiecare cum crede si gandeste, eu nu as trece peste asta, mai ales daca stiu ca am investit cele mai mari sentimente, emotii, tot timpul meu si asa mai departe, pt el, lasand deoparte familia si restul.

  17. E dureros. A fost ceva similar si pe la Gramo, cumva legat de fidelitate. Ce e dureros nu e ca ea l-a inselat, ci ca multa lume traieste cu impresia ca bataia rupta din Rai e singura solutie. Poate sunt eu prea deschisa, sau prea proasta, dupa cum pare din comment-urile de aici. Macar acum stiu…

    Si stiti ce, oameni buni? Cine e fara de pacat sa arunce primul piatra.

  18. #18

    @sotia lui vasile:asa e. Am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare, cu singura diferenta ca pe ea el nu a batut-o si din cate stiu eu, inca sunt impreuna(si au trait fericiti pana la adanci batraneti-partea asta nu o mai stiu, dar o banui)
    @arhi: tu cum ai face in situatia data?

  19. #19

    ALE, eu dau prima piatra.
    EU, as parasi-o. Fara remuscari. Nu ma deranjeaza faptul ca s-a culcat cu altul, asta e, inseamna ca eu sunt vinovat si ma duc sa ma impusc, ci faptul ca dupa ce s-a futut cu altcineva a venit la mine sa o tin in brate. Adica m-a murdarit. Muie si la gara, mai pe scurt

  20. Vai de capu si de zilele ei… :)) Normal k n-as mai accepta-o!

  21. #21

    cum, dar iubirea, alea alea, a fost o greseala, de fapt ea te iubeste, nici nu site ce a fost in capul ei…

  22. gura poporului graieste ca acea greseala recunoscuta este pe jumatate iertata, insa eu n-as proceda asa … mi-as schimba numele in “Vasile”

  23. Chiar asa, Arhi? In toata viata ta amoroasa (ah, cliseu peste cliseu) nu ai inselat niciodata? Daca e adevarat, atunci, felicitari. Si nu e nevoie de caps, Ale is fine.

    Pentru toti ceilalti, vorbiti si voi ca sa va aflati in treaba. Daca v-ar veni nevasta asa, chiar ati da divort? Costuri, partaj, etc etc? Si daca femeia asta chiar ii iubea pe amandoi? Voi la viata voastra o singura persoana ati iubit?

  24. #24

    eu sunt genul care inseala fara nicio remuscare, deci nu prea am ce comenta aici :”>
    groh, groh

  25. @Soţia mea: Ia încearcă! Să vedem cum reacţionez…:D

    @All: E clară concluzia. Numele amantei trebuie să coincidă cu cel al soţiei.

  26. Prima dată*, aş primi-o. A doua, pa.

    *De cele mai multe ori, e diferenţă între prima dată când o face şi prima dată când te prinzi…

  27. E o curva punct …

    Eu cu asa specimene nu am ce face si la mine nu exista a 2 oara a gresit in halu asta sa se duca dracului … si gata … a insela e the low you go si nu mai suport prostia si fitzele iar daca reuseste sa dea dovada de toate 3 “calitatile” iubirea a 10 vieti poa sa fie ca se termina instant …

    Cine agreaza asa comportament e un terminat si jumatate

  28. “Nu reuşeşte să îşi explice cum îi iubeşte pe amândoi”
    paih, sa vedem daca reusesc eu: unul f*te bine si celalalt plateste generos. Alte intrebari?

  29. arhi , da nu putea si ea sa spuna ca a fost o gluma? putea sa spuna ca vroia sa vada cum reactioneaza. putina actorie (stii cum sunt femeile, dramatice), si iesea basma curata

  30. #30

    nu cred ca e vreun monument de intelepciune

  31. mai..cel mia rational lucru de facut intr-o situatie de genu, e sa o astept icu bagajele facute ( bajaele ei ) si dup-aia sa iesi la o bere cu respectivul…el ce vina are? o gasit o pizda care a vrut sa si-o traga cu el…asta in caz ca respectivul nu e prieten sau amic cutine, in cazul asta, ea dispare complet din viata ta, iar el primeste o mama de bataie ca in filmele cu vandame.

  32. #32

    Luci, sunt chiar curios daca tu ai iesi cu amantul sotiei tale la o bere…

  33. exact din cauza asta toate amantele mele au numele soţiei
    este primul filtru/criteriu

  34. #34

    ar fi misto sa le cheme pe toate FĂ

  35. daca tot vrei sa iti inseli barbatul…din cauza ca nu te mai satisface ( ca daca il iubesti si il inseli inseamna ca e prost in pat ) de ce nu alegi doar futaiul??? Ce pitpalacu meu iti mai trebuie iubire si sentimente daca tu il iubesti inca pe dobitocul de acasa?
    A! Nu il mai iubesti? La ce mama dracu mai stai cu el.

    Iar barbatii care zic ca i-ar mai da o sansa sunt FRAIERI.

  36. #36

    exact. poponari fara valoare:)))

  37. #37

    asa de mica sa fi fost agenda telefonica a tipei incat I era langa V si astfel cand a ales destinatarul, a ales I in loc de V… Opinia generala e ca evolutia tehnologiei, incepand cu camerele de supraveghere video si pana la banalele mobile GSM au talentu de a spune lucruri de nespus cu mare usurinta. De iertat zic ca nu merita, insa nu sunt foarte sigur ca as “actiona” la fel, depinde de context. Misto speta oricum…

  38. Nu exista scuze …. pt inselaciune ….
    Asa ca nu stiu de ce se chinuie unii si altii prin commenturi sa gaseasca scuze sau explicatii ….

    Stiti vb aia You can’t make a house wife from a hore …

  39. “zemurile” LOL. nu mi`as accepta iubitul daca as sti ca alta si`a lasat urmele de melc pe el. cand el va fi la servici, sau alimentara, mi`as imagina ca e cu alta si m`ar deranja prea mult ca sa ma pot uita la el zilnic, asa ca probabil m`as desparti de el.

  40. #40

    Daca tot îi place sa linga mancarea din toate oalele, de ce sa spuna la toţi de unde manâncă. Ce contează unde a fost preparată această mâncare (ceaun, oală, tigaie), tot mâncare se numeşte.
    În altă ordine de idei, la ce a ajuns progresul tehnologic. Dacă în trecut te urmăreau toate babele din sat, acum te urmăresc celularele.

  41. zici ca-i dintr-o poveste de dragoste 🙂
    as astepta-o, si i-as spune ca si eu mai ies cu 3 femei

  42. #42

    …cine se culca odata cu gainile…se culca si a doua oara….acum,sa nu fim invidiosi…tre sa intelegem femeia…era in cautarea unei relatii perfecte,nu?
    deci…a cautat,a incercat…primele 2 zile n-a vazut nimic…poate a treia zi a vazut un pic cu ochiu’ stang…bine-a spus napoleon cand a spus….

  43. eh, nu e nici prima nici ultima…

    il stiu eu pe unu care e cu gagica-sa de 8 ani…mai au putin si se iau…si el tot fute tot ce prinde…deci nici barbatii nu sunt mai breji. in plus…astia de varsta mea gandesc asa: ea e prietena mea, o iubesc…dar faptul k o fut pe alta nu conteaza…pt k doar o fut.

  44. nu, la dracu! daca ii trebuie, sa se duca de tot

  45. Matracuca proasta… Dar barbasu’ e si mai prost ! Din ciclul “Am intalnit si romani imbecili” , tanarul e un mandru exemplar de cretinitate acuta cu usoare inceputuri de coarne… Nu se trateaza medical din pacate. Daca ti-a pus nevasta coarne, le ai mereu… Isi merita soarta…

  46. ce zemuri mah, in momentul in care a sarutat pe altul, “see you later aligator” chestii de genul nu se intampla din greseala, viata bate filmul nu? 🙂

  47. :)):)):))

    Cu siguranta nu! Vrea altceva? Poi sa aiba parte de altceva.

    @Andrei Monciu: corect! Adio si la gara, draga, daca faci de-astea!

  48. #48

    Conform printipului “cand ai sarutat-o, se cheama ca ai pupat in p… juma’ de cartier “, as trimite-o sa-mi curete camerele si grupul sanitar (dupa exemplul blondei de la cateva posturi distanta).
    Si mi-as gasi imediat alta cu care sa o inlocuiesc.

  49. #49

    Cel mai bun raspuns la infidelitate :

    www.youtube.com/watch?v=vCEQ1XXZTyI

  50. #50

    Sunt de acord cu ce a spus Arhi ceva mai sus: ” … dupa ce s-a futut cu altcineva a venit la mine sa o tin in brate. Adica m-a murdarit. ” Si mie mi s-a intamplat si acelasi lucru l-am avut in minte “luat cuc de la altu’ si apoi venit la mine si luat cuc urmat de “te iubesc” …

  51. #51

    clar nu.

  52. Uite eu nu ma mai chinuiesc sa le gasesc pe toate cu acelasi nume. Eu le botez pe toate cu acelasi nume (dragostea mea, ingeras, pisoi…) ca sa nu mai gresesc in sms’uri si nici cand nu-mi amintesc numele. 😀
    Nu e mai simplu asa ?

  53. tare……si mi-e mi-a trimis sms iubitu de noapte buna…….cu toate ca trebuia sa dormim impreuna……e clar ca era destinat alteea insa orice om cauta pretexte……hy sa-ti zic pretex:”prietenul meu iulian a trimis acel sms prietenei lui pt ca el ramasese fara baterie”=)))clar nu l-am iertat.poate sa-mi scoate 10 baliverne asemanatoare