Aveam ca vecin un puşti de 14 ani, foarte deştept. După părerea mea, era un copil genial, dar părinţii săi erau tatăl mecanic auto la pompieri iar mama era vânzătoare. Nu aveau timp să observe că aveau un copil care era în stare să calculeze suma pătratelor catelelor mental (pentru cunoscători, asta e teorema lui Pitagora), la 8 ani.

Nefiind direcţionat cum trebuie, tipul a început să-şi investească inteligenţa în prostii. La 16 ani, din banii personali, şi-a cumpărat un scuter. Frumos scuter, se simţea regele şoselelor pe el. La 16 ani e uşor să te simţi regele oricui.

Tatăl său, inteligentul mecanic de pompieri, a realizat că din scuterul ăla poate scoate mult mai mult decât a decis fabricantul că e suficient. Aşa că i-a adus tot felul de îmbunătăţiri, pentru mândria sa mecanicească şi satisfacţia fiului său, proaspăt proprietar al unei jucării care putea merge cu 120 la oră, deşi avea sub 50 cc.

Într-o seară, având 100 la oră, îi sare în faţă un câine. Fiul pune frână brusc, speriat. Scuterul fuge de cur, alunecă şi intră sub un tir. Rezultatul? Priceputul mecanic se ruga de medicii legişti să strângă toate bucăţile din copilul său, bucăţi rămase în interstiţiile de pe roata maşinii.

Cine e de vină aici?