A scris Mihai articolul ăsta cu supraviețuirea de pe vremea copilăriei noastre antice și mi-a trezit niște reminiscențe din acele vremuri. Din păcate, pentru mine, amintirile mele sunt destul de rare, mai ales din perioada copilăriei, dar nu numai, de exemplu, pentru mine, perioada dintre 20 si 30 de ani e ca și cum nu ar exista, am niște vagi amintiri disparate, umbrele câtorva femei care au consimțit să mă lase să le explorez interioarele, dar nu le-aș recunoaște pe stradă și nici nu aș ști să zic exact câte și cam atât.
Așa că e posibil ca mintea mea să mă și protejeze de unele amintiri. Cert e că nu am supravietuit toti. Doar ca acele cazuri nu aveau unde sa fie mediatizate. De exemplu, Viorel, vecinul meu de la blocul de vizavi, a ramas chior de la un cornet infipt in ochi. Avea si un bold in varf. Cornetul.
Un coleg de scoala a sarit de la etajul 2 pe un morman de nisip de la un bloc in constructie, lucru pe care il faceam toti pe unde prindeam de alea. El a avut norocul sa se infiga intr-un fier forjat care iesea din pamant. I-a intrat prin pulpa, i-a sectionat aorta si i-a iesit prin spate. A ⅿurіt inainte sa apucam sa ne oprim din ras ahahahaha, zi, bă, Niță, unde te-ai lovit ma?
Un baiat a intrat intr-un bloc in constructie semi terminat ca sa fure plastice de la manerele lifturilor, ca ne faceam schiuri din ele iarna. Ce făceam toți, de altfel, când venea ninsoarea. Între timp, muncitorii au plecat si au incuiat usile de la intrare. Asa ca a decis sa iasa pe geamul de la parter al unui apartament, moment în care l-a observat cineva si a strigat Ba hotule, ce faci acolo? intr-o totala gluma, de altfel, doar ca el s-a speriat, ca avea 10 ani, s-a impiedicat si a cazut in cap, paralizat pe loc, a ⅿurіt pe la vreo 35 de ani, prin minunatul sistem medical românesc.
Parcă v-am mai povestit de atunci când jucam fotbal în curtea școlii, mingea a fugit într-o baltă noroioasă, eu după minge și, din fugă am alunecat și am căzut cu buca într-o jumătate de sticlă de bere, spartă, al cărei vârf mi s-a rupt în carne, cât de adânc a putut ea. Am ajuns acasă urlând, șiroind de sânge, mi-a scos maică-mea ciobul, cu penseta, după ce a turnat spirt peste rană, de m-a durut de și acum îmi aduc aminte durerea. Și țin minte cum a rămas pe peretele din sufragerie urma capului meu, plin de noroi, sprijinit de perete. Am și acum semnul ăla pe bucă, că a fost ditamai tăietura și nu mi-a cusut-o nimeni.
A rămas așa, un mit, cum că noi am fi avut o copilărie mai bună, eram mai buni, ne distram mai bine and so on. Nu, doar ca muream mai tacuti… Ca tată de trei copii, prefer ca fii-miu să stea în casă și să se joace pe PC, decât să alerge pe tabla de pe marginea terasei blocului, la etajul 11, cum făceam eu și colegii mei de generație. Sau să se împiedice de un metal, în timp ce traversează Dâmbovița pe o grindă de beton, gata să cadă în apă, neștiind să înoate. Sau să tragă paznicul de la sere cu arma cu sare după el, că s-a dus la furat de piersici.
În imagine e fii-mea, după ce a căzut de pe niște bare din parc, unde se bălăngănea ca maimuțica și a dat cu arcada de altă bară, prin urmare a trebuit să meargă să o coasă.
de ce nu e poze la articol? puteai să amîni pînă te depilai/epilai…
aaaa…ce?
Stai oleacă, ai poze când te epilezi? Share, pls!
semnu’, bre, semnu’! să vedem dacă sticla era de bere sau de ulei…
ahahahahahahahahahahahahaha nu ma fa, ca eu am un grup de telegram unde ne punem poze dimineata de pe wc…
ah, și ca să fiu în asentimentul tău, fie-mea a căzut s-a împiedicat în curte și nuș’ ce oscior de la interiorul cotului și-a fisurat… ghips și bilete de state cumpărate cu 800$ mai scump, că am așteptat radiografia finală…
Da share cu buca, da share cand te epilezi, dau share cand stau pe buda…wtf! Cine sunteti si ce ati facut cu blogul meu preferat??? :)))
Draga de ea 🙂
Si doi…la aia cu blocul, la mine era doar etajul 4, sarituri de pe unul pe altul, la luat avant avand grija sa evitam sarmele cu care erau ancorate antenele (pe blocul mai vechi). Biata maica-mea inlemnita la balcon admirand faptele de glorie, nu avea curaj nici sa strige, sa nu ne speriem in saritura. Da, am luat bataie si da, n-am mai sarit dupa aia de pe un bloc pe altul :))
Eu nu m-am lovit dar in schimb datorita faptului ca taica-miu bea / juca la pacanele toti banii nu prea am ajuns pe la dentist. Dureri ingrozitoare de dinti toata copilaria. Si la un moment dat am ajuns cu chiu cu vai la un dentist gratuit care mi-a scos o masea cumva pe viu si ani de zile mi-a fost frica sa mai calc pe acolo.
Sa ma fut in ea de copilarie si sa nu mai prind asa vremuri bune niciodata.
True that! Cînd ma gandesc de cate ori am trecut pe linga moarte în copilarie: jucat in padurice, jucat pe blocuri, jucat in betoniera, catarat pe schele, jucat pe cofrajele de la etaje superioare, baie in apa de la canalul de irigatii, sărituri in groapa de argilă, pocnitori, prastii, aruncat sticle de pe bloc in luminatoare, prins-a in boxa blocului cu lumina stinsă, făcut foc peste tot etc.
Si unii dintre noi(aici sunt si eu inclus) am avut in noroc chior si am trait.
Imi amintesc doar cateva din experientele copilariei petrecute cand la bunici(sat la baza muntelui), cand la parinti(oras mic de provincie, unde 90% din oameni se cunoasteau intre ei).
Distractia la bunici era sa ne urcam in mesteceni si sa ne dam pe ei pana se rupea si picam cu tot cu juma de copac.
Rupeam muntii in doua cu niste biciclete fara frane, din piata, ni se mai desfaceau coarnele in mers, mai picam prin bolovani. Imi amintesc si acum cand am dat cu bicicleta mea in bicicleta varului meu de la viteza, am vazut lumina de la stalp invers si am simtit o mare lovitura in cap. KO instant si la 20m dupa lovitura aveam ochiul vanat si umflat de nici in ziua de azi nu ma cred parintii ca nu am luat bataie.
A doua zi am picat iar, de data asta carnea luata de pe picior de si acum, dupa 20 de ani, inca am semnul. Imi amintesc ca ma curatam singur cu rivanol si plangeam de durere, n-am facut infectie, doamne ajuta.
Singurul echipament pe care l-am avut pt bicicleta si asta de pe la 16 ani, au fost niste manusi capatate de la un unchi, macar nu imi mai spargeam palmele de la orice cazatura.
Era sa mor de atatea ori cu bicicleta, ca mergeam la munte si efectiv ne dadeam drumul de pe munte pana ajungeam acasa. Inca ma mir cum dracu am trait, avand in vedere ca ori nu aveam frane, ori aveam doar una, ori sarea boltul ala de la cablu din locul manetei si ramaneam fara frana iar.
Case in copaci din care mai picam, furat de fructe si cand te prindeau nu stiai cum sa fugi mai repede si picam din pom.
Inca ma mir ca am avut doar o coasta fisurata si degete de la maini si de la picioare rupte. Cineva acolo sus, a avut mare grija de mine.
Inca mai merg la munte si mai cobor muntii cu bicicleta, imi place downhillul si freeride-ul(nu consider ca practic niciuna din ele, nu-s asa bun).
Partea mai nasoala e ca il vad pe fi-miu ca imi calca pe urme, ceea ce ma bucura intr-un fel, dar ma inspaimanta rau de tot. Vestea buna pt el este ca ma va avea langa el si il voi invata cum sa sara corect, sa franeze corect, sa se incline corect, echipament de protectie fara negocieri. Eu le-am invatat singur, ca tata a plecat la doi ani si mama s-a recasatorit cu un alcoolic de abia asteptam sa scap de el.
Dar da, unii dintre noi n-am fost atat de norocosi.