Cumva, articolul acesta al Oltei  și ăsta al lui ciSmaru au picat cum nu se poate mai bine pe planurile mele. Da, este mai scump să trăiești la Timișoara, câteodată poate mai aglomerat și mai enervant, iar dacă te gândești la Robu, îți vine să îți iei câmpii.

Dar, pe de altă parte, de când am plecat de acolo, m-am gândit la câtă liniște era în Dumbrăvița, ce aer curat, câtă relaxare și grătare am îndurat acolo, plus prieteni buni și dragi.

În ultima perioadă, am lucrat în direcția aceasta. Am cumpărat de la Andrei, proprietarul casei unde am locuit in Dumbrăvița, 1000mp de teren și am început, cu echipa de moldoveni care a făcut casa de la Măgurele, să facem o căsuță mică.

Nu vă spun câte probleme am avut cu autorizațiile și cu arhitectul și toate rahaturile astea care îți mănâncă urechile, când construiești în regie proprie. M-a ajutat că știam deja de unde să iau cărămidă ieftină și de calitate (btw, Croația, să știți).

Și uite-așa, începe procesul de bănățenizare al lui Ametcea.
Bem o cafă, mergem la grădi. Sper ca vara să mă prindă acolo.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.