Aveți one time movies?

Sunt un om simplu, cu idei simple și obiceiuri simple.
Recitesc de mai multe ori cărțile care mi-au plăcut mult. De exemplu Fundația lui Asimov și Dune. Mă uit, o dată la câțiva ani, la serialele care mi-au implantat în inimă personaje care mi-au rămas dragi și, din când în când, intru, le văd parcursul de la început până la sfârșit, mă mai despart o dată, temporar, de ele și aștept, din nou, momentul, când mă voi reîntoarce la el. Da, Sheldon, anul acesta e anul tău.

Mă uit, în fiecare an, după noiembrie, la LOTR extended edition, Harry Potter, Matrix (primele 3) și, câteodată, John Wick (Si vis pacem para bellum). Și sunt mai multe filme la care mă reîntorc, evident, Intestellar, Incepcion, 28 days later, Blade, Mărgelatu (da, nu râdeți, mie îmi place, am toate filmele din serie, plus cele cu comisarul Moldovan, BD la munte și la mare, Pistruiatul, Toate pânzele sus, Dolarii și Ardelenii).

Toate astea din cauză că îmi este greu să mă atașez de personaje noi, atunci când am terminat o serie în care, evident, m-am identificat cu toți cei de acolo, am suferit alături de ei, am râs, am plâns, m-am înfuriat. De asta îmi plac mie isekaiurile, pentru că, la oricâte te-ai uita, tot cam pe acolo ești.

Dar exista două filme care au fost atât de complete, au scobit atât de adânc în mine și și-au lăsat o amprentă atât de puternică încât nu mai pot să le văd, în acest mod.
Gladiator și 300.
Sigur, când au apărut, le-am văzut de mai multe ori, la cinematograf, nu sunt cea mai răsărită fasolică din păstaie, așa că, ca și la Tenet, aleg să mă uit de mai multe ori la un film ca să pot să îl înțeleg.

Dar, după aceea, mi-a fost imposibil să mai pot să mă uit la ele și să mă relaxez, cum fac la celelalte, pentru că știu întotdeauna ce se va întâmpla mai încolo și totul va fi bine. După toată suferința, după lacrimile vărsate pe copilul său spâzurat și ars de grinda intrării în casă, Maximus moare și lasă loc la Gladiator 2, unde se face de râs Paul Mescal și scenariștii care au gândit atacuri de corăbii și rechini în Colosseum (vorbesc doar din trailere, nu am văzut gladiator 2 și nici nu o să îl văd vreodată). Trădat, cu femeia violată, Leonidas moare. Nu pot să mai reiau și nu pot să mai privesc. E acolo, îl știu, știu cred că și replicile, dacă mă stresez puțin, dar să le revăd…nu pot.

Ce a mai cautat lumea pe Google

  • asigurare auto skoda fabia
  • ai voie sa parchezi pe loc platit
  • after school aviatiei
  • am gasit oua in podul casei
  • amanare colet fan courier
  • vitamina d3 2000 ui secom
  • asigurare viata copii cu varsta garantata
  • autostrada alexandria
  • a lăchi dex
  • antivirus gratuit telefon android

Mulțumesc că ai citit postarea.

Poți să îmi susții eforturile pe Patreon.

Susține pe Patreon
My Story

48 COMENTARII

  1. Beavis&,Butthead, South Park.
    Švejk, Aventurile lui Habarnam.
    Cam atât mă duce capul…

    1. Popescu, eu cred că nu ai înțeles întrebarea. Ia mai uită-te o dată și lămurește-ne ce ai vrut să scrii în comentariu.
      Lista mea e condusă de Fury – nu am putut nici măcar încă o dată să îl văd.

    2. A înțeles-o, dar a preluat spiritul modelului seniorial, care spunea că aplică stilul ăsta şi la cărți (mă rog, pergamente, papirusuri, tablete de lut…). Aşa că jumătate sunt cărți. A adăugat şi o notă autoironică, să nu se aricească unii mai critici că are preferințe cam de puştan răsărit de gimnaziu.

    3. acula: eu ma uit la ce ma uit, nu la ce nu ma uit!

    4. a, sa nu uit: Beavis & Butthead au îmbătrânit si ei. au ajuns pe aa 50 de ani. Butthead e gras si are un cărucior pentru invalizi, Beavis are ochelari si e diabetic.

  2. La mine sunt Blade Runner, Filantropica, Felix și Otilia, iar la seriale Altered Carbon și Toate Pânzele Sus. Au fost și primele 3 Star Wars, dar umbra negativă a celorlalte, m-au făcut să le uit.

    Bă!… ce rupere era unguroaica aia, Julieta Szöny, RIP! (Cred că doar Xenia, prințesa cea rea din Arabella, îmi mai dădea [și acum] erecții comparabile…)

  3. One time, cred că Borat și restul.

  4. io am multe zero times movies, printre care Titanic, GOT şi LOTR.

  5. Dă careva fundiță pentru NINEL de pe Cinepub?

  6. bebito85

    Emanuelle

    1. Atat! Emoțiile alea de la începutul filmului, când nu știai ce o să se întâmple….

  7. Oare ce sanse ar fi sa revezi Tânăr și neliniștit?

    1. Nu toți suntem Duncan Macleod. Sau bloagheri.

    2. 13 224 episoade…

    3. @Arhi and still counting

  8. La Vita e Bella
    Grave of the Fireflies
    The Covenant – Guy Ritchie
    Ad Astra
    Seven

  9. Maine dimineata dupa ora 4 vom avea un eveniment extraordinar si anume fara nici o gluma pe arena centrala de la US Open se vor duela in primul tur la tenis feminin Stoiana si Alexandra.Meciul va fi transmis in peste 150 de tari, asa ceva nu s-a ma intamplat niciodata in istorie.
    Asadar sa nu uitati Stoiana vs Alexandra maine noapte.

    1. cine sunt stoiana si alexandra?

    2. Dani Corban Patron pe Patreon [Olanistul]

      O americancă și o cehoaică:

      aipariat.com/bilet/ticket_1788247884392_mkbd8pvp0

  10. Ultimul mohicanu cu Daniel Day-Lewis.

    1. this!! same! la fel si cartea

  11. Urme de cuțit în aer cu Sergiu Nicolaescu
    Pietroiul de lemn, regia Sergiu Nicolaescu
    Casa albă cu pereții negri , producție Sergiu Nicolaescu

    1. a…5-a, a 6-a… maxim!

  12. O singură observație – arene umplute cu apă, cu gladiatori puși să se dea în bărci și ceva animale prin apă au existat, se numeau naumachia. Nu au fost foarte multe, cel puțin atestate prin scrieri. Inclusiv în colosseum a fost una sau două tentative. Și eu urăsc Gladiator 2 dar asta e cea mai mică problemă.

    1. mi s-a parut doar fun, sunt la curent cu evenimentele istorice din domeniu

  13. 300 nu este despre nevasta lui Leonidas si nici despre iubitorii aia de baieti de atenieni ..

    Atunci i-am condamnat pe toti la moarte. …dar las’ “e baut dobitocul.. duhneste..”

    20.000 lege sub mari ..si serialul ala (rusesc) cu Paganel..
    cele vechi cu Bud Spencer si T Hill fasolea si palmile
    Clint Eastwood cu Unforgiven cu vin si omor pe toti.. dar si celelalte
    Florin Piersic..
    Peter O Toole.. Locotenetul Bullit SQueen
    Peter Ustinov cu barba albastra..
    Dansand cu lupii..
    Cina lui ala cu Pantera Roz..
    Alain Delon..Charles Bronson J Chan Toshiro Mifune
    Gladiatorul e doar o cireasa de pe tortul miresei inca neconsumat..

  14. Cel mai cel mai ce este trilogia LOTR. Chiar si acum cand mai vad clipuri cu atacul rohirrimilor in batalia de Minas Tirith ma ia cu piele de gaina.
    Tuturor le tot repet, deabia astept sa imi creasca baiatul sa ma uit la alde Harry Potter, Lotr, chiar si seria Marvel cea pana la Endgame.

    1. nu stiu cat are baiatul tau, dar fi-miu la 3 ani jumate se uita la primaHarry POtter si piatra filosofala si are si scene preferate: aia cu trolul si cand vorbeste sarpele.
      La Camera secretelor nu prea intelege cand se transforma in ceilalti.
      I-a luat maica-sa bagete de pe Shein (sunt de fapt niste pix-uri, noi afland cand desena cu el pe perete), isi pune o muselina pe spate si zice ca e Harry Potter. Si cand vrea sa fie “rau” zice ca e Gargamel. Ii plac si filmele cu Strumfii 🙂

    2. @Lucifer, merge spre 2 ani inca, dar am rabdare. Cred ca atunci cand ma voi uita cu el ma voi bucura mai mult ca el

  15. dar One Time Movie adica ce (sa) revedem (cel) mai des cu placere ar trebui sa fie Isusul din Nazaret a lui Zefirelli
    restul sunt numai razbunari si mortificari.. oglinda calvarului dorit celor care conduc lumea azi..

    1. cer scuze, dar nu imi place genul Fantasy

    2. Exista fantasy-uri mai reusite. De exemplu Veronica si Maria Mirabela

  16. aproape toate filmele cu denzel washington, in special alea vechi : training day, man on fire , deja vu…….
    gladiatorul e top top, filmul carierei pt Russell Crowe fara dubiu. am vazut recent un tiktok cu introducerea lui francesco totti la meciul de retragere de la roma si era melodia asta pe fundal, se potrivea manusa ……. mereu cand aud melodia aia mi se face pielea de gaina. aproape mereu, am vazut si clipul lui radu miruta cand a zis el ca e smecher daca pune pe fundal melodia din gladiatorul la clipul cand sparge o stancuta din dunare :))))))))))))))))))

    1. Idem cu Denzel. In plus, seriile Alien (chiar si cele mai slabe), filme vechi cu Ben Stiller, Friends, The Office…

  17. Dead Poets Society, City of God, The Boy in the Striped Pajamas, What Dreams May Come, Brokeback Mountain, Love Story, Sweet November si Hachiko (de asta sa nu mai aud)

  18. Casablanca. Plus altele care s-au menționat deja.

  19. Nu pot sa revad Apocalipto. L-am vazut o data, am admirat maiestria regizorala (m-a transpus in actiune), costumele si efectele speciale deosebite, dar nu pot sa mai vad atat sange si cred ca am stomacul tare.

  20. Am văzut Savior cu Dennis Quaid când eram în facultate. Am fost atât de lovit de filmul ăla că vreo două zile nu am fost om. Am mai avut ocazia să îl văd și mi-am dat seama că nu pot, cred că a modificat ceva în mine și nu mai sunt în stare să trec prin stările alea. Dacă n-aveți de lucru, luați de vă uitați 🙂 www.imdb.com/title/tt0120070/

    1. faza cumplita e ca chestiile din Bosnia au fost mega reale si alea sunt doar o mica parte.

  21. Actorul si salabaticii, Toma Caragiu. dupa mine cel mai bun film romanesc.

  22. Din ce ai mentionat acolo Tenet este atat de tampit dpdv al pseudostiintei incat nu pot sa-l mai vad inca o data, imi mor neuroni. Pe locul 2 Interstellar (din acelasi motiv), si 3 Oppenheimer care a fost un bait and switch, asteptam sa fie despre Oppenheimer si proiectul Manhatan, nu suferintele lui Oppenheimer de dupa. Parca e un pattern, nu? Nolan e supra-apreciat, si basinos cu imaxul lui pe 75mm. Macar basinile similare ale lui Tarantino rezulta in filme extraordinare.

  23. Intestellar – nu pot sa mai vad finalul!

  24. Lion 2016 (am plans grav), Citade de Deus, Cinema Paradiso, Braveheart, Apocalypto.

  25. One time movies pentru mine Others si 6th sense. A doua oara nu ar mai avea acelasi impact.

  26. o data pe an merge the beach, talentatul domn ripley, unde vei fi maine?

    1. poimaine, scuze.

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam