A scris Mihai articolul ăsta cu supraviețuirea de pe vremea copilăriei noastre antice și mi-a trezit niște reminiscențe din acele vremuri. Din păcate, pentru mine, amintirile mele sunt destul de rare, mai ales din perioada copilăriei, dar nu numai, de exemplu, pentru mine, perioada dintre 20 si 30 de ani e ca și cum nu ar exista, am niște vagi amintiri disparate, umbrele câtorva femei care au consimțit să mă lase să le explorez interioarele, dar nu le-aș recunoaște pe stradă și nici nu aș ști să zic exact câte și cam atât.
Așa că e posibil ca mintea mea să mă și protejeze de unele amintiri. Cert e că nu am supravietuit toti. Doar ca acele cazuri nu aveau unde sa fie mediatizate. De exemplu, Viorel, vecinul meu de la blocul de vizavi, a ramas chior de la un cornet infipt in ochi. Avea si un bold in varf. Cornetul.
Un coleg de scoala a sarit de la etajul 2 pe un morman de nisip de la un bloc in constructie, lucru pe care il faceam toti pe unde prindeam de alea. El a avut norocul sa se infiga intr-un fier forjat care iesea din pamant. I-a intrat prin pulpa, i-a sectionat aorta si i-a iesit prin spate. A ⅿurіt inainte sa apucam sa ne oprim din ras ahahahaha, zi, bă, Niță, unde te-ai lovit ma?
Un baiat a intrat intr-un bloc in constructie semi terminat ca sa fure plastice de la manerele lifturilor, ca ne faceam schiuri din ele iarna. Ce făceam toți, de altfel, când venea ninsoarea. Între timp, muncitorii au plecat si au incuiat usile de la intrare. Asa ca a decis sa iasa pe geamul de la parter al unui apartament, moment în care l-a observat cineva si a strigat Ba hotule, ce faci acolo? intr-o totala gluma, de altfel, doar ca el s-a speriat, ca avea 10 ani, s-a impiedicat si a cazut in cap, paralizat pe loc, a ⅿurіt pe la vreo 35 de ani, prin minunatul sistem medical românesc.
Parcă v-am mai povestit de atunci când jucam fotbal în curtea școlii, mingea a fugit într-o baltă noroioasă, eu după minge și, din fugă am alunecat și am căzut cu buca într-o jumătate de sticlă de bere, spartă, al cărei vârf mi s-a rupt în carne, cât de adânc a putut ea. Am ajuns acasă urlând, șiroind de sânge, mi-a scos maică-mea ciobul, cu penseta, după ce a turnat spirt peste rană, de m-a durut de și acum îmi aduc aminte durerea. Și țin minte cum a rămas pe peretele din sufragerie urma capului meu, plin de noroi, sprijinit de perete. Am și acum semnul ăla pe bucă, că a fost ditamai tăietura și nu mi-a cusut-o nimeni.
A rămas așa, un mit, cum că noi am fi avut o copilărie mai bună, eram mai buni, ne distram mai bine and so on. Nu, doar ca muream mai tacuti… Ca tată de trei copii, prefer ca fii-miu să stea în casă și să se joace pe PC, decât să alerge pe tabla de pe marginea terasei blocului, la etajul 11, cum făceam eu și colegii mei de generație. Sau să se împiedice de un metal, în timp ce traversează Dâmbovița pe o grindă de beton, gata să cadă în apă, neștiind să înoate. Sau să tragă paznicul de la sere cu arma cu sare după el, că s-a dus la furat de piersici.
În imagine e fii-mea, după ce a căzut de pe niște bare din parc, unde se bălăngănea ca maimuțica și a dat cu arcada de altă bară, prin urmare a trebuit să meargă să o coasă.
Ce a mai cautat lumea pe Google
- ing happy hour schimb valutar
- bac istorie 2014
- arcoxia ce este
- a gandi perfect simplu
- bataia e rupta din rai
- bancnote dolari vechi
- backblaze nas backup
- moarte cerebrala deconectare de la aparate
- ascultati copii oare cine poate fi
- antena do baofeng
de ce nu e poze la articol? puteai să amîni pînă te depilai/epilai…
aaaa…ce?
Stai oleacă, ai poze când te epilezi? Share, pls!
semnu’, bre, semnu’! să vedem dacă sticla era de bere sau de ulei…
ahahahahahahahahahahahahaha nu ma fa, ca eu am un grup de telegram unde ne punem poze dimineata de pe wc…
ah, și ca să fiu în asentimentul tău, fie-mea a căzut s-a împiedicat în curte și nuș’ ce oscior de la interiorul cotului și-a fisurat… ghips și bilete de state cumpărate cu 800$ mai scump, că am așteptat radiografia finală…
Da share cu buca, da share cand te epilezi, dau share cand stau pe buda…wtf! Cine sunteti si ce ati facut cu blogul meu preferat??? :)))
stai sefu, ca aici nu punem nimic:))))
Boss, sunt și femei în grupul ăla de Telegram? Sau numai decrepiti bătrâni și perverși?
claudiu, sunt fi femei pe grup dar… trimit cate o poza pe săptămână
Miki, sunt constipate? Sau ce?
Draga de ea 🙂
Si doi…la aia cu blocul, la mine era doar etajul 4, sarituri de pe unul pe altul, la luat avant avand grija sa evitam sarmele cu care erau ancorate antenele (pe blocul mai vechi). Biata maica-mea inlemnita la balcon admirand faptele de glorie, nu avea curaj nici sa strige, sa nu ne speriem in saritura. Da, am luat bataie si da, n-am mai sarit dupa aia de pe un bloc pe altul :))
Exact asta făceam și noi. Intrăm clandestin în blocuri și ne strecurăm până pe acoperișuri. Unde se putea săream din bloc în bloc. Cel mai misto era să trecem de pază blocului formată din pensionarii ce locuiau acolo.
De două trei ori am căzut de la 5-6 m dintr-un dud și dintr-un corcoduș.
În rest ne băteam. Blocul nostru și cel vecin contra celor din blocul turn din teiul doamnei de lângă secția 7, mai cu „Nisiparienii“ (mașina de pâine) și din când în când cu cei din blocurile de peste magazinul Bucur Obor. Ne dădeam întâlniri și ne băteam cu bate, țevi și din astea…. La școală era ok, bătaia avea loc după școală. Și mai interesant este faptul ca toți erau din famili normale….
La generală am bătut cu un prieten un pui de rrom ca făcea misto de ghiozdanele noastre de la măștile de gaz. Seara era toată gloata în fața școlii (27), am scăpat sărind gardul de la cimitir. După o săptămână de ascuns l-am căutat pe fracsu batutului și i-am dat un cartuș de Kent să ne lase în pace.
La liceu ne băteam cu cei de la liceul unguresc ca erau vecini.
Eu nu m-am lovit dar in schimb datorita faptului ca taica-miu bea / juca la pacanele toti banii nu prea am ajuns pe la dentist. Dureri ingrozitoare de dinti toata copilaria. Si la un moment dat am ajuns cu chiu cu vai la un dentist gratuit care mi-a scos o masea cumva pe viu si ani de zile mi-a fost frica sa mai calc pe acolo.
Sa ma fut in ea de copilarie si sa nu mai prind asa vremuri bune niciodata.
True that! Cînd ma gandesc de cate ori am trecut pe linga moarte în copilarie: jucat in padurice, jucat pe blocuri, jucat in betoniera, catarat pe schele, jucat pe cofrajele de la etaje superioare, baie in apa de la canalul de irigatii, sărituri in groapa de argilă, pocnitori, prastii, aruncat sticle de pe bloc in luminatoare, prins-a in boxa blocului cu lumina stinsă, făcut foc peste tot etc.
Si unii dintre noi(aici sunt si eu inclus) am avut in noroc chior si am trait.
Imi amintesc doar cateva din experientele copilariei petrecute cand la bunici(sat la baza muntelui), cand la parinti(oras mic de provincie, unde 90% din oameni se cunoasteau intre ei).
Distractia la bunici era sa ne urcam in mesteceni si sa ne dam pe ei pana se rupea si picam cu tot cu juma de copac.
Rupeam muntii in doua cu niste biciclete fara frane, din piata, ni se mai desfaceau coarnele in mers, mai picam prin bolovani. Imi amintesc si acum cand am dat cu bicicleta mea in bicicleta varului meu de la viteza, am vazut lumina de la stalp invers si am simtit o mare lovitura in cap. KO instant si la 20m dupa lovitura aveam ochiul vanat si umflat de nici in ziua de azi nu ma cred parintii ca nu am luat bataie.
A doua zi am picat iar, de data asta carnea luata de pe picior de si acum, dupa 20 de ani, inca am semnul. Imi amintesc ca ma curatam singur cu rivanol si plangeam de durere, n-am facut infectie, doamne ajuta.
Singurul echipament pe care l-am avut pt bicicleta si asta de pe la 16 ani, au fost niste manusi capatate de la un unchi, macar nu imi mai spargeam palmele de la orice cazatura.
Era sa mor de atatea ori cu bicicleta, ca mergeam la munte si efectiv ne dadeam drumul de pe munte pana ajungeam acasa. Inca ma mir cum dracu am trait, avand in vedere ca ori nu aveam frane, ori aveam doar una, ori sarea boltul ala de la cablu din locul manetei si ramaneam fara frana iar.
Case in copaci din care mai picam, furat de fructe si cand te prindeau nu stiai cum sa fugi mai repede si picam din pom.
Inca ma mir ca am avut doar o coasta fisurata si degete de la maini si de la picioare rupte. Cineva acolo sus, a avut mare grija de mine.
Inca mai merg la munte si mai cobor muntii cu bicicleta, imi place downhillul si freeride-ul(nu consider ca practic niciuna din ele, nu-s asa bun).
Partea mai nasoala e ca il vad pe fi-miu ca imi calca pe urme, ceea ce ma bucura intr-un fel, dar ma inspaimanta rau de tot. Vestea buna pt el este ca ma va avea langa el si il voi invata cum sa sara corect, sa franeze corect, sa se incline corect, echipament de protectie fara negocieri. Eu le-am invatat singur, ca tata a plecat la doi ani si mama s-a recasatorit cu un alcoolic de abia asteptam sa scap de el.
Dar da, unii dintre noi n-am fost atat de norocosi.
Singurele teribilisme, pe care mi le aduc aminte:
– intrecere cu bicicletele pe sosea, unul pe stanga unul pe dreapta la vale. Eu avand bicicleta cu roti subtiri (adusa din Izrael, de catre unchiul meu, culoarea roz, ce mandru eram de ea), normal ca aveam avantaj; numai ca la viteza pe care o aveam, nu am vazut ca trece cineva soseaua pe bicicleta si oricum nu as putea opri asa ca am intrat in plin. Tot ce mai stiu este ca m-am trezit in sant, roata din fata opt. Din ce mi s-a zis, pur si simplu am zburat deasupra si nu stiu cum naiba dar am avut doar o mica luxatie la mana.
– aruncam cu ditamai bata dupa nuci, cei mari aruncau bata, iar noi puslamalele le adunam. Faza e ca atunci cand s-a aruncat bata, eu , zmeul, nu am vazut ca ea nu a cazut , ca sa adun cat mai mult…asa ca de atunci am o cicatrice de vreo 5cm pe cap
Unchiul tău era de culoare roz? Reptilian mic ce ești tu…
La cum începuse articolul mă așteptam la chestii de pe vremea formării poporului român. Când colo, chestii recente, din copilăria unora care mai sunt printre noi. Interesant.
Ai un typo la “poporului roman”.
Acum ca se discuta despre asta si tragand linie imi dau seama ca pana in 18 ani am ”avut” 4 decese in anturajul imediat. 2 bolnavi, o sinucidere si accident, electrocutare pe vagoane. Am vazut dinti zburand dupa ce s-a luat o bordura cu bicicleta, cazaturi de la inaltime, batai, na, copilarie ”normala” Imi aduc aminte cand auzeam prin scola sau cartier ca se mai ineca cineva sau era calcat de vreo masina. Intotdeauna vorbeau frumos de el, invata bine, avea numai 10. Superstitiile copilariei, credeam cu tarie ca mie nu mi se poate intampla nimic, doar eram un elev de 7 -8.
cea mai des intalnita consolare era Lasa, ca sunteti tineri, faceți altul
Din fericire, eu eram destul de cuminte si oarecum fricos, deci nu faceam mari giubuslucuri. Prima palma serioasa luata de la tata a fost atunci cand m-a vazut cum m-am urcat pe un zid de 2 metri.
Altfel, mai faceam si eu ghizdoveanca in zapada de pe gard de 2 metri (adica tumba) sau sarit peste focul de la urlalia.
Langa bloc era un camp unde erau depozitate placi de beton in stive pe orientari diferite. Era mediul propice de joaca si explorare. Marea provocare era sa te strecori prin gaura din mijlocul placilor (unde ar veni geamul) pana in mijlocul stivei.
Din fiecare placa ieseau fiare cu diametrul de 2 cm. Un prieten a “reusit” sa vina cu tampla fix intr-un astfel de fier. A fost dus la spital de urgenta, panica, din fericire nu s-a lasat cu nimic grav.
Altul, ii ziceam rusu (pentru ca il chema Rusu, nu ca era suveranist), se urca pe scoala ca sa dea mingile de pe acoperis. Avea mare incredere in plasele de buzau pusa la geamuri de care se prindea cand urca si cobora. Nu a patit nimic, cred ca unii care sunt facuti pentru asta au si o aura protectoare.
Tot rusu s-a intalnit cu mama o data langa scoala. Era in clasa cu mine, dar probabil ati banuit ca nu le avea cu scoala asa ca chiulea mult. Mama l-a intrebat daca am terminat orele, vazandu-l afara. El a zis nu stiu, dar aflu imediat, asa ca s-a cocotat pe salcamul de langa scoala pana la etajul 2 unde aveam clasa. Nu terminasem orele, evident.
Acum nu o scap pe fi-mea din vedere in orice activitate din parc s-ar juca. Ea vrea sa se catere singura si sa exploreze. Sunt constient ca sunt momente cand o tin din scurt cu activitati care mie mi se par periculoase si incerc sa ii las cat mai mult spatiu, dar nici nu vreau sa pateasca ceva si sa se caleasca cum am facut-o noi. Thx but no thx, alte vremuri, alte situatii.
nimeni nu face ghizdoveanca în zapada, clar?
N-au nevoie de experiențe extreme ăștia mici de acum, se rezolvă singuri :))
Trei vizite la urgențe, pentru trei sesiuni de copci:
– prima când a calculat greșit distanța până la masa din living și, în loc de mâini, s-a proptit arcada (undeva la 2 ani);
– a doua când alerga prin curtea grădiniței, a căzut și și-a perforat complet limba cu unul dintre dinți (aia de la spital a zis ca a mai văzut limba tăiată, dar nu gaură completă)
– a treia oară când (aproape) tâmpla a făcut cunoștință cu tocul ușii de la toaleta grădiniței. Împiedicat pe loc drept.
În mod miraculos, alte membre nu au fost până acum afectate. Dar a început bine până la 5 ani jumate :))
aoleu:)))
Mentionez ca am salvat cateva vieti in copilarie. De la unii care dadeau sa pice de la etajul 6, in constructie, pana la unii destepti care au crezut ca prinsul tramvaiului in statie e mai important decat traversat strada si asigurat inainte.
Restul de cretinatati si orori le las in mintea mea ca va stric zenul.
in clasa a 9 a mergeam pe tamponul tramvaiului, practic. de la liceu pana la gara. uneori ne imbranceam care sa ocupe locul pe tampon..
Infioratoare povestea cu fierul forjat…
Eu nu înțeleg cum i-a intrat fierul prin pulpă și i-a atins aorta. Poate artera femurală, dar în fine… Îți dai seama, să fi fost telefoanele de azi, să poți filma faza!
Bine, miscarea e buna, murea lumea mai sanatoasa pe vremea aia!
Nu pricepi.
Se lucra, dar se lucra cu cap, nu ca la țară, nici ca la șaibă.
Există o libertate de conservare a energiei.
De exemplu să luăm o sculă. Bunicul era fierar care potcovea cai. Avea peste 10 tipuri de ciocane și încă mai multe tipuri de clești.
În afară de alea, avea ciocan de bătut coasa, ciocan de bătut cuie, ciocan mare de spart sau îndoit chestii ori pentru cuie mari. Baros mic de spart lemne, baros mai mare de bătut chestii în gard etc…
Îți conservai energia în funcție de treabă.
Să îți definesc acum lumea de azi.
Postura corpului, nu e statică. Ea se schimbă în funcție de factori, activitate, mediu.
Omul trece de la o postură la alta. Cand aleargă, sau când se plimba, sau când merge la pas. sau când sade. fiecare dintre astea se schimbă la rândul lor, în grade diferite, în funcție de gradele de afară.
O luat armata postura aia cu pieptul scos în față, aia e folosită doar când te pregătești să execuți o ridicare de greutate de la sol, “îndrepți spatele” că în restul timpului, spatele are grade diferite de curbură.
Și o standardizat postura pentru militari. Astfel încât, în cultura comuna, multi văd postura aia și o reproduc, eventual o folosesc tot timpul. când stau așezați, când stau in pat, când se plimba, când aleargă. Aia e o simplă postura alertă, de a evita accidentare când ridici o greutate, o piatră.
Daca omul e acum mai deștept. De ce sta că prostul cu pieptul scos când nu e cazul?
Cand occidentalii zic ca au avut o copilarie mai buna decat generatiile de azi, evident ca nu se refera la copilaria celor care au crescut in comunism si au avut sansa sa-si sparga capul in betoane din plictiseala si saracie.
As zice ca mi-am petrecut copilaria intr-o perioada de tranzitie offline spre semi online pentru cei care aveau calculator acasa. Am avut un mediu unde am putut sa ma joc afara cu gasca din cartier care includea si cativa baieti putin mai mari decat noi cei mai mici insa tot mi se pareau mult mai interesante jocurile la calculator si le prefram decat aproape orice puteam face afara, in special fotbalu de care nu am fost fan niciodata. De internet inca nu era vorba decat mai tarziu, iar de cand am avut internet care nu era cacat de dial-up efectiv nu imi amintesc sa mai fi facut nimic afara cu vreo gasca.
Daca as avea azi copii in tembelimea asta de tara as incerca sa corectez lipsa de socializare a celor mai mici asigurandu-ma ca ii inscriu la activitati care chiar le plac si unde ar avea un cerc care sa filtreze implicit majoritatea specimenelor de corcituri si alti cretini manelizati Inca din burta.
Eu, dacă aș avea copii, nu chiar i-aș retrage de la școală, căci e penal, dar i-aș încuraja să-și bage pula în ea de școală, căci nu te face decât un individ docil, imbecilizat cu bună știință de către sistemul ticăloșit.
Ceea ce însă ar trebui ei să învețe, ori dacă refuză, există și opțiunea adopției, ar fi un criminal skill – că e șpring, raket sau hackereală, chiar nu contează, atâta vreme cât o fac profesional. Și ceva arte marțiale, sau street fighting, căci la ananghie ajută mult.
De mici i-aș lămuri că mersul la pușcărie e ceva normal în cariera lor profesională, e un bonus special dacă nu sunt prinși, dar mă rog, crime always pays well, așa că petrecerea câtorva ani înăuntru sau pe fugă, nu fac decât să întărească caracterul.
@IN
Din ce zici aici pare că locuiesti în Bronx, nu Canada…
@Marinel: I’m a visionary, no big deal…
Canada se criminalizează, în principal datorită hinduizării necontrolate.
Eu am copilărit într-un oraș de la Dunăre.
Pe lângă accidentele din șantierele Patriei – între 1977 și 1985 a tot construit Ceaușescu blocurile alea pe care ăștia de după de-abia au terminat recent să le zugrăvească – și toate celelalte escapade pe la furat din livezi, cu paznicii alcoolici și foarte violenți, pe lângă bătăliile între găștile de la blocuri, pe lângă guerilla amicală cu cornete cu bold și invizoace cu scoabe, etc, acolo nu erai decât un nimeni în Parohie dacă vara nu chiuleai de la școală, ca să te scalzi în canalele de irigații. Acolo unde, în cazul fericit făceai conjunctivită de la ierbicidele dizolvate în apă, sau plecai acasă fără haine, iar în cazul mai nefericit, te găseau plutind umflat și desfigurat, peste vreo 3 zile. Asta dacă nu te trăgea vreo pompă și rămâneai încoțopenit în grătarele de la priza de apă până te găseau când secau canalele, prin Octombrie. De menționat și vitejii care ajungeau pe sub vreun șlep, în încercarea de a câștiga pariuri de trecut Dunărea înot. (Nu, nu era Dunărea aia unde grănicerii luau permisie 2 săptămâni dacă goleau încărcătorul în vreun înotător cu simpatii vestice…)
Când ne-au construit și nouă un ștrand, singura victimă a fost un tip beat rangă, care a sărit într-o seară de la platformă, apa lipsind cam de după-amiază, căci se schimba lunar. Și doar li se și sugerase la pompagii să nu o schimbe în weekend, dar n-aveai cu cine…
De când îmi aduc aminte despre viață și aproape până când am plecat la 30 de ani, în Canada, nu cred să fi fost măcar o vară în care să nu se fi înecat cineva, îndeobște cunoscuți, căci deh, oraș mic, dar cu perspective mari…
Geez! Daa, era mai bine pe vremea noastra! eyeroll. Mancam margarina din aia imputita, si acuma ii tin minte gustul ala de punga unsuroasa.
Cat despre mortaciuni, la noi era simplu, maxim te inecai intr-un rau dealtfel banal, dar cu locuri unde se formau varteje si cacaturi sau pline de crengi. Si mai si mergeai 4-5 km pe jos sau cu bicicleta sa poti muri la distanta sanatoasa de casa.
Dar poate cele mai penibile erau alea cand cadea cate-un tractor peste vreun flacau care mergea la lemne noaptea sau il manca pe cate unul mistretul sau lupul, pe plaiurile mai impadurite si muntoase la bunici.
Dar da, copilarie fericita, viata sanatoasa, alea-alea. Much success in stilul Borat.