Scris de Paul

O dimineata de cacat, ca oricare alta in Londra.
Vreme de cacat, cafeaua proasta, femei urate si grase.
Si extrem de multi indieni.

Zugravesc perisajul asta feeric ca poate reusesc sa conving si alti romani sa nu calce pe-aici. Tre’ sa recunosc ca ma descurc si fara prezenta lor.
In realitate (aceeasi realitate) suna cam asa:

Dupa un mic dejun englezesc servit la crasma de langa domiciliul de rezidenta si tura clasica de amabilitati cu indianul care e un fel de 3 in 1 (propitar, bucatar & chelner) ma pornesc agale catre birou.
E inca extrem de devreme, destul de racoare (oricum mai cald ca acasa) iar furnicarul de omuleti abia a inceput marsul triumfal catre metrou.
Caut sa blend in nu de alta dar mersul pe jos, mersul pe bicicleta si orice forma de miscare in aer liber sunt la ordinea zilei pe aici.
Ma pastrez doar pentru 20’ de mers pe jos (in doua reprize) si ceva sporturi de exterior (tenis et co).

Metroul pare sa fie usor gripat; in locul intervalului de 3’ cu care eram obisnuit la aceasta ora vad un teribil 11’.
In difuzoare urmeaza un anunt legat de niste defectiuni tehnice (hait, cine a sutit comutatoarele) si scuzele de rigoare.
Trec peste, ajung la birou si cateva ore mai tarziu primesc minunatia pe mail.

metro londra

Say what?
Abia acum realizez cat de mare e distanta intre Bucuresti si lume civilizata si ma gandesc cu groaza la vreo doua lucruri:
– ca nu stiu daca apuc sa vad in Bucuresti o astfel de evolutie in urmatorii 30-40 de ani
– ca mare parte din RO (exceptand unele zone din Ardeal) are decalaje si mai mari de recuperat fiind la ceva distanta de Bucuresti.

Sa nu uit: pe langa scuzele primite pe mail am primit si refund la calatoria de azi dimineata cu metroul.
Si asta pentru 8’ din viata mea (probabil altii au consumat mai mult din motivele tehnice respective).

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.