Când eram puști, unul din visele umede ale maică-mii era să îl vadă pe fi-su mmedic. Nu conta ce specializare, important era să fiu domnu doctor (în paranteze fie spus, aș fi preferat stomatolog, pentru că poți umbl în gura oamenilor. Și a femeilor. Nu, nu ginecolog.)

Având în vedere că habar nu aveam ce vreau să fac, nu mă prea deranja ideea. Biologie știam, chimie…well, aș fi putut îînvăța, era cât pe ce să fiu păcălit. Până când, într-o zi, stăteam eu și mă gândeam la minunățiile lumii și la revelațiile divine, când am avut o epifanie. Studenții la medicină fac practică pe cadavre.

Moment în care am renunțat brusc la orice intenție de a deveni medicinist. Singurul meu contact cu un cadavru fusese când am fost să o văd pe prietena mea brăileancă, înecată în dunăre. Nu vreți să știți ce miros era. Prin urmare, am zis stop.

Fiică-mea momentan a decis că vrea să se facă bucătăreasă. Sau chelneriță.
Sunt liniștit, viitorul familiei e pe mâini sigure.